Recitale
(1) Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 interzice utilizarea uneltelor remorcate în raza a 3 mile marine de la coastă sau în cadrul izobatei de 50 m, în cazul în care această adâncime este atinsă la o distanță mai mică de coastă.
(2) La cererea unui stat membru, Comisia poate să acorde o derogare de la interdicția prevăzută la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, cu condiția să fie îndeplinite anumite condiții prevăzute la articolul 13 alineatele (5) și (9).
(3) La 8 octombrie 2012, Comisia a primit din partea Spaniei o cerere de derogare de la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior, în ceea ce privește utilizarea năvoadelor de navă la pescuitul guvidului alb și al guvidului Ferrer (Alphia minuta și Pseudaphia ferreri) și al smaridului comun (Spicara smaris), în apele sale teritoriale din Comunitatea autonomă a Insulelor Baleare.
(4) Cererea se referă la navele înregistrate la recensământul maritim gestionat de Direcția generală pentru mediul rural și marin a Insulelor Baleare, care practică acest pescuit de mai mult de cinci ani și care își vor desfășura activitatea conform unui plan de gestionare care reglementează pescuitul guvidului alb și al guvidului Ferrer (Alphia minuta și Pseudaphia ferreri) și al smaridului comun (Spicara smaris) cu năvoade de navă.
(5) Planul de gestionare garantează că nu vor exista creșteri viitoare ale efortului de pescuit, prevăzând că, ori de câte ori una dintre cele 60 de nave autorizate își încetează activitatea, numai o navă cu o capacitate egală sau mai mică în termeni de tonaj și putere va putea să o înlocuiască în recensământ.
(6) Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a evaluat derogarea solicitată de Spania și proiectul aferent de plan de gestionare în cadrul sesiunii sale plenare care a avut loc în perioada 5-9 noiembrie 2012.
(7) Spania a adoptat planul de gestionare prin Decretul 44/2013 din 4 octombrie de instituire a unui plan de gestionare aplicabil mai multor insule pentru pescuitul cu năvoade de navă tradiționale în apele Insulelor Baleare (2) în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.
(8) Derogarea solicitată de Spania este în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 13 alineatele (5) și (9) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006.
(9) În mod concret, având în vedere atât dimensiunea redusă a platformei continentale, cât și distribuția spațială a speciei vizate, care se limitează exclusiv la anumite zone de pe coastă unde adâncimile sunt mai mici de 50 m, zonele de pescuit sunt limitate.
(10) În plus, pescuitul nu poate fi efectuat cu alte unelte, nu are un impact semnificativ asupra habitatelor protejate și este foarte selectiv, deoarece năvoadele sunt remorcate în coloana de apă și nu intră în contact cu fundul mării. De altfel, colectarea de material de pe fundul mării ar putea duce la o deteriorare a speciilor țintă și ar face aproape imposibilă selecția speciilor pescuite din cauza dimensiunilor lor foarte mici.
(11) Derogarea solicitată de Spania afectează un număr redus de nave, întrucât numai 60 de nave sunt implicate.
(12) Activitățile de pescuit în cauză respectă cerințele stipulate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind habitatele protejate, deoarece planul de gestionare aferent al Spaniei interzice în mod explicit pescuitul deasupra habitatelor protejate respective.
(13) Cerințele de la articolul 8 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 nu se aplică, deoarece se referă la traulere.
(14) Având în vedere că activitățile de pescuit în cauză sunt foarte selective, au un impact neglijabil asupra mediului și nu sunt afectate de dispozițiile articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, ele sunt eligibile pentru derogare de la dimensiunea minimă a ochiurilor de plasă la care se face referire la articolul 9 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006. Astfel, normele privind dimensiunile minime ale ochiurilor de plasă prevăzute la articolul 9 alineatul (3) nu se aplică.
(15) Planul de gestionare al Spaniei conține măsuri pentru monitorizarea activităților de pescuit, respectând astfel condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (9) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 și la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (3).
(16) Activitățile de pescuit în cauză se desfășoară la o distanță foarte mică față de coastă, așadar nu interferează cu activitățile altor nave.
(17) Planul de gestionare al Spaniei garantează că, în ceea ce privește speciile menționate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1967/2006, capturile sunt minime și că activitățile de pescuit nu vizează cefalopodele.
(18) În consecință, derogarea solicitată ar trebui acordată.
(19) Spania ar trebui să raporteze Comisiei la timp și în conformitate cu planul de monitorizare prevăzut în planul de gestionare al Spaniei.
(20) Conform solicitării Spaniei, o limitare a perioadei derogării va permite luarea de măsuri corective de gestionare prompte, în cazul în care raportul prezentat Comisiei va arăta o stare de conservare nesatisfăcătoare a stocului exploatat și, în același timp, va contribui la îmbunătățirea fundamentului științific pentru un plan de gestionare mai bun.
(21) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,