Recitale
(1) Articolul 329 alineatul (3), articolul 352 alineatul (6) al treilea paragraf și articolul 358 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 prevăd că Autoritatea Bancară Europeană (ABE) elaborează o serie de metode pentru reflectarea riscurilor, altele decât riscul delta, în cerințele privind fondurile proprii ale instituțiilor, într-un mod proporțional cu amploarea și complexitatea activităților instituțiilor în ceea ce privește opțiunile și warranturile. În consecință, ABE a elaborat proiecte de standarde tehnice de reglementare în acest sens, care au fost aprobate și adoptate de Comisie prin Regulamentul delegat (UE) nr. 528/2014 (3).
(2) Cadrul pentru supravegherea prudențială stabilit de Directiva 2013/36/UE prevede ca toate instituțiile să îi identifice pe toți membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției. În conformitate cu articolul 94 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, ABE a elaborat proiecte de standarde tehnice de reglementare în acest sens, care au fost aprobate și adoptate de Comisie prin Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014 (4).
(3) Regulamentul delegat (UE) nr. 528/2014 și Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014 conțin erori care trebuie corectate.
(4) În temeiul Regulamentului delegat (UE) nr. 528/2014, abordarea simplificată ar trebui să fie disponibilă numai pentru instituțiile care achiziționează exclusiv opțiuni și warranturi, dar nu ar trebui să li se impună obligația de a folosi această abordare. Prin urmare, este oportun să se corecteze textul articolului 2 din Regulamentul delegat (UE) nr. 528/2014, care obligă aceste instituții să recurgă la abordarea simplificată și nu împiedică alte instituții să utilizeze, de asemenea, această abordare.
(5) Articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) nr. 604/2014 ar trebui modificat în mod corespunzător, pentru ca orice membru al personalului a cărui remunerație totală îl plasează în aceeași categorie de remunerație ca cea a personalului din eșalonul superior de conducere și a persoanelor care își asumă riscuri să fie considerat „persoană care își asumă riscuri substanțiale”, adică persoană a cărei activitate profesională are un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției.
(6) Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ABE.
(7) ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare inițiale pe care prezentul regulament le rectifică, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(8) În scopul de a se asigura că standardele tehnice de reglementare pot fi aplicate în mod corect cât mai curând posibil, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,