Începe proba gratuită

Regulament 2018/231 · CELEX 32018R0231

Regulamentul (UE) 2018/231 al Băncii Centrale Europene din 26 ianuarie 2018 privind cerințele de raportare de statistică pentru fondurile de pensii (BCE/2018/2)

Data act
26.01.2018
Intrare in vigoare
09.03.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_045_R_0002
Status
In vigoare
bancă centrală colectarea datelor contabilitate financiară legislație financiară pensie suplimentară statistică economică statistici ale UE zonă euro

Recitale

(1) Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 prevede că, în vederea îndeplinirii cerințelor sale de raportare statistică, Banca Centrală Europeană (BCE), asistată de băncile centrale naționale (BCN), are dreptul de a colecta informații statistice în limitele unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare și a ceea ce este necesar pentru realizarea misiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Din articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 rezultă că fondurile de pensii (FP) fac parte din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare în scopul îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE, printre altele, din domeniul statisticilor monetare și financiare. Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 prevede că BCE stabilește unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în limitele unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare și dă BCE dreptul de a excepta, total sau parțial, categorii specifice de agenți raportori de la îndeplinirea cerințelor sale de raportare statistică.

(2) Scopul impunerii de obligații de raportare statistică în sarcina FP este acela de a asigura BCE statistici adecvate cu privire la activitățile financiare din subsectorul FP din statele membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „state membre din zona euro”), care sunt privite ca un singur teritoriu economic. Colectarea de informații statistice privind FP este necesară pentru satisfacerea nevoilor analitice periodice și spontane, pentru susținerea BCE în efectuarea analizei monetare și financiare, precum și pentru contribuția SEBC la stabilitatea sistemului financiar.

(3) BCN ar trebui să aibă competența de a colecta și verifica informațiile necesare referitoare la FP de la unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare ce fac parte dintr-un cadru mai larg de raportare statistică, cu condiția de a nu fi periclitată îndeplinirea cerințelor de raportare statistică ale BCE. În astfel de cazuri este adecvat să se asigure transparența prin informarea agenților raportori cu privire la diferitele scopuri statistice pentru care sunt colectate datele. Pentru minimizarea sarcinii de raportare a FP, BCN ar trebui să aibă competența de a combina obligațiile de raportare ce le revin în temeiul prezentului regulament cu cele ce le revin în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 al Băncii Centrale Europene (BCE/2012/24) (3).

(4) Mai mult, pentru minimizarea sarcinii de raportare a FP, BCN ar trebui să aibă competența de a colecta informațiile necesare privind FP prin intermediul autorității naționale competente (ANC) care colectează deja date privind FP, în conformitate cu acordurile de cooperare locale.

(5) Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (denumit în continuare „SEC 2010”) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede că activele și pasivele unităților instituționale sunt raportate în țara de reședință.

(6) Standardele pentru protecția și utilizarea informațiilor statistice confidențiale prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 ar trebui aplicate pentru colectarea informațiilor statistice în temeiul prezentului regulament.

(7) Deși se recunoaște că regulamentele adoptate în temeiul articolului 34.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”) nu conferă drepturi și nu impun obligații statelor membre a căror monedă nu este euro (denumite în continuare „statele membre din afara zonei euro”), articolul 5 din Statutul SEBC se aplică atât statelor membre din zona euro, cât și celor din afara zonei euro. Articolul 5 din Statutul SEBC, coroborat cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, implică obligația de elaborare și aplicare la nivel național a tuturor măsurilor pe care statele membre din afara zonei euro le consideră adecvate pentru a colecta informațiile statistice necesare îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE și pentru a efectua în timp util pregătirile din domeniul statistic pentru ca aceste state să devină state membre ale zonei euro.

(8) Deși acest regulament se adresează în primul rând FP, informații complete cu privire la activele FP pot să nu fie disponibile în mod direct de la FP și, prin urmare, BCN relevantă poate include administratorii fondurilor de pensii în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare.

(9) Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 prevede că BCE are competența de a aplica sancțiuni agenților raportori care nu respectă cerințele de raportare statistică prevăzute în regulamentele sau deciziile BCE.

(10) Până în 2022, Consiliul guvernatorilor ar trebui să evalueze avantajele și costurile următoarelor elemente: (a) o reducere a timpului de transmitere a datelor privind activele de către agenții raportori la cinci săptămâni de la încheierea trimestrului la care se referă datele; și (b) o extindere a sferei cerințelor de raportare statistică pentru a acoperi raportarea la nivel de credit de către FP, luând în considerare o creștere a importanței economice a creditelor acordate de acest sector,

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament: 1. „fond de pensii (FP)” (subsectorul S.129 din SEC 2010) înseamnă o societate sau cvasisocietate financiară a cărei activitate principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor sociale și necesităților persoanelor asigurate (asigurări sociale). Fondul de pensii în calitate de sistem de asigurări sociale asigură venituri după pensionare și poate oferi indemnizații în caz de deces sau handicap. În definiție nu sunt incluse următoarele: (a) fondurile de investiții (FI), astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/38) (5); (b) societățile vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/40) (6); (c) instituțiile financiare monetare (IFM), astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/33) (7); (d) societăți de asigurare (SA), astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/50) (8); (e) fondurile de pensii neautonome, care nu sunt unități instituționale și rămân parte integrantă din unitățile instituționale care le-au creat; (f) fondurile de securitate socială, astfel cum sunt definite la punctul 2.117 din SEC 2010; 2. „agenți raportori” are sensul stabilit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98; 3. „rezident” are sensul stabilit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98. În sensul prezentului regulament, în cazul absenței unei dimensiuni fizice a unei persoane juridice, reședința acesteia este determinată în funcție de teritoriul economic în temeiul legislației căruia entitatea este înregistrată. În cazul în care entitatea nu are personalitate juridică, reședința este determinată de domiciliul legal al acesteia, respectiv de țara al cărei sistem juridic guvernează constituirea și funcționarea entității; 4. „BCN relevantă” înseamnă BCN a statului membru din zona euro în care FP și/sau administratorul fondului de pensii este rezident; 5. „ANC relevantă” înseamnă ANC a statului membru din zona euro în care FP și/sau administratorul fondului de pensii este rezident; 6. „administrator al fondului de pensii” are sensul stabilit la punctul 5.185 din SEC 2010; 7. „date titlu cu titlu” înseamnă datele detaliate pe fiecare titlu în parte; 8. „date element cu element” înseamnă datele detaliate în active sau pasive individuale; 9. „date agregate” înseamnă datele care nu au fost detaliate în active sau pasive individuale; 10. „tranzacție financiară” se referă la o tranzacție ce rezultă din constituirea, lichidarea sau schimbarea proprietarului activelor sau pasivelor financiare, astfel cum este detaliat în partea 5 a anexei II; 11. „ajustări din reevaluare” înseamnă fluctuațiile în evaluarea activelor și pasivelor rezultate din variațiile prețurilor activelor și pasivelor și/sau efectul cursurilor de schimb asupra valorilor exprimate în euro ale activelor și pasivelor exprimate într-o altă monedă, astfel cum este detaliat în partea 5 a anexei II.

Articolul 2

Unități de observare statistică efective cu obligații de raportare

(1) Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare cuprind FP rezidente în statele membre din zona euro. (2) FP din cadrul unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare sunt supuse tuturor cerințelor de raportare statistică, cu excepția cazului în care se aplică o derogare acordată în conformitate cu articolul 7. (3) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), în scopul colectării de informații privind activele și pasivele FP în conformitate cu partea 3 din anexa I, BCN relevantă poate decide că unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare includ administratorii individuali ai fondurilor de pensii rezidenți în statul membru al acesteia. În astfel de cazuri, BCN poate acorda o derogare unui FP legat de administratorul fondului de pensii inclus în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare, cu condiția ca informațiile statistice necesare în conformitate cu partea 3 din anexa I să fie colectate de la administratorul respectiv al fondului de pensii sau din alte surse disponibile. BCN verifică în timp util îndeplinirea acestei condiții în vederea acordării sau a retragerii, dacă este necesar, a unei derogări cu efect de la începutul anului calendaristic următor, de comun acord cu BCE.

Articolul 3

Lista FP întocmită în scopuri statistice

(1) Comitetul executiv al BCE întocmește și menține, în scopuri statistice, o listă a FP și a administratorilor fondurilor de pensii care constituie unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare care fac obiectul prezentului regulament. Lista se poate baza pe listele FP elaborate în prezent de autoritățile naționale, în cazul în care sunt disponibile astfel de liste, completate cu alte FP și alți administratori ai fondurilor de pensii care se încadrează în definiția FP și a administratorului fondului de pensii de la articolul 1. (2) BCN și BCE publică această listă și eventualele actualizări ale acesteia într-o formă adecvată, inclusiv în format electronic, pe internet sau, la cererea agenților raportori în cauză, pe suport de hârtie. (3) În cazul în care cea mai recentă versiune electronică disponibilă a listei prevăzute la alineatul (2) este incorectă, BCE nu impune sancțiuni niciunui agent raportor care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de raportare statistică, în măsura în care acesta s-a bazat cu bună credință pe lista incorectă.

Articolul 4

Cerințe de raportare statistică

(1) Agenții raportori furnizează BCN relevante, fie direct, fie prin intermediul ANC relevante în temeiul acordurilor de cooperare locale, și în conformitate cu anexele I și II: (a) pe bază trimestrială, date privind stocurile la sfârșitul trimestrului cu privire la activele FP și, în conformitate cu articolul 5, ajustările din reevaluare sau tranzacțiile financiare trimestriale privind activele, dacă este cazul; (b) pe bază anuală, date privind stocurile la sfârșitul anului cu privire la pasivele FP cel puțin și, în conformitate cu articolul 5, ajustările din reevaluare sau tranzacțiile financiare anuale privind pasivele, dacă este cazul; (c) pe bază anuală, date privind numărul de membri ai fondurilor de pensii la sfârșitul anului defalcat în membri activi, beneficiari latenți și membri pensionați. (2) BCN fac estimări trimestriale pentru pasivele FP pe baza datelor furnizate pe bază anuală de agenții raportori în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b). (3) BCN informează agenții raportori cu privire la diferitele scopuri pentru care sunt colectate datele acestora. (4) Pentru minimizarea sarcinii de raportare a FP, BCN au competența de a combina obligațiile de raportare ce le revin în temeiul prezentului regulament cu cele ce le revin în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24). (5) Atunci când BCN relevantă nu a decis să includă un administrator al unui fond de pensii în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în temeiul articolului 2 alineatul (3), respectivul administrator al fondului de pensii care deține date care trebuie raportate în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2) și cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) furnizează aceste date către FP în timp util pentru a permite FP să-și îndeplinească cerințele de raportare statistică în conformitate cu articolul 8. Dacă FP nu își îndeplinește obligațiile de raportare statistică din cauza faptului că administratorul fondului de pensii nu a transmis respectivele date către FP, BCN trebuie să decidă includerea administratorului fondului de pensii în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în conformitate cu articolul 2 alineatul (3).

Articolul 5

Ajustările din reevaluare și tranzacțiile financiare

(1) Informațiile cu privire la ajustările din reevaluare și tranzacțiile financiare se obțin după cum urmează. (a) Agenții raportori raportează ajustările din reevaluare sau tranzacțiile financiare, în conformitate cu instrucțiunile BCN relevante, pentru informațiile raportate pe bază agregată. (b) BCN fie fac estimări ale valorii tranzacțiilor cu titluri de valoare din datele titlu cu titlu, fie colectează în mod direct de la agenții raportori date titlu cu titlu privind astfel de tranzacții. Atunci când colectează date titlu cu titlu, BCN pot urma o abordare similară și pentru alte active decât titlurile de valoare. (c) În cazul drepturilor de pensie emise de FP, estimările valorii tranzacțiilor financiare sunt compilate: (i) de agenții raportori în conformitate cu orientările BCN relevante, pe baza celor mai bune practici comune definite la nivelul zonei euro; sau (ii) de BCN relevantă, pe baza datelor furnizate de FP. (2) Orientări suplimentare cu privire la compilarea ajustărilor din reevaluare și a tranzacțiilor financiare sunt prevăzute în anexa II.

Articolul 6

Norme contabile

(1) Cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament, normele contabile respectate de FP în scopul raportării prevăzute de prezentul regulament sunt cele prevăzute de legislația națională relevantă prin care este transpusă Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) sau de orice alte standarde naționale sau internaționale aplicabile FP și bazate pe instrucțiuni ale BCN. (2) Scoaterea din evidențele contabile și reducerea valorii contabile, astfel cum sunt stabilite de practicile contabile, se exclud din soldul principalului creditelor și se raportează separat. (3) Fără a aduce atingere practicilor contabile și mecanismelor de compensare (netting) aplicate în statele membre din zona euro, toate activele și pasivele financiare se raportează la valoarea brută în scopuri statistice.

Articolul 7

Derogări

(1) Următoarele derogări pot fi acordate FP de mici dimensiuni: (a) BCN pot acorda derogări celor mai mici FP, în termeni de active totale, cu condiția ca FP care contribuie la bilanțul trimestrial agregat să reprezinte cel puțin 85 % din activele totale ale FP rezidente în statul membru relevant din zona euro. (b) Sub rezerva articolului 13, BCN pot acorda derogări celor mai mici FP atunci când activele totale agregate trimestriale ale FP sunt mai mici de 25 de milioane EUR sau numărul membrilor acestora este mai mic de 100, în baza ultimei transmiteri anuale de date sau, pentru prima raportare, în baza datelor raportate pentru 2018 disponibile la BCN sau ANC relevantă. BCN relevantă se asigură că FP care contribuie la bilanțul trimestrial agregat reprezintă cel puțin 80 % din activele totale ale FP rezidente în statul membru relevant din zona euro. (c) Un FP căruia i s-a acordat o derogare în temeiul literei (a) sau (b) de la cerințele de raportare din articolul 4 respectă totuși cerințele de raportare de la articolul 4 alineatul (1) litera (a) pe bază anuală, cu condiția ca FP care contribuie la bilanțul anual agregat să reprezinte cel puțin 95 % din activele totale ale FP rezidente în statul membru relevant din zona euro. (d) Un FP căruia i s-a acordat o derogare în temeiul literei (a) sau (b) raportează cel puțin activele totale defalcate în titluri de natura datoriei, participații, acțiuni/unități ale fondurilor de investiții și alte conturi de primit/de plătit, pe bază anuală. (e) BCN verifică anual și în timp util îndeplinirea condițiilor stabilite la literele (a)-(c) pentru acordarea sau retragerea, dacă este necesar, a unei derogări cu efect de la începutul celui de-al doilea an calendaristic consecutiv. (2) FP pot alege să nu facă uz de o derogare și, în schimb, să îndeplinească cerințele complete de raportare statistică prevăzute la articolul 4. În cazul în care un FP exercită această opțiune, acesta trebuie să obțină acordul BCN relevante anterior oricărei utilizări a derogării.

Articolul 8

Respectarea termenelor

(1) Agenții raportori transmit BCN relevante, ANC relevante sau amândurora, conform acordurilor de cooperare locale, datele trimestriale necesare, în cel mult zece săptămâni de la încheierea trimestrului la care se referă datele. Acest termen este devansat cu o săptămână pe an pentru anii următori și va fi de șapte săptămâni pentru 2022. (2) Agenții raportori transmit BCN relevante, ANC relevante sau amândurora, conform acordurilor de cooperare locale, datele anuale necesare, în cel mult 20 de săptămâni de la încheierea anului la care se referă datele. Acest termen este devansat cu două săptămâni pe an pentru anii următori și va fi de 14 săptămâni pentru 2022.

Articolul 9

Standarde minime și mecanisme naționale de raportare

(1) Agenții raportori respectă cerințele de raportare statistică ce le sunt aplicabile în conformitate cu standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa III. (2) BCN definesc și pun în aplicare mecanisme de raportare care trebuie respectate de către unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare. BCN se asigură că aceste mecanisme de raportare furnizează informațiile statistice solicitate și permit verificarea cu precizie a respectării standardelor minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa III.

Articolul 10

Fuziuni, divizări și reorganizări

În cazul unei fuziuni, divizări sau reorganizări care ar putea afecta îndeplinirea obligațiilor statistice care îi revin, fiecare agent raportor în cauză informează BCN relevantă, direct sau prin intermediul ANC relevante în conformitate cu acordurile de cooperare locale, imediat ce intenția de a pune în aplicare o astfel de operațiune a fost făcută publică și într-un interval de timp rezonabil înainte ca aceasta să intre în vigoare, cu privire la procedurile planificate pentru îndeplinirea cerințelor de raportare statistică prevăzute de prezentul regulament.

Articolul 11

Verificare și colectare obligatorie

BCN își exercită dreptul de a verifica sau dreptul de a colecta în mod obligatoriu informațiile pe care agenții raportori trebuie să le furnizeze în conformitate cu prezentul regulament, fără a aduce atingere competenței BCE de a exercita chiar ea aceste drepturi. În special, BCN exercită acest drept atunci când o instituție care face parte din unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare nu respectă standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire specificate în anexa III.

Articolul 12

Prima raportare

(1) Prima raportare începe cu datele trimestriale privind activele pentru al treilea trimestru din 2019 și datele anuale privind pasivele și membrii pentru 2019. Aceste date sunt raportate în conformitate cu articolul 8. (2) FP menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (c) și (d) raportează datele anuale privind activele în conformitate cu aceste dispoziții pentru 2018 până la sfârșitul anului 2019. (3) Pentru compilarea estimărilor trimestriale pentru pasivele FP în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) pentru 2019, BCN utilizează datele anuale pentru 2018 disponibile la BCN sau ANC relevantă.

Articolul 13

Dispoziții tranzitorii

În cazul în care o BCN acordă o derogare în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (b), BCN relevantă se asigură că FP care contribuie la bilanțul agregat trimestrial reprezintă cel puțin 75 % din activele totale ale FP rezidente în statul membru relevant din zona euro pentru prima raportare, precum și nu mai târziu de data la care agenții raportori trebuie să transmită date trimestriale și anuale pentru 2022 în temeiul articolului 8.

Articolul 14

Dispoziții finale

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.