Începe proba gratuită

Regulament 2020/1243 · CELEX 32020R1243

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1243 al Comisiei din 1 septembrie 2020 de prelungire a derogării de la Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului în ceea ce privește distanța minimă față de coastă și adâncimea minimă a mării pentru năvoadele de navă utilizate pentru pescuitul de guvid alb și guvid Ferrer (Aphia minuta și Pseudaphia ferreri) și de smarid comun (Spicara smaris) în anumite ape teritoriale ale Spaniei (Insulele Baleare)

Data act
01.09.2020
Intrare in vigoare
01.01.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_286_R_0002
Status
Inactiv
ape teritoriale conservarea peștelui controlul pescuitului derogare de la legislația UE Insulele Baleare Marea Mediterană pescuit pe specii pește de mare Spania vas de pescuit

Recitale

(1) Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 interzice utilizarea uneltelor remorcate în raza a 3 mile marine de la coastă sau în cadrul izobatei de 50 m, în cazul în care această adâncime este atinsă la o distanță mai mică de coastă.

(2) La cererea unui stat membru, Comisia poate să permită o derogare de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, sub rezerva îndeplinirii unei serii de condiții prevăzute la articolul 13 alineatele (5) și (9).

(3) O derogare de la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf pentru utilizarea năvoadelor de navă pentru pescuitul de guvid alb și guvid Ferrer (Aphia minuta și Pseudaphia ferreri) și de smarid comun (Spicara smaris) în apele teritoriale spaniole ale Insulelor Baleare a fost acordată pentru prima dată, până la 31 decembrie 2016, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1233/2013 al Comisiei (2). Această derogare s-a bazat pe o derogare suplimentară de la dimensiunea minimă a ochiurilor de plasă, adoptată de Spania în temeiul articolului 9 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, deoarece, în lipsa acesteia, activitățile de pescuit în cauză nu ar fi putut avea loc și ar fi trebuit să se închidă.

(4) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/662 al Comisiei (3) a fost acordată o prelungire a derogării până la 31 decembrie 2019, ținând seama de planul de gestionare a activităților de pescuit vizate de derogare întocmit de Spania în temeiul articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

(5) La 3 septembrie 2019, autoritățile spaniole au solicitat Comisiei să prelungească derogarea de la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf dincolo de data de 31 decembrie 2019. Spania a prezentat un proiect al noului plan de gestionare pentru perioada 2019-2022 care va fi reglementat de normele naționale existente (4). Spania a furnizat informații actualizate pentru a justifica reînnoirea derogării.

(6) Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a evaluat proiectul de plan de gestionare în noiembrie 2019 (5) și cererea de prelungire a derogării în martie 2020 (6).

(7) CSTEP a concluzionat că planul de gestionare a pescuitului cu năvoade de navă în Insulele Baleare pentru perioada 2016-2019 a fost pus în aplicare în mod corespunzător, iar condițiile în care a fost acordată în 2016 derogarea privind distanța minimă față de coastă și adâncimea minimă sunt îndeplinite în continuare. CSTEP observă că uneltele de pescuit par a fi foarte selective.

(8) CSTEP a sugerat anumite ajustări, în special prin stabilirea unei TAC sezoniere în conformitate cu capturile recente și prin clarificarea impactului potențial al activităților de pescuit de guvid cu jonquiller și straturile de iarbă de mare din două golfuri.

(9) Având în vedere evaluarea efectuată de CSTEP, Comisia observă că autoritățile spaniole s-au angajat, printr-o scrisoare trimisă Comisiei la 4 iunie 2020 (7), să alinieze capturile totale admisibile (TAC) sezoniere la media capturilor observate în ultimii ani și să lanseze un studiu științific pentru a clarifica dacă pescuitul a interacționat cu straturile de iarbă de mare în cele două golfuri în cauză. Spania s-a angajat, de asemenea, să interzică pescuitul în cele două golfuri în cauză, cel puțin până când CSTEP va evalua studiul științific și să informeze Comisia cu privire la acțiunile întreprinse pentru a da curs angajamentelor de mai sus.

(10) Derogarea solicitată de Spania îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 13 alineatele (5) și (9) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

(11) Există anumite constrângeri geografice specifice, având în vedere dimensiunea redusă a platformei continentale și distribuția spațială a speciilor vizate, care se limitează exclusiv la anumite zone costiere unde adâncimile sunt mai mici de 50 m.

(12) Pescuitul nu are un impact semnificativ asupra mediului marin, deoarece năvoadele de navă sunt remorcate în coloana de apă. Datorită utilizării ecosondelor, pescuitul este foarte selectiv, înregistrându-se puține capturi accidentale. În plus, capturile nedorite sunt eliberate imediat, vii, cu o rată de supraviețuire foarte ridicată.

(13) Derogarea solicitată de Spania vizează un număr limitat de 55 de nave.

(14) Pescuitul nu poate fi efectuat cu o altă unealtă, deoarece năvoadele de navă sunt singurele unelte de pescuit autorizate pentru capturarea acestor trei specii vizate care se adună în bancuri în apele costiere de mică adâncime.

(15) Cererea se referă la nave înregistrate în cadrul recensământului maritim gestionat de Direcția generală pentru pescuit și mediul marin a Insulelor Baleare, care practică acest pescuit de mai mult de cinci ani și care își desfășoară activitatea conform planului de gestionare care reglementează pescuitul de guvid alb și guvid Ferrer (Aphia minuta și Pseudaphia ferreri) și de smarid comun (Spicara smaris) cu năvoade de navă. Navele respective sunt incluse pe o listă comunicată Comisiei în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 13 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

(16) Planul de gestionare garantează că nu vor exista creșteri viitoare ale efortului de pescuit, deoarece se vor elibera autorizații de pescuit numai celor 55 de nave specificate, fiecare având o lungime maximă de 12 m și o putere maximă de 198,5 kW. În plus, se stabilesc un tonaj și o putere maxime cumulate, iar activitatea de pescuit se va închide până la următorul sezon de pescuit, în cazul în care este atinsă TAC sezonieră.

(17) Activitățile de pescuit vizate îndeplinesc cerințele articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 care permite pescuitul deasupra habitatelor protejate, dacă acesta se efectuează în anumite condiții, fără a atinge stratul de iarbă de mare.

(18) În plus, activitățile de pescuit vizate nu ar fi putut avea loc fără o derogare de la dimensiunea minimă aplicabilă a ochiurilor de plasă.

(19) Cu toate acestea, având în vedere că activitățile de pescuit în cauză sunt foarte selective, au un impact neglijabil asupra mediului marin și nu sunt afectate de dispozițiile articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, Spania a autorizat în trecut derogarea de la dimensiunea minimă a ochiurilor de plasă în temeiul articolului 9 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

(20) Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 a fost eliminat prin Regulamentul (UE) 2019/1241 a Parlamentului European și a Consiliului (8). Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 4 din partea B a anexei IX la Regulamentul (UE) 2019/1241, derogările de la dimensiunile minime ale ochiurilor de plasă adoptate în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 care erau în vigoare la 14 august 2019 pot continua să se aplice, cu condiția să nu conducă la creșterea capturilor de puiet. Această prelungire a derogării îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (5) și la punctul 4 din partea B a anexei IX la Regulamentul (UE) 2019/1241, deoarece nu conduce la o deteriorare a standardelor de selectivitate, în particular la o creștere a capturilor de puiet, existente la 14 august 2019 și vizează atingerea obiectivelor și a țintelor stabilite la articolele 3 și 4 din respectivul regulament.

(21) Activitățile de pescuit în cauză îndeplinesc cerințele de înregistrare prevăzute la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (9).

(22) Activitățile de pescuit în cauză se desfășoară la o distanță foarte mică de coastă și nu interferează așadar cu activitățile de pescuit ale altor nave.

(23) Activitățile de pescuit în cauză sunt reglementate în planul de gestionare al Spaniei pentru a se asigura un nivel minim al capturilor din speciile menționate în anexa IX la Regulamentul (UE) 2019/1241.

(24) Năvoadele de navă nu vizează cefalopodele.

(25) Planul de gestionare adoptat de Spania include măsuri pentru monitorizarea activităților de pescuit, astfel cum se prevede la articolul 13 alineatul (9) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

(26) Prin urmare, este oportun ca derogarea solicitată să fie acordată.

(27) Spania trebuie să raporteze Comisiei la timp și în conformitate cu planul de monitorizare prevăzut în planul său de gestionare.

(28) O limitare a duratei derogării va permite adoptarea rapidă a unor măsuri de gestionare corective, în cazul în care monitorizarea planului de gestionare va indica o stare de conservare nesatisfăcătoare a stocului exploatat, contribuind totodată la îmbogățirea cunoștințelor științifice în vederea stabilirii unui plan de gestionare mai bun. Perioada de derogare trebuie să se încheie la sfârșitul sezonului de pescuit. În consecință, derogarea trebuie să se aplice până la 30 aprilie 2023.

(29) Întrucât derogarea acordată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/662 a expirat la 31 decembrie 2019, pentru a asigura continuitatea juridică, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Din motive de securitate juridică, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență.

(30) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

Articolul 1

Derogare

Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 nu se aplică, în apele teritoriale ale Spaniei adiacente coastelor Insulelor Baleare, pescuitului de guvid alb și guvid Ferrer (Aphia minuta și Pseudaphia ferreri) și de smarid comun (Spicara smaris) cu năvoade de navă folosite de nave care îndeplinesc următoarele cerințe: (a) sunt înregistrate în cadrul recensământului maritim gestionat de Direcția generală pentru pescuit și mediul marin a Insulelor Baleare; (b) practică acest tip de pescuit de mai mult de cinci ani și nu implică nicio creștere viitoare a efortului de pescuit depus; (c) dețin o autorizație de pescuit și operează conform planului de gestionare adoptat de Spania în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.

Articolul 2

Planul de monitorizare și raportarea

Spania transmite Comisiei un raport întocmit în conformitate cu planul de monitorizare prevăzut în planul de gestionare menționat la articolul 1 litera (c), pentru prima dată până la 30 septembrie 2020 și, ulterior, la fiecare 12 luni.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și perioada de aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2020 până la 30 aprilie 2023.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.