Recomandarea (UE) 2018/177 a Comisiei din 2 februarie 2018 privind elementele care ar trebui incluse în acordurile tehnice, juridice și financiare între statele membre pentru aplicarea mecanismului de solidaritate în temeiul articolului 13 din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2018/177 A COMISIEI din 2 februarie 2018 privind elementele care ar trebui incluse în acordurile tehnice, juridice și financiare între statele membre pentru aplicarea mecanismului de solidaritate în temeiul articolului 13 din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Având în vedere articolul 13 alineatul (12) din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2017 privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 994/2010 (1), întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: Adoptată la Bruxelles, 2 februarie 2018. Pentru Comisie Miguel ARIAS CAÑETE Membru al Comisiei (1) JO L 280, 28.10.2017, p. 1. ANEXĂ I. INTRODUCERE Regulamentul (UE) 2017/1938 (denumit în continuare „regulamentul”) traduce în practică conceptul de solidaritate și stabilește un mecanism de solidaritate între statele membre care intervine în cazul în care condițiile stabilite în prevederile relevante sunt îndeplinite. Solidaritatea este un mecanism de ultimă instanță: el permite fluxul neîntrerupt de gaze, într-un spirit de solidaritate, către cei mai vulnerabili. Aceștia sunt clienții casnici și anumite servicii esențiale, definite ca fiind „clienți protejați în virtutea principiului solidarității” la articolul 2 alineatul (6) din respectivul regulament. 1. Mecanismul de solidaritate Dacă un stat membru solicită aplicarea principiului de solidaritate, mecanismul de solidaritate include o obligație a celorlalte state membre direct conectate de a acorda prioritate alimentării clienților protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru solicitant față de clienții interni care nu sunt protejați în virtutea principiului solidarității. Acest lucru este necesar numai în cazul în care piața nu reușește să livreze volumele de gaz necesare (1). Limitele ajutorului pe care un stat membru îl poate acorda sunt: Ca o măsură de ultimă instanță, solidaritatea poate fi declanșată numai de un stat membru solicitant atunci când piața, atât în statul membru solicitant, cât și în orice stat membru potențial furnizor, nu reușește să ofere volumele de gaz necesare, inclusiv cele oferite în mod voluntar de către consumatorii neprotejați, pentru a satisface cererea clienților protejați în virtutea principiului solidarității. În plus, măsurile din planul de urgență al statului membru solicitant, inclusiv restricționarea forțată la nivelul clienților protejați în virtutea principiului solidarității, trebuie să fi fost epuizate. În ciuda acestor condiții stricte pentru activarea mecanismului de solidaritate, mecanismul oferă consumatorilor casnici și serviciilor sociale esențiale siguranța și securitatea aprovizionării cu gaze naturale în mod neîntrerupt. În astfel de circumstanțe, este posibil ca măsurile care nu se bazează pe piață sau restricționările fie să fi început deja, fie să fie iminente în statele membre potențial furnizoare. În caz contrar, ofertele pentru anumite volume de gaze ar persista și gazele ar putea fi încă furnizate acolo unde este necesar, ca urmare a semnalelor în materie de prețuri (presupunând că acestea există), fără a fi nevoie să declanșeze mecanismul de solidaritate. Mecanismul de solidaritate este de fapt o realocare temporară a surplusului de gaze de la clienți care nu sunt consumatori protejați în virtutea principiului solidarității dintr-un stat membru către consumatorii protejați în virtutea principiului solidarității din alt stat membru, în cadrul acelorași piețe europene integrate de gaze naturale. Solidaritatea poate fi asigurată numai dacă rețeaua de gaze naturale este încă în măsură să realoce și să transporte gazele în condiții de siguranță (2). Diferitele elemente ale unui acord bilateral care se ocupă de aspectele juridice, tehnice și financiare ale solidarității sunt deja parțial acoperite de articolul 13 din regulament. În plus, în acordurile lor bilaterale, statele membre trebuie să ajungă la un acord cu privire la toate elementele și detaliile necesare, astfel încât să se asigure certitudine și securitate pentru toate părțile implicate în aplicarea mecanismului de solidaritate. Aceste măsuri trebuie să fie descrise în planurile lor de urgență respective; în special, trebuie să fie inclus mecanismul de compensare sau, cel puțin, un rezumat al acestuia. Compensația, astfel cum este descrisă la articolul 13 din regulament, este cuprinzătoare. Ea cuprinde plățile pentru gaze și costurile suplimentare (cum ar fi transportul) pentru livrările către clienții protejați în virtutea principiului solidarității din statul membru care solicită măsuri de solidaritate, împreună cu plățile pentru restricționarea alimentării efectuate către clienții din statul membru care furnizează măsurile de solidaritate. În sensul prezentelor orientări, o despăgubire în acest sens mai larg este denumită „compensație pentru solidaritate”. Compensația pentru daune suferite ca urmare a restricționării este denumită „compensație pentru restricționare”. Există mai multe condiții pentru ca mecanismul de solidaritate să funcționeze corespunzător. În primul rând, măsurile bazate pe piață ar trebui urmărite cât mai mult timp posibil. Statele membre trebuie să facă toate eforturile pentru a înființa un mecanism sau o platformă care să permită răspunsul voluntar din partea cererii. Acest lucru este în interesul potențialului furnizor și al statelor membre solicitante și, în mod alternativ, măsurile care nu se bazează pe piață – cum ar fi utilizarea forțată a altor combustibili sau restricționarea alimentării pentru clienți – vor trebui să înceapă mai devreme. Aceasta este, de asemenea, în concordanță cu principiul general menționat în regulament, care prevede că pieței ar trebui să i se acorde o marjă de manevră maximă pentru a rezolva problemele de aprovizionare cu gaze. În al doilea rând, prețurilor angro trebuie să li se lase libertatea de fluctuare, chiar și în timpul unei situații de urgență; înghețarea sau plafonarea prețurilor nu va permite semnalelor privind prețurile să reflecte nevoia de cantități suplimentare de gaze și, astfel, gazele nu vor mai fi disponibile acolo unde este mai multă nevoie de ele. În al treilea rând, accesul transfrontalier la infrastructură ar trebui menținut din punct de vedere tehnic și în condiții de siguranță, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentuui European și al Consiliului (3), în orice moment, chiar și în caz de urgență. În funcție de constrângerile tehnice din fiecare stat membru, ar trebui să se asigure că interconectările, terminalele GNL, instalațiile de stocare subterană a gazelor, platformele gazifere și ofertele din partea cererii, după caz, sunt pe deplin accesibile pentru actorii de pe piață de peste graniță. Acest lucru va întârzia necesitatea de a declanșa mecanismul solidarității în statul membru care se confruntă cu dificultăți de aprovizionare. În al patrulea rând, statele membre sunt încurajate să coopereze în cursul diferitelor etape ale unei situații de urgență. Cooperarea eficientă în etapele inițiale ar putea întârzia nevoia de a declanșa mecanismul de solidaritate. De asemenea, ar împiedica evoluția unor prețuri ale gazelor potențial diferite (de exemplu, ca urmare a pierderilor datorate întreruperii alimentării pentru grupurile de clienți pentru care alimentarea a fost redusă) pe piețele conectate și va descuraja furnizarea de măsuri de solidaritate. 2. Temeiul juridic Articolul 13 alineatul (12) din regulament prevede că Comisia trebuie să furnizeze orientări neobligatorii din punct de vedere juridic pentru elementele esențiale ale acordurilor tehnice, juridice și financiare, până la 1 decembrie 2017 și după consultarea Grupului de coordonare pentru gaz. Aceste orientări trebuie să vizeze în special modul în care se pun în practică elementele descrise la articolul 13 alineatele (8) și (10) din regulament. 3. Domeniul de aplicare al orientărilor Articolul 13 din regulament semnalează mai multe elemente și aspecte ale mecanismului de solidaritate care trebuie să fie adoptate de comun acord și incluse în acordurile bilaterale. Oferirea de orientări utile cu privire la aceste aspecte și la orice elemente suplimentare care pot fi incluse în aceste acorduri necesită, în primul rând, o mai bună înțelegere a situației în care ar putea fi declanșat mecanismul de solidaritate, precum și a eforturilor și principiilor de bază care ar putea preveni apariția unei astfel de situații. Actualele orientări fără caracter obligatoriu nu vizează și nu pot viza întocmirea unei liste exhaustive și prescriptive adecvate pentru toate statele membre, deoarece acestea trebuie să aibă libertatea de a alege soluțiile care li se potrivesc cel mai bine, având în vedere capacitățile, cadrele existente, situația și prioritățile lor. În schimb, ele recomandă utilizarea unui set de elemente necesare și opționale, descriu posibilele moduri de aplicare a anumitor măsuri de solidaritate și oferă exemple și bune practici. Abordarea propusă este ca statele membre să recurgă la cadrele naționale și la procedurile existente ori de câte ori este posibil, sau să le adapteze după cum este necesar în scopuri care țin de solidaritate. Acestea pot include, de exemplu, utilizarea platformelor existente pentru măsurile referitoare la cerere sau mecanisme existente de compensare ale clienților. II. MĂSURI JURIDICE, TEHNICE ȘI FINANCIARE 1. Dispoziții juridice Obiectivul este să se asigure certitudinea juridică pentru toate părțile implicate în furnizarea sau primirea de gaze în situații de solidaritate. Statele membre implicate în aplicarea mecanismului de solidaritate sunt sfătuite să pună în aplicare măsuri juridice clare, transparente și eficace, astfel încât părțile interesate să cunoască normele și procedurile pentru solidaritatea transfrontalieră. Articolul 13 alineatul (10) din regulament prevede că statele membre interconectate trebuie să aibă acorduri în vigoare. În prezent, există state membre care nu sunt conectate fizic la nici un alt stat membru (4), un grup de state membre care sunt conectate între ele, însă nu și la alt stat membru (5), și mai multe state membre care au o frontieră comună sau o zonă economică exclusivă, dar care nu sunt direct conectate între ele (6). Cu proiectele de infrastructură pentru interconexiuni în curs de elaborare, acest lucru se poate schimba. În cazul în care interconexiunile devin funcționale după data de 1 decembrie 2018, statele membre vor trebui să pună în aplicare acordurile juridice, financiare și tehnice prevăzute la articolul 13 alineatul (10) din regulament în cel mai scurt timp. 1.1. Statele membre vizate și identificarea țării terțe [articolul 13 alineatul (2)] Statele membre vizate de mecanismul de solidaritate sunt: Toate statele membre direct conectate ar trebui să încheie acorduri bilaterale cu privire la aplicarea mecanismului de solidaritate în prealabil, cu excepția cazului în care regulamentul prevede o derogare de la o astfel de obligație. În cazul în care există mai mult de un stat membru care poate asigura solidaritatea, statul membru solicitant trebuie să consulte toate statele respective și să solicite oferte pentru volumele de gaz de care are nevoie pentru aprovizionarea clienților protejați în virtutea principiului solidarității. Orice ofertă de acest fel oferă o formă concretă a acordului privind prețul gazelor naturale incluse în înțelegerea bilaterală prealabilă. Acest acord ar putea conține o trimitere la un preț de piață sau o metodologie comună pentru calcularea prețului gazelor. După ce statul membru care solicită măsuri de solidaritate selectează una sau mai multe oferte, el identifică statul (statele) membru (membre) implicat(e) în furnizarea măsurilor de solidaritate. Obligația altor state membre care ar putea asigura măsuri de solidaritate, dar ale căror oferte nu au fost selectate este suspendată temporar. În cazul în care situația de criză se deteriorează în continuare, statul membru care a solicitat oferte poate în orice moment să solicite măsuri de solidaritate. Cu toate acestea, cererea va trebui să fie retransmisă, dat fiind că circumstanțele sunt susceptibile de a suferi modificări în timp (de exemplu, prețul gazelor naturale se poate modifica sau volumul de gaze potențial disponibil se poate reduce). Este indicat ca statul membru care primește o astfel de cerere să își actualizeze oferta, ținând seama de orice schimbări ale situației (volumele de gaz în stocare subterană, fluxurile, temperatura, consumul etc.). Din acest motiv, statele membre a căror obligație a fost suspendată temporar ar trebui să fie informate cu privire la situația statului membru solicitant. Comisia va monitoriza îndeaproape situația în statul membru destinatar al măsurilor de solidaritate. În situații specifice, conceptul de state membre direct conectate acoperă, de asemenea, o legătură prin intermediul unei țări terțe. În acest caz, dreptul de a solicita și obligația de a asigura măsurile de solidaritate depind de acordurile existente între statele membre și acordul cu țara terță în cauză. Acordul dintre statele membre ar trebui să indice faptul că țara terță va trebui să se angajeze să tranziteze volumele de gaze pe teritoriul său, pe perioada în care se aplică măsurile de solidaritate. Fără acest angajament, este posibil ca măsurile de solidaritate să nu se realizeze. 1.2. Cerere de aplicare a măsurilor de solidaritate Situațiile de criză necesită răspunsuri rapide. Prin urmare, solicitarea privind măsurile de solidaritate ar trebui să fie concisă, standardizată și să conțină o cantitate minimă de informații necesare. În mod ideal, statele membre pot avea în vedere încheierea unui acord bilateral prin care să convină asupra unui model și să-l anexeze la acord ca anexă. Următoarele informații par a fi minimul necesar pentru a răspunde la o cerere de solidaritate: Un model pentru răspunsurile statelor membre solicitate ar putea asigura facilitarea comparabilității și a inteligibilității cantităților și a condițiilor oferite în cadrul mecanismului de solidaritate. Modelul ar putea fi completat în avans cu informații cunoscute atunci când statele membre încheie un acord bilateral, anexat la planurile de urgență respective. 1.3. Începutul și sfârșitul exercițiului de solidaritate Solicitarea privind măsurile de solidaritate este valabilă și conduce la obligația de a asigura solidaritatea din momentul în care a fost depusă cererea. Acest lucru nu va afecta controalele pe care Comisia le efectuează în temeiul articolului 11 alineatul (8) din regulament, dacă declararea situației de urgență de către statul membru care solicită măsuri de solidaritate a fost justificată, iar măsurile pentru executarea acțiunilor enumerate în planul de urgență au fost întreprinse. Comisia are la dispoziție cinci zile pentru a efectua această procedură de verificare. Este puțin probabil ca un stat membru să solicite măsuri de solidaritate înainte de cinci zile de la declararea unei situații de urgență, întrucât, în general, va dura un anumit timp înainte ca problemele legate de aprovizionarea cu gaze să ajungă la un nivel care justifică o astfel de cerere. În acest caz, controalele Comisiei în ceea ce privește justificarea pentru declararea unei situații de urgență se vor afla încă în curs de desfășurare. Cu toate acestea, orice astfel de verificare în curs nu ar trebui să influențeze valabilitatea cererii de solidaritate. Riscul de utilizare abuzivă a mecanismului de solidaritate printr-o cerere nejustificată a ajutorului de solidaritate este foarte limitat, din cauza consecințelor extinse și a condițiilor stricte care trebuie îndeplinite pentru ca mecanismul de solidaritate să fie declanșat, și anume: În cazul în care verificările Comisiei au ajuns la concluzia că o cerere de solidaritate nu a fost justificată, statul membru care a emis cererea nejustificată și a primit ajutor din partea vecinilor direct conectați va plăti pentru gazele furnizate, plus costuri suplimentare pentru statele membre care au oferit ajutor. Obligația de a asigura solidaritatea încetează să se aplice dacă: De asemenea, este posibil ca, în ciuda unui moment de criză a gazelor la nivel național, statul membru care a solicitat măsuri de solidaritate inițial să decidă să renunțe la dreptul său de a solicita astfel de măsuri de solidaritate – deoarece, de exemplu, nu își poate permite să plătească. 1.4. Roluri și responsabilități Statele membre ar trebui să aibă responsabilitatea finală pentru gestionarea mecanismului de solidaritate. Aceasta include, în special, decizia de a solicita solidaritatea și monitorizarea globală a modului în care entitățile responsabile pentru sarcini specifice exploatează mecanismul. Regulamentul nu impune crearea de noi entități specifice. De preferință, se recomandă statelor membre să aloce responsabilitățile entităților existente sau, în circumstanțe speciale, unor noi entități, ținându-se seama de structura organizatorică a acestora și de experiența în materie de gestionare a crizelor și de intervenție în caz de urgență. În vederea reducerii costurilor, în special pentru a evita costurile fixe, statele membre ar putea să se bazeze pe mecanismele existente, atunci când este posibil. Principiul călăuzitor în această privință ar trebui să fie asigurarea solidarității în mod eficient și eficace. Autoritățile competente în temeiul regulamentului ar urma să fie responsabile de punerea în aplicare a cadrului, cu sarcini și responsabilități atribuite în mod clar respectivilor actori precum OTS, autoritatea națională de reglementare și întreprinderile din sectorul gazelor naturale. Autoritățile competente sunt, de asemenea, cel mai bine plasate pentru a pregăti acordurile bilaterale cu autoritățile competente din statele membre conectate în mod direct. Acestea ar putea ulterior constitui temeiul juridic al solidarității, inclusiv plata unor compensații și reglementări financiare după aplicarea măsurilor de solidaritate. Statele membre sau autoritățile competente sunt cel mai bine plasate să se ocupe de trimiterea sau primirea cererilor de solidaritate, a ofertelor de volume de gaz și de trimiterea notificărilor în cazul în care cererea de solidaritate a fost suspendată. Răspunderea financiară legată de compensația acordată ar trebui, de asemenea, să îi revină în cele din urmă statului membru. Sub rezerva constrângerilor tehnice și juridice din fiecare stat membru, autoritățile naționale de reglementare sunt cele mai în măsură să conducă sau cel puțin să se implice în procesul calculării compensării costurilor pe baza unei metodologii pe care au elaborat-o în prealabil și pe care au publicat-o în planul de urgență. Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei ar putea fi implicată în acest proces. Operatorii de transport și de sistem ar trebui, de preferință, să fie responsabili de distribuirea volumelor de gaze necesare, și să facă acest lucru într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor. Operatorii de transport și de sistem (sau o entitate de echilibrare) sunt cei mai în măsură să își asume responsabilitatea pentru coordonarea tuturor aspectelor tehnice și să pună în aplicare toate măsurile operaționale necesare în cazul în care se aplică măsurile de solidaritate. Entitatea respectivă din statul membru care oferă solidaritate ar putea fi, de asemenea, entitatea responsabilă de colectarea cererilor de gaze și a costurilor suplimentare, verificarea acestora și canalizarea acestora către entitatea responsabilă din statul membru care beneficiază de solidaritate. În acest context, o abordare de tipul „ghișeului unic” ar fi utilă. Statele membre sunt invitate să identifice și să convină cu privire la entitatea responsabilă de colectarea și direcționarea cererilor de despăgubiri pentru restricționarea aprovizionării. Prevederea unui mediator în acordurile bilaterale încheiate între statele membre ar putea asigura ambele state cu privire la plata și calcularea costurilor de compensare. Mediatorul ar contribui la soluționarea oricărui dezacord cu privire la cuantumul compensației care urmează să fie plătită. 1.5. Forma juridică a acordurilor bilaterale Nu există nicio obligație explicită în ceea ce privește forma juridică a acordurilor bilaterale. Statele membre au libertatea de a găsi o formă juridică care creează drepturi și obligații între ele, în cazul în care se aplică mecanismul de solidaritate. Dreptul de a solicita solidaritatea și obligația de a asigura solidaritatea sunt prevăzute la articolul 13 din regulament. Acordurile bilaterale vor defini modul în care aceste drepturi și obligații stabilite în legislația Uniunii vor fi exercitate. Acordurile vor fi operaționale, nu de natură politică. La prima vedere, în scopul implementării, poate fi suficient ca autoritățile competente să încheie un acord administrativ cu caracter obligatoriu. Acest lucru ar putea include dispozițiile acordului bilateral existent, acordurile contractuale între OTS sau condițiile de licențiere specifice pentru entitățile de gaze, cu condiția ca acestea să fie supravegheate de către autoritățile competente relevante. Pe de altă parte, un instrument juridic fără caracter obligatoriu, cum ar fi un memorandum de înțelegere, nu ar fi suficient, deoarece nu creează obligații juridice între participanți. Acordurile sub forma unui memorandum nu ar îndeplini, prin urmare, cerințele articolului 13 de creare a unui sistem de solidaritate obligatoriu din punct de vedere juridic și ar putea fi interpretate ca punere în aplicare insuficientă a prevederilor articolului 13 alineatul (10). 2. Acorduri tehnice Scopul acordurilor tehnice este de a descrie toate dispozițiile și condițiile tehnice necesare care ar permite mecanismului de solidaritate să funcționeze în practică. Acest lucru ar necesita schimbul prealabil obligatoriu de informații privind capacitatea tehnică și constrângerile infrastructurii gazifere relevante și volumele de gaz teoretice maxime relevante pentru ajutorul de solidaritate, împreună cu certitudinea că nu există constrângeri tehnice nejustificate care ar face dificilă acordarea ajutorului de solidaritate. În cazul în care există constrângeri tehnice sau de altă natură, statele membre sunt încurajate să identifice și să convină asupra unor soluții reciproc acceptabile, care să fie aplicate la punctele de interconectare în cazul în care se declanșează mecanismul de solidaritate. În funcție de constrângerile tehnice din fiecare stat membru, este posibil ca operatorii de transport și de sistem (sau o entitate de echilibrare) să fie cei mai în măsură să își asume responsabilitatea pentru coordonarea tuturor aspectelor tehnice și să pună în aplicare toate măsurile operaționale necesare în cazul în care solidaritatea este aplicată, pe baza cunoștințelor lor cu privire la sistemele lor de gaze și cu privire la sistemele de cooperare transfrontalieră existente (7). Aceste structuri de cooperare, acordurile și experiența existente ar trebui să fie luate în considerare sau chiar să servească drept bază pentru situații de solidaritate. În orice caz, un cadru general trebuie să fie clar identificat (în cazul în care este deja în vigoare) sau stabilit, inclusiv condițiile tehnice, astfel încât cooperarea necesară să poată fi realizată în condiții de certitudine juridică. Datele tehnice din planuri pot fi actualizate, după cum este necesar. 2.1. Soluții tehnice și coordonare [articolul 13 alineatul (10) litera (c)] Se pot adopta soluții și acorduri tehnice pentru diferitele părți ale infrastructurii într-un anumit stat membru. Acest lucru va oferi o imagine clară asupra asistenței disponibile, asupra constrângerilor tehnice prezente și o mai bună estimare a costurilor de punere în aplicare a fiecărei măsuri (dacă este cazul). Deoarece potențialele situații de criză pot fi foarte diferite, este important ca OTS (sau o entitate de echilibrare) să aibă o gamă largă de opțiuni și instrumente disponibile. O listă orientativă și neexhaustivă de soluții tehnice poate fi descrisă în acordurile tehnice, astfel încât ambele părți să fie la curent cu acțiunile care ar putea fi întreprinse înainte și în timpul unei situații de urgență în scopuri ce țin de solidaritate. Simulările hidraulice ale măsurilor de solidaritate pot fi benefice pentru pregătirea în vederea unor astfel de situații. Va fi necesară o coordonare mai bună între OTS de pe piață sau directorii, operatorii de sistem de distribuție (OSD), coordonatorii de urgență la nivel național, autoritățile competente și entitățile relevante implicate în livrarea gazului către clienții protejați în virtutea principiului solidarității. Aceasta va însemna că volumul de gaze disponibilizat în urma reducerii cererii într-un stat membru poate fi pus la dispoziție și furnizat unui stat membru direct legat care solicită măsuri de solidaritate. OTS, OSD, coordonatorii de urgență la nivel național și alte entități implicate în furnizarea de gaze către clienții protejați în virtutea principiului solidarității ar trebui implicate suficient de devreme în discuțiile privind clauzele de solidaritate și, eventual, însărcinate să conlucreze pentru a aplica acordurile de solidaritate. OTS ar trebui să aibă dreptul de a utiliza capacități de transport neutilizate, indiferent dacă sunt alocate sau nu. În orice caz, ar trebui să fie plătită o despăgubire pentru cheltuielile legate de transport, în conformitate cu principii convenite. Accesul la platformele de comercializare și alte platforme ar trebui să se mențină cât mai mult timp posibil, chiar și în caz de urgență [articolul 13 alineatul (4) din regulament] pentru a preveni necesitatea declanșării mecanismului de solidaritate. Prin urmare, trebuie să existe acces constant la terminalele GNL, la capacitățile de stocare și de interconectare, inclusiv la capacitatea bidirecțională, pentru a permite eficientizarea fluxurilor transfrontaliere [articolul 13 alineatul (10) litera (c)]. Aceste aspecte ar trebui abordate în mod explicit în acorduri. 2.2. Volumele de gaze sau metodologia de stabilire a acestora [articolul 13 alineatul (10) litera (d) din regulament] Statele membre ar trebui să informeze statele membre învecinate (de exemplu, furnizorii potențiali de ajutor de solidaritate) cu privire la volumele de gaz maxime teoretice care pot fi solicitate și cu privire la limitarea capacității de interconexiune, din motive de transparență și ca bază pentru discuțiile cu privire la aceste măsuri. Cu toate acestea, volumele de gaz necesare, solicitate și disponibile vor fi cunoscute doar atunci când este declanșat mecanismul de solidaritate. În vederea calculării acestor volume de gaz teoretice, cel puțin următoarele elemente ar trebui să fie luate în considerare: Scenariile bazate pe standardele de aprovizionare adaptate clienților protejați în virtutea principiului solidarității ar putea acționa ca un bun punct de plecare pentru acest calcul. Toate statele membre trebuie să identifice clienții protejați în virtutea principiului solidarității care utilizează definiția prevăzută la articolul 2 alineatul (6) din regulament și consumul lor anual de gaze (mediu și maxim). Centralele electrice alimentate cu gaz și cu rol critic și volumul anual de gaze [articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf din regulament] pot avea un impact important asupra volumelor de gaze naturale disponibile pentru acordarea ajutorului de solidaritate. În statul membru care furnizează măsuri de solidaritate, aceste volume de gaz limitează cantitatea potențial disponibilă pentru ajutorul de solidaritate; în unele state membre destinatare, centralele electrice alimentate cu gaz și cu rol critic au prioritate față de clienții protejați în virtutea principiului solidarității, dar volumele de gaz necesare pentru funcționarea lor nu au niciun impact asupra volumelor care pot fi necesare. Aceste acorduri ar trebui să includă o listă detaliată a centralelor electrice alimentate cu gaz identificate ca fiind critice pentru sistemul de energie electrică [articolul 11 alineatul (7) din regulament], pentru care gazele naturale ar trebui să fie furnizate chiar în cursul exercițiului de solidaritate. Lista respectivă ar trebui să fie stabilită pe baza unei cereri și a unei evaluări de către OTS pentru gaze și energie electrică. Lista instalațiilor centralelor electrice ar trebui să fie justificată în mod corespunzător și să demonstreze că deconectarea acestor centrale pe termen scurt ar putea periclita siguranța sistemului energetic. În plus, statele membre ar putea avea în vedere să convină asupra modului în care lista poate fi verificată și actualizată. În funcție de situația specifică de criză, vor fi considerate necesare numai volumele de gaz necesare pentru centralele identificate în acorduri ca fiind critice atunci când este nevoie de solidaritate. Aceasta ar putea implica, de exemplu, centrale dintr-o anumită regiune. Un schimb de informații ad-hoc privind situația ar trebui să aibă loc ca parte a comunicării între OTS, entitățile relevante (autoritatea competentă) din statele membre înainte și în timp ce ajutorul de solidaritate este furnizat. Statele membre producătoare de gaz trebuie să indice producția lor anuală. Volumele menționate mai sus pot fi identificate la începutul fiecărui an gazifer sau la intervale diferite, pe baza datelor disponibile din cele mai recente actualizări ale planului sau pe bază ad-hoc. 2.3. Siguranța operațională a rețelelor [articolul 13 alineatul (7) din regulament] Acordurile pot furniza descrierea posibilităților tehnice și a restricțiilor din rețelele de gaze individuale care trebuie menținute pentru ca sistemul de gaze naturale să poată funcționa în condiții de siguranță și în mod fiabil. Aceasta este o informație importantă, atât pentru statele membre furnizoare, cât și pentru cele destinatare. Elementele minime care trebuie prezentate sunt: 3. Dispoziții financiare Acordurile financiare ar trebui să asigure că gazul furnizat în temeiul mecanismului de solidaritate este plătit la un preț adecvat. Aceste modalități ar putea include calcularea costurilor, compensații pentru solidaritate (inclusiv compensații pentru restricționarea alimentării) și procedurile de plată care vor identificate și stabilite între entitățile relevante. Un mecanism care să prevadă compensații pentru restricționarea alimentării ar trebui să ofere stimulente pentru soluții bazate pe logica pieței, cum ar fi licitațiile și reacția din partea cererii [articolul 13 alineatul (4) din regulament]. Acesta poate cuprinde trimiteri la mecanismele legate de urgențe naționale care facilitează indirect solidaritatea prin garantarea faptului că piața din statul membru care furnizează măsuri de solidaritate funcționează cât mai mult timp posibil. Dispozițiile financiare nu ar trebui să introducă stimulente neloiale cum ar fi reținerea gazelor sau specula la un preț mai mare într-o etapă ulterioară a procedurii de urgență, care pot determina ele însele necesitatea unui ajutor de solidaritate. Compensațiile pentru ajutorul de solidaritate ar trebui să acopere costurile suportate efectiv; ele nu pot deveni o sursă de profit pentru entitatea furnizoare. Statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate plătește prompt statului membru furnizor un preț echitabil pentru gazul primit. Acesta din urmă va determina modul în care aceste fonduri sunt gestionate și cum se armonizează acestea cu mecanismele existente pentru neutralitatea echilibrării. Orice compensație acordată clienților pentru care se restricționează alimentarea într-o situație de urgență – indiferent dacă acest lucru rezultă din obligația de a furniza ajutorul de solidaritate transfrontalieră sau dintr-o urgență națională – ar trebui să fie identică cu cea prevăzută de legislația națională. Având în vedere cele de mai sus, statele membre pot menține mecanismele naționale existente (privind compensarea în caz de restricționare a alimentării) pentru situații de urgență la nivel național (adică atunci când nu există nicio cerere de ajutor de solidaritate). Acest lucru le oferă libertatea de a decide dacă doresc sau nu să plătească compensații pentru restricționarea alimentării la nivel industrial. Cu toate acestea, atunci când o urgență națională se transformă într-o situație în care solidaritatea transfrontalieră este declanșată, o opțiune ar putea fi repartizarea despăgubirii de solidaritate plătite de către statul membru solicitant statului membru furnizor între toate grupurile de consumatori pentru care a fost redusă alimentarea, indiferent dacă pentru aceștia a fost redusă alimentarea înainte sau după declanșarea solidarității. Această opțiune ar urmări un sistem conceput în statul membru care furnizează măsuri de solidaritate, dar ar fi de preferat ca aceasta să se bazeze pe o abordare de tipul „valoarea pierderilor datorate întreruperii alimentării”. În mod alternativ, statele membre pot decide, de asemenea, să plătească despăgubirile primite pentru ajutorul de solidaritate acordat către un „fond de solidaritate” gestionat la nivel central. În acest mod, mecanismele naționale de despăgubire existente pentru restricționarea alimentării rămân de competența statelor membre și, în același timp, abordările diferite în statele membre nu vor conduce la un tratament diferențiat al grupurilor de consumatori pentru care s-a restricționat alimentarea într-o țară atunci când solidaritatea este furnizată la nivel transfrontalier, în cazul în care compensarea pentru solidaritate este obligatorie. Principalele elemente ale compensației pentru acordarea ajutorului de solidaritate sunt prețul gazelor naturale și costurile suplimentare apărute în statul membru care acordă ajutorul ca urmare a garantării faptului că gazul ajunge dincolo de frontieră, pe baza costurilor suportate efectiv și pe care cadrul juridic național din statul membru care acordă ajutorul le permite a fi plătite. Abordări diferite pentru a determina prețul gazelor naturale pot fi urmate și convenite în acorduri, în funcție de nivelul de dezvoltare a pieței în statul membru, măsurile disponibile sau stadiul situației de urgență. Cu toate acestea, este important ca normele să fie clare cu privire la abordarea convenită, să se stabilească circumstanțele în care acestea s-ar aplica și să se identifice orice parametri cunoscuți care ar fi utilizați (de exemplu, prima, în cazul în care se alege ultima tranzacție comercială cunoscută plus prime). 3.1. Prețul gazului Acordurile financiare trebuie să se refere la prețul gazelor furnizate și/sau la metoda de stabilire a prețului, ținând seama de impactul asupra operațiunilor de piață [articolul 13 alineatul (10) litera (b) din regulament]. Această ultimă condiție poate fi înțeleasă ca vizând un preț sau o metodologie care nu denaturează piața și nu creează stimulente neloiale. Prețul gazului care servește drept bază pentru compensarea cheltuielilor cu solidaritatea este determinat de piață (sau alte mijloace) în statul membru care furnizează măsurile de solidaritate. (a) Prețul pieței Ca principiu de bază, prețul gazelor naturale nu ar trebui să fie mai mic decât prețul de piață, deoarece aceasta ar duce la stimulente nedorite. În cazul în care prețul este menținut dinamic și i se permite să urmeze cererea și oferta de gaze, el poate reprezenta un semnal chiar și în timpul unei situații de urgență. Pe piețele dezvoltate, fluxurile maxime prin intermediul interconexiunilor ar urma semnalul de preț transmis statelor membre în caz de urgență. În astfel de situații, nu se consideră că măsurile de solidaritate au fost declanșate. Pe piețele mai puțin dezvoltate, unde prețurile ar putea să nu fie dinamice pe parcursul unei situații de urgență, ar putea fi necesar să se utilizeze diferite măsuri pentru a stabili prețul gazului, dar acestea ar putea fi determinate de piață. Prețul maxim de referință pentru gaz furnizat în cadrul ajutorului de solidaritate ar putea să corespundă prețului ultimei tranzacții/operațiuni comerciale din UE la o bursă sau la un punct de tranzacționare virtuală, în urma unui control de reglementare pentru a se verifica soliditatea prețului. De asemenea, statele membre pot conveni să coreleze prețul gazului cu o anumită platformă. În statele membre în care există stocuri strategice, statul membru sau autoritatea competentă decide în ce moment în timpul situației de urgență va permite eliberarea de gaze din depozitele strategice. „Prețul pieței” în momentul (sau chiar înaintea) deblocării stocurilor ar trebui să fie prețul care urmează să fie plătit de către statul membru destinatar (8). (b) Stabilirea prețurilor/restricționarea alimentării pe cale administrativă Dacă nu există un preț al pieței, pot fi necesare alte abordări pentru a stabili prețul gazelor naturale, cum ar fi ultimul preț de piață sau prețul mediu pe piață la cea mai apropiată bursă, punct de tranzacționare virtuală sau platformă. Media poate acoperi o perioadă rezonabilă de timp înainte de livrare (de exemplu, de la 5 la 7 zile) și o perioadă identică după livrare, cu sau fără primă. În mod alternativ, prețul ultimei tranzacții cunoscute cu gaze sau măsuri cu sau fără primă poate reprezenta, de asemenea, un indiciu. O primă poate fi luată în considerare pentru a compensa discrepanța – dacă există o discrepanță – între ultimul preț cunoscut și valoarea pierderilor datorate întreruperii alimentării pentru clienții pentru care a fost redusă alimentarea (9). Prețul poate fi obținut, de asemenea, de la un combustibil alternativ pe care statul membru care furnizează măsuri de solidaritate trebuie să îl utilizeze pentru a pune la dispoziție nivelurile necesare de gaze naturale. Calcularea valorii pierderilor datorate întreruperii alimentării poate fi utilizată pentru a determina prețul volumelor de gaz reduse, deoarece se poate presupune că consumatorii industriali cunosc valoarea acestora. Valoarea reflectă beneficiile pe care grupul de consumatori specifici le-a pierdut ca urmare a faptului că alimentarea a fost redusă. Cu această abordare, aceste informații ar trebui să fie cunoscute sau comunicate în avans autorității competente sau autorității naționale de reglementare. De obicei, acest lucru va fi reflectat, de asemenea, în ordinea de restricționare a alimentării în planurile naționale pentru situații de urgență. În plus, această abordare facilitează compararea „ofertelor” din diferite state membre [a se vedea articolul 13 alineatul (4) din regulament]. În ultimul rând, poate fi utilă analizarea unei metodologii de stabilire a prețurilor de către autoritatea națională de reglementare sau de către autoritatea competentă, sau utilizarea unui indicator cum ar fi prețul opțiunilor de cumpărare. (c) Disponibilitatea de plată Ar putea fi rezonabil să se stabilească valoarea maximă pe care fiecare stat membru este dispus să o plătească pentru gaze naturale într-o situație de solidaritate. Valoarea maximă ar fi probabil valoarea pierderilor datorate întreruperii alimentării pentru clienții care sunt protejați în virtutea principiului solidarității dintr-un anumit stat membru. Dacă prețul gazului depășește această valoare, nu este în interesul statului membru să solicite gaze în temeiul mecanismului de solidaritate. Această informație, totuși, nu trebuie neapărat să fie inclusă în acorduri sau să se reflecte în planuri. 3.2. Alte categorii de costuri Acordurile financiare ar trebui să acopere orice alte categorii de costuri, inclusiv costurile relevante și rezonabile ale măsurilor stabilite în avans [articolul 13 alineatul (8) litera (b) din regulament], care vor trebui să fie acoperite printr-o compensație echitabilă și promptă [articolul 13 alineatul (10) litera (e)]. Costurile suplimentare ar trebui menținute la un nivel minim și să se acorde atenție evitării dublei contabilizări, deoarece multe dintre elementele de cost suplimentar ar putea fi deja reflectate în prețul gazului. Se poate presupune că majoritatea costurilor suplimentare au fost deja reflectate în prețul gazelor naturale, cu excepția costurilor de transport. (a) Transport și costuri conexe Compensațiile ar trebui să acopere costurile de transport și cele asociate, cum ar fi costurile de transport ale GNL, taxele de regazifiere etc. Statele membre pot ajunge la un acord cu privire la rezervarea capacităților necesare pentru volumele de solidaritate în caz de necesitate, astfel încât costurile legate de transport să fie plătite prin procedurile standard ale OTS. (b) Costurile de disponibilizare a capacităților strategice de stocare sau obligațiile de stocare În cazul stocării strategice, costurile de disponibilizare a stocurilor strategice pot fi incluse pentru volumul de gaze relevant, astfel cum au fost stabilite în prealabil – cu excepția cazului în care acestea sunt deja reflectate în prețul gazului. În principiu, dacă există un preț de piață la momentul disponibilizării volumelor suplimentare din stocurile strategice, prețul de piață ar reflecta deja costurile suplimentare asociate cu o astfel de măsură – inclusiv costul de stabilire în avans a acestuia. În caz contrar, măsura nu ar fi fost invocată la acel moment, deoarece soluții mai ieftine ar fi fost în continuare disponibile. Costurile măsurilor de securitate a aprovizionării care nu se bazează pe piață sunt de obicei socializate și fac parte din factura utilizatorului final. O contribuție pro rata convenită la costuri – în conformitate cu sumele astfel eliberate în scopuri ce țin de solidaritate – poate fi adăugată la costurile suplimentare care urmează să fie suportate de statul membru destinatar. Cu toate acestea, obligațiile de stocare impun numai stocarea anumitor volume de gaze naturale care să fie păstrate în stoc la începutul sezonului de iarnă; după aceea, gazul stocat este utilizat ca reacție la cererea și prețurile de pe piață. Prin urmare, niciun cost suplimentar nu ar trebui să fie adăugat la disponibilizare pe lângă prețul gazului și costurile de transport. În orice caz, ar trebui să se țină cont de modurile specifice în care statele membre gestionează stocarea strategică și obligațiile de stocare. (c) Costul reducerii unui standard de furnizare suplimentară Reducerea unui standard de furnizare suplimentară la niveluri normale este o obligație în temeiul regulamentului atunci când intervine o situație de urgență într-un stat membru învecinat și atunci când un impact transfrontalier este probabil. Nu există nicio legătură între reducerea unui standard de furnizare suplimentară și solicitarea ajutorului de solidaritate, și anume costurile unor astfel de măsuri nu pot fi acoperite prin compensare. (d) Compensațiile pentru restricționarea alimentării pentru industrie (compensație pentru restricționarea alimentării) Alte costuri pot acoperi, de asemenea, cheltuielile ocazionate de obligația de a plăti compensații pentru sprijinirea statelor membre, inclusiv compensații pentru restricțiile impuse la nivelul sectorului. Astfel de cheltuieli pot fi incluse în costurile de compensare în cazul în care legislația națională prevede obligația de a plăti despăgubiri pentru restricțiile impuse la nivelul industriei, inclusiv compensații pentru daunele economice, pe lângă prețul gazului. Metodologia relevantă pentru calcul trebuie să fie inclusă în aceste acorduri. Poate exista un acord de a transfera cuantumul compensației efectiv suportate către entitățile care utilizează gaze furnizate în temeiul solidarității în statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate. Cu toate acestea, costurile pagubelor cauzate sectorului industrial care a suportat restricționări ale alimentării pot fi acoperite prin sistemele de compensații doar dacă acestea nu sunt reflectate în prețul gazului pe care statul membru care solicită măsuri de solidaritate trebuie să îl plătească; statul membru care a solicitat măsuri de solidaritate nu ar trebui să plătească compensații pentru aceleași costuri de două ori. (e) Costul procedurilor judiciare în statul membru care furnizează ajutor de solidaritate Alte costuri se pot referi, de asemenea, la rambursarea oricărei compensații plătite de statul membru care acordă ajutor de solidaritate unor entități implicate în acordarea ajutorului de solidaritate, ca urmare a unor proceduri judiciare, proceduri de arbitraj sau proceduri similare și ca urmare a soluționării litigiilor, precum și rambursarea costurilor aferente unor astfel de proceduri [articolul 13 alineatul (8) litera (c) din regulament]. Cu toate acestea, compensațiile ar trebui să fie plătite numai pe baza dovezii costurilor suportate. În cazul unui litigiu între un stat membru care furnizează măsuri de solidaritate și o entitate în legătură cu compensațiile (insuficiente) din partea statului membru care beneficiază de ajutor de solidaritate, ar trebui să existe garanții pentru a proteja acest din urmă stat membru împotriva unor înțelegeri secrete între statul membru care furnizează măsuri de solidaritate și entitate. Pot exista situații în care entitatea în cauză și statul membru în care este stabilită să dispute în instanță un preț mai mare al gazelor naturale sau despăgubiri mai mari pentru entitate, în detrimentul statului membru care solicită măsurile de solidaritate, care nu este nici măcar parte în procedura judiciară. O astfel de situație ar trebui să fie evitată. Situația descrisă mai sus este diferită de situația în care o societate din statul membru care acordă ajutor de solidaritate începe procedurile judiciare împotriva unei entități din statul membru care beneficiază de ajutor de solidaritate în legătură cu prețul gazului sau cu compensațiile pentru restricționarea alimentării. Într-o astfel de situație, societatea sau entitatea care este în culpă trebuie să suporte cheltuielile aferente. 3.3. Indicarea modului în care se calculează compensația echitabilă [articolul 13 alineatul (10) litera (f)] Următoarele metode pot fi luate în considerare la calculul compensației echitabile: 3.4. Calcularea compensației pentru toate costurile relevante și rezonabile și angajamentul de a plăti compensația [articolul 13 alineatul (3)] Este probabil ca suma exactă a plăților către statul membru care a furnizat solidaritatea și entitățile din respectivul stat membru să poată fi calculată în mod realist numai după un timp de la livrarea gazelor solicitate în temeiul mecanismului de solidaritate. În acordul lor bilateral, statele membre pot conveni asupra abordării pentru calcularea prețului gazelor și a costurilor suplimentare, precum și asupra unui termen realist de plată. Informații cu privire la volumele de gaz furnizate și orice alte informații relevante de calculare a compensației trebuie să fie transmise persoanei (persoanelor) de contact relevant(e) din statele membre implicate în exercitarea solidarității, astfel încât ambele să poată efectua un calcul final al compensării. Informațiile pot fi puse la dispoziție de către OTS, OSD, operatorul de stocare, un furnizor sau administrator al sectorului de piață, în funcție de măsura aplicată. Calcularea compensației poate fi delegată către o altă entitate predefinită. 3.5. Modalitățile de plată [articolul 13 alineatul (8) ultimul paragraf din regulament] Ca principiu director, procedurile existente pentru plățile și compensațiile (sau tranzacțiile de echilibrare) la nivel național dintr-un stat membru și rolurile și responsabilitățile existente în această privință ar trebui să fie menținute și aplicate, ori de câte ori este posibil, la plățile compensatorii pentru solidaritatea între statele membre. Acordurile între statele membre ar trebui să se concentreze asupra modului de conectare sau a celui de implementare a unei interfețe între aceste cadre naționale existente. Natura solidarității poate necesita ca statul membru sau autoritatea competentă să fie interfața care poartă responsabilitatea financiară finală. 3.6. Roluri și responsabilități: cine plătește pe cine, sau cine organizează plățile Atunci când măsurile voluntare axate pe cerere sunt încă posibile în sprijinirea statelor membre, accesul la platforme și la capacitatea de interconectare relevante trebuie să fie menținut. Ar trebui să fie posibil ca un cumpărător de peste graniță să efectueze plăți pentru gaze în același mod ca un cumpărător local –, fie direct către întreprinderile din sectorul gazelor naturale, fie, în cazul în care gazul este achiziționat de o entitate de echilibrare prin intermediul unei platforme de echilibrare, utilizând procedurile de plată în vigoare pentru această platformă (10). Atunci când sunt introduse restricționări, orice cadru juridic existent, proces de plată sau autoritate responsabilă cu gestionarea plăților din statul membru care furnizează măsurile de solidaritate ar putea fi utilizate sau adaptate în mod corespunzător pentru acordarea plăților compensatorii dintr-o țară vecină. Beneficiarul final al solidarității este consumatorul casnic. Gazul necesar este direcționat de către furnizor, fluxurile transfrontaliere sunt gestionate de OTS și, în cele din urmă, furnizate de către OSD. În cazul restricționării alimentării, furnizorul de gaze al clienților neprotejați în virtutea principiului solidarității pentru care a fost restricționată alimentarea ar trebui să fie sigur de continuarea plăților, ținând cont de volumele de solidaritate. Aceste plăți ar trebui efectuate în conformitate cu sistemul de compensare din statul membru. Posibilele roluri și responsabilități pot fi distribuite conform descrierii de la punctul 1.4. 3.7. Descrierea și etapele procesului de plată În funcție de cadrele existente și de modul în care este convenită interfața dintre aceste cadre de către statele membre, procedurile convenite trebuie să fie incluse în acorduri. Presupunând implicarea reciprocă a statelor membre în aspectele financiare – și, în special, în monitorizare, verificare și canalizarea cererilor după ce gazul a fost livrat în temeiul mecanismului de solidaritate –, entitatea relevantă din statul membru care furnizează măsurile de solidaritate calculează valoarea compensației în funcție de volumul de gaz livrat, elementele de cost și metoda de calcul convenită și transmite cererea de plată entității relevante din statul membru solicitant. Statul membru care a primit gaze în temeiul mecanismului de solidaritate confirmă cantitatea livrată efectiv, verifică calculele și, dacă nu are obiecții, plătește în termenul convenit. Procesele financiare din statele membre – cum ar fi distribuția indemnizațiilor sau a compensațiilor de tarifare pentru solidaritate – respectă normele naționale (de exemplu, acestea pot fi aplicate direct ofertei/entităților pentru care a fost restricționată alimentarea sau socializate). Termenele pentru calculul compensației pentru solidaritate, verificare și plată trebuie incluse în aceste acorduri. Același lucru este valabil și pentru legislația aplicabilă și pentru opțiunile de arbitraj în cazul unui litigiu care decurge din utilizarea mecanismului de solidaritate. III. CONCLUZIE Datorită Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, pentru prima dată în politica energetică a UE, voința politică în favoarea solidarității între statele membre a devenit o realitate. În plus, regulamentul ridică statutul solidarității de la statutul de concept aplicat la nivel național la concept de sistem de protecție la nivelul UE pentru cei mai vulnerabili. Regulamentul introduce drepturi și obligații cu implicații ample care oferă consumatorilor casnici și serviciilor sociale esențiale siguranța și securitatea aprovizionării cu gaze naturale în mod neîntrerupt. Orientările din prezentul document oferă o gamă largă de opțiuni pentru a face funcțional mecanismul de solidaritate, deși statele membre au în continuare libertatea de a alege soluțiile care li se potrivesc cel mai bine. (1) A se vedea articolul 2 alineatul (6) și articolul 13 din regulament. (2) Din acest motiv, măsurile din planul de urgență trebuie să garanteze că sistemul de transport al gazelor în statul membru care solicită solidaritatea este capabil din punct de vedere tehnic să satisfacă intrările (de exemplu, este disponibil un nivel adecvat de stocare în conductă) atunci când o acțiune de solidaritate se declanșează într-o situație de urgență. (3) Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 (JO L 211, 14.8.2009, p. 36). (4) Cipru, Finlanda și Malta. (5) Estonia, Letonia și Lituania. (6) Polonia-Lituania, Finlanda-Estonia, Finlanda-Suedia, Malta-Italia, Cipru-Grecia, Ungaria-Slovenia. Polonia-Republica Cehă, Polonia-Slovacia, Franța-Italia. (7) Operatorii de transport și de sistem cooperează deja cu privire la accesul flexibil la gaze în statele membre învecinate. Unii dintre aceștia au acorduri de echilibrare operațională cu OTS învecinați. Aceste acorduri permit colaborarea care satisface nevoile reziduale de echilibrare, gestionând, în același timp, șocurile de aprovizionare pe termen scurt și asigurând o mai bună monitorizare a fluxurilor de intrare/ieșire. (8) De exemplu, capacitățile strategice de stocare ale Italiei sunt tarifate la 63 EUR/MWh; capacitățile strategice de stocare ale Ungariei sunt legate de prețul TTF cu câteva zile înainte de acordarea liberului de vamă, plus o primă. (9) Există cazuri în care prima se referă la „valoarea asigurată” a gazelor disponibilizate. Potrivit industriei, aceasta se situează în marja 0,5 EUR 1 EUR/MWh. (10) De exemplu, cu produsul de echilibrare pe termen scurt NetConnect Germany, marfa este plătită prin intermediul unui cont dedicat, administrat de administratorul sectorului de piață.