Recitale
(1) Este necesar să se sublinieze necesitatea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, în special emisiile de dioxid de carbon (CO2), de a îmbunătăți siguranța rutieră, de a adapta legislația relevantă la evoluțiile tehnologice și la nevoile în schimbare ale pieței și de a facilita operațiunile de transport intermodal, garantând-se o concurență care să nu fie denaturată și protecția infrastructurii rutiere.
(2) Evoluțiile tehnologice oferă posibilitatea de atașare a unor dispozitive aerodinamice retractabile sau pliabile în spatele vehiculelor. Totuși, atașarea unor astfel de dispozitive ar duce la depășirea lungimilor maxime permise în temeiul Directivei 96/53/CE a Consiliului (3). Prin urmare, este necesar să se prevadă o derogare de la lungimile maxime. Prezenta directivă urmărește să permită instalarea unor astfel de dispozitive de îndată ce modificările necesare aduse cerințelor tehnice pentru omologarea de tip a dispozitivelor aerodinamice au fost transpuse sau aplicate și după adoptarea de către Comisie a actelor de punere în aplicare de stabilire a normelor operaționale pentru utilizarea acestor dispozitive.
(3) Îmbunătățirea aerodinamicii cabinelor autovehiculelor ar duce la beneficii apreciabile în ceea ce privește performanțele energetice ale vehiculelor, posibil în combinație cu dispozitivele aerodinamice retractabile sau pliabile atașate în spatele vehiculelor. Cu toate acestea, având în vedere limitele actuale de lungime stabilite prin Directiva 96/53/CE, o astfel de îmbunătățire nu este posibilă fără o reducere a capacității de încărcare a vehiculelor și fără a pune în pericol echilibrul economic al sectorului transportului rutier. Inclusiv din acest motiv este necesar să se prevadă o derogare de la limitele maxime de lungime. Derogarea respectivă nu ar trebui utilizată pentru a crește capacitatea de încărcare a vehiculului.
(4) În temeiul Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), dispozitivele aerodinamice care depășesc 500 mm în lungime și autovehiculele echipate cu cabine care le îmbunătățesc performanța aerodinamică, în cazul în care respectivele vehicule depășesc limitele stabilite în Directiva 96/53/CE, fac obiectul omologării de tip înainte de a fi introduse pe piață.
(5) Permiterea unui nou profil al cabinelor vehiculelor ar contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere prin reducerea unghiurilor moarte care restrâng zona de vizibilitate a conducătorilor auto, inclusiv în zona de sub parbriz, și ar trebui să contribuie la evitarea a numeroase accidente mortale în rândul participanților la trafic vulnerabili, precum pietonii sau bicicliștii. Un nou profil al cabinei ar putea permite, de asemenea, echiparea cu structuri de absorbție a energiei în caz de coliziune. În plus, câștigul potențial în volum al cabinei ar trebui să îmbunătățească siguranța și confortul conducătorului auto. Odată ce vor fi elaborate cerințe îmbunătățite în materie de siguranță în cazul cabinelor mai lungi, se poate analiza dacă ar fi oportună aplicarea acestora la vehicule care nu beneficiază de extinderea lungimii.
(6) Sistemele de propulsie alternative, care includ sisteme de propulsie hibride, sunt cele care, pentru a asigura propulsia mecanică, preiau energie din combustibili consumabili și/sau dintr-o baterie sau alt dispozitiv electric sau mecanic de stocare a energiei. Utilizarea de sisteme de propulsie alternative la vehiculele grele sau la autobuze poate conduce la o creștere a greutății, dar reduce poluarea. Această creștere a greutății nu ar trebui să fie contabilizată ca parte din sarcina utilă a vehiculului, deoarece aceasta ar penaliza, din punct de vedere economic, sectorul transportului rutier. Cu toate acestea, respectiva creștere a greutății nu ar trebui să conducă la o creștere a capacității de încărcare a vehiculului.
(7) Viitoarele vehiculele care utilizează combustibili alternativi (cu sisteme de propulsie mai grele decât cele utilizate la vehiculele pe bază de combustibili tradiționali) ar putea, de asemenea, să beneficieze de o aprobare de greutate suplimentară. Prin urmare, astfel de combustibilii alternativi pot fi incluși în lista de combustibili alternativi prevăzută de prezenta directivă, în cazul în care utilizarea lor necesită o aprobare de greutate suplimentară.
(8) Prezenta directivă prevede derogări de la greutățile și dimensiunile maxime autorizate ale vehiculelor și ansamblurilor de vehicule prevăzute în Directiva 96/53/CE. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată limita, din motive legate de siguranța rutieră sau de caracteristicile infrastructurii, circulația anumitor vehicule pe anumite porțiuni ale rețelei lor rutiere.
(9) În materie de containerizare, sunt utilizate din ce în ce mai frecvent containerele de 45 de picioare. Astfel de containere sunt transportate pe toate modurile de transport. Cu toate acestea, componentele rutiere ale operațiunilor de transport intermodal nu pot fi parcurse în prezent decât cu respectarea, atât de către statele membre, cât și de către transportatori, a unor proceduri administrative greoaie, sau în cazul utilizării unor containere cu colțuri șanfrenate brevetate, al căror cost este prohibitiv. Creșterea cu 15 cm a lungimii autorizate pentru vehiculele care transportă astfel de containere ar putea scuti transportatorii de aceste proceduri administrative și ar putea facilita operațiunile de transport intermodal, fără a atrage riscuri sau prejudicii pentru ceilalți participanți la trafic sau pentru infrastructură. Definiția operațiunilor de transport intermodal din prezenta directivă nu aduce atingere lucrărilor legate de revizuirea Directivei 92/106/CEE a Consiliului (5).
(10) Pentru a promova în continuare operațiunile de transport intermodal și pentru a ține seama de greutatea fără încărcătură a containerelor sau a cutiilor mobile de până la 45 de picioare, circulația autovehiculelor cu trei osii cu semiremorci cu două sau trei osii ar trebui permisă pentru o greutate totală autorizată de 44 de tone. Autovehiculele cu două osii cu semiremorci cu trei osii care transportă containere sau cutii mobile de până la 45 de picioare ar trebui permise în operațiunile de transport intermodal până la o greutate totală autorizată de 42 de tone.
(11) De la adoptarea Directivei 96/53/CE, greutatea medie a pasagerilor autocarelor, precum și cea a bagajelor acestora au crescut în mod substanțial. Date fiind limitele de greutate impuse de respectiva directivă, acest fapt a condus la o reducere progresivă a numărului de pasageri transportați. Mai mult, echipamentele necesare pentru respectarea cerințelor tehnice actuale, precum Euro VI, sporesc greutatea vehiculelor care îi transportă. Necesitatea de a favoriza transportul public în detrimentul celui privat, în vederea asigurării unei mai bune eficiențe energetice, impune modificarea numărului anterior de pasageri prevăzut pentru un autocar, cu luarea în calcul a creșterii greutății pasagerilor și a bagajelor lor. Acest lucru se poate realiza printr-o creștere a greutății admisibile a autocarelor cu două osii, în limite care permit, în același timp, utilizarea infrastructurilor rutiere fără a provoca o uzură accelerată a acestora.
(12) Este necesar ca încălcările privind vehiculele supraîncărcate să fie abordate în mod corespunzător de statele membre, astfel încât să se evite denaturarea concurenței și să se garanteze siguranța rutieră.
(13) Pentru a asigura concurența nedenaturată între operatori și pentru a îmbunătăți detectarea încălcărilor, statele membre ar trebui să ia, până la 27 mai 2021, măsuri specifice în scopul identificării vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule în circulație asupra cărora există suspiciuni de depășire a limitelor relevante de greutate și care, prin urmare, ar trebui verificate. Această identificare ar putea fi efectuată prin intermediul unui mecanism de cântărire încorporat în infrastructura rutieră sau prin senzori montați la bordul vehiculelor, care comunică date la distanță autorităților competente. Astfel de date la bordul vehiculelor ar trebui să fie puse și la dispoziția conducătorului auto. În fiecare an, fiecare stat membru ar trebui să efectueze un număr adecvat de controale privind greutatea vehiculelor. Numărul acestor controale ar trebui să fie proporțional cu numărul total de vehicule inspectate anual în statul membru în cauză.
(14) Pentru a asigura respectarea prezentei directive, statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentei directive și să asigure punerea în aplicare a acestora. Aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, nediscriminatorii, proporționale și disuasive.
(15) Este important ca autoritățile competente din statele membre să efectueze schimburi de informații în vederea eficientizării controalelor privind greutatea vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule la scară internațională și a facilitării derulării în bune condiții a acestor controale. Punctul de contact desemnat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (6) ar trebui utilizat pentru astfel de schimburi de informații.
(16) Parlamentul European și Consiliul ar trebui informate periodic cu privire la controalele efectuate de către autoritățile competente ale statelor membre asupra traficului rutier. Furnizarea acestor informații de către statele membre va permite Comisiei să se asigure cu privire la respectarea normelor prevăzute în prezenta directivă de către transportatorii rutieri de marfă, precum și să stabilească dacă este necesară sau nu elaborarea unor măsuri coercitive suplimentare.
(17) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(18) Comisia nu ar trebui să adopte acte de punere în aplicare privind cerințele operaționale referitoare la utilizarea dispozitivelor aerodinamice și nici specificații detaliate privind echipamentele de cântărire la bord, în cazul în care comitetul instituit în temeiul prezentei directive nu emite niciun aviz privind proiectul de act de punere în aplicare prezentat de Comisie.
(19) În vederea actualizării din perspectiva celor mai recente evoluții tehnologice a listei de combustibili alternativi prevăzuți de prezenta directivă, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE, ar trebui delegată Comisiei. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv consultări cu experții statelor membre, înaintea adoptării actelor delegate. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.
(20) Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele sale, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(21) Prin urmare, Directiva 96/53/CE ar trebui modificată în consecință,