Începe proba gratuită

Regulament 2018/1903 · CELEX 32018R1903

Regulamentul (UE) 2018/1903 al Comisiei din 5 decembrie 2018 de rectificare a anexelor IV, VI și VII la Regulamentul (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor și de rectificare a anumitor versiuni lingvistice ale anexelor II, IV, V și VI la respectivul regulament (Text cu relevanță pentru SEE.)

Data act
05.12.2018
Intrare in vigoare
26.12.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_310_R_0011
Status
In vigoare
aditivi alimentari ambalaj etichetare hrană pentru animale informarea consumatorilor inspecție alimentară materie primă norme de comercializare sănătate publică siguranță alimentară

Recitale

(1) În urma adoptării Regulamentului (UE) 2017/2279 al Comisiei (2), s-a detectat o eroare la punctul 2 din anexa la regulamentul menționat, care înlocuiește partea A din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 767/2009, în ceea ce privește conținutul declarat de cenușă insolubilă în acid clorhidric. Prin urmare, nu au fost stabilite niveluri de toleranță pentru cenușă insolubilă în acid clorhidric la 5 %.

(2) S-a detectat o omisiune la punctele 3 și 4 din anexa la Regulamentul (UE) 2017/2279 care înlocuiește punctul 7 din capitolul I din anexa VI și punctul 8 din capitolul I din anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 767/2009. Acest lucru a dus la o ambiguitate în ceea ce privește sfera de aplicare a dispozițiilor privind etichetarea voluntară a aditivilor nutriționali sau senzoriali destinați hranei animalelor.

(3) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 767/2009 ar trebui rectificat în consecință.

(4) Versiunile în limbile croată, cehă, engleză, estonă, germană, greacă, maghiară, italiană, letonă, lituaniană, malteză, polonă, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză ale Regulamentului (UE) 2017/2279 conțin o eroare în sensul că regulamentul respectiv a înlocuit termenul „uleiuri și grăsimi brute” cu termenul „grăsimi brute” în anexele IV, VI și VII la Regulamentul (CE) nr. 767/2009, dar a omis în mod eronat să prevadă această înlocuire și în anexele II și V la respectivul regulament.

(5) Versiunea în limba germană a Regulamentului (UE) 2017/2279 conține o serie de erori. La punctul 2 din anexa la regulamentul menționat, care înlocuiește partea A din Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 767/2009, există o eroare în ceea ce privește valorile procentuale ale conținutului de umiditate. Punctul 3 din anexa la Regulamentul (UE) 2017/2279, care înlocuiește anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 767/2009, conține erori în ceea ce privește denumirea abreviată a compușilor aromatizanți și în ceea ce privește speciile vizate de cerințele obligatorii de etichetare pentru lizină și metionină.

(6) Prin urmare, versiunile în limbile croată, cehă, engleză, estonă, germană, greacă, maghiară, italiană, letonă, lituaniană, malteză, polonă, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză ale Regulamentului (CE) nr. 767/2009 ar trebui rectificate în consecință. Aceste rectificări nu privesc celelalte versiuni lingvistice.

(7) Deoarece niciun motiv din domeniul siguranței nu impune aplicarea imediată a rectificărilor anexelor, pentru a se evita perturbarea inutilă a practicilor comerciale și pentru a nu crea o sarcină administrativă inutilă asupra operatorilor, este adecvat să se prevadă măsuri tranzitorii care să permită o schimbare ușoară a etichetelor.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 767/2009 se rectifică după cum urmează: 1. În anexa IV partea A punctul 2, în a doua coloană din tabel, în rândul referitor la „cenușă insolubilă în acid clorhidric”, textul din celula „1 - < 5” se înlocuiește cu „1 – 5”. 2. În anexa VI capitolul I, punctul 7 se înlocuiește cu următorul text: „7. Fără a se aduce atingere dispozițiilor de la punctul 6, în cazul în care un aditiv nutrițional sau senzorial destinat hranei animalelor este menționat pe etichetă în mod voluntar, cantitatea de aditiv respectiv adăugată se menționează în conformitate cu punctul 1 sau, în cazul aditivilor destinați hranei animalelor din grupa funcțională «vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic, cu efect similar», cantitatea totală garantată pe toată durata de valabilitate se menționează în conformitate cu punctul 2.” 3. În anexa VII capitolul I, punctul 8 se înlocuiește cu următorul text: „8. Fără a se aduce atingere dispozițiilor de la punctul 7, în cazul în care un aditiv nutrițional sau senzorial destinat hranei animalelor este menționat pe etichetă în mod voluntar, cantitatea de aditiv respectiv adăugată se menționează în conformitate cu punctul 1 sau, în cazul aditivilor destinați hranei animalelor din grupa funcțională «vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic, cu efect similar», cantitatea totală garantată pe toată durata de valabilitate se menționează în conformitate cu punctul 2.” 4. În anexa II punctul 5 și în a treia coloană, rândurile 3, 5, 12, 15, 16 și 18 din tabelul cuprins în anexa V, termenul „uleiuri și grăsimi brute” se înlocuiește cu termenul „grăsimi brute”. 5. (Nu privește versiunea în limba română).

Articolul 2

(1) Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată destinată animalelor care au fost etichetate înainte de 26 decembrie 2019 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 26 decembrie 2018 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente în cazul în care sunt destinate animalelor de la care se obțin alimente. (2) Materiile prime destinate hranei animalelor și hrana combinată destinată animalelor care au fost etichetate înainte de 26 decembrie 2020 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 26 decembrie 2018 pot fi, în continuare, introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor existente în cazul în care sunt destinate altor animale decât cele de la care se obțin alimente.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.