Recitale
(1) În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei (2), sistemul de identificare și înregistrare a drepturilor la plată trebuie să asigure trasabilitatea eficace a drepturilor la plată în privința anumitor elemente, printre care data ultimei activări. Dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) referitoare la alimentarea rezervei naționale sau a rezervei regionale în temeiul schemei de plată de bază nu mai prevăd necesitatea acestei informații specifice dacă se poate stabili numărul total al drepturilor la plată per fermier.
(2) Articolul 9 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 prevede norme referitoare la determinarea suprafețelor în cazul cărora parcela agricolă conține elemente de peisaj și arbori. Este oportună reformularea dispoziției respective pentru a se face referire în mod clar la hectarele eligibile.
(3) Articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei (4) prevede că rezultatele controalelor preliminare trebuie notificate beneficiarului de către autoritatea competentă în termen de 26 de zile calendaristice de la data finală de depunere a cererii unice, a cererii de ajutor sau a cererii de plată menționate la articolul 13 din regulamentul respectiv. Articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 prevede derogări de la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (5) în ceea ce privește datele finale de depunere. Din motive de consecvență, este oportun să se introducă aceeași derogare pentru ultima dată posibilă pentru notificarea rezultatelor respectivelor controale preliminare și pentru ultima dată posibilă pentru notificarea către autoritatea competentă, de către beneficiar, a modificărilor efectuate în urma respectivelor controale preliminare. De asemenea, ar trebui să se clarifice că, în orice caz, perioada de 26 de zile calendaristice pentru notificarea rezultatelor respectivelor controale preliminare va expira în ziua care urmează ultimei date posibile pentru depunerea întârziată a unei cereri de ajutor, a unei cereri de plată sau a unei cereri legate de drepturile la plată.
(4) În ceea ce privește plata redistributivă, plata pentru tinerii fermieri și plata pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale, articolul 18 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 prevede principiul conform căruia un fermier nu ar trebui sancționat pentru supradeclarare dacă nu se poate obține niciun avantaj în urma respectivei supradeclarări, dată fiind limita maximă în ceea ce privește hectarele pentru care se poate acorda o plată. A existat o dispoziție similară în cazul primelor pentru animale în Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei (6) și în cazul măsurilor legate de suprafețele agricole în Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei (7). Pentru a se garanta continuitatea și echitatea în ceea ce privește modul în care sunt tratați fermierii, precum și din motive de simplificare, este oportună introducerea unei astfel de reguli în Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 în ceea ce privește calcularea bazei pentru plățile din cadrul tuturor schemelor de ajutoare legate de suprafață și de animale și al tuturor măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, acolo unde este cazul.
(5) În cadrul Sistemului Integrat de Administrare și Control, calcularea ajutorului la care are dreptul beneficiarul se bazează pe conceptul de grupă de culturi. În temeiul plății redistributive prevăzute la articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, statele membre pot decide să modifice numărul hectarelor pentru care se acordă plăți diferite. Introducerea unei grupe de culturi specifice pentru plata redistributivă ar contribui la simplificarea cererii depuse de beneficiar în cazul diferențierii plății redistributive, deoarece beneficiarul nu ar trebui să indice care parcelă agricolă aparține cărei părți a numărului de hectare care face obiectul diferențierii. Din motive de consecvență, este adecvat să se introducă aceeași dispoziție în ceea ce privește schema pentru tinerii fermieri și măsurile de sprijin cuplat facultativ.
(6) În cazul schemelor de ajutoare legate de suprafață sau al măsurilor de sprijin diferite de schema de plată de bază sau de schema de plată unică pe suprafață, articolul 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 distinge grupele de culturi ca o grupă pentru fiecare dintre suprafețele declarate pentru care se aplică o rată de ajutor sau de sprijin diferită. În ceea ce privește plățile pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, în conformitate cu articolul 31 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8), statele membre trebuie să prevadă, cu excepția anumitor cazuri specifice, degresivitatea plăților pentru suprafețe care depășesc un prag minim per exploatație, care urmează a fi stabilit în program. În privința plății respective, ar trebui să se precizeze că, atunci când se utilizează cuantumuri degresive ale ajutoarelor, trebuie să se țină cont de media cuantumurilor respective în raport cu respectivele suprafețe declarate, astfel cum s-a prevăzut anterior la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.
(7) Având în vedere evoluția Sistemului Integrat de Administrare și Control și din motive legate de simplificare, este oportună adaptarea sancțiunilor administrative aferente schemelor de ajutoare sau măsurilor de sprijin în cadrul cărora se pot desfășura controale administrative încrucișate eficace, prin raportarea la sistemul de identificare a parcelelor agricole, și în cadrul cărora este posibilă recuperarea retroactivă, mai exact în cadrul schemelor de ajutoare pe suprafață prevăzute în titlul III capitolele 1, 2, 4 și 5 și în titlul V din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafață menționate la articolele 30 și 31 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. Această adaptare ar trebui să țină seama de principiul disuasiunii și de cel al proporționalității, pentru a respecta buna gestiune financiară a politicii agricole comune.
(8) În cazul respectivelor scheme de ajutoare sau măsuri de sprijin, este adecvat să se introducă un sistem de sancțiuni reduse pentru prima abatere referitoare la supradeclarări minore. În conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare și pentru a preveni utilizarea abuzivă a sistemului și a stimula declarările corecte în viitor, cuantumul cu care a fost redusă sancțiunea administrativă ar trebui plătit dacă beneficiarului i se impune o altă sancțiune administrativă pentru respectiva schemă de ajutoare pe suprafață sau măsură de sprijin pe suprafață în anul de cerere următor.
(9) Articolul 24 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 prevede reduceri ale plății de ecologizare în cazurile în care nu este respectată diversificarea culturilor. Din motive de claritate, ar trebui inclusă o dispoziție specifică în care să fie vizate cazurile de nerespectare a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013.
(10) În temeiul articolului 21 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, beneficiarul trebuie să se angajeze, dacă este cazul, să țină animale în exploatație pentru o perioadă stabilită de statul membru și să indice, în cererea de ajutor pentru animale sau în cererile de plată din cadrul măsurilor de sprijin legate de animale, locul sau locurile în care vor fi ținute animalele pe durata perioadei respective. Este oportun să se prevadă dispoziții pe baza cărora să poată fi considerate determinate animalele care, în perioada respectivă, au fost mutate în alt loc decât în locurile notificate, cu condiția ca animalele respective să poată fi găsite imediat în exploatație în timpul controalelor la fața locului.
(11) Articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei (9) prevede că statele membre trebuie să stabilească, ca o condiție de eligibilitate, cerința de a identifica și de a înregistra animalele în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Referirea la dispoziția din regulamentul menționat ca la un criteriu de eligibilitate sistematic are scopul de a garanta identificarea fără echivoc a animalelor eligibile pentru ajutor sau pentru sprijin. În acest sens, la articolul 30 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 ar trebui să se precizeze că introducerea incorectă în registru, în pașapoartele animalelor și/sau în baza de date electronică referitoare la bovine a unor elemente precum sexul, rasa, culoarea sau data ar trebui considerată neconformitate după prima constatare, dacă informația este esențială pentru evaluarea eligibilității animalelor în cadrul schemei de ajutoare sau al măsurii de sprijin în cauză. În caz contrar, animalul în cauză ar trebui considerat nedeterminat dacă se găsesc astfel de intrări incorecte cu ocazia a cel puțin două controale efectuate într-o perioadă de 24 de luni.
(12) Sancțiunile administrative care trebuie aplicate în cadrul măsurilor de sprijin legate de animale sunt prevăzute la articolul 31 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 și sunt menite a fi aplicate la nivelul măsurii. Articolul menționat nu ține seama de faptul că operațiunile din cadrul unei măsuri pot viza rase și specii de animale diferite, care pot face obiectul unor rate de sprijin diferite și al unor criterii de eligibilitate diferite în cadrul programelor de dezvoltare rurală. Prin urmare, este oportun ca articolul respectiv să indice tipul operațiunii.
(13) În plus, articolul 31 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 face referire la un prag de trei animale în privința cărora se constată neconformități. În cazul speciilor cu ciclu de producție scurt, cu o rată ridicată de rotație a animalelor, pragul respectiv ar putea să nu ducă la un nivel al sancțiunilor echivalent cu cel aplicat în cazul bovinelor, al ovinelor și al caprinelor. Așadar, în privința speciilor cu ciclu de producție scurt, statele membre ar trebui să poată stabili un număr de animale adecvat, echivalent, în esență, cu pragul de trei.
(14) Pentru a se asigura fiabilitatea datelor utilizate în scopul sistemului fără cereri de plată, astfel cum se menționează la articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, animalele potențial eligibile ar trebui să facă obiectul controalelor la fața locului. În cazul în care se constată neconformități, se aplică sancțiunile administrative prevăzute la articolul 31 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Fără a se aduce atingere altor criterii de eligibilitate, respectivele animale potențial eligibile vor fi considerate, totuși, eligibile pentru plată dacă neconformitățile legate de cerințele privind identificarea și înregistrarea sunt remediate cel târziu în prima zi a perioadei de reținere sau cel târziu la data aleasă de statul membru, în conformitate cu articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014. Așadar, la articolul 31 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 ar trebui să se specifice că animalele potențial eligibile despre care se constată că nu au fost identificate sau înregistrate corect sunt considerate animale în privința cărora s-au constatat neconformități, indiferent de statutul respectivelor animale din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute la articolul 53 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014.
(15) În plus, articolul 31 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 stabilește metodologia de calculare a sancțiunilor administrative pentru animalele declarate în cadrul schemelor de ajutoare pentru animale sau al măsurilor de sprijin pentru animale. Metodologia respectivă se bazează pe numărul de animale individuale în cazul cărora se constată neconformități, indiferent de numărul zilelor petrecute în exploatație de animalele respective. Unele state membre au instituit un sistem în cadrul căruia calculul ajutorului sau al sprijinului nu se bazează doar pe numărul animalelor individuale care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, ci și pe numărul zilelor petrecute în exploatație pentru care animalele îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Din motive de proporționalitate, statele membre respective ar trebui să își adapteze în consecință metodologia de calculare a sancțiunilor administrative.
(16) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului (11), statele membre trebuie să stabilească un sistem de identificare și înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină care să cuprindă un registru central sau o bază de date electronică. Așadar, este oportună extinderea domeniului de aplicare al articolului 34 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 pentru a include speciile de animale respective.
(17) Din motive de claritate, este oportun să se precizeze, la articolele 43 și 44 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, că aplicarea în continuare a Regulamentelor (CE) nr. 1122/2009 și (UE) nr. 65/2011, precum și aplicarea amânată a Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 vizează și cererile de sprijin. De asemenea, este oportun să se precizeze că aplicarea în continuare a Regulamentelor (CE) nr. 1122/2009 și (UE) nr. 65/2011 vizează cererile de plată referitoare la anul 2014 și la ani anteriori.
(18) În plus, este oportun să se precizeze, la articolul 43 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, că, în ceea ce privește cererile de plată pentru cheltuielile aferente asistenței tehnice menționate la articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (12) prezentate în legătură cu anul 2015, se aplică în continuare Regulamentele (CE) nr. 1122/2009 și (UE) nr. 65/2011.
(19) În sfârșit, din motive de claritate, este oportună înlocuirea trimiterilor la un temei juridic în Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 cu o trimitere la articolul 28 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (13).
(20) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 ar trebui modificat în consecință.
(21) Din motive de continuitate, modificările care clarifică articolele 43 și 44 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 ar trebui aplicate în ceea ce privește anii de cerere și perioadele de primă care încep la data prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 640/2014,