Recitale
(1) Protocolul nr. 2 la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei din 14 mai 1973 (3) (denumit în continuare „Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei”) și Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE (4) stabilesc regimurile comerciale care se aplică anumitor produse agricole și produse agricole prelucrate între părțile contractante.
(2) Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE prevede o taxă vamală zero aplicabilă apelor cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori sau aromatizate, clasificate la codul NC 2202 10 00, precum și altor băuturi nealcoolice care nu conțin produse de la pozițiile 0401-0404 sau grăsimilor obținute din produse de la pozițiile 0401-0404, clasificate la codurile NC 2202 91 00 și 2202 99.
(3) Taxa vamală zero aplicabilă apelor și celorlalte băuturi în cauză a fost suspendată temporar pentru Norvegia, pentru o perioadă nelimitată, printr-un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei privind Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (5) (denumit în continuare „Acordul sub forma unui schimb de scrisori”), aprobat prin Decizia 2004/859/CE. În conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori, importurile scutite de taxe vamale de mărfuri încadrate la codurile NC 2202 10 00, ex 2202 91 00 și ex 2202 99 originare din Norvegia sunt permise numai în limitele unui contingent scutit de taxe vamale. Pentru importurile care depășesc contingentul alocat trebuie achitată o taxă.
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/2063 al Comisiei (6) a prevăzut că regimul accizelor stabilit în Acordul sub forma unui schimb de scrisori nu trebuie să se aplice importurilor în Uniune în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2016, permițând accesul nelimitat și scutit de taxe vamale al acestor mărfuri în Uniune.
(5) Contingentul tarifar pentru 2017 pentru apele și băuturile respective trebuie să fie deschis în prezent, în conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori. Ultimul contingent anual pentru produsele în cauză a fost deschis pentru anul 2015 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1130/2014 al Comisiei (7). Întrucât pentru anul 2016 nu a fost deschis niciun contingent anual, volumul contingentului pentru 2017 ar trebui să fie stabilit la același nivel ca și pentru 2015.
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/2447 al Comisiei (8) prevede norme de gestionare a contingentelor tarifare. Contingentul tarifar deschis prin prezentul regulament ar trebui să fie gestionat în conformitate cu normele respective.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru probleme orizontale referitoare la comerțul cu produse agricole prelucrate care nu sunt cuprinse în anexa I,