Recitale
(1) Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.
(2) Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii are la bază principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, care a fost perceput în general ca reprezentând fundamentul cooperării judiciare în materie penală în cadrul Uniunii începând cu Consiliul European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999.
(3) Indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunilor sunt printre cele mai eficace metode de combatere a criminalității. Uniunea se angajează să asigure identificarea, confiscarea și reutilizarea mai eficace ale bunurilor produse prin săvârșirea de infracțiuni, în conformitate cu „Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” (2).
(4) Având în vedere că infracționalitatea are adesea caracter transnațional, cooperarea transfrontalieră efectivă pentru indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor este esențială.
(5) Cadrul legislativ actual al Uniunii în materie de recunoaștere reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare este alcătuit din Deciziile-cadru 2003/577/JAI (3) și 2006/783/JAI (4) ale Consiliului.
(6) Rapoartele Comisiei privind punerea în aplicare a Deciziilor-cadru 2003/577/JAI și 2006/783/JAI arată că regimul în vigoare în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a celor de confiscare nu este pe deplin eficace. Respectivele decizii-cadru nu au fost transpuse și aplicate în mod uniform în statele membre, ceea ce a condus la un grad insuficient de recunoaștere reciprocă și la o cooperare transfrontalieră sub nivelul optim.
(7) Cadrul juridic al Uniunii privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a celor de confiscare nu a ținut pasul cu ultimele evoluții legislative la nivelul Uniunii și la nivel național. În special, Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5) stabilește norme minime comune privind indisponibilizarea și confiscarea bunurilor. Aceste norme minime se referă la confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunilor, inclusiv în cazurile de boală sau de sustragere a persoanei suspectate sau învinuite, atunci când au fost deja inițiate proceduri penale cu privire la o infracțiune, confiscarea extinsă și confiscarea aplicată terților. Aceste norme minime privesc și indisponibilizarea bunurilor în vederea unei eventuale confiscări ulterioare. Tipurile de ordine de indisponibilizare și de ordine de confiscare reglementate de respectiva directivă ar trebui, de asemenea, să fie incluse în cadrul juridic privind recunoașterea reciprocă.
(8) Cu ocazia adoptării Directivei 2014/42/UE, Parlamentul European și Consiliul au afirmat într-o declarație că existența în Uniune a unui sistem eficace de indisponibilizare și de confiscare este legată în mod intrinsec de buna funcționare a recunoașterii reciproce a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare. Având în vedere necesitatea de a institui în Uniune un sistem cuprinzător de indisponibilizare și confiscare a instrumentelor și a produselor infracțiunilor, Parlamentul European și Consiliul au invitat Comisia să prezinte o propunere legislativă privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare.
(9) În comunicarea sa din 28 aprilie 2015 intitulată „Agenda europeană privind securitatea”, Comisia a considerat că existența unor instrumente transfrontaliere eficace reprezintă baza cooperării judiciare în materie penală și că recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare este un element-cheie al cadrului de securitate. Comisia a reamintit și necesitatea de a îmbunătăți recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare.
(10) În Comunicarea sa din 2 februarie 2016 privind Planul de acțiune pentru consolidarea combaterii finanțării terorismului, Comisia a subliniat necesitatea de a se asigura că infractorii care finanțează terorismul sunt privați de activele lor. Comisia a precizat că pentru a submina activitățile de criminalitate organizată care finanțează terorismul, este imperativ ca infractorii respectivi să fie privați de produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni. În acest scop, Comisia a precizat că este necesar să se asigure că toate tipurile de ordine de indisponibilizare și de ordine de confiscare sunt executate în cea mai mare măsură posibilă în Uniune, prin aplicarea principiului recunoașterii reciproce.
(11) Pentru a se asigura efectiv recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare, normele privind recunoașterea și executarea acestor ordine ar trebui să fie prevăzute într-un act al Uniunii obligatoriu din punct de vedere juridic și direct aplicabil.
(12) Este important să se faciliteze recunoașterea reciprocă și executarea ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare prin stabilirea unor norme care să impună unui stat membru obligația de a recunoaște, fără alte formalități, ordinele de indisponibilizare și ordinele de confiscare emise de un alt stat membru în cadrul procedurilor în materie penală și de a executa respectivele ordine pe teritoriul său.
(13) Prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor ordinelor de indisponibilizare și tuturor ordinelor de confiscare emise în cadrul procedurilor în materie penală. „Proceduri în materie penală” este o noțiune autonomă de drept al Uniunii, interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în pofida jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Noțiunea cuprinde ca atare toate tipurile de ordine de indisponibilizare și de ordine de confiscare emise în urma procedurilor inițiate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu numai ordinele care intră sub incidența Directivei 2014/42/UE. Noțiunea include și alte tipuri de ordine emise în absența unei condamnări definitive. Aceste ordine ar putea să nu existe în sistemul juridic al unui stat membru, însă statul membru în cauză ar trebui să aibă posibilitatea de a recunoaște și de a executa un astfel de ordin emis de un alt stat membru. Procedurile în materie penală ar putea, de asemenea, să cuprindă investigații ale poliției și ale altor autorități de aplicare a legii. Ordinele de indisponibilizare și ordinele de confiscare care sunt emise în cadrul unor proceduri civile sau administrative ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(14) Prezentul regulament ar trebui să reglementeze ordinele de indisponibilizare și ordinele de confiscare în legătură cu infracțiunile reglementate de Directiva 2014/42/UE, precum și ordine de indisponibilizare și ordine de confiscare în legătură cu alte infracțiuni. Prin urmare, infracțiunile reglementate prin prezentul regulament nu ar trebui să fie limitate la infracțiuni deosebit de grave cu o dimensiune transfrontalieră, întrucât articolul 82 din Tratatul privind funcționarea Uniunii europene (TFUE) nu impune o astfel de limitare în ceea ce privește măsurile de stabilire a unor norme și proceduri care să asigure recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie penală.
(15) Cooperarea între statele membre, care are la bază principiul recunoașterii reciproce și executarea imediată a deciziilor judiciare, se întemeiază pe certitudinea că hotărârile care urmează să fie recunoscute și executate sunt întotdeauna pronunțate cu respectarea principiilor legalității, subsidiarității și proporționalității. O astfel de cooperare presupune, de asemenea, faptul că drepturile persoanelor care sunt afectate de un ordin de indisponibilizare sau de un ordin de confiscare ar trebui menținute. Printre astfel de persoane, fizice sau juridice, afectate ar trebui să fie persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare sau persoana care deține proprietatea asupra bunului care face obiectul ordinului respectiv, precum și eventualii terți ale căror drepturi în raport cu bunul respectiv sunt direct afectate de acest ordin, inclusiv terții de bună-credință. Hotărârea dacă respectivii terți au suferit sau nu prejudicii în mod direct ca urmare a unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare ar trebui să fie pronunțată în conformitate cu legislația statului de executare.
(16) Prezentul regulament nu modifică obligația de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice consfințite în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
(17) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”) și în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („CEDO”). Printre acestea se numără principiul interzicerii oricărei forme de discriminare pe orice motiv, cum ar fi cea bazată pe sex, origine rasială sau etnică, religie, orientare sexuală, cetățenie, limbă, opinii politice sau handicap. Prezentul regulament ar trebui aplicat în conformitate cu drepturile și principiile menționate.
(18) Drepturile procedurale prevăzute în Directivele 2010/64/UE (6), 2012/13/UE (7), 2013/48/UE (8), (UE) 2016/343 (9), (UE) 2016/800 (10) și (UE) 2016/1919 (11) ale Parlamentului European și ale Consiliului ar trebui să se aplice, în cadrul domeniului de aplicare a directivelor menționate, procedurilor penale care intră sub incidența prezentului regulament în ceea ce privește statele membre cărora le revin obligații în temeiul directivelor menționate. În orice caz, garanțiile prevăzute în temeiul cartei ar trebui să se aplice în cazul tuturor procedurilor reglementate de prezentul regulament. În special, garanțiile esențiale de procedură penală prevăzute în cartă ar trebui să se aplice procedurilor în materie penală care nu sunt proceduri penale dar care intră sub incidența prezentului regulament.
(19) Normele privind transmiterea, recunoașterea și executarea ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare ar trebui să asigure eficiența procesului de recuperare a activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni, garantându-se, în același timp, respectarea drepturilor fundamentale.
(20) Atunci când evaluează dubla incriminare, autoritatea competentă din statul de executare ar trebui să verifice dacă elementele de fapt care stau la baza infracțiunii în cauză, astfel cum sunt reflectate în certificatul de indisponibilizare sau în certificatul de confiscare transmis de autoritatea competentă din statul emitent, ar face de asemenea, ca atare, obiectul unei sancțiuni penale în statul de executare, în cazul în care erau prezente în acest din urmă stat la momentul pronunțării hotărârii privind recunoașterea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare.
(21) La emiterea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare, autoritatea emitentă ar trebui să se asigure că sunt respectate principiile necesității și proporționalității. În temeiul prezentului regulament, un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare ar trebui să fie emis și transmis autorității de executare din alt stat membru numai atunci când ar fi putut fi emis și utilizat exclusiv într-un caz intern. Autoritatea emitentă ar trebui să fie responsabilă de evaluarea necesității și a proporționalității unui astfel de ordin în fiecare caz, întrucât recunoașterea și executarea ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare nu ar trebui să fie refuzate din alte motive decât cele prevăzute în prezentul regulament.
(22) În anumite situații, un ordin de indisponibilizare poate fi emis de o autoritate, desemnată de statul emitent, care este competentă în materie penală să emită sau să execute ordinul de indisponibilizare în temeiul dreptului intern, și care nu este un judecător, o instanță sau un procuror. În asemenea cazuri, ordinul de indisponibilizare ar trebui să fie validat de un judecător, de instanță sau de procuror, înainte de a fi transmis autorității de executare.
(23) Statele membre ar trebui să fie în măsură să formuleze o declarație în care să precizeze că, atunci când le este transmis un certificat de indisponibilizare sau un certificat de confiscare în vederea recunoașterii și a executării unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare, autoritatea emitentă ar trebui să transmită, împreună cu certificatul de indisponibilizare sau cu certificatul de confiscare, ordinul de indisponibilizare sau ordinul de confiscare original, sau o copie legalizată a ordinului respectiv. Statele membre ar trebui să informeze Comisia în momentul în care formulează sau retrag o astfel de declarație. Comisia ar trebui să pună astfel de informații la dispoziția tuturor statelor membre și a Rețelei judiciare europene (RJE) stabilite prin Decizia 2008/976/JAI a Consiliului (12). RJE ar trebui să pună la dispoziție informațiile pe site-ul internet menționat în respectiva decizie.
(24) Autoritatea emitentă ar trebui să transmită un certificat de indisponibilizare sau un certificat de confiscare împreună cu ordinul de indisponibilizare sau ordinul de confiscare, după caz, fie direct autorității de executare fie, după caz, autorității centrale din statul de executare, prin orice mijloace care permit obținerea unei înregistrări scrise, în condiții care să permită autorității de executare să stabilească autenticitatea certificatului sau a ordinului, precum prin scrisoare recomandată sau prin e-mail securizat. Autoritatea emitentă ar trebui să poată utiliza orice canale sau mijloace relevante de transmitere, inclusiv sistemul de telecomunicații securizat al RJE, Eurojust sau alte canale utilizate de autoritățile judiciare.
(25) În cazul în care autoritatea emitentă are motive rezonabile să creadă că persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare privind o sumă de bani deține proprietatea asupra bunurilor sau veniturilor într-un stat membru, aceasta ar trebui să transmită respectivului stat membru certificatul de indisponibilizare sau certificatul de confiscare aferent ordinului în cauză. Pe această bază, certificatul ar putea, de exemplu, să fie transmis statului membru în care persoana fizică împotriva căreia a fost emis ordinul își are reședința sau, în cazul în care persoana respectivă nu are o adresă permanentă, în care își are reședința obișnuită. În cazul în care ordinul a fost emis împotriva unei persoane juridice, certificatul ar putea fi transmis statului membru în care își are sediul persoana juridică.
(26) În vederea transmiterii și primirii pe cale administrativă a certificatelor aferente ordinelor de indisponibilizare și ordinelor de confiscare, statele membre ar trebui să poată desemna una sau mai multe autorități centrale atunci când este necesar datorită structurii sistemelor lor juridice interne. Aceste autorități centrale ar putea, de asemenea, să furnizeze sprijin administrativ, să îndeplinească un rol de coordonare și să ofere asistență la culegerea de date statistice, facilitând și promovând astfel recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare.
(27) În cazul în care un certificat de confiscare privind un ordin de confiscare referitor la o sumă de bani este transmis mai multor state de executare, statul emitent ar trebui să urmărească să evite situația confiscării mai multor bunuri decât este necesar, iar valoarea totală obținută din executarea ordinului ar depăși valoarea maximă specificată. În acest scop, autoritatea emitentă ar trebui, printre altele să indice în certificatul de confiscare valoarea activelor, dacă este cunoscută, în fiecare stat de executare, astfel încât autoritățile de executare să poată ține seama de aceasta, să mențină contactul și dialogul necesare cu autoritățile de executare cu privire la bunurile care urmează a fi confiscate și să informeze de îndată autoritatea sau autoritățile de executare relevantă (relevante) în cazul în care consideră că ar putea exista riscul ca executarea să vizeze o sumă mai mare decât suma maximă. După caz, Eurojust ar putea exercita un rol de coordonare în cadrul sferei sale de competență pentru a se evita confiscarea excesivă.
(28) Statele membre ar trebui încurajate să formuleze o declarație în care să precizeze că, în calitate de state de executare, ar putea accepta certificate de indisponibilizare sau certificate de confiscare sau ambele în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii, alta (altele) decât limba (limbile) lor oficială (oficiale).
(29) Autoritatea de executare ar trebui să recunoască ordinele de indisponibilizare și ordinele de confiscare și ar trebui să ia măsurile necesare pentru executarea acestora. Pronunțarea hotărârii privind recunoașterea și executarea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare și executarea concretă a indisponibilizării sau a confiscării ar trebui să aibă loc cu aceeași rapiditate și cu același grad de prioritate ca în cazuri interne similare. Ar trebui să fie stabilite termene care să fie calculate în conformitate cu Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (13), în vederea asigurării, rapide și eficiente, a pronunțării unei hotărâri de recunoaștere și a executării, ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare. În ceea ce privește ordinele de indisponibilizare, autoritatea de executare ar trebui să înceapă să ia măsurile concrete necesare pentru a executa astfel de ordine, în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțarea hotărârii privind recunoașterea și executarea acestora.
(30) La executarea unui ordin de indisponibilizare, autoritatea emitentă și autoritatea de executare ar trebui să țină seama în mod corespunzător de confidențialitatea investigației. În special, autoritatea de executare ar trebui să garanteze confidențialitatea faptelor și a elementelor de fond ale ordinului de indisponibilizare. Acest lucru nu aduce atingere obligației de a informa persoanele afectate cu privire la executarea unui ordin de indisponibilizare în conformitate cu prezentul regulament.
(31) Recunoașterea și executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare nu ar trebui refuzate din alte motive decât cele prevăzute în prezentul regulament. Prezentul regulament ar trebui să permită ca autoritatea de executare să nu recunoască sau să nu execute ordine de confiscare pe baza principiului ne bis in idem, pe baza drepturilor persoanelor afectate sau pe baza dreptului de a fi prezent la proces.
(32) Prezentul regulament ar trebui să permită ca autoritățile de executare să nu recunoască sau să nu execute ordine de confiscare în cazul în care persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de confiscare nu a compărut la procesul în urma căruia a fost emis ordinul de confiscare legat de o condamnare definitivă. Această situație ar trebui să fie motiv de nerecunoaștere sau de neexecutare doar în cazul în care în urma proceselor a fost emis un ordin de confiscare legat de o condamnare definitivă și nu în cazul în care în urma procedurilor sunt emise ordine de confiscare care nu au legătură cu o condamnare. Cu toate acestea, pentru ca un astfel de motiv să fie disponibil, ar trebui să se desfășoare una sau mai multe ședințe. Motivul nu ar trebui să fie disponibil în cazul în care normele naționale de procedură relevante nu prevăd desfășurarea unei ședințe. Aceste norme naționale ar trebui să fie conforme cu carta și cu CEDO, în special în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil. Acest lucru este valabil, de exemplu, acolo unde procedurile se desfășoară într-un mod simplificat, urmând, exclusiv sau parțial, o procedură scrisă sau o procedură în care nu este prevăzută nicio ședință.
(33) Doar în situații excepționale, ar trebui să existe posibilitatea de a nu recunoaște sau executa un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare atunci când o astfel de recunoaștere sau executare ar împiedica statul de executare să aplice normele sale constituționale privind libertatea presei sau libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă.
(34) Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul Uniunii se bazează pe încredere reciprocă și pe o prezumție de respectare de către alte state membre a dreptului Uniunii și, în particular, a drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, în situații excepționale, atunci când există motive serioase să se creadă, pe baza unor probe specifice și obiective, că executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare ar conduce, în circumstanțele specifice ale cazului, la o încălcare vădită a unui drept fundamental relevant menționat în cartă, autoritatea de executare ar trebui să aibă posibilitatea de a hotărî să nu recunoască sau să nu execute ordinul în cauză. Drepturile fundamentale care ar trebui să fie relevante în acest sens sunt, în special, dreptul la o cale de atac efectivă, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Dreptul de proprietate nu ar trebui, în principiu, să fie relevant, întrucât indisponibilizarea și confiscarea activelor presupune în mod necesar o ingerință în dreptul de proprietate al unei persoane, și întrucât garanțiile în acest sens figurează deja în dreptul Uniunii, inclusiv în prezentul regulament.
(35) Înainte de a hotărî să nu recunoască sau să nu execute un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare pe baza oricărui motiv de nerecunoaștere sau de neexecutare, autoritatea de executare ar trebui să se consulte cu autoritatea emitentă, pentru a obține orice informații suplimentare necesare.
(36) Atunci când examinează o cerere din partea autorității de executare de limitare a perioadei în care bunul ar trebui să facă obiectul indisponibilizării, autoritatea emitentă ar trebui să ia în considerare toate circumstanțele cazului, în special dacă continuarea ordinului de indisponibilizare ar putea provoca daune nejustificate în statul de executare. Autoritatea de executare este încurajată să se consulte cu autoritatea emitentă cu privire la această chestiune înainte de a formula o cerere oficială.
(37) Autoritatea emitentă ar trebui să informeze autoritatea de executare în cazul în care autoritatea statului emitent primește o sumă de bani plătită în legătură cu ordinul de confiscare, fiind de la sine înțeles că statul de executare ar trebui informat numai în cazul în care cuantumul plătit în legătură cu ordinul influențează suma restantă care urmează a fi confiscată în temeiul ordinului.
(38) Ar trebui să fie posibil ca autoritatea de executare să amâne executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare, în special în cazul în care executarea acestuia riscă să afecteze o investigație în desfășurare. De îndată ce motivele de amânare încetează să existe, autoritatea de executare ar trebui să ia măsurile necesare pentru executarea ordinului.
(39) După executarea unui ordin de indisponibilizare, și în urma hotărârii de a recunoaște și a executa un ordin de confiscare, autoritatea de executare ar trebui, în măsura în care este posibil, să informeze persoanele afectate cunoscute cu privire la o astfel de executare sau hotărâre. În acest scop, autoritatea de executare ar trebui să depună toate eforturile rezonabile pentru a identifica persoanele afectate, pentru a verifica modul în care pot fi găsite și pentru a le informa cu privire la executarea ordinului de indisponibilizare sau cu privire la hotărârea de recunoaștere și executare a ordinului de confiscare. În îndeplinirea acestei obligații, autoritatea de executare ar putea solicita asistență autorității emitente, de exemplu atunci când persoanele afectate par să locuiască în statul emitent. Obligația autorității de executare, în temeiul prezentului regulament, de a furniza informații persoanelor afectate nu aduce atingere niciunei obligații a autorității emitente de a furniza informații persoanelor în temeiul dreptului statului emitent, de exemplu privind emiterea unui ordin de indisponibilizare sau privind căile de atac existente în temeiul legislației statului emitent.
(40) Autoritatea emitentă ar trebui să fie notificată fără întârziere în caz de imposibilitate de a executa un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare. O astfel de imposibilitate ar putea fi datorată faptului că bunul a fost deja confiscat, a dispărut, a fost distrus sau nu poate fi găsit la locul indicat de către autoritatea emitentă sau datorită faptului că locul în care se situează bunul nu a fost indicat într-un mod suficient de precis în pofida consultărilor dintre autoritatea de executare și autoritatea emitentă. În astfel de circumstanțe, autoritatea de executare ar trebui să nu mai fie obligată să execute ordinul. Cu toate acestea, în cazul în care obține ulterior informații care îi permit să localizeze bunul, autoritatea de executare ar trebui să aibă posibilitatea de a executa ordinul fără să fie necesară transmiterea unui nou certificat în conformitate cu prezentul regulament.
(41) Atunci când executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare este imposibilă din punct de vedere juridic în temeiul legislației statului de executare, autoritatea de executare ar trebui să contacteze autoritatea emitentă pentru a discuta situația și pentru a găsi o soluție. O astfel de soluție ar putea fi retragerea ordinului în cauză de către autoritatea emitentă.
(42) De îndată ce s-a încheiat executarea ordinului de confiscare, autoritatea de executare ar trebui să informeze autoritatea emitentă cu privire la rezultatele executării. Atunci când este posibil din punct de vedere practic, autoritatea de executare ar trebui, la acel moment, să informeze și autoritatea emitentă cu privire la bunul sau la suma de bani care a fost confiscat(ă), precum și cu privire la alte detalii pe care le consideră relevante.
(43) Executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare ar trebui să fie reglementată de legislația statului de executare și doar autoritățile respectivului stat ar trebui să aibă competența de a hotărî cu privire la procedurile de executare. După caz, autoritatea emitentă și autoritatea de executare ar trebui să poată invita Eurojust sau RJE să ofere asistență, în limitele competenței lor, cu privire la aspecte legate de executarea ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare.
(44) O aplicare corectă a prezentului regulament presupune o comunicare strânsă între autoritățile naționale competente implicate, în special în cazul executării concomitente în mai multe state membre a unui ordin de confiscare. Autoritățile naționale competente ar trebui, prin urmare, să se consulte între ele ori de câte ori este necesar, în mod direct sau, dacă este cazul, prin intermediul Eurojust sau al RJE.
(45) Drepturile victimelor la despăgubiri sau la restituire nu ar trebui să fie afectate în cazurile transfrontaliere. Normele privind înstrăinarea bunurilor indisponibilizate sau confiscate ar trebui să acorde prioritate despăgubirii victimelor și restituirii bunurilor în favoarea acestora. Noțiunea de victimă urmează a fi interpretată în conformitate cu legislația statului emitent, care ar trebui să poată prevedea, de asemenea, că o persoană juridică ar putea fi o victimă în sensul prezentului regulament. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere normelor privind despăgubirea și restituirea bunurilor în favoarea victimelor în procedurile naționale.
(46) În cazul în care autoritatea de executare este informată referitor la o hotărâre emisă de autoritatea emitentă sau de o altă autoritate competentă din statul emitent, de restituire a bunurilor indisponibilizate în favoarea victimei, autoritatea de executare ar trebui să ia măsurile necesare pentru a se asigura că bunurile vizate sunt indisponibilizate și restituite victimei cât mai curând posibil. Autoritatea de executare ar trebui să poată transfera bunul către statul emitent, astfel încât acesta din urmă să poată restitui bunul în favoarea victimei, sau l-ar putea transfera direct către victimă sub rezerva consimțământului statului emitent. Obligația de a restitui victimei un bun indisponibilizat ar trebui să fie supusă următoarelor condiții: titlul victimei asupra bunului nu ar trebui să fie contestat, ceea ce înseamnă că se acceptă faptul că victima este proprietarul de drept al bunului și nu există informații întemeiate care să pună la îndoială acest lucru; bunul nu ar trebui să fie solicitat ca element de probă într-o procedură penală în statul de executare; și drepturile persoanelor afectate, în special drepturile terților de bună credință, nu ar trebui să fie afectate. Autoritatea de executare ar trebui să restituie victimei bunurile indisponibilizate numai dacă au fost îndeplinite aceste condiții. Atunci când consideră că aceste condiții nu au fost îndeplinite, autoritatea de executare ar trebui să se consulte cu autoritatea emitentă, de exemplu pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta situația în vederea găsirii unei soluții. În cazul în care nu se poate găsi o soluție, autoritatea de executare ar trebui să poată hotărî să nu restituie victimei bunurile indisponibilizate.
(47) Fiecare stat membru ar trebui să ia în considerare înființarea unui birou național centralizat responsabil pentru gestionarea bunurilor indisponibilizate, în vederea unei posibile confiscări ulterioare, precum și pentru gestionarea bunurilor confiscate. Bunurile indisponibilizate și bunurile confiscate ar putea fi alocate în mod prioritar unor proiecte care vizează aplicarea legii și prevenirea criminalității organizate, precum și altor proiecte de interes public și cu utilitate socială.
(48) Fiecare stat membru ar trebui să ia în considerare înființarea unui fond național pentru a garanta o despăgubire corespunzătoare a victimelor infracționalității, cum ar fi familiile ofițerilor de poliție și ale funcționarilor publici care au fost uciși sau au dobândit invaliditate permanentă în cursul exercitării atribuțiilor lor. Statele membre ar putea să aloce în acest scop o parte a activelor confiscate.
(49) Statele membre nu ar trebui să poată pretinde unul altuia compensarea costurilor care decurg din aplicarea prezentului regulament. Cu toate acestea, în cazul în care statul de executare a suportat costuri ridicate sau excepționale, de exemplu deoarece bunurile au fost indisponibilizate pentru o perioadă considerabilă, autoritatea emitentă ar trebui să ia în considerare orice propunere a autorității de executare ca aceste costuri să fie suportate în comun.
(50) Pentru a se putea găsi în viitor soluții cât mai repede posibil la problemele identificate în ceea ce privește conținutul certificatelor prevăzute în anexele la prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificările la aceste certificate. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (14). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(51) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume recunoașterea reciprocă și executarea ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(52) Dispozițiile privind indisponibilizarea probelor din Decizia-cadru 2003/577/JAI au fost deja înlocuite de Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15) în ceea ce privește statele membre cărora le revin obligații în temeiul acestei directive. Dispozițiile privind indisponibilizarea bunurilor din Decizia-cadru 2003/577/JAI ar trebui înlocuite de prezentul regulament între statele membre cărora le revin obligații în temeiul acestuia. Decizia-cadru 2006/783/JAI ar trebui de asemenea să fie înlocuită de prezentul regulament între statele membre cărora le revin obligații în temeiul acestuia. Dispozițiile privind indisponibilizarea bunurilor, din Decizia-cadru 2003/577/JAI, precum și dispozițiile din Decizia-cadru 2006/783/JAI ar trebui, prin urmare, să continue să se aplice nu numai între statele membre cărora nu le revin obligații în temeiul prezentului regulament, ci și între orice stat membru căruia nu îi revin obligații în temeiul prezentului regulament și orice stat membru căruia îi revin obligații în temeiul prezentului regulament.
(53) Forma juridică a acestui act nu ar trebui să constituie un precedent pentru viitoarele acte juridice ale Uniunii în domeniul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare în materie penală. Forma juridică aleasă pentru viitoarele acte juridice ale Uniunii ar trebui să fie evaluată cu atenție de la caz la caz, luând în considerare, printre alți factori, eficacitatea actului juridic și principiile proporționalității și subsidiarității.
(54) Statele membre ar trebui să se asigure că, în conformitate cu Decizia 2007/845/JAI a Consiliului (16), birourile lor de recuperare a activelor cooperează reciproc pentru a facilita urmărirea și identificarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri conexe infracțiunilor, care pot deveni obiectul unui ordin de indisponibilizare sau al unui ordin de confiscare.
(55) În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Regatul Unit și-a notificat intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.
(56) În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(57) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,