Recitale
(1) Comisia este împuternicită să precizeze, prin acte de punere în aplicare, cerințele de proiectare, de construcție și de performanță, precum și standardele de încercare în ceea ce privește echipamentele maritime care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/90/UE și, de asemenea, datele de la care urmează să se aplice standardele de încercare. Cerințele și standardele respective sunt prevăzute în instrumentele internaționale menționate în directiva în cauză.
(2) Pentru a se ține seama de cele mai recente schimbări, lista instrumentelor internaționale aplicabile ar trebui actualizată cu regularitate. Pentru a furniza o listă cuprinzătoare care să conțină toate produsele ce intră sub incidența Directivei 2014/90/UE, prezentul regulament ar trebui să abroge Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/306 al Comisiei (2).
(3) Echipamentele maritime care fac de curând obiectul unor cerințe armonizate la nivelul Uniunii în temeiul Directivei 2014/90/UE ar trebui să fie enumerate în mod explicit ca elemente noi în coloana 1 din anexa la prezentul regulament.
(4) Este rezonabil și proporțional să se permită ca un nou echipament care este conform cu cerințele naționale în materie de omologare de tip în vigoare într-un stat membru înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament să fie în continuare introdus pe piață și instalat la bordul unei nave a UE de-a lungul unei perioade de tranziție.
(5) Pentru a facilita o punere în aplicare armonizată, rapidă și simplă a Directivei 2014/90/UE, actele de punere în aplicare adoptate în temeiul directivei respective ar trebui să ia forma unor regulamente de punere în aplicare.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave,