Articolul text
Text integral
(2019/C 301/12) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (2), în special articolul 6 alineatul (1), având în vedere recomandarea Comisiei Europene, având în vedere rezoluțiile Parlamentului European, având în vedere concluziile Consiliului European, având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, având în vedere avizul Comitetului economic și financiar, având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială, având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică, întrucât: RECOMANDĂ ca, în 2019 și în 2020, Italia să întreprindă acțiuni astfel încât: 1. Să asigure o reducere nominală a cheltuielilor publice primare nete cu 0,1 % în 2020, ceea ce corespunde unei ajustări structurale anuale de 0,6 % din PIB. Să utilizeze veniturile excepționale pentru a accelera reducerea ponderii datoriei publice. Să reorienteze sarcina fiscală care apasă asupra forței de muncă către alte surse, inclusiv prin reducerea cheltuielilor fiscale și prin reformarea valorilor cadastrale depășite. Să combată evaziunea fiscală, în special cea sub forma omiterii facturării, inclusiv consolidând utilizarea obligatorie a plăților electronice și prin reducerea pragurilor legale pentru plățile în numerar. Să pună în aplicare pe deplin reformele anterioare în domeniul pensiilor, pentru a reduce ponderea pensiilor în cadrul cheltuielilor publice și a crea un spațiu pentru alte cheltuieli sociale și de stimulare a creșterii economice. 2. Să intensifice eforturile de combatere a muncii nedeclarate. Să se asigure că politicile active în domeniul pieței forței de muncă și politicile sociale sunt integrate în mod eficace și se adresează în special tinerilor și grupurilor vulnerabile. Să sprijine participarea femeilor pe piața forței de muncă printr-o strategie cuprinzătoare, inclusiv prin accesul la servicii de calitate de îngrijire a copiilor și de îngrijire de lungă durată. Să îmbunătățească rezultatele școlare, inclusiv prin investiții adecvate și specifice, și să încurajeze actualizarea competențelor, care să vizeze și consolidarea competențelor digitale. 3. Să axeze politica economică legată de investiții pe cercetare și inovare, precum și pe calitatea infrastructurii, ținând seama de disparitățile regionale. Să îmbunătățească eficacitatea administrației publice, inclusiv prin investiții în competențele funcționarilor publici, accelerând digitalizarea și mărind eficiența și calitatea serviciilor publice locale. Să abordeze problema restricțiilor care afectează concurența, în special în sectorul comerțului cu amănuntul și al serviciilor pentru întreprinderi, inclusiv printr-o nouă lege anuală a concurenței. 4. Să reducă durata proceselor civile la nivelul tuturor gradelor de jurisdicție, prin aplicarea și optimizarea normelor procedurale, inclusiv a celor în curs de examinare de către legiuitor și punând un accent special pe regimurile de insolvență. Să îmbunătățească eficacitatea luptei împotriva corupției prin reformarea normelor procedurale pentru a reduce durata proceselor penale. 5. Să încurajeze restructurarea bilanțului băncilor, în special pentru băncile mici și mijlocii, prin îmbunătățirea eficienței și a calității activelor, prin continuarea reducerii creditelor neperformante și prin diversificarea finanțării. Să îmbunătățească finanțarea nebancară pentru firmele mai mici și inovatoare.