Recitale
(1) Transparența este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a pieței interne. În comunicarea sa din 27 octombrie 2015 intitulată „Programul de lucru al Comisiei pentru 2016 – Circumstanțe excepționale, acțiuni pe măsură” și în comunicarea sa din 16 decembrie 2014 intitulată „Programul de lucru al Comisiei pentru 2015 – Un nou început”, Comisia a identificat drept o prioritate necesitatea de a răspunde apelului lansat de cetățenii Uniunii în favoarea echității și a transparenței și necesitatea ca Uniunea să acționeze ca un model de referință global. Este esențial ca eforturile de a obține o mai mare transparență să țină seama de reciprocitatea dintre concurenți.
(2) În rezoluția sa din 26 martie 2019 (3), Parlamentul European a subliniat necesitatea unei raportări publice pentru fiecare țară în parte având un caracter ambițios, ca mijloc de creștere a transparenței întreprinderilor și de consolidare a controlului public. În paralel cu eforturile depuse de Consiliu pentru a combate evaziunea fiscală în rândul întreprinderilor, este necesar să se consolideze controlul public al impozitului pe profit suportat de întreprinderile multinaționale care desfășoară activități în Uniune pentru a promova transparența și responsabilitatea întreprinderilor, contribuind astfel la bunăstarea societăților noastre. Asigurarea acestui control este necesară, de asemenea, pentru a favoriza o dezbatere publică mai bine documentată, în special cu privire la nivelul de respectare a obligațiilor fiscale de către anumite întreprinderi multinaționale care își desfășoară activitatea în Uniune, precum și la impactul respectării obligațiilor fiscale asupra economiei reale. Stabilirea unor norme comune privind transparența în ceea ce privește impozitul pe profit al întreprinderilor ar servi, de asemenea, interesului economic general, oferind garanții echivalente în întreaga Uniune pentru protecția investitorilor, a creditorilor și a altor terți în general, contribuind astfel la recâștigarea încrederii cetățenilor Uniunii în echitatea sistemelor fiscale naționale. Acest control public poate fi realizat prin intermediul unui raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, indiferent de locul în care este stabilită întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang a grupului multinațional.
(3) Raportarea publică pentru fiecare țară în parte este un instrument eficient și adecvat pentru a crește transparența în ceea ce privește activitățile întreprinderilor multinaționale și pentru a permite publicului să evalueze impactul acestor activități asupra economiei reale. Aceasta îmbunătățește, de asemenea, capacitatea acționarilor de a evalua în mod adecvat riscurile asumate de către întreprinderi, conduce la elaborarea unor strategii de investiții bazate pe informații exacte și crește capacitatea factorilor de decizie de a evalua eficiența și impactul legislației naționale. Controlul public ar trebui efectuat fără a afecta climatul de investiții din Uniune sau competitivitatea întreprinderilor din Uniune, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum se prevede în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(4) Este probabil ca raportarea publică pentru fiecare țară în parte să aibă și un impact pozitiv asupra drepturilor angajaților la informare și consultare, astfel cum se prevede în Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și, ca urmare a sporirii cunoștințelor privind activitățile întreprinderilor, asupra calității dialogului care are loc în cadrul întreprinderilor.
(5) În urma concluziilor Consiliului European din 22 mai 2013, a fost introdusă o clauză de revizuire în Directiva 2013/34/UE. Conform respectivei clauze de revizuire, Comisia trebuia să ia în considerare posibilitatea de a introduce obligația pentru marile întreprinderi din sectoare industriale adiționale de a elabora anual rapoarte pentru fiecare țară în parte, ținând cont de evoluțiile din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și rezultatele inițiativelor europene conexe.
(6) Uniunea a introdus deja raportarea publică pentru fiecare țară în parte pentru sectorul bancar prin Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6), precum și pentru industria extractivă și de exploatare forestieră prin Directiva 2013/34/UE.
(7) Prin introducerea raportării publice pentru fiecare țară în parte prin prezenta directivă, Uniunea devine un lider mondial în promovarea transparenței financiare și a transparenței întreprinderilor.
(8) Mai multă transparență în prezentarea informațiilor financiare va fi avantajoasă pentru toți, deoarece societatea civilă se va implica mai mult, angajații vor fi mai bine informați, iar aversiunea la risc a investitorilor se va diminua. În plus, întreprinderile vor beneficia de pe urma unor relații mai bune cu părțile interesate, ceea ce va duce la mai multă stabilitate și, totodată, la un acces mai ușor la finanțare, datorită unui profil de risc mai clar și unei reputații mai bune.
(9) În comunicarea sa din 25 octombrie 2011 intitulată „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”, Comisia a definit responsabilitatea socială a întreprinderilor ca responsabilitatea întreprinderilor în ceea ce privește impactul lor asupra societății. Responsabilitatea socială a întreprinderilor ar trebui coordonată la nivel de întreprindere. Autoritățile publice pot juca un rol de sprijin prin intermediul unei combinații inteligente de măsuri de politici voluntare și, unde este necesar, prin reglementarea complementară. Întreprinderile pot merge dincolo de respectarea legii și pot deveni responsabile din punct de vedere social prin integrarea în strategia lor de afaceri și în operațiunile lor a mai multor preocupări sociale, de mediu, etice, legate de protecția consumatorilor sau a drepturilor omului.
(10) Publicul ar trebui să fie în măsură să examineze toate activitățile unui grup de întreprinderi dacă grupul cuprinde anumite tipuri de entități stabilite în Uniune. Pentru grupurile care desfășoară activități în Uniune numai prin intermediul unor filiale sau sucursale, respectivele filiale și sucursale ar trebui să publice și să asigure accesul la raportul întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang. În cazul în care informațiile sau rapoartele respective nu sunt disponibile, ori întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang nu le pune la dispoziția filialelor sau sucursalelor toate informațiile necesare, filialele și sucursalele ar trebui să întocmească, să publice și să acorde accesul la un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit care să conțină toate informațiile, obținute sau dobândite, pe care le dețin și la o declarație care să indice că întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang nu a pus la dispoziție informațiile necesare. Cu toate acestea, din motive de proporționalitate și eficacitate, obligația de a publica și de a asigura accesul la raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit nu ar trebui să se aplice decât filialelor mari și mijlocii stabilite în Uniune și sucursalelor de dimensiuni comparabile înființate în Uniune. Prin urmare, domeniul de aplicare al Directivei 2013/34/UE ar trebui extins în consecință pentru a include sucursalele înființate într-un stat membru de către o întreprindere care este stabilită în afara Uniunii și care are o formă juridică comparabilă cu tipurile de întreprinderi enumerate în anexa I la Directiva 2013/34/UE. Sucursalele care au fost închise, astfel cum se menționează la articolul 37 litera (k) din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului (7), nu ar trebui să mai facă obiectul obligațiilor de raportare prevăzute în prezenta directivă.
(11) Grupurile multinaționale și, după caz, anumite întreprinderi autonome ar trebui să furnizeze publicului un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit atunci când depășesc o anumită dimensiune, în ceea ce privește veniturile, pe parcursul a două exerciții financiare consecutive, în funcție de veniturile consolidate ale grupului sau de veniturile întreprinderii autonome. În mod simetric, o astfel de obligație ar trebui să înceteze să se aplice atunci când veniturile respective încetează să depășească cuantumul relevant pe parcursul a două exerciții financiare consecutive. În astfel de cazuri, grupul multinațional sau întreprinderea autonomă ar trebui să aibă în continuare obligația de a raporta cu privire la primul exercițiu financiar ulterior ultimului exercițiu financiar în care veniturile acestuia au depășit respectivul cuantum. Un astfel de grup multinațional sau o astfel de întreprindere autonomă ar trebui să facă din nou obiectul obligației de raportare atunci când veniturile sale depășesc din nou cuantumul relevant pe parcursul a două exerciții financiare consecutive. Având în vedere gama largă de cadre de raportare financiară cu care se pot conforma situațiile financiare, pentru a stabili domeniul de aplicare, pentru întreprinderile care intră sub incidența dreptului unui stat membru, noțiunea de „venituri” ar trebui să aibă același înțeles ca „cifra de afaceri netă” și ar trebui interpretată în conformitate cu cadrul național de raportare financiară al respectivului stat membru. Articolul 43 alineatul (2) litera (c) din Directiva 86/635/CEE a Consiliului (8) și articolul 66 alineatul (2) din Directiva 91/674/CEE a Consiliului (9) prevăd definiții pentru stabilirea cifrei de afaceri nete a unei instituții de credit și, respectiv, a unei întreprinderi de asigurare. Pentru alte întreprinderi, veniturile ar trebui evaluate în conformitate cu cadrul de raportare financiară pe baza căruia sunt întocmite situațiile lor financiare. Cu toate acestea, în contextul conținutului raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit, ar trebui să se aplice o definiție diferită a veniturilor.
(12) Pentru a evita dubla raportare pentru sectorul bancar, ar trebui să fie scutite de la aplicarea cerințelor de raportare prevăzute în prezenta directivă întreprinderile-mamă de cel mai înalt rang și întreprinderile autonome care intră sub incidența Directivei 2013/36/UE și care includ în raportul lor elaborat în conformitate cu articolul 89 din directiva respectivă toate activitățile lor și, după caz, toate activitățile întreprinderilor lor afiliate incluse în situațiile financiare consolidate, inclusiv activitățile care nu fac obiectul dispozițiilor din partea a treia titlul I capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(13) Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să includă, după caz, o listă a tuturor filialelor, pentru exercițiul financiar relevant, stabilite în Uniune sau în jurisdicțiile fiscale incluse în anexa I și, după caz, în anexa II la versiunea relevantă a Concluziilor Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Pentru a se evita crearea unei sarcini administrative, întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang ar trebui să se poată baza pe lista filialelor incluse în situațiile financiare consolidate ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să furnizeze, de asemenea, informații referitoare la toate activitățile tuturor întreprinderilor afiliate ale grupului consolidate în situațiile financiare ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang sau, în funcție de circumstanțe, referitoare la toate activitățile întreprinderii autonome. Informațiile ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a face posibil un control public eficace, pentru a se asigura că acea prezentare nu generează riscuri sau dezavantaje disproporționate pentru întreprinderi în materie de competitivitate sau interpretări eronate în ceea ce privește întreprinderile vizate. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să fie pus la dispoziție în termen de cel mult 12 luni de la data bilanțului. Orice perioadă mai scurtă de publicare a situațiilor financiare nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit. Dispozițiile introduse de prezenta directivă nu aduc atingere dispozițiilor Directivei 2013/34/UE referitoare la situațiile financiare anuale și la situațiile financiare consolidate.
(14) Pentru a se evita crearea unei sarcini administrative, întreprinderile ar trebui să aibă dreptul de a prezenta informațiile pe baza instrucțiunilor de raportare prevăzute în secțiunea III părțile B și C din anexa III la Directiva 2011/16/UE a Consiliului (11) atunci când întocmesc un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit în conformitate cu prezenta directivă. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să precizeze care cadru de raportare a fost utilizat. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar putea include în plus o prezentare generală care să ofere explicații în cazul existenței unor discrepanțe semnificative la nivelul grupului între valoarea impozitelor acumulate și valoarea impozitelor plătite, ținând seama de valorile corespunzătoare referitoare la exercițiile financiare anterioare.
(15) Este important să se asigure faptul că datele sunt comparabile. În acest scop, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a stabili un model comun și formate de raportare electronică, care ar trebui să fie cu citire automată, pentru prezentarea raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit în temeiul prezentei directive. Atunci când stabilește modelul și formatele de raportare respective, Comisia ar trebui să aibă în vedere progresele înregistrate în domeniul digitalizării și accesibilității informațiilor publicate de întreprinderi, în special în ceea ce privește dezvoltarea punctului unic de acces european, astfel cum a propus în comunicarea sa din 24 septembrie 2020 intitulată „O uniune a piețelor de capital pentru cetățeni și întreprinderi – un nou plan de acțiune”. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (12).
(16) Pentru a asigura faptul că există un nivel suficient de detaliere care să le permită cetățenilor să evalueze mai bine modul în care întreprinderile multinaționale contribuie la bunăstarea societății în fiecare stat membru, informațiile ar trebui defalcate pe stat membru. În plus, informațiile privind operațiunile întreprinderilor multinaționale ar trebui, de asemenea, prezentate cu un nivel ridicat de detaliere în ceea ce privește anumite jurisdicții fiscale din țări terțe care ridică probleme deosebite. Pentru toate celelalte operațiuni din țări terțe, informațiile ar trebui furnizate în formă agregată, cu excepția cazului în care întreprinderea dorește să prezinte informații mai detaliate.
(17) Pentru anumite jurisdicții fiscale ar trebui să existe un nivel ridicat de detaliere. Raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să prezinte întotdeauna informațiile separat pentru fiecare jurisdicție inclusă în anexele la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale (13) și actualizările ulterioare ale acestora care sunt aprobate în mod individual de două ori pe an, de obicei în februarie și octombrie, și publicate în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Anexa I la respectivele Concluzii ale Consiliului prezintă „Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale”, în timp ce anexa II prezintă „Stadiul actual al cooperării cu UE în ceea ce privește angajamentele luate de jurisdicțiile cooperante pentru punerea în aplicare a principiilor bunei guvernanțe fiscale”. Pentru anexa I, jurisdicțiile care ar trebui luate în considerare sunt cele care erau incluse pe listă la data de 1 martie a exercițiului financiar pentru care urmează să fie întocmit raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit. Pentru anexa II, jurisdicțiile care ar trebui luate în considerare sunt cele care erau menționate în anexa respectivă la data de 1 martie a exercițiului financiar pentru care urmează să fie întocmit raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și la data de 1 martie a exercițiului financiar precedent.
(18) Prezentarea imediată a datelor care urmează să fie incluse în raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar putea aduce, în anumite cazuri, prejudicii grave poziției comerciale a unei întreprinderi. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a permite întreprinderilor să amâne prezentarea unor informații specifice pentru un număr limitat de ani, cu condiția să prezinte în mod clar existența unei amânări, să ofere o explicație motivată în acest sens în raport, precum și să documenteze raționamentul care stă la baza acesteia. Informațiile omise de întreprinderi ar trebui să fie prezentate într-un raport ulterior. Informațiile referitoare la jurisdicțiile fiscale incluse în anexele I și II la Concluziile Consiliului privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale nu ar trebui să fie omise niciodată.
(19) Pentru a consolida transparența întreprinderilor și responsabilitatea acestora față de investitori, creditori, alți terți și publicul larg și pentru a asigura o guvernanță adecvată, membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang sau ale întreprinderii autonome care este stabilită în Uniune și care are obligația de a întocmi, a publica și a asigura accesul la raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit ar trebui să își asume în mod colectiv responsabilitatea pentru asigurarea respectării respectivelor obligații de raportare în temeiul prezentei directive. Având în vedere că este posibil ca membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale filialelor stabilite în Uniune care sunt controlate de o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang stabilită în afara Uniunii sau persoana sau persoanele responsabile cu îndeplinirea formalităților de publicitate pentru sucursală ar putea să cunoască doar într-o mică măsură conținutul raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit întocmit de către întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang sau ar putea să aibă posibilități limitate de a obține astfel de informații sau un astfel de raport de la întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang, responsabilitatea respectivilor membri sau a respectivelor persoane ar trebui să includă asigurarea faptului că, făcând uz optim de cunoștințele și mijloacele de care dispun, raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit privind întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang sau întreprinderea autonomă este întocmit și publicat într-un mod coerent cu prezenta directivă sau că filiala sau sucursala a redactat, a publicat și a asigurat accesul la toate informațiile, obținute sau dobândite, pe care le deține, în conformitate cu prezenta directivă. În cazul în care informațiile sau raportul sunt incomplete, responsabilitatea respectivilor membri sau a respectivelor persoane ar trebui să fie extinsă la publicarea unei declarații care să indice faptul că întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang sau întreprinderea autonomă nu a pus la dispoziție informațiile necesare.
(20) Pentru a asigura sensibilizarea publicului cu privire la domeniul de aplicare al obligațiilor de raportare introduse în Directiva 2013/34/UE prin prezenta directivă și cu privire la respectarea acestora, statele membre ar trebui să impună cerința ca auditorii statutari și firmele de audit să declare dacă o întreprindere a fost obligată să publice un raport privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și, în caz afirmativ, dacă raportul respectiv a fost publicat.
(21) Obligațiile statelor membre de a prevedea sancțiuni și de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că sancțiunile respective sunt aplicate în temeiul Directivei 2013/34/UE se aplică încălcărilor dispozițiilor de drept intern în ceea ce privește prezentarea de informații privind impozitul pe profit de către anumite întreprinderi și sucursale, adoptate în temeiul prezentei directive.
(22) Prezenta directivă are drept obiectiv consolidarea transparenței întreprinderilor și a transparenței și a controlului public în ceea ce privește informațiile referitoare la impozitul pe profit al întreprinderilor prin adaptarea cadrului juridic existent referitor la obligațiile impuse întreprinderilor și firmelor în ceea ce privește publicarea de rapoarte, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților, în sensul articolului 50 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Astfel cum a statuat Curtea de Justiție în special în cauza C-97/96, Verband deutscher Daihatsu-Händler (14), articolul 50 alineatul (2) litera (g) din TFUE se referă la necesitatea de a proteja interesele „terților” în general, fără a distinge sau a exclude vreo categorie care intră sub incidența termenului respectiv. Astfel, termenul „terți” este mai larg decât investitorii și creditorii și cuprinde și alți terți interesați, inclusiv concurenții și publicul larg. În plus, obiectivul realizării libertății de stabilire, care este atribuit în termeni foarte generali instituțiilor prin articolul 50 alineatul (1) din TFUE, nu poate fi încadrat de dispozițiile articolului 50 alineatul (2) din TFUE. Având în vedere că prezenta directivă se referă doar la obligațiile de a publica rapoarte privind informațiile referitoare la impozitul pe profit și nu se referă la armonizarea impozitelor, articolul 50 alineatul (1) din TFUE constituie un temei juridic adecvat.
(23) Pentru a asigura funcționarea deplină a pieței interne și condiții de concurență echitabile între Uniune și întreprinderile multinaționale din țări terțe, Comisia ar trebui să analizeze în continuare noi posibilități de a spori echitatea și transparența fiscală. În special, Comisia ar trebui să examineze, în contextul clauzei de revizuire, dacă, printre altele, dezagregarea completă ar spori eficacitatea prezentei directive.
(24) Întrucât obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectul pe care îl produce, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(25) Prezenta directivă răspunde preocupărilor exprimate de părțile interesate cu privire la necesitatea de a aborda problema denaturărilor pieței interne fără a compromite competitivitatea Uniunii. Aceasta nu ar trebui să genereze o sarcină administrativă necuvenită pentru întreprinderi. Per ansamblu, în cadrul prezentei directive, amploarea informațiilor care urmează să fie prezentate este proporțională cu obiectivele de sporire a transparenței întreprinderilor și a controlului public. Prin urmare, prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(26) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită alături de notificarea măsurilor lor de transpunere și unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(27) Prin urmare, Directiva 2013/34/UE ar trebui să fie modificată în consecință,