Începe proba gratuită

Regulament 2021/1150 · CELEX 32021R1150

Regulamentul (UE) 2021/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/818 în ceea ce privește stabilirea condițiilor de acces la alte sisteme de informații ale UE în scopuri legate de Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile

Data act
07.07.2021
Intrare in vigoare
03.08.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_249_R_0001
Status
In vigoare
călătorie cooperare judiciară în materie penală (UE) cooperare polițienească (UE) date personale frontiera externă a UE protecția datelor schimb de informații sistem de informații sistemul de informații Schengen străini

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a instituit Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile („ETIAS”) pentru resortisanții țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză la trecerea frontierelor externe ale Uniunii. Respectivul regulament a stabilit condițiile și procedurile pentru eliberarea sau refuzarea autorizațiilor de călătorie în temeiul ETIAS.

(2) ETIAS permite să se evalueze dacă prezența respectivilor resortisanți ai țărilor terțe pe teritoriul statelor membre ar constitui un risc în materie de securitate ori de imigrație ilegală sau un risc epidemiologic ridicat.

(3) Pentru a permite sistemului central al ETIAS să prelucreze dosarele de cerere, astfel cum se menționează în Regulamentul (UE) 2018/1240, este necesar să se stabilească interoperabilitatea dintre sistemul de informații al ETIAS, pe de o parte, și Sistemul de intrare/ieșire („EES”), Sistemul de informații privind vizele („VIS”), Sistemul de informații Schengen („SIS”), Eurodac și Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor terțe („ECRIS-TCN”) (denumite în continuare „alte sisteme de informații ale UE”) și datele Europol, astfel cum sunt definite în regulamentul respectiv (denumite în continuare „datele Europol”), pe de altă parte.

(4) Prezentul regulament, împreună cu Regulamentele (UE) 2021/1151 (3) și (UE) 2021/1152 (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului, stabilește normele privind realizarea interoperabilității dintre sistemul de informații ETIAS, pe de o parte, și alte sisteme de informații ale UE și datele Europol, pe de altă parte, și condițiile de consultare a datelor stocate în alte sisteme de informații ale UE și a datelor Europol de către ETIAS în scopul identificării automate a răspunsurilor pozitive. Prin urmare, este necesar să se modifice Regulamentele (UE) 2018/1862 (5) și (UE) 2019/818 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului, pentru a conecta sistemul central al ETIAS la alte sisteme de informații ale UE și la datele Europol și pentru a preciza datele care vor fi transmise între respectivele sisteme de informații ale UE și datele Europol.

(5) În ceea ce privește realizarea interoperabilității cu Eurodac, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1240, modificările necesare subsecvente vor fi adoptate cu ocazia adoptării versiunii reformate a Regulamentului (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(6) Portalul european de căutare (ESP), instituit prin Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și Regulamentul (UE) 2019/818, va permite ca datele stocate în ETIAS și datele stocate în alte sisteme de informații ale UE vizate să facă obiectul unor interogări în paralel.

(7) Ar trebui stabilite aspectele practice de natură tehnică pentru a permite ETIAS să verifice în mod regulat și automat în alte sisteme de informații ale UE dacă sunt îndeplinite în continuare condițiile pentru păstrarea dosarelor de cerere prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1240.

(8) Autorizațiile de călătorie ETIAS pot fi revocate în urma introducerii în SIS a unor semnalări noi referitoare la refuzul intrării și al șederii sau a unor semnalări noi referitoare la un document de călătorie declarat drept pierdut, furat, deținut fără drept sau anulat. Pentru ca sistemul central al ETIAS să fie informat automat de către SIS cu privire la astfel de noi semnalări, ar trebui să se stabilească un proces automat între SIS și ETIAS.

(9) Condițiile, inclusiv drepturile de acces, în care unitatea centrală a ETIAS și unitățile naționale ale ETIAS pot consulta datele stocate în alte sisteme de informații ale UE în scopul ETIAS ar trebui să fie stabilite prin norme clare și precise referitoare la accesul unității centrale a ETIAS și al unităților naționale ale ETIAS la datele stocate în alte sisteme de informații ale UE, la tipurile de interogări și la categoriile de date, iar toate acestea ar trebui să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor. În aceeași ordine de idei, datele stocate în dosarele de cerere ETIAS ar trebui să fie vizibile numai pentru statele membre care utilizează sistemele de informații subiacente în conformitate cu modalitățile lor de participare.

(10) În temeiul Regulamentului (UE) 2018/1240, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție („eu-LISA”), instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (9), este responsabilă pentru etapa de proiectare și dezvoltare a sistemului de informații al ETIAS.

(11) Prezentul regulament nu aduce atingere Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10).

(12) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament, dacă îl va pune în aplicare în legislația sa internă.

(13) În ceea ce privește dispozițiile care se referă la SIS, astfel cum este reglementat prin Regulamentul (UE) 2018/1862, Irlanda participă la prezentul regulament, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (11). De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile care se referă la Europol, Eurodac și ECRIS-TCN, în conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(14) În ceea ce privește Cipru și Croația, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta, în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011. În ceea ce privește Croația, prezentul regulament trebuie coroborat cu Decizia (UE) 2017/733 a Consiliului (12).

(15) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (14).

(16) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (15), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (16).

(17) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (17), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/349/UE a Consiliului (18).

(18) Prin urmare, Regulamentele (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/818 ar trebui modificate în consecință.

(19) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume modificarea Regulamentelor (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/818 pentru a conecta sistemul central al ETIAS la alte sisteme de informații ale UE și la datele Europol și pentru a preciza datele care vor fi transmise între respectivele sisteme de informații ale UE și datele Europol, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(20) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (19),

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1862

Regulamentul (UE) 2018/1862 se modifică după cum urmează: 1. Se introduce următorul articol: „Articolul 18b Ținerea evidențelor în scopul asigurării interoperabilității cu ETIAS Se ține evidența, în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament și cu articolul 69 din Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului (*1), a fiecărei operațiuni de prelucrare a datelor efectuate în SIS și în Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) în temeiul articolului 50b din prezentul regulament. (*1) Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, p. 1).” " 2. La articolul 44 alineatul (1), se adaugă următoarea literă: „(h) prelucrarea manuală a cererilor ETIAS de către unitatea națională a ETIAS, în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2018/1240.” 3. Se introduce următorul articol: „Articolul 49a Accesarea datelor din SIS de către unitatea centrală a ETIAS (1) În scopul îndeplinirii sarcinilor care îi sunt conferite prin Regulamentul (UE) 2018/1240, unitatea centrală a ETIAS, instituită în cadrul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, are dreptul de a accesa date din SIS și de a efectua căutări în aceste date în conformitate cu articolul 11 alineatul (8) din regulamentul respectiv. În cazul accesărilor și căutărilor în cauză se aplică articolul 50 alineatele (4)-(8) din prezentul regulament. (2) În cazul în care o verificare efectuată de unitatea centrală a ETIAS în conformitate cu articolul 22 și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1240 confirmă că datele înregistrate într-un dosar de cerere ETIAS corespund unei semnalări din SIS sau în cazul în care după o astfel de verificare persistă îndoieli, se aplică articolele 23, 24 și 26 din regulamentul menționat.” 4. Se introduce următorul articol: „Articolul 50b Interoperabilitatea cu ETIAS (1) De la data începerii funcționării ETIAS, astfel cum este stabilită la articolul 88 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, SIS central este conectat la ESP pentru a permite verificările automate efectuate în temeiul articolului 20, al articolului 23, al articolului 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii), al articolului 41 și al articolului 54 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat și verificările ulterioare prevăzute la articolele 22, 23 și 26 din regulamentul menționat. (2) În scopul efectuării verificărilor menționate la articolul 20 alineatul (2) litera (a), litera (d) și litera (m) punctul (i) și la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, sistemul central al ETIAS, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 25 din regulamentul menționat, utilizează ESP pentru a compara datele menționate la articolul 11 alineatul (5) din regulamentul menționat cu datele din SIS, în conformitate cu articolul 11 alineatul (8) din regulamentul menționat. (3) În scopul efectuării verificărilor menționate la articolul 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii) și la articolul 54 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1240, sistemul central al ETIAS utilizează ESP pentru a verifica periodic dacă a fost ștearsă vreo semnalare privind documente oficiale în alb sau privind documente de identitate introdusă în SIS, astfel cum se menționează la articolul 38 alineatul (2) literele (k) și (l) din prezentul regulament, care a condus la refuzul, anularea sau revocarea unei autorizații de călătorie. (4) În cazul în care se introduce în SIS o nouă semnalare privind un document de călătorie declarat pierdut, furat, deținut fără drept sau anulat, SIS central, în conformitate cu articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, transmite informațiile referitoare la această semnalare, utilizând prelucrarea automată și ESP, sistemului central al ETIAS pentru ca respectivul sistem să verifice dacă a noua semnalare în cauză corespunde unei autorizații de călătorie valabile.”

Articolul 2

Modificarea Regulamentului (UE) 2019/818

La articolul 68 din Regulamentul (UE) 2019/818 se introduce următorul alineat: „(1b) Fără a aduce atingere alineatului (1) de la prezentul articol, ESP este pus în funcțiune, în scopurile efectuării de verificări automate doar în temeiul articolului 20, al articolului 23, al articolului 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii), al articolului 41 și al articolului 54 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1240, după ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 88 din regulamentul menționat.”

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.