Începe proba gratuită

Decizie 2020/1464 · CELEX 32020D1464

Decizia (PESC) 2020/1464 a Consiliului din 12 octombrie 2020 privind promovarea controlului eficace al exporturilor de arme

Data act
12.10.2020
Intrare in vigoare
12.10.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2020_335_R_0002
Status
Inactiv
arme convenționale comerț cu arme comerț ilicit controlul armamentelor monitorizare exporturi neproliferarea armelor țări terțe

Recitale

(1) Strategia europeană de securitate adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003 subliniază cinci provocări fundamentale care trebuie abordate de Uniune: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, eșecul statal și criminalitatea organizată. Consecințele circulației necontrolate a armelor convenționale se află în centrul a patru dintre aceste cinci provocări. Strategia respectivă subliniază importanța controlului exporturilor pentru limitarea proliferării armelor. Strategia globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii intitulată „Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică”, care a fost prezentată de Înaltul Reprezentant la 28 iunie 2016, confirmă sprijinul Uniunii pentru universalizarea, punerea în aplicare deplină și asigurarea respectării tratatelor și regimurilor multilaterale privind dezarmarea, neproliferarea și controlul armamentului.

(2) La 5 iunie 1998, Uniunea a adoptat Codul de conduită privind exporturile de arme, obligatoriu din punct de vedere politic, care stabilește criterii comune de reglementare a comerțului legal cu arme convenționale.

(3) La 19 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat Strategia UE împotriva armelor de foc, a armelor de calibru mic și a armamentului ușor ilicite și a muniției aferente, intitulată „Asigurarea securității armelor, protejarea cetățenilor”. Obiectivul principal al strategiei respective este implementarea deplină și eficace a Programului de acțiune al Organizației Națiunilor Unite (ONU) din 2001 pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor sub toate aspectele sale. Strategia prevede că Uniunea va promova în continuare controlul responsabil și eficace al exporturilor de arme și va sprijini în continuare universalizarea și punerea în aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme. De asemenea, în strategie se afirmă că Uniunea va sprijini în continuare Uniunea Africană și comunitățile economice regionale relevante în eforturile lor de combatere a comerțului ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor și cu muniția aferentă.

(4) Codul de conduită privind exporturile de arme a fost înlocuit la 8 decembrie 2008 de Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului (1), care stabilește opt criterii în raport cu care se evaluează cererile privind exportul de arme convenționale. Aceasta include de asemenea un mecanism de notificare și consultare pentru refuzurile exporturilor de arme și măsuri în materie de transparență, precum publicarea în fiecare an a unui raport anual al UE privind exporturile de arme. O serie de țări terțe s-au aliniat la Poziția comună 2008/944/PESC. În 2019, o revizuire a respectivei poziții comune a avut drept rezultat adoptarea Deciziei (PESC) 2019/1560 a Consiliului (2).

(5) Articolul 11 din Poziția comună 2008/944/PESC prevede că statele membre depun toate eforturile pentru a încuraja alte state care exportă tehnologie sau echipament militar să aplice criteriile prevăzute în respectiva poziție comună.

(6) Tratatul privind comerțul cu arme (TCA) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU în aprilie 2013 și a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014. TCA vizează consolidarea transparenței și a responsabilității în comerțul cu arme. Ca și Poziția comună 2008/944/PESC, TCA stabilește o serie de criterii de evaluare a riscurilor în raport cu care trebuie să fie evaluate exporturile de arme. Uniunea sprijină punerea în aplicare eficace a TCA și universalizarea acestuia prin intermediul programelor sale dedicate, adoptate în temeiul Deciziilor 2013/768/PESC (3) și (PESC) 2017/915 (4) ale Consiliului. Programele respective sprijină o serie de țări terțe, la cererea acestora, în ceea ce privește consolidarea sistemelor lor de control al transferurilor de arme în conformitate cu cerințele TCA.

(7) În consecință, este important să se asigure complementaritatea dintre activitățile de informare și de asistență prevăzute în prezenta decizie și cele prevăzute în Decizia (PESC) 2017/915. În acest scop, ar trebui să aibă loc schimburi periodice de informații între agențiile de implementare responsabile de activitățile de informare ale Uniunii din domeniul controlului exporturilor de arme, precum și cu Serviciul European de Acțiune Externă. Acest mecanism de coordonare va încuraja participarea experților din alte state membre, ori de câte ori este relevant.

(8) Activitățile Uniunii de promovare a controlului eficace și transparent al exporturilor de arme au evoluat începând cu 2008 în cadrul Acțiunii comune 2008/230/PESC a Consiliului (5) și al Deciziilor 2009/1012/PESC (6), 2012/711/PESC (7), (PESC) 2015/2309 (8) și (PESC) 2018/101 (9) ale Consiliului. Activitățile desfășurate au sprijinit în special continuarea cooperării regionale, sporirea transparenței și creșterea gradului de responsabilitate, în concordanță cu principiile Poziției comune 2008/944/PESC și cu criteriile de evaluare a riscurilor prevăzute în aceasta. Activitățile în cauză au vizat, în mod tradițional, țări terțe din vecinătatea estică și sudică a Uniunii.

(9) În ultimii ani, Uniunea a furnizat, de asemenea, asistență pentru a îmbunătăți controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare în țările terțe. Ar trebui asigurată coordonarea eficace cu activitățile relevante pentru controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare.

(10) Consiliul a încredințat Oficiului Federal german pentru Economie și Controlul Exporturilor („Bundesamt für Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle” – BAFA) punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a Deciziilor 2009/1012/PESC, 2012/711/PESC, (PESC) 2015/2309 și (PESC) 2018/101. BAFA este totodată o agenție de implementare a proiectelor care sprijină punerea în aplicare eficace a TCA în temeiul Deciziei 2013/768/PESC și al Deciziei (PESC) 2017/915. Din 2005, BAFA a fost implicat în implementarea unei serii de proiecte de cooperare ale Uniunii în domeniul controlului exporturilor de produse cu dublă utilizare. BAFA este autoritatea competentă din Germania pentru controlul exporturilor și a acumulat un corpus vast de cunoștințe și expertiză în privința activităților de informare, în plus față de partajarea competențelor sale de bază cu alte state.

(11) La 28 mai 2018, secretarul general al ONU și-a prezentat agenda pentru dezarmare, intitulată „Asigurarea viitorului nostru comun”. Transparența în cadrul activităților militare, cum ar fi raportarea cu privire la importurile și exporturile de arme, promovează responsabilitatea democratică și guvernanța responsabilă. Activitățile sprijinite prin prezenta decizie contribuie la îndeplinirea obiectivelor agendei respective, precum și la obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 16 din cadrul Agendei ONU pentru 2030 privind dezvoltarea durabilă,

Articolul 1

(1) În scopul promovării păcii și securității și în concordanță cu Strategia europeană de securitate și cu Strategia globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii, Uniunea urmărește atingerea următoarelor obiective: (a) promovarea unor controale eficace ale exporturilor de arme în rândul țărilor terțe, în conformitate cu principiile stabilite în Poziția comună 2008/944/PESC și în TCA, urmărind, după caz, complementaritatea și sinergii cu proiectele de asistență ale Uniunii în domeniul controlului exporturilor de produse cu dublă utilizare; și (b) sprijinirea eforturilor țărilor terțe, la nivel național și regional, de a face comerțul cu arme convenționale mai responsabil și mai transparent și de a atenua riscul deturnării de arme către utilizatori neautorizați. (2) Uniunea urmărește atingerea obiectivelor menționate la alineatul (1) prin intermediul următoarelor activități de proiect: (a) continuarea promovării, în rândul țărilor terțe, a criteriilor și principiilor prevăzute în Poziția comună 2008/944/PESC și în TCA, pe baza realizărilor obținute prin intermediul punerii în aplicare a Acțiunii comune 2008/230/PESC și a Deciziilor 2009/1012/PESC, 2012/711/PESC, (PESC) 2015/2309 și (PESC) 2018/101; (b) furnizarea de asistență țărilor terțe în elaborarea, actualizarea și punerea în aplicare, după caz, a măsurilor legislative și administrative relevante care vizează instituirea unui sistem eficace de control al exporturilor de arme convenționale; (c) furnizarea de asistență țărilor beneficiare în formarea ofițerilor însărcinați cu eliberarea licențelor și a ofițerilor însărcinați cu aplicarea legii, în vederea asigurării implementării și aplicării adecvate a controalelor exporturilor de arme; (d) furnizarea de asistență țărilor beneficiare în informarea industriei lor naționale de armament pentru asigurarea conformității cu reglementările în materie de control al exporturilor; (e) promovarea transparenței și a responsabilității în comerțul internațional cu arme, inclusiv prin sprijinirea măsurilor naționale și regionale care promovează transparența și verificarea adecvată în ceea ce privește exporturile de arme convenționale; (f) încurajarea țărilor beneficiare respective care nu au luat măsuri în vederea aderării la TCA să adere la acesta și încurajarea semnatarilor TCA să îl ratifice; și (g) promovarea continuării evaluării riscului de deturnare a armelor și a minimizării acestuia, atât din perspectiva importului, cât și din perspectiva exportului. Anexa la prezenta decizie cuprinde o descriere detaliată a activităților de proiect menționate la prezentul alineat.

Articolul 2

(1) Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) îi revine responsabilitatea punerii în aplicare a prezentei decizii. (2) Implementarea activităților de proiect menționate la articolul 1 alineatul (2) se realizează de către Oficiul Federal german pentru Economie și Controlul Exporturilor („Bundesamt für Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle” – BAFA). Selectarea BAFA este justificată de experiența, calificările și expertiza necesară pe care le-a dovedit cu privire la întreaga gamă de activități relevante ale Uniunii privind controlul exporturilor de arme. (3) BAFA își îndeplinește sarcinile sub responsabilitatea Înaltului Reprezentant. În acest scop, Înaltul Reprezentant încheie acordurile necesare cu BAFA.

Articolul 3

(1) Valoarea de referință financiară pentru implementarea activităților de proiect menționate la articolul 1 alineatul (2) este de 1 377 542,73 EUR. (2) Cheltuielile finanțate din valoarea de referință financiară prevăzută la alineatul (1) sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului Uniunii. (3) Comisia supraveghează gestionarea corectă a valorii de referință financiară menționate la alineatul (1). În acest scop, aceasta încheie un acord de finanțare cu BAFA. Acordul de finanțare prevede ca BAFA să asigure vizibilitatea contribuției Uniunii care să corespundă valorii acesteia. (4) Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului de finanțare menționat la alineatul (3) cât mai curând posibil după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultăți întâmpinate în cursul respectivului proces și la data încheierii acordului de finanțare.

Articolul 4

Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii pe baza rapoartelor periodice pregătite de BAFA. Aceste rapoarte stau la baza evaluării efectuate de Consiliu. Comisia raportează cu privire la aspectele financiare ale implementării activităților de proiect menționate la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Aceasta expiră după 24 de luni de la data încheierii acordului de finanțare menționat la articolul 3 alineatul (3), sau după șase luni de la data adoptării sale în cazul în care nu a fost încheiat un acord de finanțare în respectiva perioadă.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.