Recitale
(1) Directiva 2003/85/CE stabilește măsurile minime de combatere care trebuie aplicate în cazul apariției unui focar de febră aftoasă și anumite măsuri preventive destinate unei mai bune conștientizări și pregătiri a autorităților competente și a comunității agricole cu privire la această boală.
(2) Directiva 2003/85/CE prevede, printre altele, că trebuie să fie desemnat un laborator de referință al UE pentru febra aftoasă în scopul îndeplinirii funcțiilor și atribuțiilor prevăzute în anexa XVI la directiva respectivă.
(3) Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, a lansat o procedură de selecție a laboratorului de referință al UE pe baza criteriilor de competență tehnică și științifică și de expertiză a personalului.
(4) La încheierea procedurii de selecție, laboratorul câștigător, Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, finanțat de Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC), a fost desemnat, prin Decizia 2006/393/CE a Comisiei (2), ca laborator de referință al UE pentru febra aftoasă, pe o perioadă de cinci ani începând cu 7 iunie 2006.
(5) Directiva 2003/85/CE prevede, de asemenea, că Comisia ar trebui să reexamineze desemnarea laboratorului de referință al UE pentru febra aftoasă, pentru a verifica conformitatea acestuia cu funcțiile și sarcinile laboratorului respectiv, specificate în anexa XVI la directiva în cauză.
(6) Evaluarea, lansată de Comisie și finalizată în aprilie 2011, a concluzionat că Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory îndeplinește cu succes toate funcțiile și sarcinile laboratorului de referință al UE pentru febra aftoasă prevăzute în anexa XVI la Directiva 2003/85/CE și responsabilitățile laboratoarelor de referință ale UE, menționate la articolul 32 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (3).
(7) Desemnarea respectivului laborator ca laborator de referință al UE pentru febra aftoasă ar trebui, prin urmare, să fie prelungită pentru o perioadă de timp nedeterminată.
(8) În plus, Regatul Unit a informat în mod oficial Comisia că Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory poartă în prezent denumirea „Pirbright Institute”.
(9) Pentru a evita perturbarea activităților laboratorului de referință al UE pentru febra aftoasă, este necesar ca măsurile prevăzute de prezenta decizie să se aplice retroactiv, începând cu data de 7 iunie 2011.
(10) Prin urmare, din motive de claritate și de simplificare a legislației Uniunii, Decizia 2006/393/CE ar trebui abrogată și înlocuită cu prezenta decizie.
(11) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,