Recitale
(1) În vederea instituirii treptate a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede adoptarea unor măsuri în materie de azil, imigrație și protecția drepturilor resortisanților țărilor terțe.
(2) TFUE prevede dezvoltarea de către Uniune a unei politici comune în materie de imigrație, menită să asigure, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor migratoare și un tratament echitabil pentru resortisanții din țări terțe în situație de ședere legală în statele membre. În acest scop, Parlamentul European și Consiliul urmează să adopte măsuri privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe și privind definirea drepturilor acestora.
(3) Programul de la Haga, adoptat de Consiliul European la 4 noiembrie 2004, a recunoscut faptul că migrația legală va avea un rol important în consolidarea dezvoltării economice și a solicitat Comisiei să prezinte un plan de politică în domeniul migrației legale, care să includă procedurile de admisie și care să poată răspunde cu promptitudine fluctuației cererilor de forță de muncă provenind din migrație de pe piața muncii.
(4) Consiliul European din 14-15 decembrie 2006 a convenit asupra unei serii de măsuri pentru anul 2007. Măsurile respective includ elaborarea unor politici bine gestionate în materie de imigrație legală care să respecte pe deplin competențele naționale, menite să sprijine statele membre pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare de forță de muncă. De asemenea, Consiliul a solicitat explorarea mijloacelor de facilitare a migrației temporare.
(5) Pactul european privind imigrația și azilul, adoptat de Consiliul European la 16 octombrie 2008, exprimă angajamentul Uniunii și al statelor sale membre de a desfășura o politică echitabilă, eficace și coerentă pentru a face față provocărilor și oportunităților pe care le reprezintă migrația. Pactul reprezintă baza politicii comune în materie de imigrație, ghidată de un spirit de solidaritate între statele membre și de cooperare cu țările terțe, având drept fundament o gestionare corespunzătoare a fluxurilor migratorii, atât în interesul țărilor-gazdă, cât și în interesul țărilor de origine și al migranților înșiși.
(6) Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 11 decembrie 2009, recunoaște că imigrarea forței de muncă poate contribui la creșterea competitivității și a vitalității economice și că, în contextul provocărilor demografice importante cu care se va confrunta Uniunea în viitor în sensul creșterii cererii de forță de muncă, politicile flexibile în materie de imigrație vor aduce o contribuție importantă la dezvoltarea economică și a performanței Uniunii pe termen lung. Acesta pune, de asemenea, în evidență importanța asigurării unui tratament echitabil resortisanților țărilor terțe în situație de ședere legală pe teritoriul statelor membre și a optimizării legăturii dintre migrație și dezvoltare. Acesta invită Comisia și Consiliul să continue punerea în aplicare a planului de politică privind migrația legală prevăzut în Comunicarea Comisiei din 21 decembrie 2005.
(7) Prezenta directivă ar trebui să contribuie la gestionarea eficace a fluxurilor de migrație pentru categoria specifică a migrației temporare sezoniere și la asigurarea unor condiții decente de muncă și de viață pentru lucrătorii sezonieri, prin instituirea unor norme corecte și transparente privind admisia și șederea și prin definirea drepturilor lucrătorilor sezonieri, oferind în același timp stimulente și garanții pentru a preveni depășirea perioadei permise de ședere temporară sau transformarea șederii temporare în ședere pe termen lung. În plus, normele prevăzute de Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) vor contribui la evitarea transformării șederii temporare în ședere ilegală.
(8) Statele membre ar trebui să pună în aplicare prezenta directivă fără discriminare pe motive de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în special în conformitate cu Directiva 2000/43/CE a Consiliului (5) și cu Directiva 2000/78/CE a Consiliului (6).
(9) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere principiului preferinței acordate cetățenilor Uniunii în ceea ce privește accesul pe piața muncii din statele membre, astfel cum a fost exprimat în dispozițiile relevante din actele de aderare.
(10) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a stabili contingentele de admisie a resortisanților din țări terțe care intră pe teritoriile lor în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră, astfel cum prevede TFUE.
(11) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere condițiilor de prestare a serviciilor prevăzute la articolul 56 din TFUE. În special, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere condițiilor de muncă și de ocupare a unui loc de muncă care, în conformitate cu Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), se aplică lucrătorilor detașați de către o întreprindere stabilită într-un stat membru pentru a presta un serviciu pe teritoriul unui alt stat membru.
(12) Prezenta directivă ar trebui să reglementeze raporturile de muncă directe dintre lucrătorii sezonieri și angajatori. Totuși, în situația în care legislația națională a unui stat membru permite admisia de resortisanți ai țărilor terțe în calitate de lucrători sezonieri prin agenții de ocupare a forței de muncă sau prin agenții de ocupare temporară a forței de muncă stabilite pe teritoriul acestuia și care au un contract direct cu lucrătorul sezonier, aceste agenții nu ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive.
(13) Atunci când vor transpune prezenta directivă, după caz și cu consultarea corespunzătoare a partenerilor sociali, statele membre ar trebui să enumere acele sectoare de ocupare a forței de muncă ce includ activități care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor. Activitățile care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor sunt în mod tipic specifice sectoarelor precum agricultura și horticultura, în special în perioada plantatului și recoltatului, sau turismul, în special în perioada vacanțelor.
(14) Atunci când legislația națională prevede aceasta și în conformitate cu principiul nediscriminării, astfel cum este enunțat la articolul 10 din TFUE, statele membre sunt autorizate să aplice resortisanților anumitor țări terțe un tratament mai favorabil în raport cu cel aplicat resortisanților altor țări terțe, la punerea în aplicare a dispozițiilor facultative ale prezentei directive.
(15) Ar trebui să fie posibil să se solicite admisia în calitate de lucrător sezonier numai dacă resortisantul țării terțe își are reședința în afara teritoriului statelor membre.
(16) Admisia în scopurile prezentei directive ar trebui să poată fi refuzată numai pentru motive temeinic justificate. În special, ar trebui să poată fi refuzată admisia dacă un stat membru consideră, pe baza unei evaluări a faptelor, că resortisantul țării terțe vizate reprezintă o potențială amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.
(17) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aplicării Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).
(18) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere în mod negativ drepturilor acordate resortisanților țărilor terțe care se găsesc deja în situație de ședere legală într-un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă.
(19) În situația unui stat membru care aplică acquis-ul Schengen integral, Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (9) (Codul de vize), Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (10) (Codul frontierelor Schengen) și Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (11) se aplică în integralitate. Ca atare, pentru șederi care nu depășesc 90 de zile, condițiile admisiei lucrătorilor sezonieri pe teritoriul statelor membre care aplică acquis-ul Schengen integral sunt reglementate de respectivele instrumente, în timp ce prezenta directivă ar trebui să reglementeze numai criteriile și cerințele pentru accesul la piața muncii. În cazul statelor membre care nu aplică integral acquis-ul Schengen, cu excepția Regatului Unit și Irlandei, se aplică numai Codul frontierelor Schengen. Dispozițiile acquis-ului Schengen menționate în prezenta directivă aparțin acelei părți a acquis-ului Schengen la care Irlanda și Regatul Unit nu participă, drept pentru care dispozițiile respective nu li se aplică.
(20) Criteriile și cerințele de admisie, motivele de refuz și de retragere sau de neprelungire/nereînnoire, în cazul șederilor care nu depășesc 90 de zile, ar trebui să fie definite în prezenta directivă în măsura în care se referă la ocuparea unui loc de muncă în calitate de lucrător sezonier. La eliberarea vizelor de scurtă ședere în scopul desfășurării unei activități sezoniere, se aplică în mod corespunzător dispozițiile relevante ale acquis-ului Schengen privind condițiile de intrare și ședere pe teritoriul statelor membre, precum și motivele de refuz, prelungire, anulare sau revocare a vizelor respective. În special, orice decizie privind refuzul, anularea sau revocarea unei vize și motivele pe care aceasta se întemeiază ar trebui notificate solicitantului, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) și cu articolul 34 alineatul (6) din Codul de vize, prin intermediul formularului standard din anexa VI la Codul de vize.
(21) Pentru lucrătorii sezonieri care sunt admiși pentru șederi mai mari de 90 de zile, prezenta directivă ar trebui să definească atât condițiile pentru admisia și șederea pe teritoriu, cât și criteriile și cerințele pentru accesul la piața muncii din statele membre.
(22) Prezenta directivă ar trebui să instituie un sistem de intrare flexibil, bazat pe cerere și pe criterii obiective, cum ar fi un contract de muncă valabil sau o ofertă fermă de angajare care să determine aspectele esențiale ale contractului sau ale raportului de muncă.
(23) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să efectueze un test prin care să se demonstreze că un post nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă.
(24) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a respinge o cerere de admisie, în special atunci când resortisantul țării terțe nu a respectat obligația, derivată dintr-o decizie anterioară de admisie ca lucrător sezonier, de a părăsi teritoriul statului membru vizat la expirarea autorizației acordate în scopul unei activități sezoniere.
(25) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita angajatorului să coopereze cu autoritățile competente și să furnizeze toate informațiile relevante necesare pentru a împiedica un eventual abuz precum și utilizarea necorespunzătoare a procedurii prevăzute în prezenta directivă.
(26) Dispozițiile privind instituirea unei proceduri unice care să conducă la un permis unic combinat, care să autorizeze atât șederea, cât și munca, ar trebui să contribuie la simplificarea normelor care se aplică în prezent în statele membre. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a desemna autoritățile competente și modalitatea în care acestea ar trebui să fie implicate în procedura unică, în conformitate cu particularitățile naționale ale organizării și practicii administrative.
(27) Desemnarea autorităților competente în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere rolului și responsabilităților care revin altor autorități și, după caz, partenerilor sociali, în conformitate cu legislația și/sau practica națională, în ceea ce privește examinarea cererii și luarea unei decizii cu privire la aceasta.
(28) Prezenta directivă ar trebui să ofere o anumită flexibilitate statelor membre în ceea ce privește autorizațiile care urmează să fie eliberate pentru admisia (intrarea, șederea și ocuparea unui loc de muncă) lucrătorilor sezonieri. Eliberarea unei vize de lungă ședere în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (a) nu ar trebui să aducă atingere posibilității statelor membre de a elibera o autorizație prealabilă de ocupare a unui loc de muncă în statul membru vizat. Cu toate acestea, pentru a garanta faptul că condițiile de încadrare în muncă prevăzute în prezenta directivă au fost verificate și respectate, autorizațiile respective ar trebui să precizeze clar că au fost eliberate în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră. În cazul în care se eliberează numai vize de scurtă ședere, statele membre ar trebui să utilizeze în acest scop rubrica „observații” a autocolantului de viză.
(29) Pentru toate șederile care nu depășesc 90 de zile, statele membre ar trebui să opteze pentru eliberarea fie a unei vize de scurtă ședere, fie a unei vize de scurtă ședere însoțită de un permis de muncă în cazurile în care resortisantul țării terțe solicită o viză în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001. În situația în care resortisantul țării terțe nu are obligația de deține viză și în situația în care statul membru nu a aplicat articolul 4 alineatul (3) din respectivul regulament, statele membre ar trebui să îi elibereze un permis de muncă ca autorizație în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră. Pentru șederile care depășesc 90 de zile, statele membre ar trebui să opteze pentru eliberarea uneia dintre următoarele autorizații: o viză de lungă ședere, un permis de lucrător sezonier sau un permis de lucrător sezonier însoțit de o viză de lungă ședere, dacă viza de lungă ședere este necesară în temeiul legislației naționale pentru intrarea pe teritoriu. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să elibereze un permis de muncă direct angajatorului.
(30) Atunci când se solicită o viză numai în scopul de a intra pe teritoriul unui stat membru și resortisantul țării terțe îndeplinește condițiile pentru a i se elibera un permis de lucrător sezonier, statul membru vizat ar trebui să acorde resortisantului țării terțe toate facilitățile pentru a obține viza necesară și ar trebui să asigure faptul că autoritățile competente cooperează eficient în acest scop.
(31) Durata maximă de ședere ar trebui să fie determinată de către statele membre și ar trebui să se limiteze la o perioadă între cinci și nouă luni, ceea ce, împreună cu definirea activității sezoniere, ar trebui să asigure faptul că activitatea are realmente un caracter sezonier. Ar trebui să se prevadă în acest sens posibilitatea prelungirii contractului sau a schimbării angajatorului în limita perioadei maxime de ședere, cu condiția îndeplinirii în continuare a criteriilor de admisie. Aceasta ar trebui să contribuie la reducerea riscurilor de abuz cu care s-ar putea confrunta lucrătorii sezonieri în cazul în care ar fi subordonați unui angajator unic și, în același timp, ar oferi un răspuns flexibil nevoilor reale de forță de muncă ale angajatorilor. Posibilitatea angajării lucrătorului sezonier la un alt angajator în condițiile stabilite de prezenta directivă nu ar trebui să ofere lucrătorului sezonier posibilitatea de a-și căuta un loc de muncă pe teritoriul statelor membre atunci când nu are un loc de muncă.
(32) Atunci când decide cu privire la prelungirea șederii sau la reînnoirea autorizației în scopul unei activități sezoniere, statele membre ar trebui să fie în măsură să ia în considerare situația de pe piața muncii.
(33) În cazurile în care un lucrător sezonier a fost admis pentru o ședere care nu depășește 90 de zile și în situațiile în care statul membru a decis să prelungească șederea pentru mai mult de 90 de zile, viza de scurtă ședere ar trebui să fie înlocuită fie printr-o viză de lungă ședere, fie printr-un permis de lucrător sezonier.
(34) Ținând seama de anumite aspecte ale migrației circulare, de perspectivele de ocupare a unui loc de muncă de către lucrătorii sezonieri din țările terțe pentru o perioadă care să depășească un sezon, precum și de interesele angajatorilor din Uniune de a se putea baza pe o forță de muncă mai stabilă și deja formată, ar trebui să se prevadă posibilitatea unor proceduri simplificate de admisie pentru resortisanții de bună credință ai țărilor terțe care au fost admiși ca lucrători sezonieri într-un stat membru cel puțin o dată în cei cinci ani anteriori și care au respectat întotdeauna toate criteriile și condițiile prevăzute de prezenta directivă pentru intrarea și șederea în statul membru vizat. Aceste proceduri nu ar trebui să aducă atingere sau să eludeze caracterul sezonier al activității.
(35) Statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a asigura faptul că sunt puse la dispoziția solicitanților informațiile referitoare la condițiile de intrare și de ședere, inclusiv drepturile și obligațiile, precum și garanțiile procedurale, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă, precum și toate documentele justificative necesare pentru o cerere de ședere și de ocupare a unui loc de muncă pe teritoriul unui stat membru în calitate de lucrător sezonier.
(36) Statele membre ar trebui să aplice angajatorilor sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, în cazul nerespectării obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive. Sancțiunile respective ar putea să reprezinte măsurile prevăzute la articolul 7 din Directiva 2009/52/CE și ar trebui să includă, după caz, răspunderea angajatorului de a plăti compensații lucrătorilor sezonieri. Ar trebui să fie instituite instrumentele necesare pentru a permite lucrătorilor sezonieri să obțină compensațiile la care sunt îndreptățiți chiar dacă nu se mai găsesc pe teritoriul statului membru în cauză.
(37) Ar trebui să fie stabilite norme procedurale referitoare la examinarea cererilor de admisie în calitate de lucrător sezonier. Respectivele norme procedurale ar trebui să fie eficace și gestionabile în raport cu volumul normal de lucru al administrațiilor statelor membre, precum și transparente și echitabile, astfel încât să ofere un nivel adecvat de securitate juridică persoanelor în cauză.
(38) În cazul vizelor de scurtă ședere, garanțiile procedurale sunt reglementate de dispozițiile relevante ale acquis-ului Schengen.
(39) Autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să decidă cu privire la cererile de autorizații în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră cât mai rapid cu putință după introducerea acestora. În ceea ce privește cererile de prelungire sau reînnoire, atunci când sunt introduse în perioada de valabilitate a autorizației, statele membre ar trebui să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura faptul că lucrătorul sezonier nu este obligat să își întrerupă raportul de muncă cu același angajator sau împiedicat să își schimbe angajatorul, din cauza unor proceduri administrative în curs. Solicitanții ar trebui să își introducă cererea de prelungire sau reînnoire cât mai rapid posibil. În orice caz, lucrătorului sezonier ar trebui să i se permită să stea pe teritoriul statului membru vizat, și, după caz, să continue să muncească până la luarea unei decizii finale referitoare la cererea de prelungire sau de reînnoire de către autoritățile competente.
(40) Dată fiind natura activității sezoniere, statele membre ar trebui să fie încurajate să nu perceapă taxe pentru prelucrarea cererilor. În eventualitatea că totuși un stat membru decide să perceapă taxe, acestea nu ar trebui să fie disproporționate sau excesive.
(41) Lucrătorii sezonieri ar trebui să beneficieze de o cazare care să asigure un standard de viață adecvat. Autoritatea competentă ar trebui să fie informată de orice schimbare a acesteia. Atunci când cazarea este asigurată de angajator sau prin intermediul acestuia, chiria nu ar trebui să fie excesivă în raport cu remunerația netă a lucrătorului sezonier și cu calitatea cazării respective; chiria lucrătorului sezonier nu ar trebui să fie dedusă în mod automat din salariul lucrătorului sezonier; angajatorul ar trebui să pună la dispoziția lucrătorului sezonier un contract de închiriere sau un document echivalent în care să se precizeze condițiile de închiriere ale locuinței, iar angajatorul ar trebui să asigure faptul că respectiva cazare îndeplinește standardele generale de sănătate și siguranță în vigoare în statul membru respectiv.
(42) Resortisanților țărilor terțe care dețin un document de călătorie valabil și o autorizație în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră eliberate în temeiul prezentei directive de un stat membru care aplică acquis-ul Schengen integral li se permite să intre pe teritoriul statului membru care aplică acquis-ul Schengen integral și să circule în mod liber pe acest teritoriu, o perioadă de până la 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile în conformitate cu Codul frontierelor Schengen și cu articolul 21 din Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (12) (Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen).
(43) Având în vedere situația deosebit de vulnerabilă a lucrătorilor sezonieri din țările terțe și caracterul temporar al activității lor, este necesar să se asigure protecția eficace a drepturilor lucrătorilor sezonieri din țări terțe, inclusiv în domeniul securității sociale, să se verifice periodic respectarea și deplina garantare a principiului egalității de tratament cu lucrătorii care sunt resortisanți ai statului membru gazdă, conform conceptului de salariu egal pentru aceeași muncă la același loc de muncă, aplicând contracte colective și alte acorduri referitoare la condițiile de muncă care au fost încheiate la orice nivel sau pentru care există reglementări în conformitate cu legislația și practicile naționale, în aceleași condiții ca cele aplicate cetățenilor statului membru gazdă.
(44) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere drepturilor și principiilor conținute în Carta Socială Europeană din 18 octombrie 1961 și, atunci când este relevant, în Convenția Europeană referitoare la statutul juridic al lucrătorului migrant din 24 noiembrie 1977.
(45) Lucrătorilor sezonieri din țările terțe ar trebui să li se aplice, în plus față de dispozițiile legislative, administrative și normative valabile pentru lucrătorii resortisanți ai statului membru gazdă, și sentințele arbitrale și acordurile și contractele colective încheiate la orice nivel, în conformitate cu legislația și practicile naționale din statul membru gazdă, în aceleași condiții ca cele aplicate resortisanților statului membru gazdă.
(46) Lucrătorii sezonieri din țări terțe ar trebui să beneficieze de tratament egal în ceea ce privește acele ramuri ale securității sociale menționate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (13). Prezenta directivă nu armonizează legislația în materie de securitate socială a statelor membre și nu reglementează asistența socială. Aceasta ar trebui să se limiteze la aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în cazul persoanelor care intră sub incidența sa. Prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele pe care legislația Uniunii existentă în domeniul securității sociale le acordă deja în cazul resortisanților țărilor terțe care prezintă interese transfrontaliere între statele membre. Dat fiind caracterul temporar al șederii lucrătorilor sezonieri și fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14), statele membre ar trebui să poată exclude prestațiile familiale și ajutoarele de șomaj de la dreptul la un tratament egal al lucrătorilor sezonieri cu resortisanții respectivelor state membre și să poată restrânge dreptul la un tratament egal în ceea ce privește educația și formarea profesională, precum și beneficiile fiscale. Prezenta directivă nu reglementează reîntregirea familiei. De asemenea, prezenta directivă nu conferă drepturi în legătură cu situații care nu intră sub incidența dreptului Uniunii, cum ar fi, de exemplu, cazul membrilor de familie care își au reședința într-o țară terță. Acest lucru nu ar trebui, totuși, să aducă atingere dreptului urmașilor care beneficiază de drepturi derivate din dreptul lucrătorului sezonier, de a primi pensie de urmaș, atunci când aceștia își au reședința într-o țară terță. Acest aspect nu ar trebui să aducă atingere aplicării în mod nediscriminatoriu de către statele membre a legislației naționale în materie de norme de minimis privind contribuțiile la sistemele de pensii. Ar trebui să se instituie instrumente pentru a garanta încadrarea efectivă în sistemul de securitate socială pe durata șederii și, după caz, exportul drepturilor dobândite ale lucrătorilor sezonieri.
(47) Dreptul Uniunii nu restrânge competența statelor membre de a-și organiza propriile regimuri de securitate socială. În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, fiecare stat membru stabilește condițiile în temeiul cărora se acordă prestații de securitate socială, precum și valoarea acestor prestații și perioada pentru care sunt acordate. Cu toate acestea, atunci când își exercită această competență, statele membre ar trebui să respecte dreptul Uniunii.
(48) Orice restrângeri ale dreptului la tratament egal în domeniul securității sociale în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere drepturilor conferite în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1231/2010.
(49) Pentru a garanta respectarea în mod adecvat a prezentei directive și, în special, a dispozițiilor privind drepturile, condițiile de muncă și cazarea, statele membre ar trebui să garanteze existența unor instrumente adecvate pentru monitorizarea angajatorilor și, după caz, realizarea, pe teritoriile lor, a unor inspecții eficiente și corespunzătoare. Selectarea angajatorilor care urmează să fie inspectați ar trebui să se bazeze în primul rând pe o evaluare a riscului efectuată de autoritățile competente din statele membre, ținând seama de factori cum ar fi sectorul în care o întreprindere este activă și orice antecedent legat de încălcarea obligațiilor.
(50) Pentru a facilita respectarea prezentei directive, statele membre ar trebui să creeze instrumente eficiente prin care lucrătorii sezonieri să poată solicita reparații în justiție și să poată formula reclamații, direct sau prin intermediul unor părți terțe relevante, precum sindicatele sau alte asociații. Acest lucru este considerat necesar pentru a aborda situațiile în care lucrătorii sezonieri nu au cunoștință de existența instrumentelor care garantează respectarea directivei sau ezită să le utilizeze în nume propriu de teama unor eventuale consecințe. Lucrătorii sezonieri ar trebui să aibă acces la protecție judiciară în cazul în care sunt persecutați ca urmare a formulării unei reclamații.
(51) Deoarece obiectivele prezentei directive, în special cele privind introducerea unei proceduri speciale de admisie, adoptarea condițiilor de intrare și de ședere în scopul ocupării unui loc de muncă sezonieră de către resortisanți ai țărilor terțe și definirea drepturilor acestora în calitate de lucrători sezonieri nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), ținând seama de politicile în materie de imigrare și ocupare a forței de muncă la nivel european și național. În conformitate cu principiul proporționalității, definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(52) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 7, articolul 15 alineatul (3), articolul 17, articolul 27, articolul 28, articolul 31 și articolul 33 alineatul (2), în conformitate cu articolul 6 din TUE.
(53) În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011 (15), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile aferente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor asemenea documente este justificată.
(54) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive și nu le revine nicio obligație în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.
(55) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive și îi revine nicio obligație în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,