Recitale
(1) În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011, Croația, care a aderat la Uniunea Europeană la data de 1 iulie 2013, trebuie, de la această dată, să supună obligației de a deține viză resortisanții țărilor terțe enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (2).
(2) În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011, dispozițiile acquis-ului Schengen privind condițiile și criteriile de eliberare a vizelor uniforme, precum și dispozițiile privind recunoașterea reciprocă a vizelor și echivalența dintre permisele de ședere/vizele de lungă ședere și vizele de scurtă ședere, se aplică în Croația numai după o decizie a Consiliului în acest sens. Cu toate acestea, dispozițiile sunt obligatorii pentru Croația începând cu data aderării.
(3) Prin urmare, Croația are obligația de a elibera vize naționale, pentru intrarea sau tranzitul pe teritoriul său, resortisanților țărilor terțe care dețin o viză uniformă, o viză de lungă ședere sau un permis de ședere eliberat de un stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen ori un document similar eliberat de Bulgaria, Cipru și România, care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.
(4) Titularii de documente eliberate de statele membre care aplică integral acquis-ul Schengen și de documente eliberate de Bulgaria, Cipru și România nu prezintă niciun risc pentru Croația, întrucât aceștia au fost supuși tuturor controalelor necesare de către statele membre respective. Pentru a evita impunerea unor sarcini administrative suplimentare nejustificate Croației, ar fi necesară adoptarea de norme comune prin care Croația să fie autorizată să recunoască în mod unilateral anumite documente eliberate de statele membre ca fiind echivalente cu vizele sale naționale și să instituie un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele sale externe, bazat pe această echivalență unilaterală.
(5) Normele comune introduse prin Decizia nr. 895/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și prin Decizia nr. 582/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) ar trebui abrogate. În ceea ce privește Cipru, care pune în aplicare regimul comun instituit prin Decizia nr. 895/2006/CE începând cu data de 10 iulie 2006, și Bulgaria și România, care aplică regimul comun instituit prin Decizia nr. 582/2008/CE începând cu data de 18 iulie 2008, ar fi necesară adoptarea de norme comune prin care Bulgaria, Cipru și România să fie autorizate, precum Croația, să recunoască în mod unilateral anumite documente eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, precum și documente similare eliberate de Croația, ca fiind echivalente cu vizele sale naționale și să instituie un regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe ale acestora, bazat pe această echivalență unilaterală. Prezenta decizie nu aduce atingere obiectivului Bulgariei și României de a deveni state membre Schengen fără întârziere.
(6) Regimul simplificat stabilit prin prezenta decizie ar trebui să se aplice pe o perioadă de tranziție, până la data care urmează a fi stabilită printr-o decizie a Consiliului, astfel cum este prevăzut la articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2003 în ceea ce privește Ciprul, la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2005 în ceea ce privește Bulgaria și România și la articolul 4 alineatul (2) primul paragraf din Actul de aderare din 2011 în ceea ce privește Croația, sub rezerva unor eventuale dispoziții tranzitorii privind documentele eliberate înainte de data respectivă.
(7) Participarea la sistemul simplificat ar trebui să fie facultativă, fără să impună statelor membre obligații suplimentare celor stabilite prin Actul de aderare din 2003, Actul de aderare din 2005 sau prin Actul de aderare din 2011.
(8) Normele comune ar trebui să se aplice vizelor uniforme de scurtă ședere, vizelor de lungă ședere și permiselor de ședere eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, vizelor cu valabilitate teritorială limitată eliberate unui solicitant care deține un document de călătorie care nu este recunoscut de unul sau mai multe, dar nu de toate statele membre, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (Codul de vize) și de țările asociate la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, precum și vizelor de scurtă ședere, vizelor de lungă ședere și permiselor de ședere eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru și România. Recunoașterea unui document ar trebui limitată la perioada de valabilitate a acestuia.
(9) Condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (6) trebuie să fie îndeplinite, cu excepția cerinței de a fi în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001, în măsura în care prezenta decizie creează un regim de recunoaștere unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente eliberate de statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, precum și a documentelor similare eliberate de Bulgaria, Croația, Cipru și România pentru tranzitul sau șederea pe teritoriile lor pentru o perioadă care nu depășește 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
(10) Deoarece obiectivul prezentei decizii, și anume introducerea unui regim de recunoaștere unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente emise de alte state, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(11) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se află sub incidența articolului 1 punctul (B) din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (8).
(12) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (10).
(13) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (12).
(14) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
(15) Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (13); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea acesteia, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
(16) Prezenta decizie reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (14); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea acesteia, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,