Articolul 1
(1) În conformitate cu articolul 8 din Directiva 90/675/CEE, statele membre reduc frecvența controalelor fizice pentru produsele importate din țările terțe, așa cum s-a stabilit în anexa I a prezentei decizii, în cazurile în care s-au adoptat decizii comunitare pentru a se întocmi, fără a se aduce atingere prevederilor acordului SEE:
— o listă a țărilor terțe aprobate;
— o listă a instituțiilor aprobate (pentru sănătatea animalelor și sănătatea publică) și
— un model de certificat (pentru sănătatea animală și publică).
(2) Pentru țările terțe prevăzute la anexa II, nivelul controalelor fizice care urmează să se facă de fiecare stat membru asupra loturilor de produse din același grup se stabilește în respectiva anexă.
(3) Alineatele (1) și (2) se aplică fără a se aduce atingere prevederilor articolelor 15 și 19 din Directiva 90/675/CEE.
Dacă un stat membru aplică măsurile prevăzute la articolul 15 din Directiva 90/675/CEE, situația este reexaminată de urgență, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 23 din Directiva 90/675/CEE; statul membru respectiv informează de îndată Comisia și celelalte state membre cu privire la aceasta, având în principal în vedere aplicarea articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf din prezenta decizie.
Articolul 2
Statele membre organizează controale fizice în așa fel încât importatorul să nu poată prevedea dacă un anumit lot este supus unui control fizic.
Articolul 3
(1) Statele membre urmăresc ca fiecare punct de control de frontieră înscris pe lista din Decizia 94/24/CE a Comisiei (3) să țină o evidență a rezultatelor tuturor controalelor efectuate asupra loturilor de produse importate, în conformitate cu anexa III la prezenta decizie, timp de cel puțin 18 luni de la inspecție. Evidența rezultatelor cuprinde loturile cărora nu li s-a acordat liberă circulație în cadrul Comunității. Autoritatea veterinară centrală a fiecărui stat membru trebuie să trimită Comisiei, înainte de 1 septembrie 1994 și, după această dată, la fiecare șase luni, un rezumat al rezultatelor, în formatul prezentat în anexa III.
(2) Comisia prezintă un raport Comitetului veterinar permanent, pe baza rezumatelor prevăzute la alineatul (1), pentru evaluarea rezultatelor obținute la controalele efectuate.
(3) Comisia reexaminează, pe baza raportului prevăzut la alineatul (2), frecvențele prezentate în anexele I și II, de două ori pe an, prima dată fiind înainte de 1 octombrie 1994.
De asemenea, Comisia analizează, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 23 din Directiva 90/675/CEE, frecvențele prevăzute la anexele I și II la prezenta decizie, la solicitarea unui stat membru sau din proprie inițiativă, luând în considerare criteriile stabilite în articolul 8 alineatul (3) din Directiva 90/675/CEE, precum și aplicarea principiului regionalizării și altor norme veterinare comunitare.
(4) Atunci când controalele veterinare indică o neregulă cu implicații serioase pentru sănătatea animală sau publică, statele membre informează fără întârziere Comisia în această privință.
Articolul 4
Frecvența controalelor fizice ale loturilor de produse stabilite în Anexa I a prezentei decizii nu aduce atingere dispozițiilor privitoare la controalele fizice stipulate în Directiva 92/118/CEE, în orice altă decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu respectiva directivă sau în orice alt act normativ comunitar.
Articolul 5
Ori de câte ori o decizie a Consiliului privind echivalența acordurilor veterinare stabilește frecvențele specifice ale controalelor fizice, Comisia include aceste frecvențe în anexa II.
Articolul 6
Prezenta decizie este modificată imediat ce Consiliul adoptă modificările relevante din Directiva 90/675/CEE.
Articolul 7
Prezenta decizie se aplică de la 1 octombrie 1994.
Articolul 3 se aplică începând cu cea de-a 15-a zi de la notificarea prezentei decizii.
Articolul 8
Prezenta decizie se adresează statelor membre.