Recitale
(1) În cazul în care cantitatea de gunoi de grajd pe care un stat membru intenționează să o împrăștie anual pe hectar este diferită de cea prevăzută la punctul 2 al doilea paragraf prima teză din anexa III la Directiva 91/676/CEE și la litera (a) a aceluiași paragraf, cantitatea respectivă trebuie stabilită astfel încât să nu împiedice îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 1 din directiva menționată și trebuie justificată pe baza unor criterii obiective, precum perioadele lungi de vegetație și culturile cu o puternică absorbție de azot.
(2) La 22 octombrie 2007, Comisia a adoptat Decizia 2007/697/CE de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în conformitate cu Directiva 91/676/CEE a Consiliului privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (2), prin care a permis împrăștierea de efluenți de la complexe zootehnice până la limita de 250 kg de azot pe hectar pe an, în anumite condiții, în ferme alcătuite în proporție de cel puțin 80 % din pășuni, în contextul Irish Action Programme as implemented in the European Communities (Good Agricultural Practice for Protection of waters) Regulations 2006 (Statutory Instrument No 378 of 2006), care a expirat la 17 iulie 2010.
(3) La 24 februarie 2011, Comisia a adoptat Decizia 2011/127/UE (3), modificând Decizia 2007/697/CE și prelungind derogarea până la 31 decembrie 2013, în contextul Irish Action Programme as implemented in the European Communities (Good Agricultural Practice for Protection of waters) Regulations 2010 (Statutory Instrument No 610 of 2010).
(4) Derogarea acordată prin Decizia 2007/697/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/127/UE, a vizat 5 093 de ferme în 2012, echivalentul a aproximativ 3,34 % din numărul total de exploatații cu animale erbivore, a 11,44 % din numărul total de unități vită mare și a 5,19 % din suprafața agricolă netă totală.
(5) La 4 octombrie 2013, Irlanda a prezentat Comisiei o cerere de prelungire a derogării în temeiul punctului 2 al treilea paragraf din anexa III la Directiva 91/676/CEE.
(6) În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Directiva 91/676/CEE, Irlanda aplică un program de acțiune pe întreg teritoriul său.
(7) „Raportul Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind punerea în aplicare a Directivei 91/676/CEE a Consiliului privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, întocmit pe baza rapoartelor statelor membre pentru perioada 2008-2011” arată că în Irlanda, în cazul apelor subterane, toate punctele de monitorizare prezintă concentrații medii de nitrați mai mici de 50 mg/l și 87 % din punctele de monitorizare prezintă concentrații medii de nitrați mai mici de 25 mg/l. În ceea ce privește apele de suprafață, toate punctele de monitorizare prezintă concentrații medii de nitrați mai mici de 50 mg/l și peste 99 % din punctele de monitorizare prezintă concentrații medii de nitrați mai mici de 25 mg/l.
(8) Numărul de animale și utilizarea îngrășămintelor chimice au scăzut în ultimii ani. În perioada 2008-2011, numărul bovinelor, porcinelor și ovinelor a scăzut cu 4 %, 11 % și, respectiv, 22 % față de perioada 2004-2007. În perioada 2008-2011, încărcătura medie de azot din efluenții de la complexele zootehnice a fost de 105 kg/ha, înregistrându-se o scădere de 8 % în comparație cu perioada 2004-2007. Încărcătura medie de fosfor în perioada 2008-2011 a fost de 15 kg/ha, înregistrându-se o scădere de 6 % în comparație cu perioada 2004-2007. Utilizarea medie a îngrășămintelor chimice cu azot a scăzut cu 6 % în perioada 2008-2011, comparativ cu perioada 2004-2007. Utilizarea medie a îngrășămintelor chimice cu fosfor a scăzut cu 31 % în perioada 2008-2011, comparativ cu perioada 2004-2007.
(9) În Irlanda, 93 % din terenul agricol este destinat pășunilor. În ansamblu, în exploatațiile cu pășuni, 47 % din terenul agricol este exploatat extensiv și prezintă, așadar, o rată de stocare relativ redusă și aporturi mici de îngrășăminte, 32 % este exploatat în cadrul unor programe de agromediu și numai 5,2 % din terenul agricol este exploatat intensiv. 7 % din terenul agricol este utilizat pentru agricultura arabilă. Cantitatea medie de îngrășăminte chimice utilizată pentru pășuni este de 81 kg/ha de azot și 7 kg/ha de fosfor.
(10) Climatul irlandez, caracterizat prin ploi anuale distribuite uniform pe parcursul anului și o variație anuală relativ redusă a temperaturilor, permite o perioadă lungă de creștere a ierbii, de la 330 de zile pe an în sud-vest la aproximativ 250 de zile pe an în nord-est.
(11) După ce a examinat cererea Irlandei, luând în considerare programul de acțiune din Irlanda și prin prisma experienței dobândite în urma derogării prevăzute în Decizia 2007/697/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/127/UE, Comisia consideră că această cantitate de gunoi de grajd propusă de Irlanda, echivalentă cu 250 kg de azot pe hectar pe an, nu va împiedica realizarea obiectivelor Directivei 91/676/CEE, sub rezerva respectării anumitor condiții stricte.
(12) Informațiile justificative prezentate de Irlanda demonstrează că cele 250 kg de azot propuse anual pe hectar în exploatațiile cu cel puțin 80 % pășuni sunt justificate pe baza unor criterii obiective, cum ar fi volumul mare de precipitații nete, perioadele lungi de vegetație și culturile cu o puternică absorbție de azot.
(13) Decizia 2007/697/CE, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/127/UE, expiră la 31 decembrie 2013. Pentru a se asigura că agricultorii în cauză pot beneficia în continuare de derogarea respectivă, este oportun să se adopte prezenta decizie.
(14) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru nitrați, instituit prin articolul 9 din Directiva 91/676/CEE,