Recitale
(1) Piața internă cuprinde o zonă fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor este asigurată în conformitate cu tratatele. Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la importuri, precum și toate măsurile cu efect echivalent. Respectiva interdicție vizează orice măsură națională susceptibilă să împiedice, direct sau indirect, în mod real sau potențial, comerțul intra-UE cu mărfuri. Libera circulație a mărfurilor este asigurată în cadrul pieței interne prin armonizarea normelor la nivelul Uniunii, stabilindu-se astfel cerințe comune pentru comercializarea anumitor mărfuri sau, pentru mărfurile sau pentru aspectele mărfurilor care nu sunt acoperite în totalitate de normele de armonizare ale Uniunii, prin aplicarea principiului recunoașterii reciproce, astfel cum este definit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
(2) Buna funcționare a principiului recunoașterii reciproce completează într-un mod esențial armonizarea normelor la nivelul Uniunii, în special ținând seama de faptul că numeroase mărfuri prezintă aspecte atât armonizate, cât și nearmonizate.
(3) Pot fi create ilegal obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre dacă, în absența unor norme de armonizare ale Uniunii care vizează mărfurile sau anumite aspecte ale mărfurilor, o autoritate competentă dintr-un stat membru aplică norme naționale pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, prin care se solicită ca mărfurile să îndeplinească anumite cerințe tehnice, de exemplu cerințe referitoare la denumire, formă, dimensiune, greutate, compoziție, prezentare, etichetare sau ambalare. Aplicarea unor astfel de norme pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru ar putea fi contrară articolelor 34 și 36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), chiar dacă normele se aplică tuturor mărfurilor fără distincție.
(4) Principiul recunoașterii reciproce rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În conformitate cu acest principiu, statele membre nu pot interzice vânzarea, pe teritoriul lor, a mărfurilor care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, chiar dacă mărfurile respective au fost produse în conformitate cu norme tehnice diferite, inclusiv mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricație. Însă principiul recunoașterii reciproce nu este absolut. Statele membre pot restricționa comercializarea mărfurilor care au fost comercializate în mod legal într-un alt stat membru, în cazul în care astfel de restricții sunt justificate pe motivele prevăzute la articolul 36 din TFUE sau pe alte motive imperative de interes public, recunoscute de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la libera circulație a mărfurilor, și în cazul în care respectivele restricții sunt proporționale cu obiectivul urmărit. Prezentul regulament impune obligația de a justifica în mod clar motivul pentru care a fost restricționat sau refuzat accesul pe piață.
(5) Conceptul de motive imperative de interes public este un concept în continuă evoluție dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa în legătură cu articolele 34 și 36 din TFUE. În cazul în care există diferențe legitime de la un stat membru la altul, astfel de motive imperative ar putea justifica aplicarea normelor tehnice naționale de către autoritățile competente. Cu toate acestea, este nevoie ca deciziile administrative să fie întotdeauna justificate în mod corespunzător, să fie legitime, adecvate și să respecte principiul proporționalității, iar autoritatea competentă să ia decizia cea mai puțin restrictivă posibil. Pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne pentru mărfuri, normele tehnice naționale ar trebui să fie adecvate scopului și să nu creeze bariere netarifare disproporționate. Mai mult, deciziile administrative de restricționare sau de refuz al accesului pe piață în ceea ce privește mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru nu trebuie să fie întemeiate pe simplul fapt că mărfurile în cauză îndeplinesc obiectivul legitim de interes public urmărit de statul membru într-un mod diferit față de modul în care mărfurile din statul membru respectiv îndeplinesc acest obiectiv. Pentru a sprijini statele membre, Comisia ar trebui să ofere orientări fără caracter obligatoriu cu privire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la conceptul de motive imperative de interes public și la modul de aplicare a principiului recunoașterii reciproce. Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a aduce contribuții la orientări și de a furniza feedback în legătură cu acestea.
(6) În concluziile referitoare la politica privind piața unică din decembrie 2013, Consiliul Competitivitate a luat act de faptul că, pentru a îmbunătăți condițiile-cadru pentru întreprinderi și consumatori pe piața unică, toate instrumentele relevante ar trebui să fie utilizate în mod corespunzător, inclusiv recunoașterea reciprocă. Consiliul a invitat Comisia să prezinte un raport privind cazurile în care funcționarea principiului recunoașterii reciproce este insuficientă sau problematică. În concluziile sale referitoare la politica privind piața unică din februarie 2015, Consiliul Competitivitate a invitat Comisia să ia măsuri pentru a se asigura că principiul recunoașterii reciproce funcționează în mod eficace și să prezinte propuneri în acest sens.
(7) Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a fost adoptat cu scopul de a facilita aplicarea principiului recunoașterii reciproce, prin stabilirea unor proceduri care să reducă la minimum posibilitatea de a crea obstacole ilegale în calea liberei circulații a mărfurilor care au fost deja comercializate în mod legal în alt stat membru. În pofida adoptării regulamentului respectiv, există în continuare multe probleme în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. Evaluarea desfășurată între 2014 și 2016 a arătat că principiul recunoașterii reciproce nu funcționează cum ar trebui, iar Regulamentul (CE) nr. 764/2008 a avut un efect limitat în facilitarea aplicării principiului respectiv. Instrumentele și garanțiile procedurale instituite prin regulamentul menționat nu și-au îndeplinit scopul de îmbunătățire a punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. De exemplu, rețeaua de puncte de informare despre produse, care a fost instituită pentru a furniza informații operatorilor economici privind normele naționale aplicabile și aplicarea principiului recunoașterii reciproce, este prea puțin cunoscută sau utilizată de operatorii economici. În cadrul respectivei rețele, autoritățile naționale nu cooperează în mod optim. Cerința de a notifica deciziile administrative prin care se restricționează sau se refuză accesul pe piață este rareori respectată. Ca urmare, obstacolele în calea liberei circulații a mărfurilor pe piața internă persistă.
(8) Regulamentul (CE) nr. 764/2008 are mai multe deficiențe, și ar trebui, prin urmare, să fie revizuit și consolidat. Din motive de claritate, Regulamentul (CE) nr. 764/2008 ar trebui înlocuit de prezentul regulament. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri clare pentru a asigura libera circulație a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și posibilitatea de a restricționa dreptul la liberă circulație numai atunci când statele membre au motive legitime de interes public în acest sens și restricția este justificată și proporțională. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să garanteze faptul că drepturile și obligațiile existente care decurg din principiul recunoașterii reciproce sunt respectate, atât de către operatorii economici, cât și de către autoritățile naționale.
(9) Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze armonizarea suplimentară a condițiilor de comercializare a mărfurilor în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, după caz.
(10) Este de asemenea posibil ca barierele comerciale să rezulte și din alte tipuri de măsuri care intră în domeniul de aplicare a articolelor 34 și 36 din TFUE. Măsurile respective pot include, de exemplu, specificațiile tehnice elaborate în cadrul procedurilor de achiziție publică sau cerințele de a utiliza limbile oficiale ale statelor membre. Cu toate acestea, măsurile respective nu ar trebui să constituie norme tehnice naționale în sensul prezentului regulament și nu ar trebui să intre în domeniul său de aplicare.
(11) Normele tehnice naționale sunt uneori puse în aplicare într-un stat membru prin intermediul unei proceduri de autorizare prealabilă, în temeiul căreia trebuie să se obțină aprobarea formală din partea unei autorități competente înainte ca mărfurile să poată fi introduse pe piața respectivă. Existența unei proceduri de autorizare prealabilă în sine restricționează libera circulație a mărfurilor. Prin urmare, pentru a putea fi justificată din perspectiva principiului fundamental al liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței interne, o astfel de procedură trebuie să urmărească un obiectiv de interes public recunoscut ca atare de dreptul Uniunii și trebuie să fie proporțională și nediscriminatorie. Respectarea de către o astfel de procedură a dreptului Uniunii urmează să se evalueze în lumina considerațiilor prevăzute de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință, deciziile administrative prin care se restricționează sau se refuză accesul pe piață exclusiv pe motiv că marfa nu dispune de o autorizație prealabilă valabilă ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. În cazul în care, cu toate acestea, se depune cerere pentru autorizarea prealabilă obligatorie a mărfurilor, orice decizie administrativă de respingere a cererii pe baza unei norme tehnice naționale aplicabile în statul membru respectiv ar trebui luată numai în conformitate cu prezentul regulament, astfel încât solicitantul să poată beneficia de protecția procedurală pe care o oferă prezentul regulament. Același lucru este valabil pentru autorizarea prealabilă voluntară a mărfurilor, în cazurile în care aceasta există.
(12) Este important să se clarifice că printre tipurile de mărfuri reglementate de prezentul regulament se numără produsele agricole. Termenul „produse agricole” include produse de pescuit, astfel cum se prevede la articolul 38 alineatul (1) din TFUE. Pentru a contribui la identificarea tipurilor de mărfuri care fac obiectul prezentului regulament, Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea elaborării în continuare a unei liste orientative a produselor care fac obiectul recunoașterii reciproce, precum și beneficiile acesteia.
(13) De asemenea, este important să se clarifice faptul că termenul „producător” include nu numai producătorii mărfurilor, ci și persoanele care produc mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricație, inclusiv produsele agricole, precum și persoanele care se prezintă drept producători ai mărfurilor.
(14) Hotărârile instanțelor naționale prin care se evaluează legalitatea cazurilor în care, ca urmare a aplicării unei norme tehnice naționale, mărfurilor comercializate în mod legal într-un stat membru nu li se acordă acces la piața dintr-un alt stat membru, precum și hotărârile instanțelor naționale prin care se aplică sancțiuni, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(15) Pentru a beneficia de principiul recunoașterii reciproce, mărfurile trebuie să fie comercializate în mod legal în alt stat membru. Ar trebui să se clarifice faptul că, în ceea ce privește mărfurile care urmează să fie considerate ca fiind comercializate în mod legal în alt stat membru, este nevoie ca acestea să fie conforme cu normele relevante aplicabile în statul membru respectiv și să fie puse la dispoziția utilizatorilor finali în statul membru respectiv.
(16) Pentru a crește gradul de sensibilizare în rândul autorităților naționale și al operatorilor economici cu privire la principiul recunoașterii reciproce, statele membre ar trebui să aibă în vedere definirea în mod clar și lipsit de ambiguitate a unor „clauze privind piața unică” în propriile lor norme tehnice naționale în vederea facilitării punerii în aplicare a acestui principiu.
(17) Dovezile necesare pentru a se demonstra că mărfurile sunt comercializate în mod legal în alt stat membru diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Acest fapt cauzează sarcini, întârzieri și costuri suplimentare inutile pentru operatorii economici și împiedică autoritățile naționale să obțină informațiile necesare pentru a evalua mărfurile în timp util. Acest lucru poate împiedica aplicarea principiului recunoașterii reciproce. Prin urmare, este esențial ca operatorii economici să aibă posibilitatea de a demonstra că mărfurile lor sunt comercializate în mod legal în alt stat membru. Operatorii economici ar trebui să beneficieze de o declarație pe propria răspundere, care furnizează autorităților competente toate informațiile necesare privind mărfurile și conformitatea acestora cu normele aplicabile în celălalt stat membru. Utilizarea declarațiilor voluntare nu ar trebui să împiedice autoritățile naționale să ia decizii administrative de restricționare sau de refuz a accesului pe piață, cu condiția ca astfel de decizii să fie proporționale, justificate și să respecte principiul recunoașterii reciproce și să fie în conformitate cu prezentul regulament.
(18) Ar trebui să fie posibil ca producătorul, importatorul sau distribuitorul să întocmească o declarație privind comercializarea în mod legal a mărfurilor în scopul recunoașterii reciproce („declarația de recunoaștere reciprocă”). Producătorul este cel mai în măsură să furnizeze informațiile din declarația de recunoaștere reciprocă, întrucât producătorul cunoaște cel mai bine mărfurile și deține elementele de probă necesare pentru a verifica informațiile din declarația de recunoaștere reciprocă. Producătorul ar trebui să poată împuternici un reprezentant autorizat să întocmească astfel de declarații în numele producătorului și pe răspunderea producătorului. Cu toate acestea, în cazul în care un operator economic este în măsură să furnizeze în declarație numai informațiile cu privire la legalitatea comercializării mărfurilor, ar trebui să fie posibil ca un alt operator economic să furnizeze informațiile conform cărora mărfurile sunt puse la dispoziția utilizatorilor finali în statul membru în cauză, cu condiția ca respectivul operator economic să își asume responsabilitatea pentru informațiile pe care le-a furnizat în declarația de recunoaștere reciprocă și să fie capabil să furnizeze elementele de probă necesare pentru verificarea acestor informații.
(19) Declarația de recunoaștere reciprocă ar trebui întotdeauna să conțină informații exacte și complete cu privire la mărfuri. Așadar, declarația ar trebui să fie actualizată pentru a reflecta schimbările, de exemplu modificări ale normelor tehnice naționale corespunzătoare.
(20) Pentru a garanta că informațiile furnizate în declarația de recunoaștere reciprocă sunt cuprinzătoare, ar trebui să se prevadă, pentru utilizare de către operatorii economici care doresc să facă astfel de declarații, o structură armonizată a acestora.
(21) Este important să se asigure că declarația de recunoaștere reciprocă este completată cu sinceritate și acuratețe. Prin urmare, este necesar să se impună ca operatorii economici să fie responsabili pentru informațiile pe care le furnizează în declarația de recunoaștere reciprocă.
(22) Pentru a consolida eficiența și competitivitatea întreprinderilor care activează în domeniul mărfurilor care nu sunt acoperite de legislația de armonizare a Uniunii, ar trebui să fie posibil să se beneficieze de noile tehnologii ale informației, cu scopul de a facilita furnizarea declarației de recunoaștere reciprocă. Prin urmare, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a pune declarațiile de recunoaștere reciprocă la dispoziția publicului online, cu condiția ca declarația de recunoaștere reciprocă să fie ușor accesibilă și într-un format fiabil.
(23) Comisia ar trebui să se asigure că pe portalul digital unic sunt puse la dispoziție, în toate limbile oficiale ale Uniunii, un model pentru declarația de recunoaștere reciprocă și orientări pentru completarea acesteia.
(24) Prezentul regulament ar trebui să se aplice de asemenea în cazul mărfurilor pentru care doar anumite aspecte sunt acoperite de legislația de armonizare a Uniunii. Atunci când, în conformitate cu legislația de armonizare a Uniunii, operatorul economic este obligat să elaboreze o declarație de conformitate UE pentru a demonstra respectarea legislației respective, ar trebui să se permită respectivului operator economic să atașeze declarația de recunoaștere reciprocă prevăzută de prezentul regulament la declarația de conformitate UE.
(25) În cazul în care operatorii economici decid să nu utilizeze declarația de recunoaștere reciprocă, ar trebui ca autoritățile competente ale statului membru de destinație să formuleze cereri clar definite pentru a solicita informații specifice pe care le consideră necesare pentru a evalua mărfurile, cu respectarea principiului proporționalității.
(26) Operatorului economic ar trebui să i se acorde un interval de timp adecvat în care să prezinte documente sau orice altă informație solicitată de autoritatea competentă din statul membru de destinație sau să prezinte orice argument sau observație în legătură cu evaluarea mărfurilor în cauză.
(27) Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului (4) le impune statelor membre să comunice Comisiei și celorlalte state membre toate proiectele de reglementări tehnice naționale referitoare la orice produs, inclusiv orice produs agricol sau pescăresc, precum și o declarație privind motivele care fac necesară adoptarea regulamentului în cauză. Cu toate acestea, este necesar să se asigure că, în urma adoptării unei astfel de reglementări tehnice naționale, principiul recunoașterii reciproce este aplicat corect anumitor mărfuri, în cazuri individuale. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri pentru aplicarea principiului recunoașterii reciproce, în cazuri individuale, de exemplu, prin impunerea obligației ca statele membre să precizeze normele tehnice naționale pe care se întemeiază decizia administrativă și motivele de interes public legitim care justifică aplicarea respectivei norme tehnice naționale în ceea ce privește o marfă care a fost comercializată în mod legal într-un alt stat membru. Proporționalitatea normei tehnice naționale constituie temeiul pentru demonstrarea proporționalității deciziei administrative care se bazează pe norma respectivă. Cu toate acestea, modalitatea prin care urmează să fie demonstrată proporționalitatea deciziei administrative ar trebui să fie rezultatul unei evaluări de la caz la caz.
(28) Dat fiind că deciziile administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață pentru mărfurile care sunt deja comercializate în mod legal în alt stat membru ar trebui să constituie excepții de la principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor, este necesar să se asigure faptul că aceste decizii respectă obligațiile existente care rezultă din principiul recunoașterii reciproce. Prin urmare, este oportun să se instituie o procedură clară care să stabilească dacă aceste mărfuri sunt comercializate în mod legal în alt stat membru și, dacă da, dacă interesele publice legitime care fac obiectul normei tehnice naționale aplicabile a statului membru de destinație sunt protejate în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 36 din TFUE și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Această procedură ar trebui să garanteze că orice decizii administrative care sunt adoptate sunt proporționale și că ele respectă principiul recunoașterii reciproce și sunt în conformitate cu prezentul regulament.
(29) Atunci când o autoritate competentă evaluează mărfurile înainte de a decide dacă să restricționeze sau să refuze accesul pe piață, respectiva autoritate nu ar trebui să poată lua decizii de suspendare a accesului pe piață, cu excepția cazului în care este necesară o intervenție rapidă, pentru a împiedica cauzarea de daune sănătății sau siguranței persoanelor sau a preveni daunele aduse mediului sau pentru a împiedica ca mărfurile să fie puse la dispoziție, în cazul în care punerea la dispoziție a unor astfel de mărfuri face obiectul unei interdicții generale din motive de moralitate publică sau de securitate publică, inclusiv, de exemplu, din motive de prevenire a criminalității.
(30) Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5) instituie un sistem de acreditare care asigură acceptarea reciprocă a nivelului de competență a organismelor de evaluare a conformității. Autoritățile competente din statele membre nu ar trebui, prin urmare, să refuze să accepte rapoartele de încercare și certificatele eliberate de un organism acreditat de evaluare a conformității din motive legate de competența organismului respectiv. În plus, pentru a evita, pe cât posibil, duplicarea încercărilor și procedurilor care au fost deja efectuate în alt stat membru, statele membre ar trebui să nu refuze să accepte rapoartele de încercare și certificatele eliberate de alte organisme de evaluare a conformității în conformitate cu dreptul Uniunii. Autoritățile competente ar trebui să țină seama de conținutul rapoartelor de încercare sau al certificatelor prezentate.
(31) Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) prevede că numai produsele sigure pot fi introduse pe piață și stabilește obligațiile producătorilor și ale distribuitorilor în ceea ce privește siguranța produselor. Aceasta prevede dreptul autorităților competente de a interzice, cu efect imediat, orice produs periculos sau de a interzice temporar, pentru perioada necesară diverselor evaluări, verificări și controale de securitate, produse care ar putea fi periculoase. Directiva respectivă descrie, de asemenea, procedura conform căreia autoritățile competente aplică măsuri corespunzătoare, dacă produsele prezintă un risc, cum ar fi măsurile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) din directiva respectivă și impune, de asemenea, o obligație pentru statele membre de a notifica aceste măsuri Comisiei și celorlalte state membre. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare directiva respectivă și, în special, articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) și articolul 8 alineatul (3) din directiva respectivă.
(32) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (7) stabilește, printre altele, un sistem de alertă rapidă pentru notificarea unui risc direct sau indirect asupra sănătății umane rezultat din produsele alimentare sau din hrana pentru animale. Acesta impune statelor membre să informeze Comisia imediat, folosind sistemul de alertă rapidă, în legătură cu măsurile pe care le adoptă și care au ca scop restricționarea introducerii pe piață a produselor alimentare sau a hranei pentru animale sau retragerea sau rechemarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale în vederea protejării sănătății umane, și care necesită luarea de măsuri rapide. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare prezentul regulament și, în special, articolul 50 alineatul (3) și articolul 54 din regulamentul respectiv.
(33) Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (8) instituie un cadru armonizat la nivelul Uniunii pentru organizarea controalelor oficiale și pentru organizarea altor activități oficiale de-a lungul întregului lanț agroalimentar, ținând seama de normele privind controalele oficiale prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și în legislația sectorială relevantă a Uniunii. Regulamentul (UE) 2017/625 prevede o procedură specifică prin care se asigură faptul că operatorii economici remediază situațiile de neconformitate cu legislația privind produsele alimentare și hrana pentru animale, normele privind sănătatea animală sau normele în materie de bunăstare a animalelor. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) 2017/625 și, în special, articolul 138 din regulamentul respectiv.
(34) Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10) instituie un cadru armonizat al Uniunii pentru efectuarea controalelor privind obligațiile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) în conformitate cu criteriile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și precizează că statele membre se asigură că orice operator care îndeplinește obligațiile respective are dreptul să fie cuprins într-un sistem de controale. Autoritățile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și, în special, articolul 90 din regulamentul respectiv.
(35) Orice decizie administrativă luată de autoritățile competente din statele membre în temeiul prezentului regulament ar trebui să indice căile de atac disponibile pentru operatorul economic, astfel încât un operator economic să poată, în conformitate cu dreptul intern, să atace decizia sau să sesizeze instanțele naționale competente. Decizia administrativă ar trebui să se refere și la posibilitatea operatorilor economici de a utiliza rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă (SOLVIT) și procedura de soluționare a problemelor prevăzută de prezentul regulament.
(36) Găsirea de soluții eficiente pentru operatorii economici care doresc o alternativă adaptată întreprinderilor atunci când contestă decizii administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață este esențială pentru a asigura aplicarea corectă și consecventă a principiului recunoașterii reciproce. Pentru a garanta găsirea de astfel de soluții și pentru a evita costurile juridice, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), operatorii economici ar trebui să dispună de o procedură extrajudiciară de soluționare a problemelor.
(37) SOLVIT este un serviciu oferit de administrația națională în fiecare stat membru cu scopul de a găsi soluții pentru persoane fizice și întreprinderi atunci când drepturile acestora au fost încălcate de către autoritățile publice din alt stat membru. Principiile care guvernează funcționarea SOLVIT sunt stabilite în Recomandarea 2013/461/UE a Comisiei (12), conform căreia fiecare stat membru urmează să prevadă un centru SOLVIT care are resurse umane și financiare adecvate, pentru a se asigura că centrul SOLVIT face parte din SOLVIT. Comisia ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a face cunoscute existența și beneficiile SOLVIT, în special în rândul întreprinderilor.
(38) SOLVIT este un mecanism extrajudiciar eficace de soluționare a problemelor, fiind disponibil gratuit. El vizează găsirea de soluții rapide și concrete pentru persoanele fizice și întreprinderile care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește recunoașterea drepturilor lor în Uniune de către autoritățile publice. În cazul în care operatorul economic, centrul SOLVIT relevant și statele membre implicate convin asupra soluției corespunzătoare, nu ar mai trebui luate alte măsuri.
(39) Cu toate acestea, dacă abordarea informală a SOLVIT nu dă rezultate și dacă persistă îndoieli cu privire la compatibilitatea deciziei administrative cu principiul recunoașterii reciproce, Comisia ar trebui să fie împuternicită să analizeze această chestiune la solicitarea oricăruia dintre centrele SOLVIT implicate. În urma evaluării sale, Comisia ar trebui să emită un aviz care trebuie să fie comunicat prin intermediul centrului SOLVIT relevant operatorului economic în cauză și autorităților competente și care ar trebui luat în considerare în timpul procedurii SOLVIT. Intervenția Comisiei ar trebui să respecte un termen de 45 de zile lucrătoare, care nu ar trebui să includă timpul necesar pentru Comisie de a primi orice informații suplimentare și documentele pe care le consideră necesare. În eventualitatea în care cazul este soluționat în termenul respectiv, Comisia nu ar trebui să fie obligată să emită un aviz. Aceste cazuri SOLVIT ar trebui să facă parte dintr-un flux de lucru separat în baza de date SOLVIT și nu ar trebui să fie incluse în statisticile SOLVIT obișnuite.
(40) Avizul Comisiei în privința unei decizii administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață ar trebui să stabilească doar dacă decizia administrativă este compatibilă cu principiul recunoașterii reciproce și cu cerințele prezentului regulament. Acest lucru nu aduce atingere competențelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE și obligației statelor membre de a respecta dreptul Uniunii, în cazul în care abordează problemele sistemice identificate în ceea ce privește aplicarea principiului recunoașterii reciproce.
(41) Este important pentru piața internă a mărfurilor ca întreprinderile, în special IMM-urile, să obțină informații fiabile și specifice cu privire la legislația în vigoare într-un stat membru dat. Punctele de informare despre produse ar trebui să joace un rol important în facilitarea comunicării dintre autoritățile naționale și operatorii economici, prin difuzarea de informații cu privire la normele specifice privind produsele și modul în care principiul recunoașterii reciproce este aplicat pe teritoriul statului membru în care se află. Prin urmare, este necesar să se consolideze rolul punctelor de informare despre produse ca principali furnizori de informații cu privire la toate normele naționale legate de produse, inclusiv normele tehnice naționale care fac obiectul recunoașterii reciproce.
(42) Pentru a facilita libera circulație a mărfurilor, punctele de informare despre produse ar trebui să furnizeze gratuit, un nivel rezonabil de informații referitoare la normele tehnice naționale și la aplicarea principiului recunoașterii reciproce. Punctele de informare despre produse ar trebui să fie echipate în mod adecvat, alocându-li-se resursele necesare. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European și al Consiliului (13), acestea ar trebui să furnizeze astfel de informații prin intermediul unui site web și ar trebui să facă obiectul criteriilor de calitate prevăzute de regulamentul respectiv. Sarcinile punctelor de informare despre produse legate de furnizarea oricăror astfel de informații, inclusiv a copiilor electronice ale normelor tehnice naționale sau a accesului online la acestea, ar trebui să fie îndeplinite fără a aduce atingere normelor naționale care reglementează distribuția normelor tehnice naționale. În plus, punctele de informare despre produse nu ar trebui să fie obligate să furnizeze copii ale standardelor care fac obiectul drepturilor de proprietate intelectuală ale organismelor sau organizațiilor de standardizare și nici acces online la acestea.
(43) Cooperarea dintre autoritățile competente este esențială pentru funcționarea fără probleme a principiului recunoașterii reciproce și pentru crearea unei culturi a recunoașterii reciproce. Punctele de informare despre produse și autoritățile naționale competente ar trebui, prin urmare, să coopereze și să facă schimb de informații și de expertiză pentru a asigura aplicarea corectă și consecventă a principiului recunoașterii reciproce și a prezentului regulament.
(44) Pentru a notifica deciziile administrative de restricționare sau refuzare a accesului pe piață, de înlesnire a comunicării între punctele de informare despre produse și de asigurare a cooperării administrative, este necesar să se ofere statelor membre accesul la un sistem de informare și comunicare.
(45) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).
(46) În cazul în care, în sensul prezentului regulament, este necesar să se prelucreze date cu caracter personal, această prelucrare ar trebui să se realizeze în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament este reglementată de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (15) sau de Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (16).
(47) Ar trebui să se instituie mecanisme fiabile și eficiente de monitorizare, pentru a furniza informații cu privire la aplicarea prezentului regulament și la impactul acestora asupra liberei circulații a mărfurilor. Respectivele mecanisme nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(48) Pentru a crește gradul de sensibilizare cu privire la principiul recunoașterii reciproce și pentru a asigura faptul că prezentul regulament se aplică în mod corect și consecvent, ar trebui să se prevadă finanțarea de către Uniune a unor campanii de sensibilizare, a unor formări, schimburi de funcționari și a altor activități conexe care vizează sporirea și susținerea încrederii și a cooperării între autoritățile competente, punctele de informare despre produse și operatorii economici.
(49) Pentru a remedia lipsa de date exacte referitoare la funcționarea principiului recunoașterii reciproce și impactul său asupra pieței unice a mărfurilor, Uniunea ar trebui să finanțeze colectarea unor astfel de date.
(50) Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporționale pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, depistarea și investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin sancțiuni administrative și financiare.
(51) Este oportun să se amâne aplicarea prezentului regulament pentru a acorda autorităților competente și operatorilor economici suficient timp să se adapteze la cerințele prevăzute de acesta.
(52) Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament în raport cu obiectivele urmărite. Comisia ar trebui să utilizeze datele colectate cu privire la funcționarea principiului recunoașterii reciproce și la impactul său asupra pieței unice a mărfurilor și informațiile disponibile în cadrul sistemului de informare și comunicare în vederea evaluării prezentului regulament. Comisia ar trebui să fie abilitată să solicite statelor membre să furnizeze informații suplimentare necesare pentru evaluarea sa. În conformitate cu punctul 22 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17), evaluarea prezentului regulament, care ar trebui să fie bazată pe eficiență, eficacitate, relevanță, coerență și valoare adăugată, ar trebui să stea la baza evaluărilor impactului opțiunilor privind viitoarele măsuri.
(53) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume asigurarea aplicării ușoare, consecvente și corecte a principiului recunoașterii reciproce, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,