Începe proba gratuită

Decizie 2018/136 · CELEX 32018D0136

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/136 a Comisiei din 25 ianuarie 2018 de desemnare a laboratorului de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă și de modificare a anexei II la Directiva 92/119/CEE a Consiliului în ceea ce privește laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru boala veziculoasă a porcului [notificată cu numărul C(2018) 299] (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
25.01.2018
Intrare in vigoare
26.01.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_024_R_0002
Status
Inactiv
adjudecarea unui contract boli contagioase bolile animalelor epidemie epidemiologie inspecție veterinară medicină veterinară organism de cercetare porcine prezentarea ofertelor

Recitale

(1) Directiva 92/119/CEE stabilește măsurile generale de control ale Uniunii care trebuie să se aplice în cazul apariției unui focar de, printre altele, boală veziculoasă a porcului. Punctul 6 din anexa II la Directiva 92/119/CEE indică laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru boala veziculoasă a porcului care a fost desemnat în vederea îndeplinirii funcțiilor și atribuțiilor prevăzute în anexa III la directiva respectivă.

(2) Directiva 2003/85/CE stabilește măsurile minime de control care trebuie să se aplice în cazul apariției unui focar de febră aftoasă. Directiva 2003/85/CE prevede, printre altele, că trebuie să fie desemnat un laborator de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă în scopul îndeplinirii funcțiilor și atribuțiilor prevăzute în anexa XVI la directiva respectivă. Ulterior, Decizia de punere în aplicare 2012/767/UE a Comisiei (3) a desemnat laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă.

(3) Ca o consecință a notificării din partea Regatului Unit în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, laboratorul indicat în anexa II la Directiva 92/119/CEE ca laborator de referință al Uniunii Europene pentru boala veziculoasă a porcului și desemnat ulterior prin Decizia de punere în aplicare 2012/767/UE ca laborator de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă va trebui să-și întrerupă funcționarea ca laborator de referință a Uniunii Europene pentru cele două boli respective.

(4) Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, a lansat un apel pentru selectarea și desemnarea unui laborator de referință al Uniunii Europene pentru combaterea febrei aftoase, ținând seama de criteriile de competență tehnică și științifică ale laboratorului și de expertiza personalului acestuia.

(5) Ca urmare a încheierii procedurii de selecție, laboratorul câștigător a fost consorțiul ANSES & CODA-CERVA constituit din Laboratorul pentru Securitate Animală al Agenției franceze pentru securitatea sanitară a alimentației, mediului și muncii (ANSES), Maisons-Alfort, Franța și Centrul de cercetări veterinare și agrochimice (CODA-CERVA), Uccle, Belgia.

(6) Pentru a evita orice perturbare a activităților laboratorului de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă și a acorda laboratorului de referință al Uniunii Europene nou desemnat suficient timp pentru a fi pe deplin operațional, este necesar ca măsurile prevăzute de prezenta decizie să se aplice începând de la 1 ianuarie 2019.

(7) În cadrul avizului său științific privind boala veziculoasă a porcului și stomatita veziculoasă (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a concluzionat că boala veziculoasă a porcului nu mai are un potențial epidemic și poate fi diagnosticată cu rapiditate prin teste de laborator. În plus, situația epidemiologică în ceea ce privește boala veziculoasă a porcului în Uniunea Europeană s-a îmbunătățit semnificativ iar ultimele cazuri au fost detectate doar prin testarea în laborator a eșantioanelor recoltate într-o regiune mică dintr-un singur stat membru. Începând din 2014, boala veziculoasă a porcului nu mai este inclusă pe lista bolilor cu declarare obligatorie de către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) (5).

(8) Deși Directivele 92/119/CEE și 2003/85/CE vor fi abrogate cu efect de la 21 aprilie 2021 în conformitate cu articolul 270 din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (6), febra aftoasă este menționată la articolul 5 alineatul (1) din respectivul regulament, în timp ce boala veziculoasă a porcului este menționată în anexa II la acesta. În conformitate cu articolul 275 din regulamentul respectiv, lista bolilor din anexa II va fi revizuită cel târziu până la 20 aprilie 2019. Din motivele științifice și tehnice menționate mai sus, boala veziculoasă a porcului nu îndeplinește criteriile necesare pentru a fi menționată la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/429.

(9) În plus, boala veziculoasă a porcului și alte boli veziculoase sunt incluse în anumite funcții și atribuții stabilite pentru laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru febră aftoasă în anexa XVI la Directiva 2003/85/CE și, în special în ceea ce privește capacitatea laboratoarelor naționale de referință și a laboratorului de referință al Uniunii Europene de a realiza un diagnostic diferențial al febrei aftoase. Ansamblul acestor elemente permite întreruperea desemnării unui laborator de referință al Uniunii Europene pentru boala veziculoasă a porcului.

(10) Trimiterea la laboratorul indicat în anexa II la Directiva 92/119/CEE ar trebui eliminată. Prin urmare, anexa II la Directiva 92/119/CEE ar trebui modificată în consecință.

(11) Din motive de claritate, Decizia de punere în aplicare 2012/767/UE ar trebui să fie abrogată cu începere de la 1 ianuarie 2019, dată la care nou desemnatul laborator de referință al Uniunii Europene pentru febra aftoasă urmează să își preia funcțiile și sarcinile.

(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Consorțiul ANSES & CODA-CERVA instituit de Laboratorul pentru sănătate animală al Agenției franceze de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii (ANSES), Maisons-Alfort, Franța și de Centrul de cercetare veterinară și agrochimică (CODA-CERVA), Uccle, Belgia, este desemnat prin prezenta ca laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru febră aftoasă pe o perioadă nedeterminată.

Articolul 4

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2019.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.