Începe proba gratuită

Decizie 2015/601 · CELEX 32015D0601

Decizia (UE) 2015/601 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 aprilie 2015 privind acordarea de asistență macrofinanciară Ucrainei

Data act
15.04.2015
Intrare in vigoare
20.04.2015
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2015_100_R_0001
Status
In vigoare
ajutor al UE ajutor financiar diferend teritorial împrumut comunitar macroeconomie politică europeană de vecinătate Ucraina

Recitale

(1) Relațiile dintre Uniunea Europeană și Ucraina se dezvoltă în cadrul politicii europene de vecinătate (PEV) și al Parteneriatului estic. Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul de asociere”), ce include o zonă de liber schimb complex și cuprinzător (DCFTA) a fost negociat în perioada 2007-2011. Acordul a fost parafat în 2012 și a fost semnat de către Ucraina la 21 martie 2014 și de către Uniunea Europeană la 27 iunie 2014. Începând cu 1 noiembrie 2014, părți semnificative din acordul de asociere au fost aplicate cu titlu provizoriu în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a statului de drept, în ceea ce privește dialogul politic și reforma, justiția, libertatea și securitatea, precum și cooperarea economică și financiară.

(2) În urma reinstituirii constituției Ucrainei din 2004, au fost organizate cu succes alegeri prezidențiale și parlamentare la 25 mai 2014 și, respectiv, la 26 octombrie 2014. În urma formării, la 2 decembrie 2014, a unui nou guvern ce reflectă rezultatul alegerilor parlamentare, Ucraina și-a reconfirmat angajamentul față de realizarea unor reforme politice și economice în conformitate cu cadrul oferit de acordul de asociere și a prezentat un plan de acțiune ce cuprindea reformele avute în vedere.

(3) Încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și conflictul militar rezultat în urma acestei acțiuni au avut efecte devastatoare asupra stabilității economice și financiare deja precare a Ucrainei. Ucraina se confruntă cu dificultăți legate de balanța de plăți și de situația lichidităților cauzate de scăderea încrederii și de exodul concomitent al capitalurilor, precum și de o situație bugetară care continuă să se deterioreze ca urmare a costurilor bugetare directe asociate conflictului, a unei recesiuni mai grave decât se preconizase și a pierderii veniturilor fiscale în zonele geografice controlate de separatiști. În același timp, deficiențele structurale preexistente și vulnerabilitățile bugetare și financiare externe au contribuit și ele la deteriorarea situației economice.

(4) În acest context, necesitățile de finanțare externă ale Ucrainei sunt substanțial mai mari decât au fost identificate inițial, necesitând asistență financiară suplimentară din partea creditorilor și a donatorilor internaționali. Cu ocazia ultimei sale misiuni de analiză a programului, Fondul Monetar Internațional (FMI) a identificat o necesitate de finanțare semnificativă cu mult peste fondurile angajate până în prezent de comunitatea internațională, care cuprind asistența macrofinanciară din partea Uniunii în temeiul Deciziei 2002/639/CE a Consiliului (3), al Deciziei nr. 646/2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și al Deciziei 2014/215/UE a Consiliului (5).

(5) Uniunea și-a declarat cu diferite ocazii angajamentul de a sprijini noile autorități ucrainene în încercărilor lor de stabilizare a situației și de continuare a pe calea reformelor. De asemenea, Uniunea a declarat că este gata să sprijine pe deplin eforturile depuse de comunitatea internațională și de instituțiile financiare internaționale, în special de Fondul Monetar Internațional (FMI), cu privire la un pachet de asistență internațională destinat să răspundă nevoilor urgente ale Ucrainei, cu condiția angajamentului clar al Ucrainei de a realiza reforme. Sprijinul financiar acordat Ucrainei de către Uniune este coerent cu politica Uniunii definită în PEV și în Parteneriatul estic. În concluziile sale din 18 decembrie 2014, Consiliul European afirmă că, după ce Comisia a efectuat în decembrie 2014 a doua tranșă de 500 de milioane EUR din asistența macrofinanciară, Uniunea și statele sale membre sunt pregătite să faciliteze și pe viitor și să sprijine procesul de reformă din Ucraina, împreună cu alți donatori, în conformitate cu condițiile stabilite de FMI.

(6) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie un instrument financiar excepțional de sprijin necondiționat și fără o alocare specială pentru balanța de plăți, care vizează satisfacerea necesităților imediate de finanțare externă ale beneficiarului și ar trebui să stea la baza punerii în aplicare a unui program de politică care să conțină măsuri ferme imediate de ajustare și de reformă structurală, menite să îmbunătățească poziția pe termen scurt a balanței de plăți.

(7) La 30 aprilie 2014, autoritățile ucrainene și FMI au convenit un acord stand-by de doi ani privind drepturile speciale de tragere (DST) de 10,976 de miliarde (în jur de 17,01 miliarde USD, ceea ce reprezintă 800 la sută din cotă) pentru susținerea programului de reformă și de ajustare economică al Ucrainei.

(8) La 5 martie 2014, având în vedere situația balanței de plăți a Ucrainei care s-a agravat puternic, Comisia a anunțat un pachet de sprijin care a fost aprobat de Consiliul European la 6 martie 2014. Pachetul cuprinde asistență financiară în valoare de 11 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020, inclusiv un cuantum de până la 1,565 miliarde EUR sub formă de granturi mobilizate pentru aceeași perioadă prin Instrumentul european de vecinătate, Facilitatea de investiții pentru vecinătate, Instrumentul care contribuie la stabilitate și la pace și prin bugetul alocat politicii externe și de securitate comună, precum și asistență macrofinanciară din partea Uniunii de până la 1,61 miliarde EUR pentru perioada 2014-2015.

(9) La 9 septembrie 2014, având în vedere înrăutățirea situației și a perspectivelor economice, Ucraina a solicitat asistență macrofinanciară suplimentară din partea Uniunii. Respectiva cerere a fost reiterată într-o altă scrisoare la 15 decembrie 2014.

(10) Având în vedere că Ucraina este o țară vizată de PEV, ar trebui să fie considerată eligibilă pentru primirea de asistență macrofinanciară din partea Uniunii.

(11) Având în vedere că există încă un deficit rezidual semnificativ de finanțare externă în Ucraina pentru balanța de plăți, în plus față de resursele furnizate de FMI și de alte instituții multilaterale, asistența macrofinanciară din partea Uniunii care ar urma să fie furnizată Ucrainei (denumită în continuare „asistența macrofinanciară din partea Uniunii”) este, în actualele circumstanțe excepționale, considerată a fi un răspuns adecvat la solicitarea Ucrainei de a sprijini stabilizarea economică, împreună cu programul FMI. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar sprijini stabilizarea economică și agenda de reforme structurale a Ucrainei, completând resursele puse la dispoziție în cadrul acordului financiar cu FMI.

(12) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să aibă drept scop sprijinirea restabilirii unei situații sustenabile privind finanțarea externă pentru Ucraina, sprijinind astfel dezvoltarea sa economică și socială în conformitate cu acordul de asociere.

(13) Stabilirea valorii asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se bazează pe o evaluare cantitativă completă a nevoilor de finanțare externă reziduale ale Ucrainei și ține cont de capacitatea acesteia de autofinanțare prin resurse proprii, în special de rezervele internaționale pe care le are dispoziție. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să completeze programele și resursele furnizate de FMI și de Banca Mondială. Stabilirea valorii asistenței ia în considerare, de asemenea, contribuțiile financiare preconizate din partea donatorilor multilaterali și necesitatea de a asigura o partajare echitabilă a sarcinii între Uniune și alți donatori, precum și aplicarea anterioară a celorlalte instrumente de finanțare externă ale Uniunii în Ucraina și valoarea adăugată a implicării Uniunii în general.

(14) Comisia ar trebui să garanteze faptul că asistența macrofinanciară din partea Uniunii este în conformitate, din punct de vedere juridic și al conținutului, cu principiile esențiale, cu obiectivele și cu măsurile adoptate în cadrul diferitelor domenii de acțiune externă și al altor politici pertinente ale Uniunii.

(15) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să sprijine politica externă a Uniunii față de Ucraina. Serviciile Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă ar trebui să lucreze în strânsă colaborare pe parcursul operațiunii de asistență macrofinanciară pentru a coordona și a asigura coerența acțiunilor de politică externă ale Uniunii.

(16) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să susțină angajamentul Ucrainei față de valorile pe care le partajează cu Uniunea, printre care democrația, statul de drept, buna guvernanță, respectarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă și reducerea sărăciei, precum și angajamentul Ucrainei față de principiile privind schimburile comerciale deschise, echitabile și bazate pe norme.

(17) O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să fie ca Ucraina să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. În plus, obiectivele specifice ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să consolideze eficiența, transparența și responsabilitatea sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Ucraina și să promoveze reformele structurale având ca scop sprijinirea creșterii economice durabile și favorabile incluziunii, crearea de locuri de muncă și consolidarea bugetară. Atât îndeplinirea condițiilor prealabile, cât și realizarea obiectivelor respective ar trebui monitorizate periodic de către Comisie și Serviciul European de Acțiune Externă.

(18) Pentru a se asigura că interesele financiare ale Uniunii în legătură cu asistența macrofinanciară din partea Uniunii sunt protejate în mod eficient, Ucraina ar trebui să adopte măsuri corespunzătoare privind prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte nereguli legate de respectiva asistență. În plus, ar trebui să se adopte dispoziții care să prevadă efectuarea de verificări de către Comisie și de audituri de către Curtea de Conturi.

(19) Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii nu aduce atingere competențelor Parlamentului European și ale Consiliului (în calitate de autoritate bugetară).

(20) Sumele provizionului necesar pentru asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie în concordanță cu creditele bugetare prevăzute în cadrul financiar multianual.

(21) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui gestionată de către Comisie. Pentru a garanta că Parlamentul European și Consiliul pot să urmărească punerea în aplicare a prezentei decizii, Comisia ar trebui să le informeze periodic cu privire la evoluțiile legate de asistență și să le furnizeze documentele relevante.

(22) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentei decizii, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(23) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să facă obiectul unor condiții de politică economică, ce urmează a fi consemnate într-un memorandum de înțelegere. Pentru a se asigura condiții de punere în aplicare uniforme și din motive de eficiență, Comisia ar trebui să fie abilitată să negocieze astfel de condiții cu autoritățile ucrainene, sub supravegherea comitetului reprezentanților statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. În conformitate cu regulamentul respectiv, procedura de consultare ar trebui să se aplice, ca regulă generală, tuturor cazurilor altele decât cele prevăzute în regulamentul respectiv. Având în vedere impactul potențial important al asistenței de peste 90 de milioane EUR, este adecvat să se utilizeze procedura de examinare pentru aceste operațiuni. Luând în considerare cuantumul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii pentru Ucraina, procedura de examinare ar trebui să se aplice pentru adoptarea memorandumului de înțelegere și pentru orice reducere, suspendare sau anulare a asistenței,

Articolul 1

(1) Uniunea pune la dispoziția Ucrainei asistență macrofinanciară (denumită în continuare „asistența macrofinanciară din partea Uniunii”) cu o valoare maximă de 1,8 miliarde EUR, destinată sprijinirii stabilizării economice a Ucrainei și a agendei consistente de reforme. Asistența va contribui la acoperirea nevoilor Ucrainei legate de balanța de plăți, astfel cum au fost identificate în programul FMI. (2) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este furnizată integral Ucrainei sub formă de împrumuturi. Comisia este împuternicită în numele Uniunii Europene să împrumute fondurile necesare de pe piețele de capital sau de la instituții financiare și să le împrumute mai departe Ucrainei. Împrumuturile vor avea o scadență maximă de 15 ani. (3) Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este gestionată de Comisie, în conformitate cu acordurile sau înțelegerile convenite între FMI și Ucraina și cu principiile și obiectivele-cheie ale reformelor economice stabilite în Acordul de asociere și în Programul de asociere UE-Ucraina convenit în cadrul PEV. Comisia informează periodic Parlamentul European și Consiliul în legătură cu evoluția asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, inclusiv în legătură cu tragerile din aceasta, și pune la dispoziția instituțiilor respective documentele relevante în timp util. (4) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii se acordă pentru o perioadă de doi ani și jumătate începând cu ziua intrării în vigoare a memorandumului de înțelegere menționat la articolul 3 alineatul (1). (5) Dacă nevoile de finanțare ale Ucrainei scad fundamental în cursul perioadei de punere la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii comparativ cu estimările inițiale, Comisia, hotărând în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2), reduce valoarea asistenței sau o suspendă ori o anulează.

Articolul 2

(1) O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este ca Ucraina să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. (2) Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă monitorizează îndeplinirea acestei condiții prealabile pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. (3) Alineatele (1) și (2) se aplică în conformitate cu Decizia 2010/427/UE a Consiliului (7).

Articolul 3

(1) Comisia, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2), convine cu autoritățile ucrainene asupra unor condiții financiare și de politică economică clar definite, axate pe reforme structurale și pe finanțe publice solide, în funcție de care urmează să fie acordată asistența macrofinanciară din partea Uniunii și care urmează să fie cuprinse într-un memorandum de înțelegere (denumit în continuare „memorandumul de înțelegere”) care cuprinde un calendar pentru îndeplinirea condițiilor respective. Condițiile financiare și de politică economică prevăzute în memorandumul de înțelegere sunt coerente cu acordurile sau înțelegerile menționate la articolul 1 alineatul (3), inclusiv cu programele de reformă structurală și de ajustare macroeconomică implementate de Ucraina cu sprijinul FMI. (2) Condițiile menționate la alineatul (1) vizează, în special, creșterea eficienței, a transparenței și a responsabilității sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Ucraina, inclusiv în ceea ce privește utilizarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. Progresul înregistrat cu privire la deschiderea reciprocă a piețelor, dezvoltarea schimburilor comerciale echitabile și bazate pe norme, precum și alte priorități în contextul politicii externe a Uniunii trebuie și ele luate în considerare în mod corespunzător în momentul elaborării măsurilor de politică. Progresele înregistrate pentru realizarea obiectivelor respective sunt monitorizate periodic de Comisie. (3) Condițiile financiare detaliate ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se vor stabili în acordul de împrumut care urmează a fi încheiat de Comisie și autoritățile ucrainene. (4) Comisia verifică periodic îndeplinirea în continuare a condițiilor stabilite la articolul 4 alineatul (3), inclusiv dacă politicile economice ale Ucrainei sunt în conformitate cu obiectivele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În cadrul acestor verificări, Comisia acționează în strânsă coordonare cu FMI și Banca Mondială și, dacă este necesar, cu Parlamentul European și Consiliul.

Articolul 4

(1) Sub rezerva condițiilor stabilite la alineatul (3), asistența macrofinanciară din partea Uniunii este pusă la dispoziție de Comisie sub forma a trei tranșe de împrumut. Mărimea fiecărei tranșe de împrumut este stabilită în memorandumul de înțelegere. (2) Sumele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii sunt provizionate, dacă este cazul, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009 al Consiliului (8). (3) Comisia decide punerea la dispoziție a tranșelor de împrumut cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor următoare: (a) condiția prealabilă prevăzută la articolul 2; (b) o punere în aplicare continuă și satisfăcătoare din partea Ucrainei a unui program de politici care conține măsuri ferme de ajustare și de reformă structurală, sprijinite de un mecanism de creditare al FMI fără caracter prudențial; și (c) punerea în aplicare, într-un termen determinat, a condițiilor financiare și de politică economică convenite în memorandumul de înțelegere. (4) Plata celei de a doua tranșe de împrumut nu are loc mai devreme de trei luni de la data punerii la dispoziție a primei tranșe de împrumut. Plata celei de a treia tranșe de împrumut nu are loc mai devreme de trei luni de la data punerii la dispoziție a celei de-a doua tranșe de împrumut. (5) Dacă nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (3), Comisia suspendă temporar sau anulează plata asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În astfel de cazuri, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la motivele respectivei suspendări sau anulări. (6) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este vărsată Băncii Centrale a Ucrainei. Sub rezerva dispozițiilor ce vor fi stabilite în memorandumul de înțelegere, care includ o confirmare a nevoilor reziduale de finanțare bugetară ale Ucrainei, fondurile Uniunii pot fi transferate Ministerului de finanțe al Ucrainei în calitate de beneficiar final.

Articolul 5

(1) Operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului legate de asistența macrofinanciară din partea Uniunii se efectuează în euro, utilizând aceeași dată a valutei și nu implică Uniunea în transformarea scadenței și nu o expune niciunui risc legat de cursul de schimb sau de rata dobânzii sau vreunui alt risc comercial. (2) În cazul în care condițiile permit și dacă Ucraina solicită acest lucru, Comisia poate lua măsurile necesare pentru a asigura includerea în termenii și condițiile de acordare a împrumutului a unei clauze de rambursare anticipată, precum și corelarea acestei clauze cu o clauză corespondentă în termenii și condițiile operațiunilor de contractare a împrumutului. (3) Atunci când circumstanțele permit îmbunătățirea ratei dobânzii împrumutului și dacă Ucraina solicită acest lucru, Comisia poate decide refinanțarea integrală sau parțială a împrumuturilor sale contractate inițiale sau poate restructura condițiile financiare corespondente. Operațiunile de refinanțare sau restructurare se efectuează în conformitate cu alineatele (1) și (4) și nu au ca efect prelungirea termenului de scadență al împrumuturilor contractate în cauză sau majorarea valorii capitalului restant la data refinanțării sau restructurării. (4) Toate costurile înregistrate de Uniune care au legătură cu operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului prevăzute în prezenta decizie sunt suportate de Ucraina. (5) Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la orice evoluție a operațiunilor menționate la alineatele (2) și (3).

Articolul 6

(1) Asistența macrofinanciară din partea Uniunii se pune în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (10). (2) Punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii face obiectul unei gestiuni directe. (3) Memorandumul de înțelegere și acordul de împrumut conțin dispoziții care: (a) garantează faptul că Ucraina verifică periodic dacă finanțarea acordată din bugetul general al Uniunii a fost utilizată în mod corespunzător, adoptă măsurile corespunzătoare de prevenire a neregulilor și a fraudei și, după caz, întreprinde acțiuni juridice pentru recuperarea fondurilor furnizate în temeiul prezentei decizii care au fost deturnate; (b) asigură protecția intereselor financiare ale Uniunii, prevăzând în mod special măsuri specifice pentru prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte nereguli care afectează asistența macrofinanciară din partea Uniunii, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (11), Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (12) și Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (13); (c) autorizează în mod expres Comisia, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă, sau reprezentanții acesteia, să efectueze verificări, inclusiv la fața locului, precum și inspecții; (d) autorizează în mod expres Comisia și Curtea de Conturi Europeană să efectueze audituri atât în timpul, cât și după perioada de disponibilitate a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, inclusiv să efectueze verificări de documente și audituri la fața locului, cum ar fi evaluările operaționale; și (e) garantează faptul că Uniunea are dreptul la rambursarea anticipată a împrumutului atunci când s-a stabilit că, în ceea ce privește gestionarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, Ucraina s-a angajat într-un act de fraudă sau corupție sau într-o altă activitate ilegală care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii. (4) Pe durata punerii în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, Comisia monitorizează, prin intermediul unor evaluări operaționale, soliditatea mecanismelor financiare, procedurile administrative și mecanismele interne și externe de control ale Ucrainei care sunt relevante pentru respectiva asistență.

Articolul 8

(1) Până la data de 30 iunie a fiecărui an, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei decizii în anul anterior, inclusiv o evaluare a punerii în aplicare. Respectivul raport: (a) examinează progresele înregistrate în punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii; (b) evaluează situația și perspectivele economice ale Ucrainei, precum și progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor de politică menționate la articolul 3 alineatul (1); (c) indică legătura dintre condițiile de politică economică prevăzute în memorandumul de înțelegere, performanțele economice și bugetare ale Ucrainei la acea dată și deciziile Comisiei de a pune la dispoziție tranșele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. (2) În cel mult doi ani de la expirarea perioadei de disponibilitate menționate la articolul 1 alineatul (4), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare ex post, evaluând rezultatele și eficiența operațiunilor din cadrul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii încheiate și măsura în care acestea au contribuit la obiectivele asistenței.

Articolul 9

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.