Recitale
(1) În cazul în care cantitatea de îngrășăminte de origine animală pe care un stat membru intenționează să o împrăștie anual pe hectar diferă de cantitățile prevăzute la punctul 2 al doilea paragraf prima teză din anexa III la Directiva 91/676/CEE și la litera (a) a aceluiași paragraf, cantitatea respectivă trebuie stabilită astfel încât să nu se compromită îndeplinirea obiectivelor specificate la articolul 1 din directiva menționată și trebuie justificată pe baza unor criterii obiective, precum perioadele lungi de vegetație și culturile cu o absorbție ridicată de azot.
(2) La data de 3 noiembrie 2011, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare 2011/721/UE (2), prin care îi permitea Italiei să autorizeze în regiunile Emilia Romagna, Lombardia, Piemont și Veneto, în anumite condiții, împrăștierea în ferme cu o proporție de cel puțin 70 % de culturi cu necesar ridicat de azot și perioadă lungă de vegetație a unei cantități anuale de până la 250 kg de azot pe hectar din îngrășăminte de origine animală provenind de la bovine și dejecții porcine tratate.
(3) Derogarea acordată prin Decizia de punere în aplicare 2011/721/UE, care viza circa 300 de ferme și 13 000 ha de teren, a expirat la 31 decembrie 2015.
(4) La 20 ianuarie 2016, Italia a înaintat Comisiei o cerere de derogare în temeiul punctului (2) al treilea paragraf din anexa III la Directiva 91/676/CEE, în privința regiunilor Lombardia și Piemont.
(5) Derogarea solicitată privește intenția Italiei de a permite împrăștierea în regiunile Lombardia și Piemont a unei cantități anuale de până la 250 kg de azot pe hectar din îngrășăminte de origine animală provenind de la bovine și dejecții porcine tratate în ferme cu o proporție de cel puțin 70 % de culturi cu necesar ridicat de azot și perioadă lungă de vegetație. Se estimează că derogarea privește în mod potențial aproximativ 600 de ferme de bovine și 60 de ferme de porcine din regiunile Lombardia și Piemont, reprezentând 15 % și 6 % din numărul total de ferme de bovine, respectiv de porcine din aceste regiuni, 4 % din suprafața agricolă utilizată (SAU), 14 % din totalul animalelor de lapte și 7,4 % din totalul porcinelor din aceste regiuni. Fermele cultivate pot la rândul lor solicita această derogare.
(6) Legislația de punere în aplicare a Directivei 91/676/CEE și de stabilire a programelor de acțiune din regiunile Lombardia (Decizia nr. X/5171 din 16 mai 2016) și Piemont (Decizia nr. 19/2971 din 29 februarie 2016) s-a adoptat și se aplică concomitent cu prezenta decizie pentru perioada 2016-2019.
(7) Zonele vulnerabile desemnate cărora li se aplică programele de acțiuni acoperă aproximativ 80 % din SAU a regiunii Lombardia și 44 % din SAU a regiunii Piemont.
(8) Datele privind calitatea apei prezentate arată că, în cazul apei subterane din regiunile Lombardia și Piemont, 87 % din corpurile de apă subterană au concentrații medii de nitrați mai mici de 50 mg/l, iar 55 % au concentrații medii de nitrați mai mici de 25 mg/l. În cazul apelor de suprafață, mai mult de 90 % din punctele de monitorizare au concentrații medii de nitrați mai mici de 25 mg/l și niciun punct nu are concentrații mai mari de 50 mg/l.
(9) Regiunile Lombardia și Piemont au peste 35 % din șeptelul din Italia, și anume 38 % din bovinele de lapte, 60 % din porcine și 15 % din păsările de curte. În perioada 2007-2013, numărul șeptelului a prezentat o tendință descrescătoare.
(10) În perioada 2003-2013, consumul de azot chimic lichid a scăzut cu aproximativ 27 %, ca și utilizarea îngrășămintelor minerale pe bază de fosfor; aceasta din urmă a scăzut cu 57 %.
(11) Pășunile, porumbul boabe, porumbul însilozat și cerealele de iarnă ocupă aproximativ 65 % din suprafața agricolă totală din Lombardia și Piemont.
(12) Documentele justificative prezentate în cererea de derogare demonstrează că cele 250 kg de azot din îngrășăminte provenind de la bovine și dejecții porcine tratate, propuse anual pe hectar, se justifică pe baza unor criterii obiective, precum volumul mare de precipitații nete, perioadele lungi de vegetație și culturile cu o absorbție ridicată de azot.
(13) În urma examinării solicitării, Comisia consideră că această cantitate propusă, de 250 kg pe hectar din îngrășăminte de origine animală provenind de la bovine și dejecții porcine tratate nu va aduce atingere realizării obiectivelor Directivei 91/676/CEE, dacă se respectă anumite condiții stricte.
(14) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) prevede o abordare exhaustivă și transfrontalieră cu privire la protecția apei, axată pe bazinele hidrografice ale râurilor, în vederea obținerii unei stări bune a corpurilor de apă europene până în 2015. Reducerea nutrienților reprezintă o parte integrantă a acestui obiectiv. Acordarea unei derogări în temeiul prezentei decizii nu aduce atingere dispozițiilor prevăzute de Directiva 2000/60/CE și nu exclude posibilitatea de a fi necesare măsuri suplimentare pentru a îndeplini obligațiile ce rezultă din aceasta.
(15) Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) stabilește norme generale ce vizează instituirea în Uniune a infrastructurii pentru informații spațiale, care să servească scopurilor politicilor în materie de mediu ale Uniunii și politicilor sau activităților care pot avea impact asupra mediului. În cazurile aplicabile, informațiile spațiale colectate în contextul prezentei decizii ar trebui să fie conforme cu dispozițiile directivei menționate anterior. Pentru a reduce sarcina administrativă și a consolida coerența datelor, la colectarea datelor necesare în temeiul prezentei directive, Italia ar trebui să utilizeze, în cazurile aplicabile, informațiile generate în cadrul Sistemului Integrat de Administrare și Control, instituit în temeiul titlului V capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).
(16) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru nitrați, instituit prin articolul 9 din Directiva 91/676/CEE,