Recitale
(1) Libera circulație a lucrătorilor, libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor reprezintă principii fundamentale ale pieței interne a Uniunii, consacrate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Punerea în aplicare a respectivelor principii este consolidată în continuare de Uniune, fiind menită să garanteze condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi și respectarea drepturilor lucrătorilor.
(2) Libera prestare a serviciilor include dreptul întreprinderilor de a presta servicii într-un alt stat membru, în care își pot detașa temporar propriii lucrători pentru prestarea acestor servicii. Este necesar, în vederea detașării lucrătorilor, să se facă distincție între această libertate și libera circulație a lucrătorilor, care oferă fiecărui cetățean dreptul de a circula liber într-un alt stat membru pentru a lucra și pentru a se stabili acolo în acest scop și îl protejează împotriva discriminării în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, remunerarea și alte condiții de muncă și de încadrare în muncă față de resortisanții statului membru respectiv.
(3) În ceea ce privește lucrătorii detașați temporar pentru a efectua activități în vederea prestării de servicii într-un alt stat membru decât cel în care aceștia își desfășoară activitatea în mod obișnuit, Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) stabilește un set fundamental de clauze și condiții de încadrare în muncă clar definite care trebuie respectate de către prestatorul de servicii în statul membru în care are loc detașarea, pentru a asigura o protecție minimă a lucrătorilor detașați în cauză.
(4) Toate măsurile introduse prin prezenta directivă ar trebui să fie justificate și proporționale, astfel încât să nu genereze sarcini administrative sau să îngrădească potențialul întreprinderilor, în special al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), de a crea noi locuri de muncă, și să protejeze, în același timp, lucrătorii detașați.
(5) Pentru a asigura conformitatea cu Directiva 96/71/CE, fără a impune însă prestatorilor de servicii o sarcină administrativă inutilă, este esențial ca elementele faptice menționate în dispozițiile referitoare la identificarea unei reale detașări și la prevenirea abuzurilor și a eludării din prezenta directivă să fie considerate orientative și neexhaustive. În special, nu ar trebui să existe nicio cerință potrivit căreia fiecare element trebuie să fie îndeplinit în fiecare caz de detașare.
(6) Deși evaluarea elementelor faptice orientative ar trebui să fie adaptată la fiecare caz în parte și să țină seama de specificul situației în cauză, situațiile care reprezintă aceleași elemente faptice nu ar trebui să conducă la aprecieri sau evaluări juridice diferite din partea autorităților competente din state membre diferite.
(7) În scopul de a evita, preveni și combate folosirea abuzivă și eludarea normelor aplicabile de către întreprinderile care profită în mod neadecvat sau fraudulos de libera prestare a serviciilor prevăzută în TFUE și/sau de aplicarea Directivei 96/71/CE, punerea în aplicare și monitorizarea noțiunii de detașare ar trebui să fie îmbunătățite, iar la nivelul Uniunii ar trebui introduse elemente mai uniforme, care să faciliteze o interpretare comună.
(8) Prin urmare, este necesar ca elementele faptice constituente care caracterizează natura temporară inerentă noțiunii de detașare, precum și condiția ca angajatorul să fie cu adevărat stabilit în statul membru din care se efectuează detașarea să fie examinate de autoritatea competentă a statului membru gazdă și, dacă este cazul, în strânsă cooperare cu statul membru de stabilire.
(9) Atunci când examinează mărimea cifrei de afaceri realizate de o întreprindere în statul membru de stabilire pentru a determina dacă întreprinderea respectivă desfășoară în mod real activități semnificative, altele decât cele pur interne de gestionare și/sau administrative, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare diferențele în ceea ce privește puterea de cumpărare a monedelor.
(10) Elementele prevăzute în prezenta directivă în legătură cu punerea în aplicare și monitorizarea detașării pot, de asemenea, sprijini autoritățile competente în ceea ce privește identificarea lucrătorilor declarați în mod fictiv drept independenți. În conformitate cu Directiva 96/71/CE, definiția lucrătorului este cea care se aplică în dreptul statului membru pe teritoriul căruia este detașat un lucrător. Clarificări suplimentare și o mai bună monitorizare a detașării de către autoritățile competente relevante ar spori securitatea juridică și ar oferi un instrument util care să contribuie la combaterea eficace a cazurilor de lucrători independenți fictivi, garantând totodată că lucrătorii detașați nu sunt declarați în mod fictiv ca lucrători independenți și venind, în acest mod, în sprijinul prevenirii, evitării și combaterii eludării normelor aplicabile.
(11) În cazul în care nu există o situație de detașare reală și apare un conflict de legi, ar trebui să se să se acorde importanța cuvenită dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5) („Roma I”) sau ale Convenției de la Roma (6), care sunt destinate să garanteze că salariații nu ar trebui să fie lipsiți de protecția care le este oferită prin dispoziții de la care nu se poate deroga printr-un acord sau de la care se poate deroga doar în beneficiul lor. Statele membre ar trebui să se asigure că sunt în vigoare dispoziții care să protejeze în mod adecvat lucrătorii a căror detașare nu este reală.
(12) Lipsa certificatului referitor la legislația privind securitatea socială aplicabilă menționat în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (7) poate fi un indiciu că situația nu ar trebui caracterizată drept situație de detașare temporară într-un alt stat membru decât cel în care lucrătorul în cauză muncește în mod obișnuit în cadrul prestării de servicii.
(13) La fel ca în cazul Directivei 96/71/CE, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (8).
(14) Respectarea diversității sistemelor de relații de muncă la nivel național, precum și a autonomiei partenerilor sociali este recunoscută în mod explicit în TFUE.
(15) În numeroase state membre, partenerii sociali joacă un rol important în contextul detașării lucrătorilor pentru prestarea de servicii, având în vedere că pot, în conformitate cu dreptul intern și/sau practicile naționale, să stabilească diferitele niveluri, alternativ sau simultan, ale salariilor minime aplicabile. Partenerii sociali ar trebui să comunice respectivele niveluri și să informeze în legătură cu acestea.
(16) Punerea în aplicare și asigurarea respectării aplicării eficace și adecvată constituie elemente esențiale pentru protecția drepturilor lucrătorilor detașați și pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru prestatorii de servicii, în timp ce o aplicare deficientă diminuează eficacitatea normelor Uniunii aplicabile în acest domeniu. Cooperarea strânsă dintre Comisie și statele membre și, atunci când este cazul, cu autoritățile regionale și locale este așadar esențială, fără a neglija rolul important al inspectoratelor muncii și al partenerilor sociali în acest sens. Încrederea reciprocă, spiritul de cooperare, dialogul constant și înțelegerea reciprocă sunt esențiale în acest sens.
(17) Este esențial să se prevadă proceduri de monitorizare eficace în statele membre pentru asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE și a prezentei directive, iar respectivele proceduri ar trebui să fie instituite, prin urmare, în întreaga Uniune.
(18) Dificultățile de accesare a informațiilor privind clauzele și condițiile de încadrare în muncă constituie, într-un număr foarte mare de cazuri, motivul pentru care normele existente nu sunt aplicate de către prestatorii de servicii. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că astfel de informații sunt puse la dispoziție la scară largă, cu titlu gratuit și că se oferă un acces efectiv la acestea, nu doar prestatorilor de servicii din alte state membre, ci și lucrătorilor detașați în cauză.
(19) În cazul în care clauzele și condițiile de încadrare în muncă sunt stabilite prin convenții colective care au fost declarate general aplicabile, statele membre ar trebui să se asigure, respectând în continuare autonomia partenerilor sociali, că respectivele convenții colective sunt puse la dispoziție la scară largă, sub o formă accesibilă și într-un climat de transparență.
(20) Pentru a îmbunătăți accesibilitatea informațiilor, ar trebui stabilită o sursă unică de informații în statele membre. Fiecare stat membru ar trebui să prevadă un site internet oficial național unic, în conformitate cu standardele de accesibilitate la internet, precum și alte mijloace de comunicare adecvate. Site-ul internet oficial național unic ar trebui să capete cel puțin forma unui portal internet, să exercite rolul de portal de difuzare sau de principal punct de intrare și să ofere cu claritate și precizie linkuri către sursele relevante de informații, precum și informații succinte cu privire la conținutul site-ului și la linkurile menționate mai sus. Astfel de site-uri internet ar trebui să includă în special orice site-uri internet instituite în temeiul legislației Uniunii în vederea promovării spiritului antreprenorial și/sau dezvoltării prestării de servicii transfrontaliere. Statele membre gazdă ar trebui să ofere informații cu privire la perioadele prevăzute în dreptul intern în care prestatorii de servicii trebuie să păstreze documente după terminarea perioadei de detașare.
(21) Lucrătorii detașați ar trebui să aibă dreptul de a primi, din partea statului membru gazdă, informații generale referitoare la dreptul intern și/sau practicile naționale care sunt aplicabile în cazul lor.
(22) Cooperarea administrativă și asistența reciprocă între statele membre ar trebui să fie în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9), precum și cu normele naționale privind protecția datelor prin care se pune în aplicare legislația Uniunii. În ceea ce privește cooperarea administrativă prin intermediul sistemului de informare al pieței interne (IMI), aceasta ar trebui, de asemenea, să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (11).
(23) Pentru a asigura aplicarea corectă și de a monitoriza respectarea normelor de fond cu privire la clauzele și condițiile de încadrare în muncă care trebuie respectate cu privire la lucrătorii detașați, statele membre ar trebui să aplice numai anumite cerințe administrative și măsuri de control în cazul întreprinderilor care detașează lucrători în cadrul prestării de servicii. Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel de cerințe și măsuri pot fi justificate de motive imperative de interes general, care includ protecția eficace a drepturilor lucrătorilor, cu condiția să fie adecvate pentru a garanta atingerea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Astfel de cerințe și măsuri nu pot fi impuse decât dacă autoritățile competente nu își pot realiza în mod eficace misiunea de supraveghere fără informațiile necesare solicitate și/sau dacă niște măsuri mai puțin restrictive nu ar permite atingerea obiectivelor măsurilor naționale de control considerate necesare.
(24) Un prestator de servicii ar trebui să se asigure că identitatea lucrătorilor detașați pe care i-a inclus în declarația întocmită de către prestatorul de servicii pentru a permite desfășurarea de controale faptice la locul de muncă poate fi verificată, pe durata detașării, de către autoritățile competente.
(25) Un prestator de servicii stabilit într-un alt stat membru ar trebui, fără întârzieri nejustificate, să informeze autoritățile competente ale statului membru gazdă cu privire la orice schimbări importante ale datelor prezentate în declarația întocmită de către prestatorul de servicii, pentru a permite desfășurarea de controale faptice la locul de muncă.
(26) Obligația de a aduce la cunoștința Comisiei cerințe administrative și măsuri de control nu ar trebui să constituie un proces de autorizare ex ante.
(27) Cu scopul de a asigura o mai bună și mai uniformă aplicare a Directivei 96/71/CE, precum și asigurarea respectării aplicării acesteia în practică și de a reduce, pe cât posibil, diferențele în materie de aplicare și de asigurare a respectării aplicării în Uniune, statele membre ar trebui să se asigure că sunt efectuate inspecții eficace și adecvate pe teritoriul lor, contribuind, în acest mod, printre altele, la combaterea muncii fără forme legate în cazul detașării și ținând seama, de asemenea, de alte inițiative juridice prin care se urmărește o mai bună abordare a acestei problematici.
(28) Atunci când este cazul și în conformitate cu dreptul intern și/sau practicile naționale, statele membre ar trebui să furnizeze întreprinderii inspectate un document întocmit în urma inspecției sau a controlului, care să cuprindă toate informațiile relevante.
(29) Statele membre ar trebui să se asigure că sunt disponibile efective suficiente, care dispun de aptitudinile și calificările necesare pentru desfășurarea într-un mod eficace a inspecțiilor și pentru a permite să se răspundă fără întârzieri nejustificate la cererile de informare prevăzute de prezenta directivă și prezentate fie de statul membru gazdă, fie de statul membru de stabilire.
(30) Inspectoratele de muncă, partenerii sociali și alte organisme de monitorizare sunt deosebit de importante în acest sens și ar trebui să continue să joace un rol crucial.
(31) Pentru a aborda în mod flexibil diversitatea piețelor muncii și ale sistemelor de relații de muncă, în mod excepțional, angajatorii și salariații și/sau alți actori și/sau organisme pot monitoriza anumite clauze și condiții de încadrare în muncă a lucrătorilor detașați, cu condiția ca să ofere persoanelor respective o protecție echivalentă și să își exercite controlul în mod nediscriminatoriu și obiectiv.
(32) Autoritățile responsabile cu inspecția din statele membre și alte organisme relevante de supraveghere și de asigurare a respectării aplicării ar trebui să recurgă la cooperarea și la schimburile de informații prevăzute în legislația relevantă pentru a verifica dacă normele aplicabile lucrătorilor detașați au fost respectate.
(33) Statele membre sunt încurajate în special să introducă o abordare mai integrată a inspecțiilor muncii. Ar trebui examinată, de asemenea, necesitatea de a elabora standarde comune pentru a institui metode, practici și standarde minime comparabile la nivelul Uniunii. Cu toate acestea, elaborarea de standarde comune nu ar trebui să conducă la îngrădirea eforturilor depuse de statele membre pentru a combate în mod eficace munca fără forme legale.
(34) Pentru a facilita asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE și pentru a asigura o aplicare mai eficace a acesteia în practică, ar trebui să existe mecanisme de recurs eficiente prin intermediul cărora lucrătorii detașați să poată depune plângeri sau să inițieze proceduri, fie în mod direct, fie, cu aprobarea lor, prin intermediul unor părți terțe relevante desemnate, cum ar fi sindicatele sau alte asociații, precum și prin instituții comune ale partenerilor sociali. Aceste mecanisme nu ar trebui să aducă atingere normelor de procedură naționale privind reprezentarea și apărarea în fața instanțelor și nici competențelor și altor drepturi ale sindicatelor și ale altor reprezentanți ai angajaților întemeiate pe dreptul intern și/sau practicile naționale.
(35) Pentru a se asigura faptul că un lucrător detașat primește plata corectă și cu condiția ca indemnizațiile specifice detașării să poată fi considerate ca făcând parte din salariul minim, aceste indemnizații ar trebui să fie deduse din salarii doar dacă dreptul intern, convențiile colective și/sau practicile naționale din statul membru gazdă prevăd acest lucru.
(36) Respectarea normelor aplicabile în domeniul detașării lucrătorilor în practică și protecția efectivă a drepturilor lucrătorilor în această privință reprezintă chestiuni cărora trebuie să li se acorde o importanță deosebită în cadrul lanțurilor de subcontractare și ar trebui asigurate prin intermediul unor măsuri corespunzătoare în conformitate cu dreptul intern și/sau practicile naționale și în conformitate cu dreptul Uniunii. Astfel de măsuri pot include introducerea în mod voluntar, după consultarea partenerilor sociali relevanți, a unui mecanism de asigurare a răspunderii directe a subcontractantului, în plus față de răspunderea angajatorului sau în locul acesteia, în ceea ce privește remunerația netă restantă aferentă salariilor minime nete și/sau contribuțiile datorate unor fonduri sau instituții comune ale partenerilor sociali reglementate prin lege sau prin convenții colective de muncă, în măsura în care acestea sunt reglementate prin articolul 3 alineatul (1) din Directiva 96/71/CE. Cu toate acestea, statele membre au în continuare libertatea de a prevedea norme mai stricte privind răspunderea, în temeiul dreptului intern, sau de a adopta reglementări suplimentare în temeiul dreptului intern, într-un mod nediscriminatoriu și proporțional.
(37) Statele membre care au introdus măsuri pentru asigurarea respectării normelor aplicabile în cadrul lanțurilor de subcontractare ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea faptul că un (sub)contractant nu ar trebui să fie răspunzător în circumstanțe specifice sau că răspunderea acestuia poate fi limitată în cazurile în care au fost îndeplinite obligații de diligență de către (sub)contractantul respectiv. Aceste măsuri ar trebui definite de dreptul intern, ținând seama de circumstanțele specifice ale statului membru în cauză, și pot include, printre altele, măsuri adoptate de contractant privind documentația care atestă respectarea cerințelor administrative și măsuri de control destinate asigurării unei monitorizări eficace a respectării normelor aplicabile privind detașarea lucrătorilor.
(38) Este îngrijorător faptul că statele membre întâmpină încă numeroase dificultăți în ceea ce privește recuperarea sancțiunilor administrative și/sau a amenzilor administrative transfrontaliere și, prin urmare, este necesar să fie abordată recunoașterea reciprocă a sancțiunilor administrative și/sau a amenzilor administrative.
(39) Disparitățile între sistemele statelor membre în ceea ce privește mijloacele de executare a sancțiunilor administrative și/sau a amenzilor administrative impuse în situații transfrontaliere pot aduce prejudicii bunei funcționări a pieței interne; prin urmare, există riscul ca garantarea unui nivel echivalent de protecție în întreaga Uniune pentru lucrătorii detașați să fie foarte dificilă sau chiar imposibilă.
(40) Asigurarea în mod eficace a respectării normelor de fond care reglementează detașarea lucrătorilor în vederea prestării de servicii ar trebui realizată prin acțiuni specifice punând accentul pe executarea transfrontalieră a sancțiunilor administrative financiare și/sau a amenzilor administrative impuse. Așadar, alinierea legislației statelor membre în acest domeniu este o condiție prealabilă esențială pentru a garanta un nivel de protecție mai ridicat, echivalent și comparabil, necesar în scopul unei bune funcționări a pieței interne.
(41) Adoptarea unor norme comune de acordare a asistenței și sprijinului reciproc, destinate a fi utilizate pentru măsurile de executare și costurile aferente, precum și adoptarea de cerințe uniforme pentru notificarea deciziilor referitoare la sancțiunile administrative și/sau amenzile administrative impuse în ceea ce privește nerespectarea Directivei 96/71/CE, precum și ale prezentei directive, ar trebui să rezolve o serie de probleme concrete de executare transfrontalieră și să garanteze o mai bună comunicare și executare a unor astfel de decizii emise de un alt stat membru.
(42) Dacă se constată că prestatorul de servicii nu este stabilit în mod efectiv în statul membru de stabilire sau că adresa ori datele întreprinderii sunt false, autoritățile competente nu ar trebui să pună capăt procedurii din motive formale, ci să ancheteze chestiunea în continuare pentru a stabili identitatea persoanei fizice sau juridice responsabile cu detașarea.
(43) Recunoașterea deciziilor prin care se impune o sancțiune administrativă și/sau amendă administrativă și a cererilor de executare a unei astfel de sancțiuni și/sau amenzi ar trebui să bazeze pe principiul încrederii reciproce. În acest scop, motivele de nerecunoaștere sau de refuz în vederea recuperării unei sancțiuni administrative și/sau a unei amenzi administrative ar trebui să se limiteze la minimul necesar.
(44) Fără a aduce atingere instituirii unor norme mai uniforme în ceea ce privește executarea transfrontalieră a sancțiunilor administrative și/sau a amenzilor administrative și necesitatea de elaborare a unor criterii comune pentru proceduri mai eficace de sancționare în caz de neplată, aceste dispoziții nu ar trebui să afecteze competențele statelor membre de a-și stabili propriul sistem de sancțiuni și amenzi sau măsuri de recuperare prevăzute de dreptul intern. Prin urmare, instrumentul care permite aplicarea sau executarea unor astfel de sancțiuni și/sau amenzi poate, dacă este cazul, ținând seama de dreptul intern și/sau practicile naționale din statul membru solicitat, să fie completat, însoțit sau înlocuit cu un titlu care permite aplicarea sau executarea sa în statul membru solicitat.
(45) Normele mai uniforme nu ar trebui să aibă ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale pârâților, precum și a principiilor fundamentale de drept care li se aplică acestora, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), cum ar fi dreptul de a fi audiat, dreptul la o cale de atac eficientă și dreptul la un proces echitabil sau principiul ne bis in idem.
(46) Prezenta directivă nu are drept scop să stabilească norme armonizate pentru cooperarea judiciară, competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, nici să abordeze legislația aplicabilă.
(47) Statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate în caz de nerespectare a obligațiilor prevăzute de prezenta directivă, inclusiv proceduri administrative și judiciare, și ar trebui să prevadă sancțiuni eficiente, disuasive și proporționale pentru eventualele cazuri de nerespectare a obligațiilor ce decurg din prezenta directivă.
(48) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal (articolul 8), libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă (articolul 15), libertatea de a desfășura o activitate comercială (articolul 16), dreptul de negociere și de acțiune colectivă (articolul 28), condiții de muncă echitabile și corecte (articolul 31), dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil (articolul 47), prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare (articolul 48) și dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem) (articolul 50), și trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.
(49) Pentru a facilita o mai bună și mai uniformă aplicare a Directivei 96/71/CE, este oportun să se prevadă un sistem electronic de schimb de informații pentru a facilita cooperarea administrativă, iar autoritățile competente ar trebui să utilizeze IMI cât mai mult posibil. Totuși, acest lucru nu ar trebui să împiedice aplicarea acordurilor sau a înțelegerilor bilaterale existente și viitoare privind cooperarea administrativă și asistența reciprocă.
(50) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume acela de a stabili un cadru comun conținând un set de dispoziții, măsuri și mecanisme de control adecvate, necesare pentru o punere în aplicare, o aplicare și o asigurarea a respectării aplicării mai bună și mai uniformă a Directivei 96/71/CE, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(51) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 19 iulie 2012 (12),