Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă destinate utilizării în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.
(2) Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei (3), a fost adoptată o listă cu substanțe aromatizante care a fost introdusă în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.
(3) Această listă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună la care se face referire la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri depuse de un stat membru sau de o parte interesată.
(4) Partea A a listei Uniunii conține mai multe substanțe a căror evaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară nu s-a încheiat sau în legătură cu care Autoritatea a solicitat furnizarea de date științifice suplimentare pentru a putea încheia evaluarea. În cazul a 19 dintre substanțele respective, persoanele responsabile cu introducerea pe piață a substanțelor aromatizante respective și-au retras cererile. Așadar, substanțele aromatizante în cauză ar trebui șterse de pe lista Uniunii.
(5) Prin urmare, partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 ar trebui modificată în consecință.
(6) În conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, substanțele aromatizante neincluse pe lista Uniunii pot fi introduse pe piață ca atare și utilizate în sau pe produsele alimentare până la 22 octombrie 2014. Deoarece substanțele aromatizante sunt prezente deja pe piață în statele membre și pentru a se asigura tranziția fără probleme la o procedură de autorizare la nivelul Uniunii, Regulamentul (UE) nr. 873/2012 al Comisiei (4) prevede măsuri tranzitorii pentru alimentele care conțin substanțele respective.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,