Recitale
(1) Măsurile luate de Uniune în sectorul transportului maritim ar trebui să urmărească protejarea mediului marin și îmbunătățirea siguranței maritime.
(2) Comitetul pentru protecția mediului marin („MEPC”) al Organizației Maritime Internaționale („OMI”) ar urma, în timpul celei de a 74-a sesiuni a sale din perioada 13-17 mai 2019 („MEPC 74”), să adopte amendamente la anexa II la Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave („anexa II la Convenția MARPOL”).
(3) Comitetul pentru siguranță maritimă („MSC”) al OMI ar urma, în timpul celei de a 101-a sesiuni a sale din perioada 5-14 iunie 2019 („MSC 101”), să adopte amendamente la Codul internațional din 2011 privind programul de inspecții intensificate efectuate cu ocazia inspecțiilor la vrachiere și petroliere („Codul ESP 2011”), amendamente la Codul internațional al mijloacelor de salvare („Codul LSA”), amendamente la fișele pentru echipamente [formularele C, E și P din apendicele la Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare („SOLAS”)], precum și amendamente la părțile A și A-1 din Codul internațional privind siguranța navelor care utilizează gaze sau alți combustibili cu punct de aprindere scăzut („Codul IGF”).
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul MEPC 74, întrucât amendamentele la anexa II la Convenția MARPOL vor avea vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, mai exact al Directivei 2005/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) și al Directivei 2000/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2).
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul MSC 101, întrucât amendamentele la Codul ESP 2011 vor avea vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, mai exact al Regulamentului (UE) nr. 530/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (3); amendamentele la Codul LSA vor avea vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, mai exact al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/773 al Comisiei (4) și al Directivei 2014/90/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5); amendamentele la Convenția SOLAS vor avea vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, mai exact al Directivei 2009/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6); iar amendamentele la Codul IGF vor avea vocația de a influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, mai exact al Directivei 2009/45/CE.
(6) Amendamentele la anexa II la Convenția MARPOL ar trebui să asigure reducerea impactului asupra mediului legat de reziduurile de încărcătură și de apa provenită de la spălarea cisternelor de produse plutitoare persistente cu un grad ridicat de vâscozitate și/sau un punct de topire ridicat.
(7) Amendamentele la Codul ESP 2011 ar trebui să includă modificări de redactare ale codului, care să identifice toate cerințele obligatorii și să îmbunătățească tabelele și formularele, precum și să combine respectivele modificări de redactare cu textul referitor la noile cerințe de fond, pentru a reflecta actualizările recente ale Cerințelor unificate ale Asociației internaționale a societăților de clasificare, seria Z10.
(8) Amendamentele la punctul 6.1.1.3 din Codul LSA ar trebui să asigure punerea uniformă în aplicare în ceea ce privește lansarea manuală la apă a bărcilor de urgență mici care nu fac parte din ambarcațiunile de salvare ale navei.
(9) Amendamentele la punctul 4.4.8.1 din Codul LSA ar trebui să asigure exceptarea pentru bărcile de salvare cu două sisteme de propulsie independente de la obligativitatea de a fi echipate cu un număr suficient de rame plutitoare și elemente asociate pentru a putea înainta pe mare calmă.
(10) Amendamentele la punctul 8.1 din fișele pentru echipamente, formularele C, E și P din apendicele la Convenția SOLAS ar trebui să asigure claritatea în ceea ce privește faptul că nu toți indicatorii enumerați sunt aplicabili tuturor navelor și că indicatorii pot, prin urmare, fi eliminați după caz.
(11) Amendamentele la părțile A și A-1 din Codul IGF ar trebui să asigure coerența în ceea ce privește cerințele existente pentru navele care utilizează gazele naturale drept combustibil, prin introducerea amendamentelor necesare pe baza experienței acumulate cu privire la aplicarea codului.
(12) Uniunea nu este membră a OMI, și nici parte contractantă la convențiile și codurile relevante. Prin urmare, Consiliul ar trebui să autorizeze statele membre să exprime poziția Uniunii și să își exprime consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul acestor amendamente, în măsura în care amendamentele respective intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii,