Recitale
(1) Sectorul produselor lactate se confruntă cu o perturbare a pieței cauzată de un dezechilibru între cerere și ofertă la nivel mondial, la care contribuie prelungirea până la sfârșitul anului 2017 a interdicției impuse de Rusia asupra importului de produse agricole și alimentare originare din Uniune.
(2) Cererea de lapte și produse lactate la nivel mondial a crescut ușor în 2015 și în primele luni ale anului 2016, dar într-un ritm mult mai scăzut decât producția.
(3) Oferta de lapte la nivel mondial a crescut, în general, de-a lungul anului 2015, cu o creștere combinată a producției în Uniune, în Statele Unite și în Noua Zeelandă care se ridică la aproximativ 4,5 milioane de tone, în timp ce totalul exporturilor din Uniune și din cele două țări terțe în echivalent lapte au scăzut cu aproximativ 200 000 de tone.
(4) În primele patru luni ale anului 2016, producția de lapte în Uniune, în Statele Unite și în Noua Zeelandă a crescut cu aproximativ 3,6 milioane de tone, mai puțin de 1 % din acest volum fiind absorbit de exporturi suplimentare.
(5) Acordurile voluntare și deciziile privind planificarea producției în sectorul laptelui și produselor lactate au fost autorizate pentru organizațiile de producători recunoscute, asociațiile acestora și organizațiile interprofesionale recunoscute, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/559 al Comisiei (3), și pentru cooperative și alte forme de organizații de producători din sectorul laptelui și produselor lactate, prin Regulamentul delegat (UE) 2016/558 al Comisiei (4), pentru o perioadă de șase luni începând cu 13 aprilie 2016. Perioada în cauză a fost prelungită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1615 al Comisiei (5).
(6) Instrumentele de intervenție pe piață sub forma intervenției publice și a depozitării private pentru unt și lapte praf degresat au rămas disponibile fără întrerupere din septembrie 2014.
(7) Aceste instrumente au atenuat impactul crizei și au stabilit o limită minimă pentru scăderea continuă a prețurilor produselor lactate, dar dezechilibrul la nivel mondial persistă.
(8) Pentru a ajuta sectorul laptelui și produselor lactate să găsească un nou echilibru în situația gravă predominantă pe piață și dat fiind că, pe baza analizelor de piață disponibile, nu se preconizează nicio scădere semnificativă a volumelor de producție până la sfârșitul anului 2017, este oportun să se acorde ajutoare producătorilor de lapte din Uniune care își iau în mod voluntar angajamentul să reducă producția de lapte.
(9) Având în vedere că producția de lapte din Uniune este caracterizată în mare parte de livrările de lapte de vacă, în timp ce vânzările directe și laptele de la alte specii reprezintă doar o mică parte a producției de lapte din Uniune, este oportun ca ajutoarele să fie disponibile doar pentru reducerea livrărilor de lapte de vacă.
(10) Pentru a obține o reducere efectivă a livrărilor de lapte de vacă, eligibilitatea solicitanților ar trebui să se limiteze la cei care livrau lapte de vacă primilor cumpărători în iulie 2016, perioada cea mai recentă pentru care solicitanții pot furniza dovada unei astfel de livrări.
(11) În același scop de eficacitate, ajutoarele din partea Uniunii nu ar trebui să acopere mai mult de o reducere de 50 % a livrărilor de lapte de vacă în comparație cu perioada de referință relevantă.
(12) Ajutoarele prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie acordate ca o măsură de sprijinire a piețelor agricole în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
(13) Ar trebui să se permită cumularea ajutoarelor respective cu alte măsuri de sprijin finanțate din Fondul european de garantare agricolă și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.
(14) Întrucât grantul financiar este stabilit în euro, este necesar, pentru a se asigura o aplicare uniformă și simultană, să se stabilească o dată pentru conversia cuantumurilor alocate statelor membre care nu au adoptat euro. Prin urmare, este necesar să se determine faptul generator al cursului de schimb, în conformitate cu articolul 106 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Având în vedere principiul menționat la alineatul (2) litera (b) din articolul respectiv și criteriile prevăzute la alineatul (5) litera (c) din articolul respectiv, faptul generator ar trebui să fie data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(15) Pentru ca sistemul să funcționeze în mod eficace fără a se depăși volumul total maxim al reducerii livrărilor de lapte de vacă care fac obiectul ajutoarelor, ar trebui să fie prevăzute notificări în ceea ce privește cererile de ajutor și cererile de plată.
(16) Pentru a se maximiza utilizarea sistemului, ar trebui prevăzute mai multe perioade de depunere a cererilor, până când volumul total al reducerii livrărilor de lapte de vacă corespunzător bugetului disponibil este epuizat de cererile de ajutor. Pentru a se asigura că cererile sunt tratate în mod eficient, acestea ar trebui să fie depuse de preferință prin mijloace electronice.
(17) Pentru ca cererile să implice o reducere semnificativă a livrărilor de lapte de vacă și pentru a se evita o sarcină administrativă disproporționată, ar trebui stabilită o cantitate minimă a reducerii livrărilor de lapte de vacă pentru fiecare cerere.
(18) Pentru a se asigura tratamentul uniform al cererilor de pe întreg teritoriul Uniunii, ar trebui stabilit un factor de conversie standard pentru transformarea litrilor în kilograme.
(19) Statele membre ar trebui să verifice nu doar admisibilitatea cererilor de ajutor, ci și caracterul plauzibil al acestora. De exemplu, o cerere de ajutor în cazul căreia volumul total de lapte de vacă ce ar urma să fie livrat către primii cumpărători în perioada de reducere este mai mare decât volumul total livrat în perioada de referință nu ar trebui să fie considerată plauzibilă.
(20) Pentru a se garanta că beneficiarii primesc ajutorul în cel mai scurt timp posibil și că reducerea producției poate să înceapă fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării,