Articolul text
Text integral
(2019/C 301/08) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (2), în special articolul 6 alineatul (1), având în vedere recomandarea Comisiei Europene, având în vedere rezoluțiile Parlamentului European, având în vedere concluziile Consiliului European, având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, având în vedere avizul Comitetului economic și financiar, având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială, având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică, întrucât: RECOMANDĂ ca, în 2019 și 2020, Grecia să întreprindă acțiuni astfel încât: 1. Să realizeze o redresare economică durabilă și să combată dezechilibrele macroeconomice excesive prin continuarea și finalizarea reformelor în conformitate cu angajamentele ulterioare aplicării programului, asumate în cadrul reuniunii Eurogrupului din 22 iunie 2018. 2. Să axeze politica economică legată de investiții pe transporturile și logistica durabile, protecția mediului, eficiența energetică, energia din surse regenerabile și proiectele de interconectare, tehnologiile digitale, C-D, educație, competențe, capacitatea de inserție profesională, sănătate și revitalizarea zonelor urbane, ținând seama de disparitățile regionale și de necesitatea de a garanta incluziunea socială.