Recitale
(1) Programul național de control al poluării atmosferice este principalul instrument de guvernanță în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 care sprijină statele membre să își planifice politicile și măsurile naționale în vederea respectării angajamentelor naționale de reducere a emisiilor prevăzute în respectiva directivă pentru anii 2020 și 2030, sporind astfel gradul de previzibilitate pentru părțile interesate și susținând, totodată, o reorientare a investițiilor către tehnologii curate și eficiente. Acesta contribuie la realizarea obiectivelor privind calitatea aerului în temeiul articolului 1 alineatul (2) din directiva respectivă, precum și la asigurarea coerenței cu planurile și programele instituite în alte domenii de politică relevante, inclusiv în domeniul acțiunilor climatice, al energiei, al agriculturii, al industriei și al transporturilor.
(2) În temeiul articolului 6 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/2284, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), publicul și autoritățile competente cu responsabilități în materie de poluare, calitate și gestionare a aerului trebuie să fie consultate cu privire la proiectele de programe naționale de control al poluării atmosferice și cu privire la orice actualizare semnificativă, înainte de finalizarea acestora.
(3) În acest scop, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să contribuie, de asemenea, la punerea în aplicare cu succes a planurilor privind calitatea aerului întocmite în temeiul articolului 23 din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). În acest sens, statele membre ar trebui să țină seama de necesitatea de a reduce emisiile, în special oxizii de azot și particulele fine în suspensie, în zonele și aglomerările afectate de concentrații excesive de poluanți atmosferici și/sau în zonele și aglomerările care contribuie în mod semnificativ la poluarea aerului din alte zone și aglomerări, inclusiv din țările învecinate.
(4) Astfel cum s-a subliniat în raportul Comisiei intitulat „Al doilea raport privind starea uniunii energetice” (4), statele membre ar trebui să elaboreze planurile lor naționale în domeniul energiei și al climei, ori de câte ori este posibil, în paralel cu programele lor naționale de control al poluării atmosferice, pentru a asigura sinergii și a reduce costurile de punere în aplicare, întrucât aceste planuri se bazează, în mare parte, pe măsuri și acțiuni similare.
(5) Pentru a îmbunătăți consecvența cu raportarea privind politicile și măsurile în temeiul politicilor Uniunii privind clima și energia, formatul comun pentru programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să fie aliniat, în cazurile în care există elemente comune, cu obligațiile de raportare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei (6).
(6) Pentru a îndeplini angajamentele de reducere a emisiilor de amoniac prevăzute în Directiva (UE) 2016/2284, ar trebui să fie instituite politici și măsuri naționale suplimentare. Prin urmare, programele naționale de control al poluării atmosferice ar trebui să includă și măsuri proporționale aplicabile sectorului agricol.
(7) Stabilirea unui format comun pentru programul național privind poluarea atmosferică ar trebui să faciliteze examinarea programelor pe care ar trebui să o efectueze Comisia, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva (UE) 2016/2284, și ar trebui să asigure o comparabilitate mai bună a programelor între statele membre.
(8) Statele membre pot furniza în programele lor naționale de control al poluării atmosferice, pe lângă conținutul obligatoriu al programului, informații suplimentare relevante referitoare la politicile și măsurile pe care le au în vedere pentru a aborda cei mai nocivi poluanți în ceea ce privește grupurile sensibile de populație umană. De asemenea, acestea pot, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/2284, să prevadă măsuri care vizează reducerea în continuare a emisiilor pentru a atinge niveluri de calitate a aerului conforme cu orientările privind calitatea aerului publicate de Organizația Mondială a Sănătății și cu obiectivele Uniunii în materie de biodiversitate și ecosisteme.
(9) Deși, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/2284, emisiile provenite de la traficul maritim internațional sau emisiile de la aeronave rezultate în afara ciclului de aterizare și decolare nu sunt luate în considerare în scopul respectării angajamentelor de reducere a emisiilor, statele membre pot prezenta, de asemenea, în programele lor naționale de control al poluării atmosferice politicile și măsurile pe care le au în vedere pentru a reduce emisiile din aceste surse.
(10) Statele membre au purtat discuții și au făcut observații cu privire la un proiect de format comun în cadrul reuniunilor Grupului de experți privind calitatea aerului înconjurător, care au avut loc la 4 aprilie 2017, la 28 noiembrie 2017 și la 9 aprilie 2018 (7).
(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru calitatea aerului înconjurător instituit prin articolul 29 din Directiva 2008/50/CE,