Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 649/2012 pune în aplicare Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul comerțului internațional („Convenția de la Rotterdam”), semnată la 11 septembrie 1998 și aprobată, în numele Comunității Europene, prin Decizia 2003/106/CE a Consiliului (2).
(2) Substanța 3-decen-2-onă nu a fost aprobată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3); în consecință, este interzisă utilizarea acestei substanțe ca pesticid și, prin urmare, aceasta ar trebui adăugată pe listele de produse chimice din părțile 1 și 2 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(3) Nu a fost prezentată nicio cerere pentru reînnoirea aprobării substanței active carbendazim în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009; în consecință, este interzisă utilizarea acestei substanțe ca pesticid din grupul produselor de protecție a plantelor și, prin urmare, aceasta ar trebui adăugată pe lista de produse chimice din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(4) Nu a fost prezentată nicio cerere pentru reînnoirea aprobării substanței active tepraloxidim în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009; în consecință, este interzisă utilizarea acestei substanțe ca pesticid și, prin urmare, aceasta ar trebui adăugată pe listele de produse chimice din părțile 1 și 2 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(5) Nu a fost aprobată utilizarea substanțelor cibutrin și triclosan în produsele biocide în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4); în consecință, este interzisă utilizarea acestor substanțe ca pesticide și, prin urmare, acestea ar trebui adăugate pe listele de produse chimice din părțile 1 și 2 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(6) Nu a fost aprobată utilizarea substanței triflumoron în produsele biocide în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012; în consecință, este interzisă utilizarea acestei substanțe în subcategoria „alte pesticide, inclusiv biocidele” și, prin urmare, aceasta ar trebui adăugată pe lista de produse chimice din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(7) Substanțele 5-terț-butil-2,4,6-trinitro-m-xilen, ftalat de butil și de benzil, ftalat de diizobutil, pentaoxid de diarsen și fosfat de tris (2-cloroetil) figurează pe lista din anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5), dat fiind că au fost încadrate ca substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Prin urmare, aceste substanțe fac obiectul autorizării. Întrucât nu au fost acordate autorizații, substanțele menționate sunt supuse unor restricții severe privind uzul industrial. În consecință, acestea ar trebui adăugate în părțile 1 și 2 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(8) La cea de a șaptea sa reuniune, care a avut loc în perioada 4-15 mai 2015, Conferința părților la Convenția de la Rotterdam a hotărât să includă metamidofosul în anexa III la această convenție; în consecință, acest produs chimic face obiectul procedurii de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză în temeiul convenției. Conferința părților a decis, de asemenea, să șteargă rubrica existentă în anexa III cu privire la „Metamidofos (preparate lichide solubile ale substanței care depășesc 600 g de ingredient activ/l)”. Prin urmare, aceste modificări ar trebui să se reflecte în listele de produse chimice din părțile 1 și 3 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(9) La cea de a șaptea sa reuniune, care a avut loc în perioada 4-15 mai 2015, Conferința părților la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți („Convenția de la Stockholm”), care a fost aprobată prin Decizia 2006/507/CE a Consiliului (6), a decis să includă substanțele hexaclorbutadienă și naftalinele policlorurate în anexa A la această convenție. Substanțele respective figurează pe lista din partea B a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și, prin urmare, ar trebui adăugate în partea 1 a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 în vederea punerii în aplicare a Convenției de la Stockholm.
(10) Prin Regulamentul (UE) 2016/293 al Comisiei (8), produsul chimic hexabromociclododecan (HBCDD) a fost adăugat în partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 ca urmare a deciziei luate cu ocazia celei de a șasea reuniuni a Conferinței părților la Convenția de la Stockholm, care a avut loc în perioada 28 aprilie-10 mai 2013, privind includerea acestui produs în partea 1 a anexei A la convenția respectivă. În consecință, produsul chimic menționat ar trebui adăugat în partea 1 a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(11) Convenția de la Stockholm permite reciclarea articolelor care conțin sau pot conține tetra- și pentabromodifenileter sau hexa- și heptabromodifenileter, precum și utilizarea și eliminarea finală a articolelor fabricate din materiale reciclate care conțin aceste substanțe, dacă se iau măsuri pentru a împiedica exporturile de articole în care nivelurile sau concentrațiile acestor substanțe sunt mai mari decât cele permise pentru vânzarea, utilizarea, importul sau fabricarea articolelor în cauză pe teritoriul părții respective. Pentru a pune în aplicare această obligație în Uniune, articolele care conțin concentrații ale acestor substanțe egale cu sau mai mari de 0,1 procente masice și care sunt produse parțial sau integral pe bază de materii reciclate sau pe bază de materii obținute din deșeuri pregătite pentru reutilizare ar trebui interzise pentru export prin adăugarea lor în partea 1 a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
(12) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 649/2012 ar trebui modificat în consecință.
(13) Este oportun să se acorde o perioadă de timp rezonabilă pentru ca toate părțile interesate să poată lua măsurile necesare în vederea conformării la prezentul regulament și pentru ca statele membre să poată lua măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a acestuia,