Recitale
(1) Protocolul nr. 2 la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei din 14 mai 1973 (3) („Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei”) și Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE (4) stabilesc regimurile comerciale care se aplică anumitor produse agricole și produse agricole prelucrate între părțile contractante.
(2) Protocolul nr. 3 la Acordul privind SEE prevede o taxă vamală zero care se aplică apelor cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, sau aromatizate, clasificate la codul NC 2202 10 00 , precum și altor băuturi nealcoolice care nu conțin produse de la pozițiile 0401 până la 0404 sau grăsimi obținute din produse de la pozițiile 0401 până la 0404 , clasificate la codul NC 2202 90 10 .
(3) Taxa vamală zero aplicabilă apelor și celorlalte băuturi în cauză a fost suspendată temporar pentru Norvegia, pentru o perioadă nelimitată, printr-un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei privind Protocolul nr. 2 la Acordul bilateral de liber schimb între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (5) (denumit în continuare „Acordul sub forma unui schimb de scrisori”), aprobat prin Decizia 2004/859/CE. În conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori, importurile scutite de taxe vamale de mărfuri încadrate la codurile NC 2202 10 00 și ex 2202 90 10 originare din Norvegia sunt permise numai în limitele unui contingent scutit de taxe vamale. Pentru importurile care depășesc contingentul alocat trebuie achitată o taxă.
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1322/2013 al Comisiei (6) a stabilit că suspendarea temporară a regimului de scutire de taxe vamale nu trebuie să se aplice importurilor în Uniune ale apelor și băuturilor respective de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2014, acordând astfel mărfurilor respective un acces nelimitat și scutit de taxe vamale în Uniune.
(5) Contingentul tarifar pentru 2015 pentru apele și băuturile respective trebuie să fie deschis, în conformitate cu Acordul sub forma unui schimb de scrisori. Ultimul contingent anual pentru produsele în cauză a fost deschis pentru anul 2013 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1085/2012 al Comisiei (7).Întrucât pentru anul 2014 nu a fost deschis niciun contingent anual, volumul contingentului pentru 2015 ar trebui să fie stabilit la același nivel ca și pentru 2013.
(6) Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (8) prevede norme de gestionare a contingentelor tarifare. Contingentul tarifar deschis prin prezentul regulament ar trebui să fie gestionat în conformitate cu normele respective.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare pentru probleme orizontale referitoare la comerțul cu produse agricole prelucrate care nu sunt cuprinse în anexa I,