Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme privind efectuarea controalelor oficiale de către autoritățile competente ale statelor membre asupra animalelor și bunurilor care intră în Uniune în vederea verificării conformității cu legislația Uniunii privind lanțul agroalimentar.
(2) Articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625 împuternicește Comisia să stabilească norme pentru aplicarea uniformă a frecvenței adecvate pentru controalele de identitate și fizice asupra transporturilor de animale și bunuri din categoriile menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (a) și (b) din regulamentul menționat. Prin urmare, frecvența controalelor de identitate și fizice ar trebui stabilită în funcție de riscul prezentat de fiecare animal, bun sau categorie de animale sau de bunuri pentru sănătatea umană, animală sau a plantelor, pentru bunăstarea animalelor sau, în cazul organismelor modificate genetic, și pentru mediu.
(3) Pentru a se asigura respectarea în mod uniform a frecvenței controalelor fizice necesare în temeiul prezentului regulament, ar trebui să se prevadă în prezentul regulament utilizarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) menționat la articolul 131 din Regulamentul (UE) 2017/625 pentru selectarea transporturilor pentru controale fizice.
(4) Frecvența stabilită în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să se aplice animalelor și bunurilor menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2017/625, care sunt destinate introducerii pe piață. Cu toate acestea, frecvența controalelor fizice efectuate la punctele de control la frontieră pentru a se verifica conformitatea cu Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (2) ar trebui stabilită în conformitate cu articolul 45 alineatul (5) din respectivul regulament.
(5) Directiva 91/496/CEE a Consiliului (3) stabilește normele de reglementare a organizării controalelor sanitar-veterinare ale animalelor care intră în Uniune din țări terțe. Articolul 4 din directiva menționată prevede că fiecare transport de animale ar trebui să facă obiectul unor controale de identitate și al unor controale fizice.
(6) Directiva 91/496/CEE este abrogată prin Regulamentul (UE) 2017/625 cu efect de la 14 decembrie 2019. Având în vedere riscul prezentat de anumite categorii de animale pentru sănătatea umană sau animală și pentru bunăstarea animalelor, frecvența controalelor de identitate și fizice stabilită în Directiva 91/496/CEE sau conformă cu această directivă ar trebui să continue să se aplice animalelor care intră în Uniune din țări terțe.
(7) Pentru a se asigura eficacitatea controalelor oficiale, controalele de identitate și controalele fizice ar trebui efectuate în așa fel încât operatorul responsabil de transport să nu poată prevedea dacă un anumit transport va fi supus controalelor fizice.
(8) Articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2130 al Comisiei (4) stabilește norme detaliate privind controalele de identitate pentru bunurile menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625, în funcție de situația în care transportul face sau nu obiectul controalelor fizice.
(9) Criteriile de referință utilizate pentru a stabili frecvența de referință a controalelor de identitate și fizice efectuate asupra produselor de origine animală, a materialelor germinative, a subproduselor de origine animală, a produselor derivate, a fânului și a paielor și a produselor compuse, ar trebui stabilită ținând seama de informațiile privind riscurile asociate categoriilor de animale sau de bunuri și de evaluările științifice disponibile.
(10) Pe baza informațiilor colectate de Comisie în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 cu privire la rezultatele controalelor efectuate de experții Comisiei în țări terțe în conformitate cu articolul 120 alineatul (1) din regulamentul respectiv și pe baza informațiilor colectate prin intermediul IMSOC, ar trebui să fie posibilă modificarea frecvenței controalelor fizice care rezultă din criteriile de referință.
(11) Pentru a asigura eficiența controalelor oficiale, frecvența stabilită în conformitate cu prezentul regulament ar trebui pusă la dispoziție prin intermediul IMSOC.
(12) În ceea ce privește acele țări terțe cu care Uniunea a încheiat acorduri veterinare de echivalență, este oportun să se reducă frecvența controalelor fizice pentru anumite produse, având în vedere, inter alia, aplicarea, în cazul unei boli animale, a principiului regionalizării și a altor principii veterinare. Prin urmare, frecvența controalelor fizice specificată în aceste acorduri veterinare ar trebui să se aplice în sensul prezentului regulament.
(13) Decizia 94/360/CE a Comisiei (5) stabilește frecvența redusă a controalelor fizice care se aplică anumitor categorii de bunuri supuse controalelor sanitar-veterinare. Întrucât prezentul regulament stabilește dispoziții în domeniile reglementate de Decizia 94/360/CE, această decizie ar trebui abrogată cu efect din data specificată în prezentul regulament.
(14) Regulamentul (UE) 2017/625 se aplică de la 14 decembrie 2019. Prin urmare, normele prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, de la data respectivă.
(15) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,