Recitale
(1) Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului (3) stabilește standarde de securitate de bază uniforme pentru protecția sănătății persoanelor supuse expunerilor profesionale, medicale și ale publicului împotriva pericolelor cauzate de radiațiile ionizante.
(2) Directiva 2009/71/Euratom a Consiliului (4) prevede obligațiile statelor membre de a institui și întreține un cadru național privind securitatea nucleară. Directiva menționată reflectă dispozițiile cuprinse în principalul instrument internațional în domeniul securității nucleare, și anume Convenția privind securitatea nucleară (5), precum și principiile fundamentale de securitate (6) stabilite de Agenția Internațională pentru Energia Atomică („AIEA”).
(3) Directiva 2011/70/Euratom a Consiliului (7) prevede obligațiile statelor membre de a institui și menține un cadru național privind gestionarea combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive.
(4) Concluziile Consiliului din 8 mai 2007 privind securitatea nucleară și gestionarea în condiții de siguranță a combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive au subliniat că „securitatea nucleară este o responsabilitate națională exercitată, după caz, în cadrul UE. Deciziile privind măsurile de securitate și supravegherea instalațiilor nucleare rămân în responsabilitatea exclusivă a operatorilor și a autorităților naționale”.
(5) Accidentul nuclear din 2011 de la Fukushima, în Japonia, a readus în atenție, la nivel mondial, măsurile necesare pentru a reduce la minimum riscurile și pentru a asigura cele mai solide niveluri de securitate nucleară. Pe baza concluziilor Consiliului European din 24-25 martie 2011, autoritățile naționale de reglementare competente, împreună cu Comisia în cadrul Grupului european de reglementare pentru siguranța nucleară (ENSREG), înființat prin Decizia 2007/530/Euratom a Comisiei (8) au efectuat la nivel comunitar evaluări cuprinzătoare ale riscurilor și securității centralelor nucleare („teste de stres”). Rezultatele au identificat o serie de îmbunătățiri care ar putea fi puse în aplicare în cadrul abordărilor și al practicilor industriale în domeniul securității nucleare din țările participante. De asemenea, Consiliul European a invitat Comisia să efectueze, dacă este oportun, o revizuire a cadrului juridic și de reglementare existent pentru securitatea instalațiilor nucleare și să propună orice îmbunătățiri care ar putea fi necesare. Consiliul European a subliniat, de asemenea, faptul că în Uniune ar trebui să fie puse în aplicare și îmbunătățite permanent cele mai înalte standarde de securitate nucleară.
(6) O autoritate de reglementare competentă și puternică, care dispune de independență efectivă în procesul de luare a deciziilor de reglementare, este o cerință fundamentală a cadrului de reglementare comunitar privind securitatea nucleară. Este extrem de important ca autoritatea de reglementare competentă să dispună de capacitatea de a-și exercita competențele în mod imparțial, transparent, fără a fi supusă vreunei influențe nejustificate în cadrul procesului său decizional de reglementare în scopul de a asigura un nivel ridicat de securitate nucleară. Deciziile de reglementare și măsurile de asigurare a aplicării normelor în domeniul securității nucleare ar trebui să se bazeze pe considerente tehnice obiective legate de securitate și ar trebui să fie stabilite fără vreo influență externă nejustificată care ar putea compromite securitatea, precum influența nejustificată asociată schimbării condițiilor politice, economice sau societale. Dispozițiile Directivei 2009/71/Euratom cu privire la separarea funcțională a autorităților de reglementare competente ar trebui consolidate astfel încât să asigure independența efectivă a autorităților de reglementare în raport cu influențele nejustificate asupra procesului lor decizional de reglementare și să garanteze că acestea dispun de mijloacele și competențele adecvate pentru îndeplinirea în mod corespunzător a responsabilităților încredințate. În special, autoritatea de reglementare ar trebui să aibă suficiente competențe juridice, suficient personal și suficiente resurse financiare pentru îndeplinirea corespunzătoare a responsabilităților care îi revin. Totuși, ar trebui ca cerințele consolidate să nu aducă atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorități naționale competente sau orientărilor de politică generală elaborate de statele membre.
(7) Procesul decizional de reglementare ar trebui să țină seama de competențe și de expertiză, care pot fi puse la dispoziție de organizațiile de asistență tehnică. Această expertiză ar trebui să se bazeze pe cunoștințe științifice și tehnice de vârf, printre care cele dobândite în urma experienței operaționale și a cercetării legate de securitate, pe gestionarea cunoștințelor, precum și pe resurse tehnice adecvate.
(8) În conformitate cu partea 1 a cerințelor generale de securitate ale AIEA, atât rolul statelor membre în stabilirea cadrului pentru securitatea nucleară, cât și rolul autorității de reglementare în punerea în aplicare a acestui cadru ar trebui să fie respectate.
(9) Dată fiind natura specializată a industriei nucleare și disponibilitatea limitată a personalului cu experiența și competențele necesare, fapt care poate conduce la o rotație a persoanelor cu responsabilități executive între funcțiile deținute în cadrul industriei nucleare și cele din cadrul autorităților de reglementare, ar trebui să se acorde o atenție deosebită evitării conflictelor de interese. În plus, este necesar să se ia măsuri pentru a se asigura că nu există niciun conflict de interese cu organizațiile care furnizează consultanță sau servicii autorității de reglementare competente.
(10) Consecințele unui accident nuclear pot depăși frontierele naționale și, prin urmare, ar trebui încurajate strânsa cooperare, coordonarea și schimbul de informații dintre autoritățile de reglementare competente ale statelor membre, aflate în vecinătatea unei instalații nucleare, indiferent dacă respectivele state membre operează sau nu instalații nucleare. În acest sens, statele membre ar trebui să asigure instituirea unor măsuri corespunzătoare pentru a facilita o astfel de cooperare în materie de securitate nucleară cu impact transfrontalier.
(11) Pentru a asigura dobândirea aptitudinilor corespunzătoare, precum și atingerea și menținerea unor niveluri adecvate de competență, toate părțile ar trebui să prevadă participarea la un proces de învățare continuă a tuturor membrilor personalului cu responsabilități în materie de securitate nucleară a instalațiilor nucleare și în materie de mecanisme de pregătire și intervenție pe amplasament în situații de urgență. Acest lucru poate fi realizat prin instituirea unor programe și planuri de formare și a unor proceduri pentru revizuirea și actualizarea periodică a programelor de formare, precum și prin alocarea de fonduri bugetare adecvate pentru formare.
(12) Un alt aspect esențial evidențiat de accidentul nuclear de la Fukushima este importanța sporirii transparenței în materie de securitate nucleară. Transparența este, de asemenea, un mijloc important de promovare a independenței în luarea deciziilor de reglementare. Prin urmare, dispozițiile actuale ale Directivei 2009/71/Euratom privind informațiile oferite publicului larg ar trebui formulate mai exact cu privire la tipul de informații care se furnizează. Mai mult, ar trebui să se acorde publicului ocazia de a participa la etapele relevante ale procesului decizional referitor la instalațiile nucleare, în conformitate cu cadrul național pentru securitatea nucleară, ținând seama de diferențele dintre sistemele naționale. Deciziile privind autorizarea rămân în continuare în responsabilitatea autorităților naționale competente.
(13) Cerințele prezentei directive cu privire la transparență sunt complementare celor din legislația Euratom existentă. Decizia 87/600/Euratom a Consiliului (9) impune fiecărui stat membru obligația de a notifica și furniza informații Comisiei și altor state membre în cazul unei urgențe radiologice pe teritoriul său, în timp ce Directiva 2013/59/Euratom prevede obligația statelor membre de a informa publicul larg asupra măsurilor de protecție a sănătății care trebuie aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență radiologică și de a furniza la intervale regulate informații actualizate populației care poate fi afectată în cazul unei astfel de situații de urgență.
(14) În cursul celei de a șasea reuniuni de examinare, părțile contractante la Convenția privind securitatea nucleară și-au reiterat angajamentul față de concluziile celei de a doua reuniuni extraordinare care a avut loc după accidentul de la Fukushima. Mai concret, acestea subliniază că „centralele nucleare ar trebui să fie concepute, construite și operate având drept obiectiv prevenirea accidentelor, iar în cazul unui accident, atenuarea efectelor sale și evitarea contaminării în afara amplasamentului” și că „autoritățile de reglementare ar trebui să asigure aplicarea acestor obiective în vederea identificării și a punerii în aplicare a unor măsuri corespunzătoare de îmbunătățire a securității instalațiilor existente”.
(15) Având în vedere progresele tehnice înregistrate cu ajutorul dispozițiilor AIEA și de Asociația Autorităților de Reglementare în Domeniul Nuclear din Europa de Vest (Western European Nuclear Regulators Association — WENRA) și reacționând în urma experienței acumulate după testele de stres și investigațiile desfășurate asupra accidentului nuclear de la Fukushima, Directiva 2009/71/Euratom ar trebui modificată pentru a include un obiectiv comunitar de înalt nivel în materie de securitate nucleară care să acopere toate etapele ciclului de viață al instalațiilor nucleare (amplasarea, proiectarea, construcția, punerea în funcțiune, operarea, dezafectarea). Mai concret, acest obiectiv necesită îmbunătățiri semnificative de securitate în ceea ce privește proiectarea noilor reactoare, pentru care ar trebui să se utilizeze cunoștințe și tehnologie de vârf, ținând seama de cele mai recente cerințe internaționale în materie de securitate.
(16) Aceste obiective ar trebui să fie realizate mai ales prin intermediul unor evaluări ale securității nucleare, care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive. Acestea ar trebui să fie efectuate de către titularii de autorizație sub controlul autorității de reglementare competente la nivel național și pot fi utilizate pentru evaluarea riscului de accident major, astfel cum sunt reglementate de Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10), cu condiția să fie respectate cerințele din prezenta directivă.
(17) Conceptul de protecție în adâncime este fundamental pentru securitatea instalațiilor nucleare și reprezintă baza pentru punerea în aplicare a obiectivelor de securitate nucleară la nivel înalt. Aplicarea principiilor protecției în adâncime, astfel cum sunt recunoscute de standardele și orientările internaționale și de WENRA, asigură faptul că activitățile în materie de securitate sunt supuse, în măsura în care este rezonabil din punct de vedere practic, unor niveluri independente de dispoziții, astfel încât, dacă se produce o defecțiune, aceasta să fie depistată, remediată sau corectată prin măsuri corespunzătoare. Eficacitatea fiecăruia dintre diferitele niveluri este un element esențial de protecție în adâncime pentru prevenirea accidentelor și diminuarea consecințelor în cazul apariției acestora. Protecția în adâncime este, în general, structurată pe cinci niveluri. În cazul în care un anumit nivel eșuează, intră în acțiune următorul nivel. Obiectivul primului nivel de protecție îl reprezintă prevenirea operării anormale și a defectărilor de sistem. În cazul în care primul nivel eșuează, al doilea nivel de protecție controlează operarea anormală sau depistează defectările. În cazul în care eșuează și al doilea nivel, cel de-al treilea nivel garantează că funcțiile de securitate sunt îndeplinite în continuare prin activarea unor sisteme specifice de securitate și a altor elemente de securitate. În cazul în care eșuează și al treilea nivel, al patrulea nivel limitează amploarea pe care o ia accidentul prin intermediul sistemului de gestionare a accidentelor, pentru a preveni sau pentru a atenua condițiile de accident sever însoțite de eliberarea de materiale radioactive în exterior. Ultimul obiectiv (al cincilea nivel de protecție) îl reprezintă reducerea consecințelor radiologice ale eliberărilor semnificative în exterior prin intermediul răspunsului la urgență în afara amplasamentului.
(18) Alături de protecția în adâncime, o cultură de securitate nucleară eficientă este considerată a fi un factor fundamental pentru atingerea unui nivel înalt de securitate nucleară și pentru îmbunătățirea continuă a acesteia. Printre indicatorii unei culturi de securitate nucleară eficiente se numără mai ales următorii: angajamentul, la toate nivelurile, al personalului și al conducerii unei organizații față de securitatea nucleară și îmbunătățirea continuă a acesteia; promovarea capacității tuturor membrilor personalului, la toate nivelurile, de a pune sub semnul întrebării respectarea principiilor relevante în materie de securitate și a practicilor de îmbunătățire continuă a securității nucleare; capacitatea personalului de a raporta la timp problemele de securitate; identificarea învățămintelor desprinse din experiența de operare și raportarea sistematică a oricărei devieri de la condițiile normale de operare sau a oricărui mecanism relevant pentru gestionarea accidentelor care are potențialul de a produce un impact asupra securității nucleare. Printre elementele importante care contribuie la realizarea unei puternice culturi de securitate nucleară se numără, în special, sistemele eficiente de gestionare, educația și pregătirea profesională corespunzătoare și mecanismele prin care titularul autorizației se înregistrează, evaluează și documentează experiența de operare semnificativă în materie de securitate internă și externă și soluționarea eficace a problemelor care au fost ridicate.
(19) Atunci când se folosește sintagma „rezonabil din punct de vedere practic” în prezenta directivă, aceasta ar trebui să se aplice în conformitate cu definițiile stabilite, mai cu seamă cele ale WENRA și ale AIEA.
(20) După accidentele nucleare de la Three Mile Island și Cernobîl, accidentul nuclear de la Fukushima a subliniat încă o dată importanța critică a funcției anvelopei, care este ultima barieră de protecție a populației și a mediului împotriva eliberărilor radioactive care rezultă în urma unui accident. Prin urmare, solicitantul unei autorizații pentru construirea unui nou reactor de putere sau de cercetare ar trebui să demonstreze că proiectul limitează efectele produse de avarierea zonei active a reactorului la nivelul interiorului anvelopei, și anume solicitantul ar trebui să dovedească faptul că o eliberare mare sau neautorizată de radioactivitate în exteriorul anvelopei este extrem de puțin probabilă și că el, solicitantul, ar trebui să poată dovedi, cu un grad înalt de certitudine, că o astfel de eliberare nu se va produce.
(21) Ar trebui impuse mecanisme mai specifice de gestionare a accidentelor și de intervenție pe amplasament în situații de urgență care să abordeze prevenirea accidentelor și atenuarea efectelor acestora. Respectivele activități ar trebui să fie conforme și să nu aducă atingere dispozițiilor relevante ale Directivei 2013/59/Euratom. Titularul autorizației ar trebui să prevadă proceduri, orientări și mecanisme care să abordeze accidentele, inclusiv accidentele severe, care s-ar putea produce în toate modurile de operare, inclusiv la capacitate maximă, în caz de oprire și în stadiile de tranziție, asigurând coerența și continuitatea între toate aceste proceduri și mecanisme și asigurând faptul că acestea sunt exercitate, revizuite și actualizate. Respectivele mecanisme ar trebui, de asemenea, să prevadă suficient personal, echipamente și alte resurse necesare. Ar trebui să se prevadă o structură organizațională cu repartizare clară a responsabilităților, precum și coordonarea dintre organismele de intervenție.
(22) Testele de stres au demonstrat rolul esențial al mecanismelor de cooperare și coordonare consolidate între toate părțile care dețin responsabilități în materie de securitate nucleară. Evaluările inter pares s-au dovedit a fi un bun mijloc de consolidare a încrederii, având drept scop dezvoltarea și schimbul de experiență, precum și asigurarea aplicării în comun a unor standarde de securitate nucleară ridicate.
(23) Cooperarea în domeniul securității nucleare între statele membre este bine stabilită, putând oferi o valoare adăugată în ceea ce privește securitatea nucleară, transparența și deschiderea către părțile interesate la nivel european și internațional. Statele membre, prin intermediul autorităților lor de reglementare competente, valorificând în mod pertinent ENSREG și dezvoltând cunoștințele tehnice ale WENRA, ar trebui să definească, din șase în șase ani, o metodologie, condițiile-cadru și un calendar pentru evaluări inter pares pe teme tehnice comune specifice legate de securitatea nucleară a instalațiilor lor nucleare. Tema tehnică comună specifică de analizat ar trebui să fie identificată între nivelurile de referință WENRA în materie de securitate sau pe baza feedback-ului în urma experienței de operare, a incidentelor și a accidentelor și a evoluțiilor tehnologice și științifice. Statele membre ar trebui să efectueze o autoevaluare națională și să instituie mecanisme pentru efectuarea de analize inter pares comune a autoevaluării lor naționale de către autoritățile de reglementare competente ale altor state membre. Ar trebui să fie elaborate rapoarte privind rezultatele acestor evaluări inter pares. Statele membre ar trebui să instituie planuri naționale de acțiune pentru a aborda eventualele constatări relevante și propria lor evaluare națională, ținând seama de rezultatele acestor rapoarte ale evaluărilor inter pares. Rapoartele de evaluare inter pares ar trebui, de asemenea, să constituie baza oricărui raport de sinteză a rezultatelor exercițiului tematic de evaluare inter pares la nivelul Uniunii, elaborat în mod colectiv de către autoritățile de reglementare competente ale statelor membre. Raportul de sinteză nu ar trebui să fie menit să clasifice securitatea instalațiilor nucleare, ci să se concentreze mai degrabă asupra procesului și a constatărilor tehnice ale evaluării tematice inter pares, astfel încât cunoștințele dobândite din exercițiul respectiv să poată fi împărtășite. Încrederea reciprocă ar trebui să predomine în evaluările inter pares și, prin urmare, ar fi oportun ca, ori de câte ori este posibil, Comisia să informeze statele membre atunci când intenționează să utilizeze rezultatele rapoartelor de evaluare inter pares în cadrul documentelor sale de politică.
(24) Obligațiile statelor membre de a raporta cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive, precum și obligația Comisiei de a elabora un raport pe baza rapoartelor naționale ar trebui să ofere ocazia de a face un bilanț și o evaluare a diferitelor aspecte ale punerii în aplicare a prezentei directive, precum și a eficienței acesteia. La nivel internațional există o serie de obligații de raportare relevante, precum rapoartele Convenției privind securitatea nucleară, ale căror rezultate ar putea fi utilizate pentru evaluarea punerii în aplicare a prezentei directive. În plus, în temeiul prezentei directive, ar trebui stabilite cerințe suplimentare de raportare în legătură cu constatările apărute în urma evaluărilor tematice inter pares ale instalațiilor nucleare. Prin urmare, în vederea simplificării legislației și a reducerii sarcinii administrative, obligația de raportare a statelor membre ar trebui să devină mai puțin costisitoare, atât în ceea ce privește frecvența rapoartelor, cât și conținutul acestora.
(25) În conformitate cu o abordare graduală, punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei directive depinde de tipul de instalații nucleare aflate pe teritoriul unui stat membru. Prin urmare, la transpunerea dispozițiilor respective în legislația națională, statele membre ar trebui să țină seama de magnitudinea potențială și de natura riscurilor pe care le prezintă instalațiile nucleare pe care le au în plan sau pe care le operează. Principiul abordării graduale ar trebui să se refere în special la acele state membre care dețin stocuri reduse de materiale nucleare și de materiale radioactive, de exemplu cele legate de operarea unor reactoare de cercetare mici care, în cazul unui accident sever, nu ar genera consecințe comparabile cu cele generate de centralele nucleare.
(26) Dispozițiile prezentei directive care sunt intrinsec legate de existența instalațiilor nucleare, și anume cele privind obligațiile deținătorilor de autorizații, noile cerințe specifice pentru instalațiile nucleare și dispozițiile privind pregătirea și intervenția pe amplasament în situații de urgență, nu ar trebui să fie aplicabile statelor membre care nu dețin instalații nucleare. Dispozițiile din prezenta directivă ar trebui să fie transpuse și puse în aplicare în mod proporțional, în conformitate cu circumstanțele naționale și ținând seama de faptul că aceste state membre nu dispun de instalații nucleare, dar garantând, în același timp, faptul că administrația publică sau autoritățile competente acordă o atenție corespunzătoare securității nucleare.
(27) În conformitate cu Directiva 2009/71/Euratom, statele membre trebuie să instituie și să mențină un cadru național legislativ, de reglementare și organizațional pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare. Decizia privind modul în care sunt adoptate dispozițiile din cadrul național și privind instrumentul prin care sunt aplicate rămâne de competența statelor membre.
(28) Conform declarației politice comune din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat să însoțească notificarea măsurilor lor de transpunere, în cazuri justificate, cu o serie de documente care să explice relația dintre dispozițiile unei directive și părțile corespunzătoare ale instrumentelor naționale de transpunere. Cu privire la prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(29) Prin urmare, Directiva 2009/71/Euratom ar trebui modificată în consecință,