Începe proba gratuită

Decizie 2019/2151 · CELEX 32019D2151

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/2151 a Comisiei din 13 decembrie 2019 de stabilire a programului de lucru referitor la dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice prevăzute în Codul vamal al Uniunii

Data act
13.12.2019
Intrare in vigoare
05.01.2020
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_325_R_0008
Status
Inactiv
administrație electronică cooperare vamală legislație vamală managementul electronic al documentelor program al UE regim vamal al UE schimb de informații sistem de informații

Recitale

(1) Articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii prevede că toate schimburile de informații între autoritățile vamale și între operatorii economici și autoritățile vamale, precum și stocarea acestor informații, se efectuează prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor. Articolul 280 din regulament prevede obligația Comisiei de a elabora un program de lucru referitor la dezvoltarea și la instalarea sistemelor electronice (denumit în continuare „programul de lucru”).

(2) Comisia a adoptat primul program de lucru prin Decizia de punere în aplicare 2014/255/UE a Comisiei (2) și l-a actualizat pentru prima dată în 2016 prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578 a Comisiei (3). Programul de lucru din 2016 trebuie să fie actualizat pentru a ține cont de noua planificare în funcție de resurse și de priorități pentru sistemele electronice. De asemenea, este necesar să se țină seama de modificarea articolului 278 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, introdusă prin Regulamentul (UE) 2019/632 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în vederea prelungirii utilizării tranzitorii a altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Pentru a asigura o planificare stabilă și fiabilă în vederea instalării sistemelor electronice prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013, viitoarele actualizări ale programului de lucru ar trebui să fie efectuate numai în cazul apariției unor noi evoluții. Prin urmare, dispoziția care impune o actualizare a programului de lucru în fiecare an ar trebui eliminată.

(3) De asemenea, este necesar să se precizeze mai în detaliu anumite elemente ale obligației de raportare, care a fost impusă statelor membre și Comisiei prin noul articol 278a din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 în vederea monitorizării progreselor înregistrate în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor electronice. În conformitate cu alineatul (4) al respectivului articol, statele membre trebuie să transmită Comisiei, de două ori pe an, un tabel actualizat conținând propriile progrese în ceea ce privește dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice. În tabel ar trebui să fie specificate datele de încheiere a anumitor etape și, în cazul întârzierilor sau al riscurilor de întârzieri, acțiunile de atenuare menționate la articolul 278a alineatul (3). Este, de asemenea, necesar să se precizeze datele până la care statele membre ar trebui să trimită informațiile. Acest lucru va permite Comisiei să elaboreze și să transmită Parlamentului European și Consiliului, la sfârșitul fiecărui an, un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor electronice. De asemenea, statele membre ar trebui să informeze imediat Comisia cu privire la orice modificări substanțiale din cadrul planificării lor informatice. Cu toate acestea, având în vedere obligația de raportare prevăzută la articolul 278a alineatul (4), nu mai este necesar să se solicite statelor membre să trimită informații cu 6 luni înainte de instalarea unui nou sistem electronic.

(4) Programul de lucru ar trebui să enumere sistemele electronice prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013, articolele relevante referitoare la sistemele respective și datele la care se preconizează că acestea vor deveni operaționale. Programul de lucru ar trebui să facă distincția între sistemele electronice pe care statele membre trebuie să le dezvolte pe cont propriu („sistemele naționale”) și cele pe care acestea trebuie să le dezvolte în colaborare cu Comisia („sistemele transeuropene”). Toate aceste sisteme electronice sunt necesare pentru ca Regulamentul (UE) nr. 952/2013 să fie pe deplin eficace. Lista ar trebui să se bazeze pe documentul de planificare existent care acoperă toate proiectele vamale legate de tehnologia informației (planul strategic multianual pentru domeniul vamal – „PSM-V”) (5), întocmit în conformitate cu Decizia nr. 70/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), în special în conformitate cu articolul 4 și articolul 8 alineatul (2). Sistemele electronice menționate în programul de lucru ar trebui să fie gestionate, pregătite și dezvoltate așa cum se prevede în PSM-V.

(5) Întrucât perioada de tranziție pentru aplicarea integrală a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 ar trebui să se încheie cel târziu la datele menționate la articolul 278 din același regulament, programul de lucru definește mai detaliat datele efective de instalare a fiecărui sistem electronic, stabilind astfel sfârșitul perioadei de aplicare a măsurilor tranzitorii specifice prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei (7).

(6) În cazul în care programul de lucru permite statelor membre să aleagă instalarea unui sistem electronic transeuropean sau a unui sistem electronic național într-o perioadă dată (adică perioadă de instalare), anexa ar trebui să clarifice faptul că „data de începere a instalării” este cea mai apropiată dată la care statele membre pot demara funcționarea noului sistem electronic, iar „data de încheiere a instalării” este data limită până la care toate statele membre și toți operatorii economici trebuie să demareze utilizarea sistemului electronic nou sau modernizat. Data de încheiere a instalării ar trebui să coincidă, de asemenea, cu sfârșitul perioadei de aplicare a măsurilor tranzitorii referitoare la sistemul electronic respectiv. Prin urmare, aceste date ar trebui să fie stabilite pe baza termenelor prevăzute la articolul 278 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Aceste perioade de instalare sunt necesare pentru implementarea sistemelor la nivelul Uniunii, luând în considerare necesitățile fiecărui sistem. În cazul proiectului vamal în materie de securitate și siguranță înainte de sosire (ICS2) ar trebui să se aplice reguli diferite referitoare la perioadele de instalare. În acest caz, toate statele membre ar trebui să fie pregătite să instaleze fiecare versiune a proiectului la data de lansare a versiunii, iar operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea, cu acordul statelor membre, de a se conecta în timpul perioadei de instalare.

(7) Perioadele de instalare pentru migrarea sistemelor electronice naționale ar trebui să fie adaptate la planurile naționale ale statelor membre referitoare la proiecte și la migrare și ar trebui să țină seama de mediile și de configurațiile lor informatice naționale specifice. Datele de încheiere a instalării sistemelor electronice naționale ar trebui, de asemenea, să corespundă sfârșitului perioadei de aplicare a măsurilor tranzitorii referitoare la aceste sisteme electronice. Prin urmare, aceste date ar trebui să fie stabilite pe baza termenelor prevăzute la articolul 278 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.

(8) Statele membre și Comisia ar trebui să se asigure, de asemenea, că operatorii economici primesc în timp util informațiile tehnice necesare pentru actualizarea propriilor sisteme electronice și pentru conectarea la sistemele electronice noi sau modernizate prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Comunicarea cu privire la modificările necesare trebuie efectuată într-un interval cuprins între 12 și 24 de luni înainte de instalarea unui anumit sistem, dacă acest lucru este necesar având în vedere domeniul de aplicare și natura sistemului respectiv. În cazul unor modificări minore, această perioadă poate fi mai scurtă.

(9) Datele de instalare a anumitor proiecte trebuie modificate pentru a se asigura sincronizarea între programul de lucru și PSM-V și pentru a se ține cont de noile termene prevăzute la articolul 278 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.

(10) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

Articolul 1

Programul de lucru

Se adoptă programul de lucru referitor la dezvoltarea și la instalarea sistemelor electronice prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (denumit în continuare „programul de lucru”), astfel cum figurează în anexă.

Articolul 2

Implementare

(1) Comisia și statele membre cooperează în vederea implementării programului de lucru. (2) Statele membre trebuie să dezvolte și să instaleze sistemele electronice relevante până la datele de încheiere ale perioadelor de instalare relevante stabilite în programul de lucru. (3) Proiectele menționate în programul de lucru, precum și pregătirea și implementarea sistemelor electronice aferente sunt gestionate în concordanță cu programul de lucru și cu planul strategic multianual pentru domeniul vamal. (4) Atunci când inițiază proiectele din cadrul programului de lucru, Comisia se angajează să vizeze o înțelegere comună și un acord cu statele membre privind domeniul de aplicare al proiectelor, proiectarea, cerințele și arhitectura sistemelor electronice. Dacă este cazul, Comisia se consultă, de asemenea, cu operatorii economici și ține seama de punctele de vedere ale acestora.

Articolul 3

Actualizări

Programul de lucru este actualizat periodic pentru a se asigura alinierea și ajustarea acestuia în funcție de evoluțiile înregistrate în punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 și pentru a se lua în considerare progresele efective realizate în pregătirea și dezvoltarea sistemelor electronice. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește disponibilitatea unor specificații acceptate de comun acord și lansarea operațională practică a sistemelor electronice.

Articolul 4

Comunicare și raportare

(1) Comisia și statele membre fac schimb de informații privind planificarea și progresele înregistrate în implementarea fiecărui sistem. (2) Până la data de 31 ianuarie și, respectiv, 30 iunie a fiecărui an, statele membre prezintă Comisiei planurile naționale referitoare la proiecte și la migrare, precum și tabelul privind progresele înregistrate în ceea ce privește dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice, menționat la articolul 278a alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Planurile și tabelul includ informațiile relevante necesare pentru raportul anual care trebuie prezentat de Comisie în temeiul articolului 278a din Regulamentul (UE) nr. 952/2013. (3) Statele membre informează imediat Comisia cu privire la orice actualizare importantă a planurilor lor naționale referitoare la proiecte și la migrare. (4) Statele membre pun la dispoziția operatorilor economici, în timp util, specificațiile tehnice referitoare la comunicarea externă privind sistemul electronic național.

Articolul 6

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.