Recitale
(1) Dispozițiile din prezentul regulament sunt strâns legate, deoarece se referă la măsuri menite să prevină și să soluționeze cazurile de neexecutare a decontării și să încurajeze disciplina în materie de decontare, prin monitorizarea cazurilor de neexecutare a decontării, prin colectarea și distribuirea sancțiunilor în fonduri bănești pentru cazurile de neexecutare a decontării și prin precizarea detaliilor operaționale ale procedurii de cumpărare impusă. Pentru a asigura coerența dintre aceste dispoziții și pentru a facilita o imagine cuprinzătoare și un acces grupat la acestea pentru persoanele care fac obiectul obligațiilor, este oportun ca dispozițiile în cauză să fie incluse într-un singur regulament.
(2) Având în vedere natura globală a piețelor financiare, ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de Principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și decontări și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare („Principiile CPSS-IOSCO”), care servesc drept cadru de referință la nivel mondial pentru cerințele de reglementare aplicabile depozitarilor centrali de titluri de valoare („CSD”). Ar trebui să fie luate în considerare, de asemenea, Recomandările pentru sistemele de decontare a titlurilor de valoare emise de Comitetul pentru sisteme de plăți și decontări și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare, care se referă la confirmarea tranzacțiilor, ciclurile de decontare și darea cu împrumut de titluri de valoare.
(3) Pentru a asigura aplicarea consecventă a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 și pentru a specifica termenii tehnici necesari pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui definiți o serie de termeni.
(4) Firmele de investiții ar trebui să se asigure că dispun în timp util de toate informațiile necesare cu privire la decontare, pentru a permite decontarea eficientă și eficace a tranzacțiilor. În mod concret, firmele de investiții care nu dispun de informațiile necesare cu privire la decontare ar trebui să comunice cu clienții lor pentru a obține informațiile relevante pentru o decontare eficientă, inclusiv datele standardizate necesare pentru procesul de decontare.
(5) Procesarea complet automatizată (straight-through processing - STP) ar trebui să fie încurajată, deoarece utilizarea acesteia la nivelul întregii pieți este esențială atât pentru menținerea unor rate de decontare ridicate pe măsură ce volumele cresc, cât și pentru asigurarea decontării la timp a tranzacțiilor transfrontaliere. În plus, atât participanții la piață direcți, cât și cei indirecți ar trebui să dispună de gradul de automatizare internă necesar pentru a profita pe deplin de soluțiile de procesare complet automatizată disponibile. În acest scop, firmele de investiții ar trebui să le ofere clienților lor profesionali posibilitatea de a trimite confirmările și detaliile privind alocarea în format electronic, în special prin utilizarea unor proceduri și standarde internaționale de comunicare deschisă pentru transmiterea de mesaje și pentru datele de referință. Mai mult, CSD-urile ar trebui să faciliteze procesarea complet automatizată și ar trebui să utilizeze procese proiectate să funcționeze implicit în mod automatizat la procesarea instrucțiunilor de decontare.
(6) CSD-urile ar trebui să ofere posibilități de punere în corespondență pe toată durata zilei, pentru a încuraja decontarea rapidă la data preconizată a decontării.
(7) CSD-urile ar trebui să le impună participanților la sistemele lor de decontare a titlurilor de valoare să folosească o listă de câmpuri obligatorii pentru punerea în corespondență a instrucțiunilor de decontare, în scopul facilitării decontării, și să asigure consecvența între sistemele de decontare a titlurilor de valoare.
(8) CSD-urile ar trebui să dispună de funcționalități ale sistemului, de politici și de proceduri solide și eficiente care să le permită să faciliteze și să stimuleze decontarea la data preconizată a decontării.
(9) CSD-urile ar trebui să le ofere participanților acces în timp real la informațiile referitoare la stadiul în care se află instrucțiunile de decontare ale acestora în cadrul sistemelor de decontare a titlurilor de valoare pe care le gestionează și să stimuleze realizarea decontării în timp util de către participanți.
(10) CSD-urile ar trebui să le ofere participanților la sistemele lor de decontare a titlurilor de valoare fie decontarea pe bază brută în timp real, fie mai multe posibilități de decontare zilnice în fiecare zi lucrătoare, în vederea finalizării decontării finale înainte de sfârșitul zilei (intraday).
(11) Obligația impusă CSD-urilor de a dispune de anumite funcționalități ale sistemului ar trebui să depindă de eficiența cu care CSD-urile realizează decontarea. Prin urmare, ar trebui ca anumite funcționalități ale sistemului să nu fie obligatorii dacă valoarea și rata cazurilor de neexecutare a decontării în sistemul de decontare a titlurilor de valoare gestionat de un CSD nu depășesc anumite praguri predefinite.
(12) În scopul de a facilita monitorizarea cazurilor de neexecutare a decontării, CSD-urile ar trebui să utilizeze o metodologie armonizată pentru raportarea acestora către autoritățile competente și autoritățile relevante. Metodologia respectivă ar trebui să includă și o listă comună a elementelor care trebuie raportate, precum și frecvența rapoartelor care trebuie transmise. Instrucțiunile de decontare introduse în sistemele de decontare a titlurilor de valoare gestionate de CSD-uri ar trebui să fie monitorizate în fiecare zi, până în momentul în care sunt executate sau anulate.
(13) CSD-urile ar trebui să stabilească modalități de colaborare cu participanții care au cele mai mari rate de neexecutare a decontării, precum și, dacă este posibil, cu contrapărțile centrale (CPC-urile) și locurile de tranzacționare relevante, pentru a identifica principalele motive ale cazurilor de neexecutare a decontării.
(14) CSD-urile ar trebui să transmită rapoarte lunare privind cazurile de neexecutare a decontării autorităților lor competente și autorităților relevante. De asemenea, autoritățile competente ar trebui să aibă dreptul de a solicita informații suplimentare despre cazurile de neexecutare a decontării sau de a impune o frecvență mai mare a raportării, după caz, astfel încât să își poată îndeplini sarcinile. Autoritățile competente solicitante ar trebui să transmită, fără întârzieri nejustificate, aceste informații sau rapoarte suplimentare și autorităților relevante.
(15) Pentru a promova transparența și pentru a facilita comparațiile între cazurile de neexecutare a decontării din întreaga Uniune, CSD-urile ar trebui să utilizeze un model unic pentru publicarea informațiilor privind cazurile de neexecutare a decontării.
(16) Pentru a se asigura aplicarea consecventă a cerințelor privind disciplina în materie de decontare pentru CSD-uri, ar trebui stabilite dispoziții detaliate în ceea ce privește identificarea tuturor tranzacțiilor rămase nedecontate după data preconizată a decontării, punerea în aplicare, atunci când este cazul, a procedurii de cumpărare impusă și punerea în aplicare a mecanismelor de sancționare instituite de CSD-uri, precizându-se inclusiv momentul efectuării calculelor, precum și colectarea și distribuirea sancțiunilor în fonduri bănești.
(17) Normele privind procedurile pentru colectarea și distribuirea sancțiunilor în fonduri bănești pentru cazurile de neexecutare a decontării ar trebui să fie aplicate astfel încât să se asigure coerența cu Regulamentul delegat (UE) 2017/389 al Comisiei (2).
(18) Pentru a se asigura că sancțiunile în fonduri bănești pentru cazurile de neexecutare a decontării sunt aplicate în mod consecvent, CSD-urile ar trebui să impute, să colecteze și să distribuie sancțiunile în fonduri bănești în mod regulat și cel puțin o dată pe lună. În plus, pentru a se asigura că profilul lor de risc nu este afectat de funcționarea mecanismului de sancționare, inclusiv în cazul în care sancțiunile nu sunt plătite conform cerințelor de participanții care cauzează neexecutarea decontării, CSD-urile ar trebui să fie responsabile numai pentru aplicarea, colectarea și distribuirea acestor sancțiuni în fonduri bănești. Întrucât participanții pot acționa și în calitate de agenți pentru clienții lor, CSD-urile ar trebui să le ofere participanților suficiente detalii privind calcularea unei sancțiuni în fonduri bănești încât să le permită acestora să recupereze valoarea sancțiunii respective de la clienții lor.
(19) Este important de menționat că sancțiunile în fonduri bănești aplicate în caz de neexecutare a decontării nu trebuie să constituie o sursă de venit pentru CSD-uri. Prin urmare, o sancțiune în fonduri bănești ar trebui să fie vărsată într-un cont separat al CSD-ului respectiv, care ar trebui să fie utilizat exclusiv pentru colectarea și distribuirea sancțiunilor în cauză. Sancțiunile colectate nu ar trebui să fie utilizate pentru a finanța instituirea, întreținerea sau operarea mecanismului de sancționare.
(20) Uneori, este posibil ca o tranzacție să facă parte dintr-un lanț de tranzacții, caz în care o instrucțiune de decontare poate depinde de o alta, iar executarea unei instrucțiuni poate permite executarea mai multor instrucțiuni incluse în lanțul respectiv. Astfel, neexecutarea unei instrucțiuni de decontare poate avea efecte de domino, ducând la neexecutarea instrucțiunilor de decontare ulterioare.
(21) Prin urmare, pentru a limita numărul de transferuri de fonduri bănești, CSD-urile ar trebui să scadă din cuantumul pe care îl datorează participanților cuantumul pe care trebuie să îl plătească aceștia și ar trebui să se asigure că întregul cuantum al sancțiunilor în fonduri bănești este distribuit în mod corespunzător, în cadrul lanțului de decontare, către participanții care au avut de suferit de pe urma neexecutării decontării. CSD-urile ar trebui să le ofere participanților suficiente informații cu privire la calcularea cuantumurilor care trebuie să fie primite pentru a le permite participanților respectivi, după caz, să transfere cuantumurile datorate clienților lor.
(22) Mecanismul de sancționare ar trebui să se aplice tuturor tranzacțiilor neexecutate, inclusiv celor care au fost compensate. Cu toate acestea, în cazul în care participantul care cauzează neexecutarea este un CPC, sancțiunea nu ar trebui să fie datorată de respectivul CPC, ci de membrul compensator relevant care a provocat neexecutarea decontării. În acest scop, CSD-urile ar trebui să pună la dispoziția CPC-urilor toate informațiile necesare privind cazul de neexecutare a decontării și calcularea sancțiunii, astfel încât să le permită CPC-urilor să impute o sancțiune membrului compensator relevant și să distribuie cuantumurile colectate membrului compensator care a avut de suferit de pe urma următorului caz de neexecutare a decontării cu privire la aceleași instrumente financiare.
(23) CSD-urile care utilizează o infrastructură de decontare comună ar trebui să colaboreze strâns pentru a asigura punerea în aplicare adecvată a mecanismului de sancționare.
(24) Pentru a susține o piață integrată a decontării titlurilor de valoare, procedura de cumpărare impusă ar trebui să fie armonizată. Deoarece este foarte important să se stimuleze luarea de măsuri în timp util pentru a soluționa cazurile de neexecutare a decontării, ar trebui ca toate părțile implicate relevante să fie informate în mod corespunzător în cursul procedurii de cumpărare impusă.
(25) Este posibil ca o instrucțiune de decontare să nu fie executată pentru toate instrumentele financiare incluse în instrucțiunea respectivă, chiar dacă unele dintre acestea sunt disponibile pentru livrare în contul participantului care cauzează neexecutarea decontării. Scopul procedurii de cumpărare impusă este de a îmbunătăți eficiența decontării. Pentru a reduce la minimum numărul de cumpărări impuse, ar trebui ca orice proces de cumpărare impusă să fie supus în mod obligatoriu decontării parțiale a instrucțiunii de decontare relevante.
(26) Decontarea parțială obligatorie în ultima zi lucrătoare din perioada de prelungire menționată la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 asigură echilibrul just între drepturile cumpărătorului de a primi instrumentele financiare cumpărate și nevoia de a minimiza numărul de instrumente financiare care fac obiectul cumpărării impuse. Prin urmare, ar trebui ca fiecare instrument financiar supus cumpărării impuse să fie livrat cumpărătorului, chiar dacă numărul de instrumente financiare supuse cumpărării impuse nu permite executarea integrală a instrucțiunii de decontare relevante.
(27) Decontarea parțială obligatorie nu ar trebui să se aplice instrucțiunilor de decontare care au fost suspendate de către un participant, deoarece este posibil ca instrumentele financiare relevante din contul respectiv să nu îi aparțină clientului pentru care a fost introdusă instrucțiunea de decontare în sistemul de decontare a titlurilor de valoare.
(28) Pentru a se asigura respectarea obligațiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 909/2014, ar trebui ca toate părțile incluse în lanțul de decontare să încheie cu contrapărțile lor relevante acorduri contractuale care să conțină obligațiile privind procedura de cumpărare impusă și care să fie executorii în toate jurisdicțiile relevante.
(29) Pentru a îmbunătăți eficiența decontării, ar trebui ca, întotdeauna, să se verifice în primul rând dacă un proces de cumpărare impusă este posibil în ceea ce privește tranzacțiile relevante și părțile la acestea.
(30) Toate entitățile implicate în procedura de cumpărare impusă trebuie să fie informate, în anumite momente-cheie, cu privire la stadiul procedurii de cumpărare impusă. Informațiile respective ar trebui să fie transmise prin intermediul unei notificări, astfel încât părțile implicate să aibă cunoștință de stadiul măsurilor luate pentru a deconta tranzacția și să poată lua măsuri noi, după caz.
(31) În cazul tranzacțiilor care nu sunt compensate de un CPC, pentru a institui un proces de cumpărare impusă eficient, pentru a evita ca alte părți din cadrul lanțului de decontare sau alți participanți să devină responsabili pentru obligațiile contractate de membrii locului de tranzacționare sau de părțile la tranzacție și pentru a nu agrava profilul de risc al CSD-urilor sau al locurilor de tranzacționare, ar trebui ca părțile care au încheiat inițial tranzacția relevantă să fie responsabile pentru executarea cumpărării impuse.
(32) În ceea ce privește decontarea unei tranzacții cu titluri de valoare, participanții acționează pe cont propriu sau introduc, la cererea clienților lor, instrucțiuni de decontare în sistemul de decontare a titlurilor de valoare gestionat de un CSD. Clienții respectivi pot fi un CPC și membrii compensatori ai acestuia, membrii locului de tranzacționare sau, în cazul în care tranzacția nu este executată în cadrul unui loc de tranzacționare, părțile la tranzacție. Prin urmare, cumpărarea impusă ar trebui să aibă loc la nivelul la care au fost create obligațiile contractuale de a cumpăra și de a vinde titluri de valoare.
(33) Având în vedere faptul că agentul de cumpărare impusă ar trebui să acționeze la cererea unei părți care nu suportă costurile legate de intervenția acestuia, ar trebui ca agentul de cumpărare impusă să acționeze în conformitate cu cerințele de executare optimă și să protejeze interesele membrului compensator, ale membrului locului de tranzacționare sau ale părții la tranzacție care cauzează neexecutarea.
(34) Pentru a limita numărul de cumpărări impuse și pentru a menține lichiditatea pieței pentru instrumentele financiare relevante, ar trebui ca membrului compensator, membrului locului de tranzacționare sau părții la tranzacție care cauzează neexecutarea, după caz, să i se permită să livreze instrumente financiare CPC-ului, membrilor locului de tranzacționare destinatari sau părților la tranzacție destinatare, prin intermediul participanților lor, până în momentul în care i se aduce la cunoștință că a fost numit un agent de cumpărare impusă sau că a fost lansată o licitație. Din acel moment, părțile în cauză nu ar trebui să mai aibă decât posibilitatea de a participa la licitația având ca obiect instrumentele financiare respective sau de a livra aceste instrumente agentului de cumpărare impusă, sub rezerva obținerii aprobării prealabile din partea acestuia, astfel încât să se evite ca membrul compensator destinatar, locul de tranzacționare destinatar sau partea la tranzacție destinatară să primească instrumentele financiare de două ori. Părțile implicate în procedura de cumpărare impusă ar putea, de asemenea, să limiteze numărul de cumpărări impuse prin coordonarea măsurilor pe care le iau și prin informarea CSD-ului cu privire la acestea, în cazul în care o tranzacție face parte dintr-un lanț de tranzacții și poate avea ca rezultat instrucțiuni de decontare diferite.
(35) Tranzacțiile care nu sunt compensate de un CPC sunt, în general, negarantate și, prin urmare, fiecare membru al locului de tranzacționare sau parte la tranzacție suportă riscul de contraparte. Transferarea acestui risc către alte entități, cum ar fi participanții lor, i-ar obliga pe aceștia din urmă să își acopere expunerea la riscul de contraparte cu garanții reale. Acest lucru ar putea duce la creșterea disproporționată a costurilor de decontare a titlurilor de valoare. Prin urmare, ar trebui ca membrul compensator, membrul locului de tranzacționare sau partea la tranzacție care cauzează neexecutarea, după caz, să fie, în primul rând, responsabil(ă) pentru plata costurilor de cumpărare impusă, a diferenței de preț și a compensației în fonduri bănești. În cazul în care membrul locului de tranzacționare sau partea la tranzacție care cauzează neexecutarea nu își respectă obligația de a plăti sumele respective, ar trebui, totuși, ca participantul său, în calitate de participant care cauzează neexecutarea, să suporte costurile de cumpărare impusă și diferența de preț, dar nu și compensația în fonduri bănești.
(36) Ar trebui ca, în ultimă instanță, obligațiile de a livra instrumentele financiare dobândite în urma cumpărării impuse sau de a plăti eventualele diferențe de preț corespunzătoare instrumentelor financiare supuse cumpărării impuse să fie îndeplinite prin primirea instrumentelor financiare relevante sau a fondurilor bănești de către CPC, de către membrii locului de tranzacționare destinatari sau de către părțile la tranzacție destinatare, prin participanții lor.
(37) În cazul în care cumpărarea impusă eșuează și în absența unei comunicări exprese din care să reiasă dacă perioada de cumpărare impusă se prelungește în termenul prevăzut, ar trebui să se efectueze plata compensației în fonduri bănești, astfel încât să se protejeze interesele părților și să se evite orice incertitudine care ar putea rezulta din cumpărarea impusă neexecutată.
(38) Pentru a evita complexitatea și a proteja CPC-ul, membrul locului de tranzacționare destinatar sau partea la tranzacție destinatară, ar trebui ca instrumentele financiare dobândite în urma cumpărării impuse să fie livrate CPC-ului, membrului locului de tranzacționare destinatar sau părții la tranzacție destinatare prin intermediul participantului destinatar relevant, și nu prin intermediul participantului care cauzează neexecutarea. Din aceleași motive, ar trebui ca instrucțiunile de decontare inițiale care au declanșat procedura de cumpărare impusă să fie suspendate și, în cele din urmă, anulate.
(39) Pentru a calcula și aplica în mod corespunzător sancțiunile în cazurile de neexecutare a decontării după sfârșitul perioadei de prelungire, ar trebui ca instrucțiunile de decontare relevante să fie anulate și înlocuite cu noi instrucțiuni de decontare pentru fiecare zi lucrătoare în care CPC-urile, membrii locului de tranzacționare sau părțile la tranzacție primesc, prin intermediul participanților lor, instrumente financiare ca urmare a executării unei cumpărări impuse. Ar trebui să se aplice sancțiuni în fonduri bănești pentru fiecare nouă instrucțiune de decontare, începând din ziua în care aceasta este introdusă în sistemul de decontare a titlurilor de valoare.
(40) Pentru a se asigura o bună funcționare a sistemelor de decontare a titlurilor de valoare gestionate de CSD-uri și a se garanta calendarul procedurii de cumpărare impusă și al plății sancțiunilor în fonduri bănești pentru cazurile de neexecutare a decontării, ar trebui ca instrucțiunile de decontare neexecutate să fie anulate în momentul livrării instrumentelor financiare sau, în cazul în care acestea nu sunt livrate, în momentul plății compensației în fonduri bănești sau cel târziu în a doua zi lucrătoare care urmează după data notificării cuantumului compensației în fonduri bănești datorate.
(41) În cazul în care prețul instrumentelor financiare care a fost convenit în momentul încheierii tranzacției este mai mic decât prețul plătit la executarea cumpărării impuse, ar trebui ca diferența de preț să fie plătită de membrul compensator, de membrul locului de tranzacționare sau de partea la tranzacție care cauzează neexecutarea, după caz, astfel încât să se asigure protecția intereselor părților destinatare. În cazul în care prețul instrumentelor financiare care a fost convenit la încheierea tranzacției este mai mare decât prețul plătit la executarea cumpărării impuse, ar trebui să se considere că participantul care cauzează neexecutarea și-a îndeplinit obligația menționată la articolul 7 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, având în vedere faptul că membrii compensatori destinatari, membrii locului de tranzacționare destinatari sau părțile la tranzacție destinatare plătesc efectiv pentru instrumentele financiare dobândite în urma cumpărării impuse.
(42) O procedură de decontare eficientă presupune ca perioada de prelungire, care este anterioară lansării procedurii de cumpărare impusă, să fie adaptată în funcție de tipurile de active și de lichiditatea instrumentelor financiare. În cazul în care piața acțiunilor este suficient de lichidă încât să fie ușor de accesat, ar trebui ca perioada de prelungire anterioară lansării procedurii de cumpărare impusă să nu fie extinsă, astfel încât părțile relevante să fie stimulate să deconteze în timp util tranzacțiile neexecutate. Pe de altă parte, acțiunile pentru care nu există o piață lichidă ar trebui să beneficieze de o perioadă de prelungire mai mare. De o perioadă de prelungire mai mare ar trebui să beneficieze și titlurile de creanță, având în vedere dimensiunea lor transfrontalieră mai amplă și importanța lor pentru funcționarea armonioasă și ordonată a piețelor financiare.
(43) Este posibil ca măsurile luate pentru soluționarea cazurilor de neexecutare a decontării legate de cumpărarea impusă și de sancțiuni să necesite schimbări semnificative ale sistemelor informatice, testări de piață și ajustări ale acordurilor juridice dintre părțile vizate, inclusiv CSD-urile și alți participanți la piață. Prin urmare, ar trebui să se prevadă o perioadă de timp suficientă pentru aplicarea măsurilor în cauză, astfel încât să se asigure faptul că părțile implicate pot îndeplini cerințele care le sunt impuse.
(44) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare prezentat de către ESMA Comisiei în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(45) ESMA a organizat consultări publice deschise cu privire la acest proiect de standarde tehnice de reglementare, a analizat eventualele costuri și beneficii aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010. În procesul de elaborare a proiectului de standarde tehnice de reglementare, ESMA a lucrat în strânsă cooperare cu membrii Sistemului European al Băncilor Centrale,