Recitale
(1) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a instituit un sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii (EU ETS) cu scopul de a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de o manieră rentabilă și eficientă din punct de vedere economic.
(2) Potrivit concluziilor Consiliului European din 23 și 24 octombrie 2014 referitoare la cadrul de politici privind energia și schimbările climatice aferent anului 2030, principalul instrument european pentru îndeplinirea obiectivului Uniunii de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră va fi un EU ETS reformat și funcțional, însoțit de un instrument de stabilizare a pieței.
(3) Articolul 10 alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE prevede obligația Comisiei de a prezenta în fiecare an Parlamentului European și Consiliului un raport privind funcționarea pieței europene a carbonului.
(4) Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind situația pieței europene a carbonului în 2012 a identificat necesitatea de a lua măsuri pentru a corecta dezechilibrele structurale dintre cerere și ofertă. Evaluarea impactului privind cadrul de politici privind energia și schimbările climatice aferent anului 2030 indică faptul că aceste dezechilibre ar urma să continue și nu s-ar corecta în mod suficient prin adaptarea traiectoriei liniare către o țintă mai strictă în respectivul cadru de politici. O modificare a factorului liniar nu face decât să modifice treptat cantitatea de certificate alocate la nivelul Uniunii (plafonul EU ETS). În consecință, excedentul ar scădea și el doar treptat, astfel încât piața ar trebui să continue să funcționeze timp de peste un deceniu cu un excedent de aproximativ două miliarde de certificate sau mai mult, ceea ce ar împiedica, prin urmare, EU ETS să transmită semnalul necesar privind investițiile pentru a reduce emisiile de CO2 într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor și să devină un factor de stimulare a inovației în domeniul emisiilor reduse de carbon, care să contribuie la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă.
(5) Pentru a răspunde acestei probleme și a spori rezistența EU ETS în raport cu dezechilibrele dintre cerere și ofertă, fiind astfel posibil pentru EU ETS să funcționeze într-o piață bine organizată, ar trebui instituită în 2018 o rezervă pentru stabilitatea pieței (denumită în continuare „rezerva”), care ar trebui să devină operațională începând din 2019. Rezerva respectivă ar consolida totodată sinergia cu alte politici în domeniul energiei și schimbărilor climatice. Pentru a menține un grad maxim de previzibilitate, ar trebui să se stabilească reguli clare privind plasarea certificatelor în rezervă și scoaterea acestora din rezervă. Rezerva ar trebui să funcționeze prin declanșarea automată a unor ajustări ale volumului de certificate de emisii scoase anual la licitație. În cazul în care condițiile sunt îndeplinite, începând din 2019, certificatele corespunzând unui procent de 12 % din numărul de certificate aflate în circulație, stabilit în cea mai recentă publicare, ar trebui, în fiecare an, să fie deduse din volumul certificatelor scoase la licitație și să fie plasate în rezervă. Anual, un număr corespunzător de certificate ar trebui să fie scoase din rezervă și acordate statelor membre în aceleași proporții și în aceeași ordine ca și cea folosită atunci când sunt plasate în rezervă și ar trebui să fie adăugate la volumul de certificate scoase la licitație dacă numărul total de certificate aflate în circulație este mai mic de 400 de milioane.
(6) În acest scop, Comisia și statele membre ar trebui, fără întârzieri nejustificate după publicarea de către Comisie a numărului total de certificate aflate în circulație până la data de 15 mai a unui an dat, să garanteze că calendarele de licitație ale platformei comune de licitație și, dacă este cazul, ale platformelor separate de licitație sunt ajustate pentru a ține seama de certificatele plasate în rezervă sau care urmează să fie scoase din rezervă. Ajustarea volumului de certificate care urmează să fie scoase la licitație ar trebui să fie repartizate în mod eșalonat pe o perioadă de 12 luni după modificarea calendarului de licitație aplicabil. Ținând seama de necesitatea ca licitația să decurgă în bune condiții, ar trebui ca în Regulamentul (UE) nr. 1031/2010 al Comisiei (4) să se stabilească detalii suplimentare cu privire la ajustare, acolo unde este necesar.
(7) În plus, pe lângă instituirea rezervei, ar trebui aduse câteva modificări subsecvente Directivei 2003/87/CE pentru a se asigura coerența și buna funcționare a EU ETS. Mai precis, punerea în aplicare a Directivei 2003/87/CE poate duce la scoaterea la licitație a unor volume mari de certificate la sfârșitul fiecărei perioade de comercializare, ceea ce poate submina stabilitatea pieței. În consecință, pentru a se evita o situație de dezechilibru al pieței în ceea ce privește oferta de certificate la sfârșitul unei perioade de comercializare și la începutul următoarei perioade, situație care ar putea perturba piața, ar trebui să se prevadă dispoziții privind scoaterea la licitație a unei părți din orice creștere mare a ofertei de la sfârșitul unei perioade de comercializare în primii doi ani din perioada următoare. Pentru a consolida și mai mult stabilitatea pieței europene a carbonului și pentru a evita creșterea artificială a ofertei spre sfârșitul perioadei de comercializare care a început în 2013, certificatele care nu au fost alocate instalațiilor în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE și certificatele care nu au fost alocate instalațiilor ca urmare a aplicării articolului 10a alineatele (19) și (20) din directiva respectivă („certificatele nealocate”) ar trebui plasate în rezervă în 2020. Comisia ar trebui să revizuiască Directiva 2003/87/CE în ceea ce privește certificatele respective nealocate și, dacă este cazul, ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului o propunere cu privire la măsurile care ar putea fi luate în viitor.
(8) Reintroducerea planificată a 300 de milioane de certificate în 2019 și a 600 de milioane de certificate în 2020, stabilită în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 176/2014 al Comisiei (5), ar submina obiectivul rezervei de a corecta dezechilibrele structurale dintre cerere și ofertă. În consecință, cele 900 de milioane de certificate nu ar trebui comercializate în 2019 și în 2020, ci ar trebui plasate în rezervă.
(9) Este important ca EU ETS să stimuleze o creștere economică cu emisii reduse de dioxid de carbon și ca nivelul de competitivitate al industriilor Uniunii care sunt supuse unui risc real de relocare a emisiilor de carbon să fie protejat. Concluziile Consiliului European menționate anterior, referitoare la cadrul de politici privind energia și schimbările climatice aferent anului 2030, oferă orientări clare în ceea ce privește continuarea după 2020 a dispozițiilor privind alocarea cu titlu gratuit și relocarea emisiilor de carbon. Bazându-se pe aceste orientări strategice, Comisia ar trebui să revizuiască Directiva 2003/87/CE, în special articolul 10a al acesteia, și să transmită o propunere de revizuire a directivei respective în termen de șase luni de la adoptarea prezentei decizii. În vederea realizării obiectivului de a asigura condiții de concurență echitabile, revizuirea respectivă ar trebui să analizeze și posibilitatea de a introduce măsuri armonizate de compensare a costurilor indirecte la nivelul Uniunii. Revizuirea respectivă ar trebui să analizeze și dacă un număr de până la 50 de milioane de certificate nealocate ar trebui folosite pentru a suplimenta resursele existente pentru a promova proiectele menționate la articolul 10a alineatul (8) din directiva respectivă și proiecte de inovare industrială cu emisii reduse de carbon, cu proiecte în toate statele membre, inclusiv proiecte la scară mică, înainte de 2021.
(10) Comisia ar trebui să monitorizeze funcționarea rezervei în contextul raportului său anual privind piața carbonului. Raportul respectiv ar trebui să analizeze efectele relevante asupra competitivității, în special în sectorul industrial, inclusiv asupra PIB-ului, a ocupării forței de muncă și a indicatorilor privind investițiile. În plus, Comisia ar trebui, în termen de trei ani de la data începerii funcționării rezervei și în mod periodic după acea dată, să revizuiască funcționarea rezervei din perspectiva experienței dobândite în urma aplicării sale. Revizuirea funcționării rezervei ar trebui, în special, să analizeze dacă regulile privind plasarea certificatelor în rezervă și scoaterea acestora din rezervă sunt adecvate în ceea ce privește obiectivul urmărit, și anume corectarea dezechilibrelor structurale dintre cerere și ofertă. Revizuirea respectivă ar trebui să includă o analiză a echilibrului pieței, inclusiv a tuturor factorilor relevanți care influențează cererea și oferta, examinându-se și dacă sunt adecvate limitele predefinite care determină automat ajustarea volumului de certificate scoase anual la licitație, precum și procentajul aplicat numărului total de certificate aflate în circulație. În cazul în care analiza indică faptul că limitele nu mai sunt adecvate în lumina noilor evoluții ale pieței și a unor noi informații disponibile în momentul revizuirii, Comisia ar trebui să prezinte urgent o propunere de remediere a situației. Revizuirea ar trebui să analizeze și impactul rezervei asupra creșterii economice, a locurilor de muncă, a competitivității industriale a Uniunii și a riscului relocării emisiilor de carbon. Revizuirea modalității de funcționare a rezervei ar trebui să fie obiectivă și să țină seama de necesitatea de a menține stabilitatea mediului de reglementare, precum și de a asigura previzibilitatea pe termen lung în cadrul tranziției spre o economie cu emisii reduse de carbon.
(11) Deoarece obiectivele prezentei decizii și anume, instituirea unei rezerve pentru stabilitatea pieței și asigurarea funcționării acesteia, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor respective.
(12) Directiva 2003/87/CE ar trebui, prin urmare, modificată în consecință,