Articolul 1
(1) Fiecare stat membru stabilește un sistem de identificare și înregistrare a bovinelor în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.
(2) Dispozițiile prezentului titlu se aplică fără a aduce atingere normelor comunitare care pot fi stabilite în vederea eradicării sau combaterii maladiilor și fără a aduce atingere prevederilor Directivei 91/496/CEE și ale Regulamentului (CEE) nr. 3508/92 (16). Cu toate acestea, dispozițiile Directivei 92/102/CEE, care se referă in principal la bovine, nu se mai aplică de la data la care aceste animale trebuie identificate conform prezentului titlu.
Articolul 2
În sensul prezentului titlu:
— „animal” reprezintă o bovină în sensul articolului 2 alineatul 2 literele (b) și (c) din Directiva 64/432/CEE (17),
— „exploatație” reprezintă orice unitate, construcție sau, în cazul unei exploatații în spațiu deschis, orice loc de pe teritoriul unui stat membru în care sunt deținute, crescute sau îngrijite animalele menționate în prezentul regulament,
— „deținător” reprezintă orice persoană fizică sau juridică responsabilă de animale, permanent sau temporar, inclusiv în timpul transportului sau pe o piață,
— „autoritate competentă” reprezintă autoritatea centrală sau autoritățile unui stat membru responsabile sau însărcinate cu efectuarea controalelor veterinare și cu aplicarea prezentului titlu sau, pentru controlul primelor, autoritățile însărcinate cu punerea în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3508/92.
Articolul 3
Sistemul de identificare și de înregistrare a bovinelor cuprinde următoarele elemente:
(a) crotalii pentru identificarea individuală a animalelor;
(b) baze de date electronice;
(c) pașapoarte pentru animale;
(d) registre individuale păstrate în fiecare exploatație.
Comisia și autoritatea competentă a statului membru în cauză au acces la toate informațiile menționate în prezentul titlu. Statele membre și Comisia iau măsurile necesare pentru ca toate părțile interesate, inclusiv asociațiile de consumatori interesate recunoscute de statul membru, să aibă acces la aceste date, cu condiția garantării protecției și a confidențialității datelor solicitate în temeiul dreptului intern.
Articolul 4
(1) Toate animalele dintr-o exploatație născute după 31 decembrie 1997 sau destinate comerțului intracomunitar după această dată sunt identificate printr-o crotalie aprobată de autoritatea competentă, aplicată pe fiecare ureche. Cele două crotalii au același cod unic de identificare, care permite identificarea individuală a fiecărui animal și a exploatației în care s-a născut. Prin derogare de la mențiunile anterioare, animalele născute înainte de 1 ianuarie 1998 sau destinate comerțului intracomunitar după această dată pot fi identificate până la 1 septembrie 1998 în conformitate cu Directiva 92/102/CEE.
Prin derogare de la primul paragraf, animalele născute înainte de 1 ianuarie 1998 și destinate după această dată comerțului intracomunitar pot fi identificate până la 1 septembrie 1999 în conformitate cu Directiva 92/102/CEE.
Bovinele destinate unor evenimente culturale sau sportive (cu excepția târgurilor și expozițiilor) pot fi identificate prin intermediul unui sistem de identificare care oferă garanții echivalente și care este agreat de Comisie.
(2) Crotalia se aplică într-un termen stabilit de statul membru, de la nașterea animalului și în orice caz înainte ca animalul să părăsească exploatația în care s-a născut. Acest termen nu trebuie să depășească treizeci de zile până la 31 decembrie 1999 și douăzeci de zile după această dată.
Totuși, la cererea unui stat membru, Comisia poate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul 2, să stabilească circumstanțele în care statele membre pot prelungi intervalul maxim.
Nici un animal născut după 31 decembrie 1997 nu poate părăsi o exploatație fără a fi identificat conform dispozițiilor prezentului articol.
(3) Orice animal importat dintr-o țară terță, care a trecut de controalele stabilite de Directiva 91/496/CEE și care rămâne pe teritoriul comunitar este identificat în exploatația de destinație printr-o crotalie conformă cu dispozițiile prezentului articol, într-un termen care trebuie stabilit de către statul membru și care nu trebuie să depășească douăzeci de zile după controalele menționate anterior și, în orice caz, înaintea părăsirii exploatației.
Totuși, identificarea animalului nu este necesară dacă exploatația de destinație este un abator situat în același stat membru, iar în acest abator se efectuează controalele necesare și animalul este sacrificat în cele douăzeci de zile care urmează după aceste controale.
Identificarea inițială efectuată de o țară terță este înregistrată în baza de date electronică menționată în articolul 5 sau, dacă aceasta nu este pe deplin operațională, în registrele menționate în articolul 3, cu codul de identificare atribuit de statul membru de destinație.
(4) Orice animal care provine dintr-un alt stat membru își păstrează crotalia de origine.
(5) Nici o crotalie nu poate fi îndepărtată sau înlocuită fără autorizarea autorității competente.
(6) Crotaliile sunt atribuite exploatației, distribuite și aplicate animalelor în conformitate cu procedura stabilită de autoritatea competentă.
(7) Până cel târziu la 31 decembrie 2001, Parlamentul European și Consiliul, pe baza unui raport al Comisiei, însoțit de propuneri, dacă este cazul, și în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 95 din tratat, decid asupra posibilității de a introduce sisteme electronice de identificare, în funcție de progresele realizate în acest domeniu.
Articolul 5
Autoritatea competentă a statelor membre creează o bază de date electronică în conformitate cu articolele 14 și 18 din Directiva 64/432/CEE.
Bazele de date electronice sunt pe deplin operaționale cel târziu la 31 decembrie 1999 și conțin, de la această dată, toate datele cerute în temeiul directivei menționate anterior.
Articolul 6
(1) De la 1 ianuarie 1998, pentru fiecare animal care va trebui identificat în conformitate cu articolul 4, autoritatea competentă eliberează un pașaport în 14 zile de la notificarea nașterii sau, în cazul unor animale importate din țări terțe, în cele paisprezece zile care urmează notificării noii identificări de către statul membru în cauză, în conformitate cu articolul 4 alineatul 3. Autoritatea competentă poate elibera un pașaport pentru animalele provenind dintr-un alt stat membru în aceleași condiții. În acest caz, pașaportul care însoțește animalul la sosire este predat autorității competente, care îl restituie statului membru care l-a eliberat.
Totuși, la cererea unui stat membru, Comisia poate, în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul 2, să stabilească circumstanțele în care intervalul maxim poate fi prelungit.
(2) Atunci când un animal este deplasat, el trebuie însoțit de un pașaport.
(3) Prin derogare de la alineatul 1 prima teză și de la alineatul 2, statele membre:
— care dispun de o bază de date electronică pe care Comisia o consideră pe deplin operațională, în conformitate cu articolul 5, pot dispune ca pașaportul să nu fie eliberat decât în cazul animalelor destinate comerțului intracomunitar și ca aceste animale să nu fie însoțite de pașaport decât în caz de deplasare de pe teritoriul statului membru în cauză spre un alt stat membru, caz în care pașaportul conține date dintr-o bază de date electronică. În aceste state membre, pașaportul care însoțește un animal importat dintr-un alt stat membru este predat, la sosire, autorității competente;
— pot să autorizeze, până la 1 ianuarie 2000, acordarea de pașapoarte colective pentru cirezile care se deplasează în interiorul statului membru în cauză, cu condiția ca aceste cirezi să aibă aceeași origine și aceeași destinație și să fie însoțite de un certificat veterinar.
(4) În caz de deces al animalului, pașaportul este restituit de deținător autorității competente cel târziu după 7 zile de la decesul animalului. Dacă animalul este trimis la abator, gestionarul abatorului este responsabil de restituirea pașaportului către autoritatea competentă.
(5) În cazul unor animale exportate în țări terțe, pașaportul este restituit de ultimul deținător autorității care are competență în regiunea în care este exportat animalul.
Articolul 7
(1) Toți deținătorii de animale, cu excepția transportatorilor:
— țin un registru la zi,
— semnalează, din momentul în care baza de date electronică este pe deplin operațională, autorității competente, într-un interval stabilit de statul membru și cuprins între 3 și 7 zile, toate deplasările destinate sau provenind din exploatație, precum și toate nașterile și decesele animalelor din exploatație, precizând data acestora. Totuși, la cererea unui stat membru, Comisia poate să stabilească, în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul 2, circumstanțele în care statele membre pot prelungi termenul maxim și pot prevedea normele specifice care se aplică circulației bovinelor în scopul pășunatului, în timpul verii, în diverse regiuni de munte.
(2) Dacă este cazul, fiecare deținător completează pașaportul încă de la sosirea fiecărui animal în exploatație și înaintea plecării din exploatație și se asigură că animalul este însoțit de pașaport, în conformitate cu articolul 6.
(3) Fiecare deținător furnizează autorității competente, la cerere, toate informațiile privind originea, identificarea și, dacă este cazul, destinația animalelor care i-au aparținut și pe care le-a deținut, transportat, comercializat sau sacrificat.
(4) Registrul are un format agreat de autoritatea competentă, este completat manual sau în format electronic și este accesibil autorității competente în orice moment, pentru o perioadă minimă care urmează să fie stabilită de autoritatea competentă, dar nu mai mică de trei ani.
Articolul 8
Statele membre desemnează autoritatea menită să asigure respectarea prezentului titlu. Fiecare stat membru comunică identitatea acestei autorități celorlalte state membre și Comisiei.
Articolul 9
Statele membre pot transfera deținătorilor cheltuielile legate de sistemele menționate la articolul 3 și de controalele prevăzute în prezentul titlu.
Articolul 10
Măsurile necesare punerii în aplicare a prezentului titlu sunt stabilite în conformitate cu procedura de gestiune menționată la articolul 23 alineatul (2). Aceste măsuri privesc:
(a) dispozițiile privind crotaliile;
(b) dispozițiile privind pașaportul;
(c) dispozițiile privind registrul;
(d) controalele minimale care trebuie efectuate;
(e) aplicarea unor sancțiuni administrative;
(f) dispozițiile tranzitorii necesare pentru a facilita aplicarea prezentului titlu.
TITLUL II
Etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor pe bază de carne de vită și mânzat
Articolul 11
Agenții sau organizațiile menționate la articolul 12 care:
— sunt obligați să eticheteze carnea de vită și mânzat în toate stadiile de comercializare, în temeiul dispozițiilor secțiunii I din prezentul titlu,
— doresc, în temeiul dispozițiilor secțiunii II din prezentul titlu, să eticheteze carnea de vită și mânzat la punctul de vânzare, astfel încât să furnizeze alte informații decât cele prevăzute la articolul 13 privind unele caracteristici sau condițiile de producție a cărnii etichetate sau ale animalului de la care provine aceasta,
se conformează dispozițiilor prezentului titlu.
Prezentul titlu se aplică fără a aduce atingere legislației comunitare din acest domeniu, mai ales în materie de carne de vită și mânzat.
Articolul 12
În sensul prezentului titlu:
— „carne de vită și mânzat” reprezintă toate produsele cu codurile NC 0201, 0202, 0206 10 95 și 0206 29 91,
— „etichetare” reprezintă aplicarea unei etichete pentru o bucată sau pentru niște bucăți de carne, direct sau pe ambalaj sau, în cazul produselor care nu sunt preambalate, informația adecvată, scrisă vizibil, furnizată consumatorului la locul vânzării,
— „organizație” reprezintă un grup de agenți din același sector sau din sectoare diferite ale comerțului cu carne de vită și mânzat.
SECȚIUNEA I
Sistemul comunitar de etichetare obligatorie a cărnii de vită și mânzat
Articolul 13
Norme generale
(1) Agenții și organizațiile care comercializează carne de vită și mânzat în Comunitate procedează la etichetare în conformitate cu prezentul articol.
Sistemul de etichetare obligatorie garantează relația între identificarea carcasei, a sfertului sau a bucăților de carne pe de o parte și, pe de altă parte, a animalului individual sau, dacă este suficient pentru verificarea veridicității informațiilor de pe etichetă, a grupului de animale în cauză.
(2) Pe etichetă se vor menționa:
(a) un număr sau un cod de referință care să asigure legătura dintre carne și animalul sau animalele de la care provine. Acest număr poate fi numărul de identificare al animalului de la care provine carnea sau numărul de identificare al unui grup de animale;
(b) numărul de autorizare a abatorului care a efectuat sacrificarea animalului sau a grupului de animale și statul membru sau țara terță în care se află abatorul. Mențiunea va arăta astfel: „Loc de tranșare: (numele statului membru sau al țării terțe) (numărul de autorizare)”;
(c) numărul de autorizare al secției de tranșare care a tranșat carcasa sau grupul de carcase și statul membru sau țara terță în care se află atelierul. Mențiunea va arăta astfel: „Loc de tranșare: (numele statului membru sau al țării terțe) (numărul de autorizare)”.
(3) Totuși, până la 31 decembrie 2001, statele membre al căror sistem de identificare și înregistrare a bovinelor, menționat în titlul I, prevede suficiente detalii, pot să hotărască obligativitatea menționării pe etichetă a unor informații suplimentare în ceea ce privește carnea de vită și mânzat provenind de la animale născute, deținute sau sacrificate pe teritoriul lor.
(4) Sistemul obligatoriu prevăzut la alineatul (3) nu trebuie să provoace nici o dezorganizare a comerțului între statele membre.
Normele de punere în aplicare folosite de statele membre care doresc să recurgă la alineatul (3) necesită aprobarea prealabilă a Comisiei.
(5) (a) Începând de la 1 ianuarie 2002, agenții și organizațiile trec pe etichetă și indicațiile următoare: (i) statul membru sau țara terță de naștere; (ii) statele membre sau țările terțe în care are loc îngrășarea; (iii) statul membru sau țara terță în care are loc sacrificarea. (b) Totuși, atunci când carnea provine de la animale născute, deținute sau sacrificate: (i) în același stat membru, mențiunea poate apărea sub forma: „Origine: (numele statului membru)”; (ii) într-o aceeași țară terță, mențiunea poate apărea sub forma „Origine: (numele țării terțe)”.
Articolul 14
Derogări de la sistemul de etichetare obligatorie
Prin derogare de la articolul 13 alineatul (2) literele (b) și (c) și de la articolul 13 alineatul (5) litera (a) punctele (i) și (ii), agenții sau organizațiile care produc carne de vită și mânzat tocată menționează pe etichetă: „Produs în (numele statului membru sau al țării terțe)”, în funcție de locul în care a fost produsă carnea și „Origine” dacă statul sau statele în cauză nu sunt aceleași cu statele de producere.
Obligația prevăzută în articolul 13 alineatul (5) litera (a) punctul (iii) se aplică pentru această carne începând cu data de aplicare a prezentului regulament.
Acești agenți sau aceste organizații pot completa eticheta cărnii de vită și mânzat tocată:
— cu una sau mai multe mențiuni prevăzute la articolul 13 și/sau
— cu data de producere a cărnii respective.
Pe baza experienței dobândite și în funcție de eventualele necesități, se pot adopta dispoziții similare pentru carnea tranșată, precum și pentru resturile de la pregătirea ei pentru vânzare, în conformitate cu procedura menționată în articolul 23 alineatul (2).
Articolul 15
Etichetarea obligatorie a cărnii de vită și mânzat provenită din țări terțe
Prin derogare de la articolul 13, carnea de vită și mânzat importată în Comunitate, pentru care nu sunt disponibile toate informațiile prevăzute la articolul 13, se etichetează cu mențiunea: „Origine: non CE” și „Loc de sacrificare: (Numele țării terțe)”, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17.
SECȚIUNEA II
Sistem de etichetare facultativă
Articolul 16
Norme generale
(1) În ceea ce privește etichetele care cuprind alte mențiuni decât cele prevăzute în secțiunea I a prezentului titlu, fiecare agent sau organizație prezintă un caiet de sarcini spre aprobare de către autoritatea competentă din statul membru în care a fost produsă sau comercializată carnea de vită și mânzat. Autoritatea competentă poate stabili, de asemenea, caiete de sarcini care să fie utilizate în statul membru în cauză, cu condiția ca utilizarea lor să nu fie obligatorie.
Caietele de sarcini de etichetare facultativă indică:
— informațiile care trebuie menționate pe etichetă,
— măsurile care trebuie luate pentru garantarea veridicității informațiilor,
— sistemul de control aplicabil în toate etapele de producție și vânzare, inclusiv controalele la care trebuie să procedeze un organism independent, recunoscut de autoritatea competentă și desemnat de agent sau de organizație. Aceste organisme trebuie să respecte criteriile enunțate în norma europeană EN/45011,
— în cazul unei organizații, măsurile care trebuie luate împotriva membrilor care nu respectă caietul de sarcini.
Statele membre pot decide cu privire la înlocuirea controalelor efectuate de organismul independent cu cele efectuate de o autoritate competentă. Aceasta trebuie să dispună, în acest scop, de personal calificat și de resurse necesare efectuării controalelor necesare.
Costul controalelor prevăzute în prezenta secțiune revine agentului sau organizației care utilizează sistemul de etichetare.
(2) Autorizarea unui caiet de sarcini presupune acordul autorității competente, obținut pe baza unei examinări detaliate a elementelor menționate în alineatul 1, cu privire la funcționarea corectă și fiabilă a sistemului de etichetare și a sistemului de control al solicitantului. Autoritatea competentă respinge caietele de sarcini care nu garantează relația între identificarea carcasei, a sfertului sau a bucăților de carne, pe de o parte, și, pe de altă parte, animalul individual sau, dacă este suficient pentru verificarea veridicității informațiilor care figurează pe etichetă, animalele în cauză.
Se resping caietele de sarcini care prevăd etichete cu informații înșelătoare sau insuficient de clare.
(3) Atunci când carnea de vită și mânzat este produsă și/sau vândută în două sau mai multe state membre, autoritățile competente ale statelor membre în cauză examinează și aprobă caietele care le sunt prezentate, cu condiția ca informațiile pe care le conțin să se raporteze la operațiunile care au loc pe teritoriul respectiv. În acest caz, fiecare stat membru trebuie să recunoască aprobările acordate de orice alt stat membru în cauză.
Dacă, într-un termen stabilit în conformitate cu procedura din articolul 23 alineatul (2), calculat începând cu a doua zi după prezentarea cererii, nu s-a acordat sau refuzat nici o autorizare sau nu au fost solicitate informații suplimentare, caietul de sarcini este considerat aprobat de autoritatea competentă.
(4) Dacă autoritățile competente din toate statele membre în cauză aprobă caietul de sarcini propus, agentul sau organizația în cauză sunt abilitate să eticheteze carnea de vită și mânzat, cu condiția ca eticheta să le poarte numele sau sigla.
(5) Prin derogare de la alineatele (1)–(4), Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2), poate să prevadă, în cazuri speciale, o procedură de aprobare mai rapidă sau simplificată, în special pentru carnea de vită și mânzat prezentată în ambalaje mici, destinată vânzării cu amănuntul, sau pentru bucățile de carne de categoria I în ambalaje individuale, etichetate într-un stat membru conform unui caiet de sarcini aprobat și introduse pe teritoriul unui alt stat membru, cu condiția ca pe eticheta de origine să nu fi fost adăugată ulterior nici o informație.
(6) Un stat membru decide că numele uneia sau mai multor regiuni ale sale nu poate fi utilizat, mai ales dacă numele regiunii:
— ar putea da naștere unor confuzii sau dificultăți de control,
— este rezervat pentru carne de vită și mânzat în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 2081/92.
În cazul unei autorizații, numele regiunii este completat cu numele statului membru.
(7) Statele membre informează Comisia asupra aplicării prezentului articol și mai ales asupra informațiilor înscrise pe etichetă. Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta în cadrul Comitetului de gestionare a cărnii de vită și mânzat menționat la articolul 23 alineatul (1) litera (b) și, dacă este cazul, în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (2), se pot stabili reguli privind aceste informații și, in special, se pot impune limitări.
Articolul 17
Sistemul de etichetare facultativă a cărnii de vită și mânzat care provine dintr-o țară terță
(1) Atunci când carnea de vită și mânzat este produsă, integral sau parțial, într-o țară terță, agenții sau organizațiile sunt abilitați să eticheteze carnea de vită și mânzat conform prezentei secțiuni dacă, pe lângă respectarea articolului 16, au obținut pentru caietele de sarcini acordul autorității competente desemnate în acest scop de fiecare țară în cauză.
(2) Valabilitatea în Comunitate a unui acord dat de o țară terță presupune notificarea prealabilă a Comisiei de către țara terță în cauză:
— asupra autorității competente desemnate,
— asupra procedurilor și criteriilor conform cărora autoritatea competentă examinează caietul de sarcini,
— asupra fiecărui agent sau organizație al cărei caiet de sarcini a fost aprobat de autoritatea competentă.
Comisia transmite aceste notificări statelor membre.
Dacă, pe baza notificărilor prevăzute anterior, Comisia ajunge la concluzia că procedurile și/sau criteriile aplicate într-o țară terță nu sunt echivalente cu normele prevăzute de prezentul regulament, ea decide, după consultarea țării terțe în cauză, că acordurile date nu sunt valabile în Comunitate.
Articolul 18
Sancțiuni
Fără a aduce atingere măsurilor luate de organizația sau de organismul de control prevăzute la articolul 16, dacă se dovedește că un agent sau o organizație nu a completat caietul de sarcini prevăzut la articolul 16 alineatul (1), statul membru îi poate retrage autorizarea prevăzută la articolul 16 alineatul (2) sau îi poate impune respectarea unor condiții suplimentare în cazul menținerii autorizării.
SECȚIUNEA III
Dispoziții generale
Articolul 19
Norme
Măsurile necesare punerii în aplicare a prezentului titlu se adoptă în conformitate cu procedura de gestionare prevăzută la articolul 23 alineatul (2). Aceste măsuri se referă în special la:
(a) stabilirea mărimii grupului de animale, menționat la articolul 13 alineatul (2) litera (a);
(b) definirea cărnii de vită și mânzat tocate, a resturilor de la pregătirea cărnii de vită și mânzat sau a cărnii de vită și mânzat tranșată menționate la articolul 14;
(c) definirea mențiunilor specifice care pot figura pe etichete;
(d) măsurile necesare pentru facilitarea tranziției între aplicarea Regulamentului (CE) nr. 820/97 și aplicarea prezentului titlu;
(e) măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor practice specifice. Atunci când acest lucru se dovedește a fi justificat, măsurile respective pot deroga de la unele dispoziții din prezentul titlu.
Articolul 20
Desemnarea autorităților competente
Statele membre desemnează una sau mai multe autorități competente responsabile cu punerea în aplicare a prezentului titlu până cel târziu la 14 octombrie 2000.
Articolul 21
Cel târziu la 14 august 2003, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport și, dacă este cazul, propuneri adecvate privind extinderea domeniului de aplicare a prezentului regulament la produsele transformate care conțin carne de vită și mânzat și produse pe bază de carne de vită și mânzat.
TITLUL III
Dispoziții comune
Articolul 22
(1) Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea dispozițiilor prezentului regulament. Controalele prevăzute sunt efectuate fără a aduce atingere controalelor la care Comisia poate proceda în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.
Orice sancțiune impusă de statul membru unui deținător este proporțională cu gravitatea infracțiunii. Sancțiunile pot include, dacă această măsură se justifică, o limitare a circulației animalelor dinspre sau către exploatația deținătorului în cauză.
(2) Experții Comisiei, împreună cu autoritățile competente:
(a) verifică dacă statele membre se conformează dispozițiilor prezentului regulament;
(b) efectuează controale la fața locului pentru a se asigura că toate controalele au fost realizate în conformitate cu prezentul regulament.
(3) Orice stat membru pe teritoriul căruia se efectuează controale acordă experților Comisiei ajutorul de care aceștia au nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor lor.
Rezultatele controalelor efectuate trebuie examinate împreună cu autoritatea competentă a statului membru în cauză, înaintea redactării și difuzării unui raport final.
(4) Comisia examinează, atunci când consideră necesar, situația în cadrul Comitetului Veterinar Permanent menționat la articolul 23 alineatul (1) litera (c). Comisia poate adopta hotărârile necesare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (3).
(5) Comisia urmărește evoluția situației. În funcție de această evoluție și în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (3), Comisia poate modifica sau abroga deciziile prevăzute la alineatul (4).
(6) Dacă este necesar, se stabilesc norme de aplicare a prezentului articol în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (3).
Articolul 23
(1) Comisia este asistată:
(a) pentru punerea în aplicare a articolului 10, de către Comitetul Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă menționat în articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului (18);
(b) pentru punerea în aplicare a articolul 19, de Comitetul de gestionare a cărnii de vită și mânzat instituit de articolul 42 din Regulamentul (CE) nr. 1254/1999 al Consiliului (19);
(c) pentru punerea în aplicare a articolului 22, de Comitetul Veterinar Permanent instituit prin Decizia 68/361/CEE a Consiliului (20).
(2) Dacă trebuie urmată procedura prevăzută în prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din aceasta.
Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE este de o lună.
(3) Dacă trebuie urmată procedura prevăzută în prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din aceasta.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE este de trei luni.
(4) Comitetele își stabilesc regulamentul de procedură.
Articolul 24
(1) Regulamentul (CE) nr. 820/97 se abrogă.
(2) Trimiterile la Regulamentul (CE) nr. 820/97 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă.
Articolul 25
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Se aplică pentru carnea de vită și mânzat care provine de la animalele sacrificate după 1 septembrie 2000.