Recitale
(1) În cazul în care cantitatea de efluenți pe care un stat membru intenționează să o aplice anual pe hectar diferă de cea stabilită în anexa III punctul 2 al doilea paragraf prima teză și litera (a) la Directiva 91/676/CEE, această cantitate trebuie stabilită astfel încât să nu împiedice îndeplinirea obiectivelor specificate în articolul 1 al respectivei directive și trebuie justificată pe baza unor criterii obiective, precum, în cazul de față, perioade lungi de vegetație și culturi cu o puternică absorbție de azot.
(2) La 12 noiembrie 2004, Irlanda a prezentat Comisiei o cerere de derogare în conformitate cu anexa III punctul 2 al treilea paragraf la Directiva 91/676/CEE. La 18 octombrie 2006, a fost prezentată o cerere actualizată, bazată pe regulamentele revizuite European Communities (Good Agricultural Practice for the Protection of Waters) Regulations, 2006 (Statutory Instrument Number 378 of 2006).
(3) Derogarea solicitată are în vedere intenția Irlandei de a permite împrăștierea anuală a 250 kg de azot pe hectar, din efluenți de la complexe zootehnice care provin din exploatații agricole al căror teren este pășune în proporție de cel puțin 80 %. Derogarea ar putea să se aplice unui număr maxim de 10 000 de exploatații de bovine din Irlanda care reprezintă 8 % din totalul exploatațiilor, 8 % din suprafața agricolă utilizată și 20 % din efectivele de animale mari.
(4) Legislația irlandeză de punere în aplicare a Directivei 91/676/CEE, European Communities (Good Agricultural Practice for the Protection of Waters) Regulations, 2006 (Statutory Instrument Number 378 of 2006), se aplică în egală măsură derogării solicitate.
(5) Legislația irlandeză de punere în aplicare a Directivei 91/676/CEE include aplicarea ratelor maxime de fertilizare atât pentru azot, cât și pentru fosfat. Aceste rate maxime de fertilizare se diferențiază pe baza conținutului de azot și de fosfat din sol și, prin urmare, iau în calcul contribuția de azot și de fosfat din sol.
(6) Al treilea raport privind punerea în aplicare în Irlanda a directivei privind nitrații și rapoartele recente ale Agenției pentru Protecția Mediului, pentru perioada 2001-2003, care au fost prezentate Comisiei, au arătat că media concentrației de nitrați înregistrată în apa subterană este de ordinul a 2,5 mg/l și că s-au înregistrat concentrații de nitrați mai mari de 50 mg/l la cel mult 2 % din punctele de prelevare. Datele referitoare la calitatea apei din râuri în perioada 2000-2003 au indicat că valoarea medie a nitraților la stațiile de monitorizare Eurowaternet este de 6,9 mg/l.
(7) 70 % din punctele de monitorizare a apei subterane au indicat tendințe stabile sau în scădere a concentrației de nitrați; s-a înregistrat o calitate îmbunătățită a apei râurilor în 2001-2003 în comparație cu perioada anterioară de raportare 1995-1997 și o inversare a înrăutățirii calității apei, care se constatase de la sfârșitul anilor 1980. De asemenea, s-a observat un declin al lacurilor hipertrofice.
(8) În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din Directiva 91/676/CEE, Irlanda aplică pe întreg teritoriul său un program de acțiune, în conformitate cu European Communities (Good Agricultural Practice for the Protection of Waters) Regulations, 2006 (Statutory Instrument Number 378 of 2006).
(9) Numărul de animale și utilizarea îngrășămintelor chimice au scăzut în ultimul deceniu. Numărul bovinelor, al porcinelor și al ovinelor a scăzut cu 7 %, 3 % și respectiv 17 % în perioada 1997-2004. Încărcătura medie de azot din efluenți de la complexe zootehnice a fost de 103 kg/ha în 2004, reducându-se semnificativ în raport cu cantitatea înregistrată în 1998, de 140 kg/ha. Încărcătura medie de fosfor (P) a fost de 16 kg/ha. Utilizarea de îngrășăminte chimice cu azot a scăzut cu 21 % în perioada 1999-2005, iar utilizarea de fertilizanți cu fosfor a scăzut cu 37 % în perioada 1995-2005.
(10) În Irlanda, 90 % din terenul agricol este destinat pășunilor, prevalând tipurile de pășune adaptate producției de iarbă. Per ansamblu, în exploatațiile cu pășuni, 47 % din terenul agricol este exploatat extensiv și prezintă, așadar, o rată relativ redusă de stocare și contribuții mici de fertilizanți, 36 % este exploatat potrivit programelor de agromediu (sistemul de protecție a mediului rural, sistemul REP) și numai 7 % este exploatat intensiv; 10 % este utilizat pentru agricultura arabilă. Cantitatea medie de îngrășăminte chimice utilizată pe pășune este de 82 kg/ha de azot și 7,6 kg/ha de fosfor.
(11) Climatul irlandez, caracterizat prin ploi anuale distribuite uniform pe parcursul anului și o variație anuală relativ redusă a temperaturilor, permite o perioadă lungă de creștere a ierbii, de la 330 de zile pe an în sud-vest la aproximativ 250 de zile pe an în nord-est.
(12) Documentele tehnice și științifice prezentate de Irlanda în notificarea sa demonstrează că această cantitate propusă de 250 kg pe hectar pe an de azot din efluenți de la complexe zootehnice de erbivore, în exploatații cu cel puțin 80 % pășune, se justifică pe baza unor criterii obiective, precum perioade lungi de vegetație și culturi cu o puternică absorbție de azot.
(13) Prin urmare, Comisia consideră că această cantitate de efluenți solicitată de Irlanda nu va aduce nicio atingere realizării obiectivelor Directivei 91/676/CEE, cu condiția respectării anumitor condiții stricte.
(14) Prezenta decizie ar trebui să fie aplicabilă în asociere cu programul de acțiune al Irlandei, European Communities (Good Agricultural Practice for the Protection of Waters) Regulations, 2006 (Statutory Instrument Number 378 of 2006).
(15) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru nitrați, instituit în temeiul articolului 9 din Directiva 91/676/CEE,