Recitale
(1) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 prevede o listă a Uniunii conținând aditivii alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestor aditivi.
(2) Lista respectivă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2) fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.
(3) La 28 august 2015, a fost depusă o cerere pentru autorizarea utilizării acidului fosforic, a fosfaților, difosfaților, trifosfaților și polifosfaților (denumiți în continuare „fosfați”) ca stabilizatori și agenți de umezire în frigăruile congelate pe țepușe metalice verticale care se încadrează în categoria de produse alimentare 08.2 „Preparate din carne, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 853/2004” din partea E a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008. Cererea a fost pusă ulterior la dispoziția statelor membre în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.
(4) Utilizarea fosfaților este necesară pentru o extragere și o proteoliză parțiale a proteinelor din carne pentru a forma o peliculă de proteine pe frigăruile pe țepușe metalice verticale care să țină împreună bucățile de carne, în scopul de a se asigura congelarea și prăjirea omogene. De asemenea, datorită fosfaților carnea rămâne suculentă în timpul decongelării, iar frigăruile pe țepușe metalice verticale rămân stabile. Această necesitate tehnologică a fost recunoscută pentru frigăruile congelate pe țepușe metalice verticale rotative făcute din carne de oaie, miel, vițel sau vită tratată cu mirodenii lichide sau din carne de pui tratată sau nu cu mirodenii lichide, utilizată singură sau combinată, feliată sau tocată, destinate a fi prăjite de către un operator din sectorul alimentar. Fâșiile de carne bine prăjite sunt consumate apoi de consumatorul final.
(5) În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, Comisia trebuie să solicite avizul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) pentru a actualiza lista Uniunii de aditivi alimentari prevăzută în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, cu excepția cazului în care actualizarea în cauză nu este susceptibilă să aibă efecte asupra sănătății umane.
(6) Siguranța fosfaților a fost evaluată de Comitetul științific pentru alimentație, care a stabilit doza zilnică maximă tolerabilă de 70 mg/kg greutate corporală, exprimată în fosfor (3). Fosfații sunt autorizați ca aditivi alimentari într-o gamă largă de produse alimentare, inclusiv produse din carne și anumite preparate din carne. Astfel nu este de așteptat ca extinderea utilizării la frigăruile congelate pe țepușe metalice verticale să aibă un impact semnificativ asupra expunerii generale la fosfați. În scopul de a se limita expunerea suplimentară la fosfații adăugați, extinderea utilizării ar trebui limitată doar la frigăruile congelate pe țepușe metalice verticale pentru care s-a identificat necesitatea tehnologică.
(7) Întrucât extinderea utilizării aditivilor respectivi constituie o actualizare a listei Uniunii care nu este susceptibilă să aibă efecte asupra sănătății umane, nu este necesar să se solicite avizul autorității.
(8) Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 ar trebui modificată în consecință.
(9) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,