Recitale
(1) În conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/2152, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Italia, Slovacia, Spania, Portugalia și Țările de Jos au prezentat o cerere justificată în mod corespunzător în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a respectivului regulament și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1197 al Comisiei (2).
(2) Din informațiile furnizate Comisiei reiese faptul că cererile de derogare ale acestor state membre sunt justificate de nevoia unor adaptări majore la sistemele lor statistice naționale cu scopul de a respecta Regulamentul (UE) 2019/2152 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1197 al Comisiei.
(3) Derogările solicitate ar trebui acordate Austriei, Belgiei, Ciprului, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Irlandei, Italiei, Slovaciei, Spaniei, Portugaliei și Țărilor de Jos.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European instituit prin articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3),