Recitale
(1) Cetățenii au drept de acces la datele lor cu caracter personal, inclusiv la datele lor privind sănătatea, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (1), care stabilește condițiile pentru prelucrarea legală a datelor cu caracter personal, inclusiv a celor privind sănătatea, astfel cum sunt definite în respectivul regulament (2) (datele privind sănătatea). Cu toate acestea, majoritatea cetățenilor nu își pot încă accesa (și nici partaja în mod securizat) datele privind sănătatea dincolo de frontiere.
(2) Posibilitatea ca cetățenii și furnizorii de servicii medicale să acceseze și să partajeze în mod securizat dosare electronice de sănătate („DES”), mai exact colecții de dosare medicale longitudinale sau documentații similare ale unei persoane, în format digital, atât în interiorul, cât și în afara granițelor, prezintă o serie de avantaje: îmbunătățirea calității serviciilor de asistență medicală pentru cetățeni, reducerea costurilor cu asistența medicală pentru gospodării și contribuția la modernizarea sistemelor de sănătate din Uniune, care sunt supuse unor presiuni generate de schimbările demografice, de așteptările tot mai exigente și de costurile tratamentelor. De exemplu, prin partajarea rezultatelor unor analize de sânge, în format digital, între mai multe echipe clinice, se evită repetarea unor analize invazive și costisitoare de către aceeași persoană. În mod similar, în cazul în care este nevoie ca pacienții să consulte diferiți profesioniști din domeniul sănătății, partajarea dosarelor electronice de sănătate poate evita repetarea acelorași informații despre istoricul lor medical, economisind timp pentru toate părțile implicate și îmbunătățind calitatea serviciilor de asistență medicală.
(3) Posibilitatea de a accesa și de a partaja în mod securizat dosarele de sănătate dincolo de frontiere pe teritoriul Uniunii Europene va înlesni viața cetățenilor aflați într-o serie de situații transfrontaliere, cum sunt cetățenii și familiile acestora care locuiesc, în prezent, într-un alt stat membru pentru a munci sau pensionarii care locuiesc într-o altă țară, dându-le posibilitatea de a avea acces la dosarele de sănătate din toate statele membre în care au fost rezidenți. De asemenea, se va îmbunătăți calitatea serviciilor de asistență medicală în situațiile în care este nevoie de tratament medical în timpul călătoriilor pe teritoriul Uniunii Europene sau ca parte dintr-un acord transfrontalier. Există mai mult de două milioane de cazuri înregistrate pe an în care un cetățean care locuiește într-un stat membru solicită asistență medicală într-un alt stat membru (3). Mai mult, în viitor, această posibilitate poate fi corelată, în mod util, cu inițiativele Uniunii Europene din domeniul coordonării asigurărilor sociale.
(4) Se preconizează că necesitățile de asistență medicală vor crește și mai mult în viitor, ca urmare a îmbătrânirii populației, a răspândirii tot mai mari a afecțiunilor cronice și a creșterii cererii de îngrijire pe termen lung. Acest lucru este dovedit de cheltuielile din domeniul sănătății, care s-au ridicat, în 2017, la 9,6 % din produsul intern brut al Uniunii, în creștere de la 8,8 % în 2008 (4). În mod similar, date provenite din diferite țări sugerează că până la 20 % din cheltuielile din domeniul sănătății sunt inutile, de exemplu deoarece pacienții fac analize sau tratamente inutile ori ca urmare a unor spitalizări evitabile.
(5) Tehnologiile digitale reprezintă soluții puternice pentru soluționarea acestor probleme și pentru adaptarea sistemelor de sănătate la provocările viitoare. De exemplu, soluțiile digitale legate de aplicațiile pentru sănătate sau dispozitivele portabile, îmbinate cu un sistem care permite cetățeanului să își acceseze în mod securizat datele privind sănătatea, ar trebui să ofere pacienților cu afecțiuni cronice, precum diabet sau cancer, posibilitatea de a-și monitoriza propriile simptome la domiciliu și de a le partaja rapid cu echipele clinice. Acest lucru ar trebui să reducă numărul de vizite la unitatea medicală în scopul monitorizării. Tehnologiile digitale pot ajuta, de asemenea, la detectarea timpurie a necesității de modificare a tratamentelor, ducând la un număr mai mic de spitalizări din cauza complicațiilor. O mai bună gestionare a afecțiunilor cronice în comunitate, alături de reducerea duplicării acțiunilor de asistență medicală (precum analizele), ar trebui nu numai să crească viabilitatea sistemelor, ci și să amelioreze calitatea generală a vieții și calitatea serviciilor de asistență medicală oferite cetățenilor, precum și să reducă acele costuri aferente asistenței medicale pentru persoane și gospodării.
(6) Consiliul a solicitat periodic statelor membre să consolideze punerea în aplicare a strategiilor lor în domeniul sănătății digitale. În special, concluziile Consiliului pe tema „Sănătatea în societatea digitală”, adoptate la data de 8 decembrie 2017 (5), subliniază nevoia ca statele membre să sporească interoperabilitatea sistemelor lor de sănătate electronice pentru a le asigura cetățenilor un control mai mare asupra datelor lor privind sănătatea.
(7) Pentru a susține transformarea digitală a serviciilor de sănătate și de asistență, Comisia a adoptat Comunicarea privind modalitățile de a face posibilă transformarea digitală a serviciilor de sănătate și de asistență în cadrul pieței unice digitale: autonomizarea cetățenilor și construirea unei societăți mai sănătoase (6). Această comunicare adaptează, pentru sectorul sănătății, obiectivele prevăzute în Comunicarea intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa”, adoptată la data de 6 mai 2015 (7) și în Comunicarea intitulată „Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică 20162020 – Accelerarea transformării digitale a guvernării”, adoptată la data de 19 aprilie 2016 (8). Aceasta abordează preocupările prezentate în Comunicarea privind evaluarea la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a strategiei privind piața unică digitală, „O piață unică digitală conectată pentru toți” (9), cu privire la faptul că adoptarea de soluții digitale în domeniul sănătății și al asistenței rămâne lentă și variază foarte mult de la un stat membru la altul și de la o regiune la alta.
(8) Digitalizarea dosarelor de sănătate și crearea unor sisteme care să facă posibilă accesarea lor securizată de către cetățeni și partajarea lor securizată la nivelul diferitelor entități din sistemul de sănătate și între acestea (pacienți, echipele lor clinice din comunitate și spitale) reprezintă un pas important către integrarea tehnologiilor digitale în abordările serviciilor de sănătate și de asistență. Această integrare impune interoperabilitatea dosarelor electronice de sănătate la nivelul Uniunii, întrucât, în prezent, multe dintre formatele și standardele din sistemele de dosare electronice de sănătate – care sunt sisteme informatice pentru înregistrarea, extragerea și gestionarea dosarelor electronice de sănătate – utilizate în întreaga Uniune sunt incompatibile.
(9) Noile tehnologii pentru sănătate ar trebui să ajute cetățenii să devină agenți activi în propriul lor parcurs în materie de sănătate. În acest sens, ar trebui să se țină cont de nevoile cetățenilor și ale pacienților în momentul proiectării sistemelor informatice de sănătate și să se asigure un acces mai ușor la aceste sisteme pentru utilizatori, mai ales pentru persoanele cu handicap, în conformitate cu cerințele în materie de accesibilitate prevăzute în Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului (10), dacă este cazul.
(10) Obiectivul interoperabilității cu privire la dosarele electronice de sănătate este de a permite prelucrarea informațiilor în mod consecvent între aceste sisteme informatice de sănătate, indiferent de tehnologia, aplicația sau platforma lor, într-un mod care să poată fi interpretat de către destinatar în mod util.
(11) Lipsa de interoperabilitate cu privire la dosarele electronice de sănătate duce la fragmentare și la scăderea calității serviciilor de asistență medicală la nivel transfrontalier. Comisia a identificat deja o serie de profiluri specifice inițiativei „Integrating the Healthcare Enterprise” (IHE), enumerate în anexa la Decizia (UE) 2015/1302 a Comisiei (11) (12), care pot spori interoperabilitatea serviciilor și aplicațiilor de e-sănătate în beneficiul cetățenilor și al comunității profesioniștilor din domeniul sănătății și care pot fi utilizate ca referințe în cadrul achizițiilor publice. Aceste profiluri furnizează specificații detaliate pentru diferite niveluri de interoperabilitate. Unele dintre aceste profiluri sunt utilizate deja pentru îndeplinirea anumitor cerințe comerciale în infrastructura de servicii digitale de e-sănătate („eHDSI”).
(12) Adoptarea celor mai înalte standarde posibile pentru securitate și protecția datelor este esențială în crearea și schimbul de dosare electronice de sănătate. Regulamentul general privind protecția datelor impune ca datele pacienților să fie protejate și securizate în mod corespunzător, astfel încât să se asigure confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea acestora. În consecință, sistemele trebuie să fie securizate, sigure și fiabile și să integreze în mod implicit protecția datelor începând cu momentul conceperii lor. O serie de soluții digitale și abordări comune la nivel european pentru guverne și instituții pun bazele acestei exigențe.
(13) Utilizarea mijloacelor securizate de identificare și autentificare electronică prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (13) (eIDAS) ar trebui să sporească accesul, securitatea și încrederea în sistemele de dosare electronice de sănătate. Acest regulament stabilește condițiile în care anumite mijloace de identificare electronică recunoscute, care intră sub incidența unui sistem notificat de identificare electronică al unui stat membru, pot fi utilizate de cetățeni pentru a dobândi accesul la serviciile publice online din străinătate, inclusiv accesul la serviciile de sănătate și la datele privind sănătatea. De asemenea, acesta stabilește reguli pentru serviciile de încredere, precum semnăturile electronice, sigiliile electronice și serviciile de distribuție electronică înregistrată, pentru a gestiona și a face schimb de date privind sănătatea în mod securizat, reducând la minimum riscul unor posibile intervenții și utilizări frauduloase.
(14) În conformitate cu Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (14), furnizorii de servicii medicale care sunt identificați ca operatori de servicii esențiale de către statele membre și furnizorii de servicii digitale care intră în domeniul de aplicare al acestei directive trebuie să ia măsuri tehnice și organizatorice adecvate și proporționale pentru gestionarea riscurilor la adresa securității rețelelor și a sistemelor informatice utilizate în activitățile lor de furnizare de servicii. De asemenea, aceștia trebuie să notifice autorităților naționale competente sau echipei naționale de intervenție în caz de incidente de securitate informatică (CSIRT) orice incidente de securitate care au un impact semnificativ sau substanțial asupra continuității serviciilor furnizate. În ceea ce privește, în special, securitatea cibernetică a sistemelor de dosare electronice de sănătate, certificarea de securitate cibernetică poate demonstra îndeplinirea cerințelor în acest domeniu, în conformitate cu cadrul de securitate cibernetică al Uniunii (15).
(15) Statele membre au făcut pași importanți pentru stimularea interoperabilității cu sprijinul Comisiei, prin intermediul activităților rețelei de e-sănătate instituite în temeiul articolului 14 din Directiva 2011/24/UE. Principalul obiectiv al rețelei de e-sănătate este de a susține instituirea unor sisteme, servicii și aplicații interoperabile de e-sănătate durabile, de a facilita cooperarea și schimbul de informații între statele membre, de a consolida continuitatea asistenței medicale și de a asigura accesul la servicii medicale sigure și de înaltă calitate. În consecință, această rețea joacă un rol esențial pentru interoperabilitatea dosarelor electronice de sănătate.
(16) În special pentru a facilita interoperabilitatea sistemelor europene de e-sănătate, câteva state membre care participă la rețeaua de e-sănătate și Comisia au conlucrat pentru crearea infrastructurii de servicii digitale de e-sănătate, susținută prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (CEF) (16). În unele dintre aceste state membre a început deja schimbul transfrontalier de prescripții electronice între profesioniștii din domeniul sănătății, prin intermediul infrastructurii de servicii digitale de e-sănătate, iar schimbul de fișe ale pacienților este preconizat să înceapă în curând. Îmbunătățirea interoperabilității dosarelor electronice de sănătate ar trebui să ajute la extinderea seturilor de date care circulă în prezent în cadrul infrastructurii de servicii digitale de e-sănătate, în sensul includerii unor informații valoroase cu privire la rezultatele de laborator, imagistica și rapoartele medicale și rapoartele de externare, ceea ce ar consolida continuitatea asistenței medicale. Există câteva instrumente create pentru infrastructura de servicii digitale de e-sănătate, care reprezintă o resursă pentru statele membre în schimbul de dosare electronice de sănătate.
(17) În contextul schimbului de dosare electronice de sănătate, rețeaua de e-sănătate joacă un rol important în dezvoltarea în continuare a formatului european pentru schimbul de dosare electronice de sănătate, prin utilizarea sa pentru infrastructura de servicii digitale de e-sănătate și prin promovarea utilizării sale în schimburile între furnizorii de servicii medicale la nivel național.
(18) Digitalizarea dosarelor de sănătate și posibilitatea schimbului de astfel de dosare ar putea ajuta, de asemenea, la crearea unor structuri de date privind sănătatea de mari dimensiuni care, îmbinate cu utilizarea de tehnologii noi, precum analiza volumelor mari de date și inteligența artificială, pot deschide calea către noi descoperiri științifice.
(19) Specificațiile naționale existente cu privire la sistemele de dosare electronice de sănătate se pot aplica, în continuare, în paralel cu formatul european pentru schimbul de dosare electronice de sănătate,