Începe proba gratuită

Regulament 2017/1221 · CELEX 32017R1221

Regulamentul (UE) 2017/1221 al Comisiei din 22 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 în ceea ce privește metodologia pentru determinarea emisiilor prin evaporare (încercarea de tipul 4) (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
22.06.2017
Intrare in vigoare
27.07.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_174_R_0002
Status
Inactiv
acces la informație UE măsuri pentru controlul poluării mecanică generală omologare poluare produsă de autovehicule standard tehnic vehicul cu motor vehicul industrial

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 715/2007 impune ca vehiculele ușoare noi să respecte anumite limite de emisii, inclusiv de emisii prin evaporare. Dispozițiile tehnice specifice necesare pentru punerea în aplicare a respectivului regulament au fost adoptate prin Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (2).

(2) În martie 2011, Comisia a înființat un grup de lucru care a reunit toate părțile interesate de reexaminarea metodologiei existente pentru măsurarea emisiilor prin evaporare și de elaborarea unei noi metodologii, care să abordeze, în principal, aspectele privind strategia de purjare, efectul etanolului asupra capacității de funcționare a canistrei cu cărbune activ, durabilitatea, permeația combustibilului și emisiile de realimentare.

(3) Grupul de lucru și-a bazat lucrările pe numeroase elemente conținute în două rapoarte publicate de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, intitulate „Estimating the Costs and Benefits of Introducing a new European Evaporative Emissions Test Procedure” și „Review of the European Test Procedure for Evaporative Emissions: Main Issues and Proposed Solutions”.

(4) Analiza grupului de lucru a identificat o serie de deficiențe care subminează eficacitatea controlului emisiilor prin evaporare și trebuie să fie remediate pentru a asigura un nivel satisfăcător de protecție a mediului. Prin urmare, este oportun să se introducă două proceduri noi privind îmbătrânirea canistrei cu cărbune activ și pentru a defini o permeabilitate a sistemului de alimentare cu combustibil în cadrul procedurii existente de omologare de tip.

(5) Adăugarea de etanol în combustibilii europeni pe bază de benzină, în special atunci când sunt amestecați în mod mecanic (splash-blended) are un efect asupra presiunii vaporilor de combustibil. Prin urmare, în cadrul încercării ar trebui să fie utilizat combustibilul de referință E10, pentru a reflecta mai bine combustibilul utilizat în prezent în Uniune.

(6) Rezervoarele fabricate din materiale plastice monostrat se vând în continuare în Uniune și se preconizează că vor continua să reprezinte o parte importantă a flotei europene până în anul 2030. Aceste rezervoare sunt însă permeabile la etanol, care este astfel emis în mediu. Prin urmare, pentru a lua în considerare acest efect, este necesară o procedură specifică pentru a măsura penetrabilitatea (modul de penetrare al) etanolului.

(7) Studiile efectuate de către Swedish Road Administration și TUV Nord au dovedit că adaosul de etanol afectează durabilitatea canistrelor cu cărbune activ. Din acest motiv, ar trebui să fie adăugată o nouă procedură de îmbătrânire a canistrei. Canistra îmbătrânită ar trebui să fie apoi folosită în vehiculul testat în timpul încercării SHED.

(8) Actualele strategii de purjare utilizate pentru vehiculele din Uniune nu sunt adecvate, în special pentru condusul în mediu urban și, prin urmare, pot conduce la creșterea emisiilor datorate scăpărilor. Ca atare, ciclul de conducere înainte de încercarea SHED a fost reexaminat, iar durata încercării diurne ar trebui să crească la 48 de ore.

(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 692/2008 ar trebui modificat în consecință.

(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic pentru autovehicule,

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului (CE) nr. 692/2008

Regulamentul (CE) nr. 692/2008 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, se adaugă următoarele puncte 45-48: „45. «sistem de stocare a combustibilului» înseamnă dispozitive care permit stocarea combustibilului, compuse din rezervorul de combustibil, ștuțul de umplere, dopul filetat al rezervorului și pompa de combustibil; 46. «factor de permeabilitate (FP)» înseamnă emisiile de hidrocarburi reflectate în permeabilitatea sistemului de stocare a combustibilului; 47. «rezervor monostrat» înseamnă un rezervor de combustibil construit cu un singur strat de material; 48. «rezervor multistrat» înseamnă un rezervor de combustibil construit cu cel puțin două straturi de materiale diferite, dintre care unul este impermeabil la hidrocarburi, inclusiv la etanol.” 2. La articolul 17, după al doilea paragraf se inserează următorul paragraf: „Anexa VI, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) 2017/1221 (*1) al Comisiei, se aplică de la 1 septembrie 2019 tuturor vehiculelor noi înmatriculate la acea dată și ulterior. (*1) JO L 174, 7.7.2017, p. 3.” " 3. Anexa VI se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.