Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede cerințe privind compensarea și gestionarea bilaterală a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere, precum și cerințe de raportare pentru astfel de contracte. La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt definite instrumentele financiare derivate extrabursiere drept contracte derivate a căror executare nu are loc pe o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată conform articolului 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, orice contract derivat a cărui executare are loc pe o piață a unei țări terțe care nu este considerată echivalentă cu piețele reglementate este clasificat drept extrabursier în sensul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.
(2) În conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o piață dintr-o țară terță este considerată echivalentă cu o piață reglementată atunci când respectă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și fac obiectul unei supravegheri și al unei asigurări a respectării normelor eficace și continue în țara terță respectivă.
(3) Pentru ca o piață dintr-o țară terță să fie considerată echivalentă cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, rezultatul concret al aplicării cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic și a mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor ar trebui să fie echivalent cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care le îndeplinesc. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic care se aplică piețelor contractelor desemnate (designated contract markets – DCM) din Statele Unite ale Americii (SUA) sunt echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și dacă piețele respective fac obiectul unei supravegheri și al unei asigurări a respectării normelor eficace și continue. Piețele care sunt autorizate ca DCM la data adoptării prezentei decizii ar trebui, prin urmare, identificate ca piețe considerate echivalente cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE.
(4) DCM sunt sisteme de tranzacționare care funcționează sub supravegherea reglementară a Comisiei pentru tranzacții cu contracte futures pe mărfuri (Commodity Futures Trading Commission – CFTC), în temeiul secțiunii 5 a Legii privind bursele de mărfuri (Commodity Exchange Act – CEA), 7 USC 7. Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile DCM autorizate în SUA sunt prevăzute în CEA, care instituie, împreună cu reglementările Comisiei pentru tranzacții cu contracte futures pe mărfuri (reglementările CFTC), cadrul juridic pentru funcționarea DCM. În partea 38 din reglementările CFTC sunt specificate cerințele care trebuie îndeplinite pentru a funcționa ca sistem de tranzacționare și sunt stabilite 23 de principii de bază pe care DCM trebuie să le respecte atât inițial, cât și în mod continuu. Reglementările CFTC impun DCM să opereze un sistem de tranzacționare care, în temeiul CEA, înseamnă în general un sistem multilateral în cadrul căruia participanții au capacitatea de a executa tranzacții în conformitate cu norme nediscreționare. DCM trebuie să le ofere membrilor accesul imparțial la piețele și serviciile lor. Criteriile de acces trebuie să fie imparțiale, transparente și aplicate într-un mod nediscriminatoriu. În plus, reglementările CFTC impun DCM cerințe organizatorice în ceea ce privește politica în materie de conflicte de interese, gestionarea riscurilor, tranzacționarea și mecanismele de compensare și decontare, normele de cotare și monitorizarea conformității. În conformitate cu principiul de bază 2 [17 CFR §38.150 (2015)], sistemul de tranzacționare trebuie să stabilească, să monitorizeze și să asigure respectarea normelor interne ale unei DCM, inclusiv a normelor care interzic practicile comerciale abuzive pe respectiva DCM. În acest scop, sistemul de tranzacționare trebuie să aibă capacitatea de a detecta, de a investiga și de a aplica sancțiuni adecvate oricărei persoane care încalcă normele interne ale DCM.
(5) Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile DCM autorizate în SUA, care sunt stabilite în cadrul juridic pentru funcționarea DCM, produc rezultate concrete echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE, în următoarele domenii: procesul de autorizare, cerințele în materie de definiții, accesul la DCM, cerințele organizatorice, cerințele referitoare la personalul de conducere de nivel superior, admiterea instrumentelor financiare derivate la tranzacționare, suspendarea și retragerea instrumentelor financiare derivate de la tranzacționare, monitorizarea conformității și accesul la mecanisme de compensare și de decontare.
(6) În temeiul Directivei 2004/39/CE, cerințele privind transparența pretranzacționare și posttranzacționare se aplică numai acțiunilor admise la tranzacționare pe piețe reglementate. Având în vedere că acțiunile nu sunt nici tranzacționate, nici admise la tranzacționare în cadrul DCM, Comisia consideră că evaluarea acestor cerințe nu este relevantă în sensul prezentei decizii.
(7) Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că cerințele obligatorii din punct de vedere juridic prevăzute în SUA pentru DCM produc rezultate echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE.
(8) DCM funcționează sub supravegherea CFTC. Obiectivul principal al programului CFTC de asigurare a conformității este de a evalua respectarea de către DCM a dispozițiilor aplicabile prevăzute în CEA, inclusiv a celor 23 de principii de bază pe care DCM trebuie să le respecte și a reglementărilor CFTC de punere în aplicare a acestor principii de bază. În acest scop, CFTC examinează respectarea de către DCM a principiilor de bază și a reglementărilor referitoare la supravegherea tranzacționării, supravegherea pieței, pista de audit și programele disciplinare pentru DCM. În cadrul programului de supraveghere a pieței, CFTC monitorizează traderii pentru a se sigura că aceștia respectă dispozițiile din CEA și reglementările CFTC. În acest scop, programul de supraveghere monitorizează activitățile de tranzacționare pe DCM, pozițiile futures, tranzacțiile swap și pozițiile swap pentru a detecta și a preveni practicile abuzive pe piață, precum și pentru a asigura conformitatea cu CEA și cu reglementările CFTC. În plus, programul de revizuire a pieței analizează toate modificările normelor privind DCM, iar programul privind revizuirea produselor analizează toate modificările termenilor și condițiilor pentru produsele DCM; ambele programe analizează modificările pentru a asigura coerența cu CEA și cu reglementările CFTC.
(9) CFTC deține, de asemenea, competențe de asigurare a respectării normelor. În temeiul secțiunii 6b din CEA, CFTC poate emite un ordin prin care să dispună încetarea anumitor activități și să impună sancțiuni civile sau penale în cazul în care se constată că o DCM a încălcat CEA sau reglementările CFTC. În temeiul secțiunii 6c(a), CFTC poate, de asemenea, intenta o acțiune în fața unei instanțe federale din SUA împotriva oricărei entități înregistrate sau a oricărei alte persoane care încalcă dispozițiile prevăzute în CEA sau normele, reglementările și ordinele relevante ale CFTC. Piețele contractelor desemnate își asumă anumite responsabilități de supraveghere și trebuie să monitorizeze și să asigure respectarea normelor interne ale fiecărei DCM. În temeiul „competențelor în situații de urgență” [CEA § 8a(9)], CFTC este autorizată să impună unei DCM să ia măsurile pe care CFTC le consideră necesare pentru menținerea sau restabilirea tranzacționării sau a lichidării ordonate a unui anumit contract derivat. DCM trebuie să dispună, de asemenea, de mecanismele și resursele necesare pentru aplicarea eficientă a normelor lor interne.
(10) Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că DCM fac obiectul unei supravegheri și al unei asigurări a respectării normelor eficace și continue.
(11) Ar trebui să se considere, așadar, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește DCM autorizate în SUA.
(12) Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la DCM aplicabile în SUA la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile DCM și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie. În special, Comisia ar trebui să revizuiască prezenta decizie în lumina intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(13) Reexaminarea periodică a mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile DCM din SUA nu aduce atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, atunci când evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.
(14) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,