Recitale
(1) Sectorul laptelui și produselor lactate traversează în prezent o perioadă prelungită de dezechilibre grave ale pieței. Prețurile laptelui la producător au fost sub presiune în ultimele 18 luni din cauza dezechilibrului dintre creșterea producției și încetinirea creșterii cererii pe piața mondială. Livrările de lapte în Uniune au crescut cu mai mult de trei milioane și jumătate de tone în 2015, în timp ce cererea de import pe piața mondială nu a crescut. Aceasta a fost consecința unei creșteri și mai mari a livrărilor de lapte în 2014, în timp ce tendința pe termen lung a cererii de import se estimează că va atinge în medie echivalentul a un milion și jumătate de tone de lapte mai mult pe an. Marjele la nivel de exploatație se confruntă în același timp cu scăderea veniturilor legate de lapte și cu creșterea costurilor, în special a celor legate de serviciul datoriei. Caracterul pe termen lung al investițiilor în șeptelurile de animale de lapte face ca schimbarea rapidă a activității economice în circumstanțe nefavorabile să fie foarte dificilă pentru fermieri.
(2) Comisia a adoptat deja o serie de măsuri excepționale pentru a remedia situația în temeiul articolului 219 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în Regulamentele delegate (UE) nr. 949/2014 (2), (UE) nr. 950/2014 (3), (UE) nr. 1263/2014 (4), (UE) nr. 1336/2014 (5), (UE) nr. 1370/2014 (6), (UE) 2015/1549 (7), (UE) 2015/1852 (8) și (UE) 2015/1853 (9) ale Comisiei.
(3) Laptele praf degresat a fost achiziționat în cadrul intervenției publice începând din iulie 2015.
(4) De la introducerea interdicției la import impusă de Rusia în august 2014, s-a acordat sprijin pentru depozitarea privată a untului, a laptelui praf degresat și a brânzeturilor.
(5) În pofida eficacității acestor măsuri, situația continuă să se deterioreze, din cauza faptului că închiderea pieței rusești și scăderea cererii din China au afectat sectorul laptelui într-un moment în care se făcuseră investiții în producție în vederea expirării cotei de lapte la 31 martie 2015 și a perspectivelor pozitive pe piața mondială. Pe baza analizei de piață disponibile, în următorii doi ani, nu se așteaptă nicio scădere semnificativă a volumelor de producție.
(6) Pentru a ajuta sectorul laptelui și produselor lactate să găsească un nou echilibru în situația gravă predominantă de pe piață și pentru a însoți ajustările necesare după expirarea cotei de lapte, este adecvat să se permită organizațiilor de producători recunoscute, asociațiilor acestora și organizațiilor interprofesionale recunoscute să încheie acorduri și să ia decizii voluntare privind planificarea producției cu titlu temporar, pentru o perioadă de șase luni.
(7) Astfel de acorduri și decizii privind planificarea producției ar trebui să fie autorizate temporar timp de șase luni, într-o perioadă care să coincidă cu primăvara și vara, acesta fiind sezonul de vârf al producției în sectorul laptelui și produselor lactate, și ar trebui, prin urmare, să aibă impactul cel mai semnificativ.
(8) În conformitate cu articolul 222 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, o autorizație este acordată cu condiția ca aceasta să nu afecteze funcționarea pieței interne și ca acordurile și deciziile să vizeze exclusiv stabilizarea sectorului laptelui și produselor lactate. Condiția specifică în cauză exclude acordurile și deciziile care conduc direct sau indirect la împărțirea piețelor, la discriminarea pe criterii de naționalitate sau la fixarea prețurilor.
(9) Autorizația prevăzută în prezentul regulament ar trebui să acopere teritoriul Uniunii, având în vedere că dezechilibrului grav al pieței afectează întreaga Uniune.
(10) Pentru ca statele membre să aibă posibilitatea de a evalua dacă aceste acorduri și decizii aduc atingere bunei funcționări a pieței interne și vizează exclusiv stabilizarea sectorului laptelui și produselor lactate, ar trebui să fie puse la dispoziția autorităților competente informații privind acordurile încheiate și deciziile luate, precum și privind volumul de producție care face obiectul acestora.
(11) Având în vedere dezechilibrul grav al pieței și perioada premergătoare sezonului de vârf, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,