Recitale
(1) Comisia este responsabilă pentru gestionarea și dezvoltarea, la nivel strategic, a sistemului de schimb de informații maritime al Uniunii, inclusiv a sistemului central SafeSeaNet, a sistemului CleanSeaNet și a părților relevante ale sistemului de identificare și urmărire la mare distanță a navelor (LRIT), pentru integrarea și interoperabilitatea acestora și pentru supravegherea sistemului SafeSeaNet, în cooperare cu statele membre.
(2) Anexa III punctul 2.2 din Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) prevede înființarea unui Grup de coordonare la nivel înalt în scopul abordării chestiunilor menționate în directiva respectivă. Acest grup de coordonare a fost înființat prin Decizia 2009/584/CE a Comisiei (2).
(3) Ca urmare a modificării anexei III punctul 2.2 din Directiva 2002/59/CE prin Directiva 2014/100/UE a Comisiei (3), aceasta din urmă prevede, în comparație cu situația anterioară, o serie de noi sarcini de asistență în domeniul gestionării și al guvernanței sistemului și a serviciilor integrate. În practică, aceasta permite, de asemenea, o mai mare raționalizare a guvernanței și a grupurilor existente, în vederea reducerii sarcinilor administrative și a simplificării obligațiilor de raportare.
(4) Prin urmare, este necesar, în ceea ce privește decizia Comisiei de instituire a Grupului de coordonare la nivel înalt, să se prevadă un ansamblu actualizat de sarcini.
(5) De asemenea, este esențial să se confere Grupului de coordonare la nivel înalt anumite alte sarcini, strâns legate de cele stabilite în Directiva 2002/59/CE și adecvate expertizei grupului. Prin urmare, grupul ar trebui să asiste Comisia la realizarea sarcinilor sale stabilite la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4), la stabilirea și menținerea cooperării cu grupul sau grupurile de experți și la consolidarea cooperării stabilite între toate autoritățile relevante implicate din statele membre, precum și la monitorizarea interconectării și a interoperabilității sistemului; grupul ar trebui, de asemenea, să realizeze un schimb de experiență și de bune practici cu toate părțile implicate, inclusiv cu părțile interesate din sector.
(6) De asemenea, pare necesar să fie abordate atât evoluțiile și progresele tehnologice, cât și aspectele strategice legate de viitoarele evoluții ale sistemului, luând în considerare, în mod special, sprijinirea și facilitarea spațiului european al transportului maritim fără bariere și alte politici și acte legislative relevante ale Uniunii. Acest lucru ar putea fi util și pentru dezvoltarea unui proces voluntar al unui mediu comun pentru schimbul de informații (CISE).
(7) În conformitate cu anexa III punctul 2.2 din Directiva 2002/59/CE, Grupul de coordonare la nivel înalt ar trebui să fie format din reprezentanți ai statelor membre și ai Comisiei și prezidat de un reprezentant al Comisiei. Din rațiuni de continuitate, este de dorit ca actualii membri numiți în conformitate cu Decizia 2009/584/CE să rămână în funcție până la sfârșitul mandatului lor actual.
(8) Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) este responsabilă cu implementarea tehnică a sistemului de schimb de informații maritime al Uniunii, în cooperare cu statele membre și cu Comisia, în conformitate cu Directiva 2002/59/CE și în ceea ce privește sprijinirea statelor membre la punerea în aplicare a Directivei 2010/65/UE, în special prin facilitarea transmiterii electronice a datelor prin sistemul SafeSeaNet, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (5); prin urmare, această instituție ar trebui să se implice permanent în activitatea Grupului de coordonare la nivel înalt;
(9) Ar trebui prevăzute norme privind dezvăluirea informațiilor de către membrii grupului.
(10) Datele cu caracter personal ar trebui prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
(11) Decizia 2009/584/CE ar trebui abrogată,