Recitale
(1) În această eră a globalizării, nevoia de asistență reciprocă între statele membre în domeniul fiscal este mai acută ca oricând. Mobilitatea contribuabililor, numărul tranzacțiilor transfrontaliere și internaționalizarea instrumentelor financiare au cunoscut o dezvoltare puternică, ceea ce îngreunează stabilirea corectă a taxelor și impozitelor de către statele membre. Această dificultate din ce în ce mai mare afectează funcționarea sistemelor de impozitare și atrage după sine apariția dublei impuneri, fapt care incită la fraudă fiscală și evaziune fiscală, competențele de control rămânând la nivel național. Ea pune așadar în pericol funcționarea pieței interne.
(2) În consecință, un stat membru nu își poate gestiona sistemul de impozitare intern, în special în ceea ce privește impozitarea directă, în lipsa unor informații din partea altor state membre. Pentru contracararea efectelor negative ale acestui fenomen, este indispensabil să se instituie o nouă cooperare administrativă între administrațiile fiscale ale statelor membre. Este necesar să se creeze instrumente care să permită instaurarea încrederii între statele membre, prin instituirea de norme, obligații și drepturi identice pentru toate statele membre.
(3) Prin urmare, ar trebui adoptată o abordare cu totul nouă, prin elaborarea unui text nou care să confere statelor membre prerogativele necesare unei cooperări eficiente la nivel internațional, în vederea contracarării efectelor negative asupra pieței interne ale globalizării în continuă creștere.
(4) În acest context, actuala Directivă 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și al impozitării primelor de asigurare (3) nu mai asigură măsurile corespunzătoare. Deficiențele profunde ale acesteia au fost examinate de grupul de lucru ad hoc al Consiliului în materie de fraudă fiscală, în cadrul unui raport elaborat în 22 mai 2000, și mai recent în Comunicarea Comisiei privind prevenirea și combaterea abuzurilor corporative și financiare din 27 septembrie 2004 și în Comunicarea Comisiei privind necesitatea elaborării unei strategii coordonate de îmbunătățire a luptei împotriva fraudei fiscale din 31 mai 2006.
(5) Directiva 77/799/CEE, chiar modificată ulterior, a fost concepută într-un context diferit de cerințele actuale ale pieței interne și nu mai permite îndeplinirea noilor cerințe în materie de cooperare administrativă.
(6) Ținând cont de numărul și de importanța adaptărilor necesare ale Directivei 77/799/CEE, o simplă modificare a acesteia nu ar fi suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor prezentate mai sus. Directiva 77/799/CEE ar trebui așadar abrogată și înlocuită de un nou instrument juridic. Acest instrument ar trebui să se aplice taxelor și impozitelor directe și indirecte care în prezent nu fac obiectul legislației Uniunii. În acest sens, prezenta nouă directivă este considerată ca fiind instrumentul adecvat pentru a permite o cooperare administrativă eficientă.
(7) Prezenta directivă se bazează pe realizările Directivei 77/799/CEE, însă prevede norme mai clare și mai precise care să reglementeze cooperarea administrativă dintre statele membre, în cazul în care acest lucru este necesar, în scopul de a institui, în special în ceea ce privește schimbul de informații, o sferă mai largă de cooperare administrativă între statele membre. Ar trebui, de asemenea, ca norme mai clare să facă posibilă în special includerea tuturor persoanelor juridice și fizice din Uniune, ținând seama de gama tot mai largă de construcții juridice, inclusiv, dar fără a se limita la construcțiile tradiționale cum ar fi trusturile, fundațiile și fondurile de investiții, precum și orice nou instrument care poate fi instituit de către contribuabilii din statele membre.
(8) Este necesar să existe un contact mai direct între birourile locale sau naționale responsabile de cooperarea administrativă din statele membre, regula fiind comunicarea între birourile centrale de legătură. Lipsa contactelor directe conduce la ineficiență, la utilizarea insuficientă a mecanismelor de cooperare administrativă și la întârzieri în comunicarea informațiilor. Prin urmare, este necesar să se prevadă dispoziții care să permită contacte mai directe între servicii în vederea unei cooperări mai eficiente și mai rapide. Repartizarea de competențe departamentelor de legătură ar trebui prevăzută în cadrul dispozițiilor interne ale fiecărui stat membru.
(9) Statele membre ar trebui să facă schimb de informații privind cazuri specifice în cazul în care acest lucru este solicitat de un alt stat membru și să facă demersurile necesare pentru a obține aceste informații. Standardul „relevanței previzibile” are rolul de a crea condițiile pentru schimbul de informații în domeniul fiscal în cea mai mare măsură posibilă și, în același timp, de a clarifica faptul că statele membre nu au posibilitatea de a se implica în „anchete pentru găsirea probelor” sau de a solicita informații puțin probabil a fi relevante pentru veniturile impozabile ale unui contribuabil dat. Articolul 20 din prezenta directivă cuprinde cerințe procedurale; aceste dispoziții ar trebui interpretate într-un mod mai larg, pentru a nu împiedica schimbul efectiv de informații.
(10) Este recunoscut faptul că schimbul automat obligatoriu de informații fără condiții preliminare reprezintă cea mai eficientă modalitate de îmbunătățire a evaluării corecte a taxelor și impozitelor în situații transfrontaliere și de combatere a fraudei. În acest scop, ar trebui urmată în consecință o abordare pe etape, începând cu schimbul automat de informații disponibil pe cinci categorii și revizuind dispozițiile relevante în urma unui raport al Comisiei.
(11) Schimbul spontan de informații între statele membre ar trebui de asemenea intensificat și încurajat.
(12) Ar trebui prevăzute termenele-limită pentru furnizarea de informații în temeiul prezentei directive pentru a asigura faptul că schimbul de informații se produce la timp și, în consecință, este eficace.
(13) Este important să li se permită funcționarilor din cadrul administrației fiscale a unui stat membru să fie prezenți pe teritoriul unui alt stat membru.
(14) Deoarece situația fiscală a uneia sau a mai multor persoane impozabile stabilite în mai multe state membre prezintă adesea un interes comun sau complementar, este necesar să se prevadă posibilitatea ca aceste persoane să fie controlate simultan de către două sau mai multe state membre, prin acord reciproc și pe bază de voluntariat.
(15) Ținând cont de obligația legală din unele state membre de a notifica contribuabilului deciziile și actele referitoare la obligațiile sale fiscale și de dificultățile întâmpinate din acest motiv de autoritățile fiscale, inclusiv atunci când contribuabilul s-a stabilit într-un alt stat membru, este de dorit ca, în aceste cazuri, autoritățile fiscale să poată solicita cooperarea autorităților competente ale statului membru în care s-a stabilit contribuabilul.
(16) Transmiterea unui feedback cu privire la informațiile trimise va încuraja cooperarea administrativă dintre statele membre.
(17) Este necesar să existe o colaborare între statele membre și Comisie pentru a face posibile studiul continuu al procedurilor de cooperare și schimbul de experiență și de bune practici în domeniile de interes.
(18) În scopul eficienței cooperării administrative, este important ca, sub rezerva restricțiilor prevăzute în prezenta directivă, informațiile și documentele obținute în temeiul prezentei directive să poată fi utilizate și în alte scopuri de către statele membre care le-au primit. Este, de asemenea, important ca statele membre să poată transmite informațiile respective unei țări terțe, în anumite condiții.
(19) Ar trebui să fie clar definite și delimitate situațiile în care un stat membru solicitat poate refuza furnizarea de informații, ținând seama de anumite interese private, care ar trebui să fie protejate, precum și de interesul public.
(20) Statul membru nu ar trebui însă să refuze transmiterea informațiilor pe motiv că nu are un interes național sau că informațiile sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator, sau pe motiv că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.
(21) Prezenta directivă cuprinde norme minime și, prin urmare, nu ar trebui să afecteze dreptul statelor membre de a iniția o cooperare extinsă cu alte state membre în temeiul legislației lor interne sau în cadrul acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate cu alte state membre.
(22) Ar trebui de asemenea precizat faptul că, atunci când un stat membru oferă unei țări terțe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de prezenta directivă, el nu ar trebui să refuze o astfel de cooperare extinsă cu alte state membre care doresc să inițieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă.
(23) Schimbul de informații ar trebui să se desfășoare prin intermediul unor formulare, formate și canale de comunicare standardizate.
(24) Este necesară o evaluare a eficacității cooperării administrative, în special pe bază de statistici.
(25) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4).
(26) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare, statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele și în interesul Uniunii, tabelele de corespondență care să ilustreze, pe cât posibil, corelația dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(27) Toate schimburile de informații menționate în prezenta directivă fac obiectul dispozițiilor de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (5) și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (6). Cu toate acestea, este oportun să se ia în considerare limitarea anumitor drepturi și obligații prevăzute de Directiva 95/46/CE, pentru a proteja interesele menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva menționată. Această limitare este necesară și proporțională, având în vedere pierderile potențiale de venituri pentru statele membre și importanța crucială a informațiilor care fac obiectul prezentei directive în combaterea eficientă a fraudei.
(28) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
(29) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în vederea contracarării efectelor negative ale globalizării în creștere asupra pieței interne, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre și, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv,