Începe proba gratuită

Regulament 2020/1164 · CELEX 32020R1164

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1164 al Comisiei din 6 august 2020 de prevedere a unei derogări temporare de la anumite dispoziții ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2072 în ceea ce privește măsurile de prevenire a introducerii și a răspândirii în Uniune a organismului dăunător Agrilus planipennis Fairmaire din Canada și Statele Unite

Data act
06.08.2020
Intrare in vigoare
10.08.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_258_R_0002
Status
Inactiv
bolile plantelor dăunător derogare de la legislația UE import (UE) inspecție fitosanitară produs din lemn produs original supravegherea importurilor

Recitale

(1) Directiva 2000/29/CE a Consiliului (2) a fost abrogată și înlocuită cu Regulamentul (UE) 2016/2031, iar dispozițiile anexelor sale au fost înlocuite cu dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (3).

(2) Agrilus planipennis Fairmaire este un organism dăunător inclus în anexa II partea A din Regulamentul (UE) 2019/2072 ca organism a cărui prezență nu este cunoscută în Uniune. De asemenea, el este menționat ca organism dăunător prioritar în Regulamentul delegat (UE) 2019/1702 al Comisiei (4).

(3) Conform informațiilor colectate în 2018 în cadrul a două audituri ale Comisiei în Canada și în Statele Unite, nu s-a verificat în mod suficient înainte de export respectarea condițiilor stabilite în partea A secțiunea I punctul 2.3 opțiunea (b) din anexa IV la Directiva 2000/29/CE. Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1959 a Comisiei (5) a permis introducerea în Uniune a lemnului de Fraxinus L., Juglans ailantifolia Carr., Juglans mandshurica Maxim., Ulmus davidiana Planch. și Pterocarya rhoifolia Siebold & Zucc. originar din Canada și din Statele Unite („lemnul specificat”) numai în temeiul declarațiilor oficiale menționate în partea A secțiunea I punctul 2.3 opțiunile (a) și (c) din anexa IV la Directiva 2000/29/CE. Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1959 a expirat la 30 iunie 2020.

(4) Dispozițiile prevăzute la punctul 87 din anexa VII la Regulamentul (UE) 2019/2072 stabilesc cerințe speciale pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniune a organismului dăunător Agrilus planipennis Fairmaire prin intermediul lemnului originar din anumite țări terțe. Dispozițiile care figurează în partea A secțiunea I punctul 2.3 opțiunea (b) din anexa IV la Directiva 2000/29/CE se reflectă acum la punctul 87 opțiunea (b) din anexa VII la Regulamentul (UE) 2019/2072.

(5) Având în vedere rezultatele auditurilor Comisiei efectuate în Canada și în Statele Unite în 2018, se consideră în continuare că este adecvat să se permită introducerea în Uniune a lemnului de Fraxinus L., Juglans ailantifolia Carr., Juglans mandshurica Maxim., Ulmus davidiana Planch. și Pterocarya rhoifolia Siebold & Zucc. originar din țările terțe respective numai în temeiul declarațiilor oficiale menționate la punctul 87 opțiunile (a) și (c) din anexa VII la Regulamentul (UE) 2019/2072.

(6) Prezentul regulament ar trebui să se aplice până la 30 iunie 2023, pentru a permite revizuirea punctului 87 din anexa VII la Regulamentul (UE) 2019/2072 pe baza evoluțiilor științifice și tehnice.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Prin derogare de la dispozițiile prevăzute la punctul 87 din anexa VII la Regulamentul (UE) 2019/2072, introducerea pe teritoriul Uniunii a lemnului de Fraxinus L., Juglans ailantifolia Carr., Juglans mandshurica Maxim., Ulmus davidiana Planch. și Pterocarya rhoifolia Siebold & Zucc. („lemnul specificat”), astfel cum este descris în anexa la prezentul regulament, originar din Canada și Statele Unite, este permisă numai în temeiul declarațiilor oficiale menționate la opțiunile (a) și (c) de la punctul 87 respectiv.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică până la 30 iunie 2023.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.