Începe proba gratuită

Regulament 2015/1760 · CELEX 32015R1760

Regulamentul (UE) 2015/1760 al Comisiei din 1 octombrie 2015 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ștergerea de pe lista Uniunii a substanței aromatizante p-menta-1,8-dien-7-al (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
01.10.2015
Intrare in vigoare
03.10.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_257_R_0006
Status
In vigoare
alimente arome autorizație de vânzare protecția consumatorului siguranță alimentară

Recitale

(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă autorizate destinate utilizării în și pe produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei (3), a fost adoptată o listă cu substanțe aromatizante care a fost introdusă în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.

(3) Această listă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună la care se face referire la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri depuse de un stat membru sau de o parte interesată.

(4) Substanța aromatizantă p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) este inclusă în listă ca substanță aromatizantă în curs de evaluare, pentru care trebuie prezentate date științifice suplimentare. Datele suplimentare au fost prezentate de către solicitant.

(5) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a evaluat datele prezentate și a concluzionat, în avizul său științific din 24 iunie 2015 (4), că substanța p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) este genotoxică in vivo și, prin urmare, utilizarea sa ca substanță aromatizantă ridică o problemă legată de siguranță.

(6) Substanța p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) se găsește în mod natural în coaja fructelor anumitor plante din genurile Perilla, Citrus și altele.

(7) În consecință, utilizarea substanței p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) nu respectă condițiile generale de utilizare a aromelor menționate la articolul 4 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008. Prin urmare, această substanță ar trebui să fie eliminată de pe listă fără întârziere, în scopul protecției sănătății umane.

(8) Comisia ar trebui să utilizeze procedura de urgență pentru eliminarea de pe lista Uniunii a unei substanțe care ridică o problemă legată de siguranță.

(9) Având în vedere că substanța p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) a înregistrat o utilizare restrânsă și niveluri scăzute ale cantităților totale adăugate în produsele alimentare din Uniune, prezența sa în produsele alimentare nu ridică probleme imediate legate de siguranță. Prin urmare, având în vedere și unele considerente tehnice, ar trebui să fie stabilite perioade de tranziție pentru produsele alimentare care conțin substanța aromatizantă p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) și care au fost introduse pe piață sau expediate către Uniune din țări terțe înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(10) Prin urmare, partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 ar trebui modificată în consecință.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

(1) Produsele alimentare în care a fost adăugată substanța aromatizantă p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) și care au fost introduse pe piață în mod legal înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament pot fi comercializate până la data de valabilitate minimă a acestora sau până la data limită de consum. (2) Produsele alimentare importate în Uniune în care a fost adăugată substanța aromatizantă p-menta-1,8-dien-7-al (nr. FL 05.117) pot fi comercializate până la data de valabilitate minimă a acestora sau până la data limită de consum, în cazul în care importatorul acestor produse alimentare poate demonstra că ele au fost expediate din țara terță în cauză și că se aflau în drum spre Uniune înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.