Începe proba gratuită

Regulament 2013/1191 · CELEX 32013R1191

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1191/2013 al Comisiei din 20 noiembrie 2013 de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 2305/2003, (CE) nr. 969/2006, (CE) nr. 1067/2008, (CE) nr. 1964/2006, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 480/2012, de la Regulamentele (CE) nr. 828/2009, (CE) nr. 1918/2006 și (CE) nr. 341/2007 cu privire la datele de depunere a cererilor și de eliberare a licențelor de import în 2014 în cadrul contingentelor tarifare privind cerealele, orezul, zahărul, uleiul de măsline și usturoiul, de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 951/2006, (CE) nr. 1518/2003, (CE) nr. 382/2008, (UE) nr. 1178/2010 și (UE) nr. 90/2011 cu privire la datele de eliberare a licențelor de export în 2014 în sectorul zahărului și al izoglucozei peste cotă, al cărnii de porc, al cărnii de vită și de mânzat, al ouălor și al cărnii de pasăre și de derogare de la Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 privind perioada de examinare a ofertelor pentru achiziționarea grâului comun la preț fix în cadrul intervenției publice

Data act
20.11.2013
Intrare in vigoare
26.11.2013
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2013_314_R_0001_01
Status
Inactiv
bulb vegetal carne de pasăre carne de porc carne de vită cotă tarifară cumpărare de intervenție export (UE) grâu de vară import (UE) licență de export licență de import orez

Recitale

(1) Regulamentele (CE) nr. 2305/2003 (5), (CE) nr. 969/2006 (6) et (CE) nr. 1067/2008 (7) ale Comisiei prevăd dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru orz în cadrul contingentului 09.4126, pentru porumb în cadrul contingentului 09.4131 și pentru grâu comun de o altă calitate decât cea superioară în cadrul contingentelor 09.4123, 09.4124, 09.4125 și 09.4133.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1964/2006 al Comisiei (8) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 480/2012 al Comisiei (9) prevăd dispoziții specifice pentru depunerea cererilor și pentru eliberarea licențelor de import pentru orez originar din Bangladesh în cadrul contingentului 09.4517 și pentru brizuri de orez în cadrul contingentului 09.4079.

(3) Regulamentul (CE) nr. 828/2009 al Comisiei (10) prevede dispoziții speciale pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import în cadrul contingentelor 09.4221, 09.4231 și 09.4241-09.4247.

(4) Regulamentul (CE) nr. 1918/2006 al Comisiei (11) prevede dispoziții speciale pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import pentru ulei de măsline în cadrul contingentului 09.4032.

(5) Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (12) prevede dispoziții speciale pentru depunerea cererilor și eliberarea licențelor „A” de import pentru usturoi în cadrul contingentelor 09.4099, 09.4100, 09.4102, 09.4104, 09.4105 și 09.4106.

(6) Având în vedere sărbătorile legale din anul 2014, în anumite perioade trebuie să se prevadă derogări de la Regulamentele (CE) nr. 2305/2003, (CE) nr. 969/2006, (CE) nr. 1067/2008, (CE) nr. 1964/2006, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 480/2012 și de la Regulamentele (CE) nr. 828/2009, (CE) nr. 1918/2006 și (CE) nr. 341/2007 în ceea ce privește datele de depunere a cererilor și de eliberare a licențelor de import, pentru a permite respectarea volumelor contingentelor în cauză.

(7) Articolul 7d alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006 al Comisiei (13) prevede că licențele de export pentru zahăr și izoglucoză peste cotă se eliberează începând cu ziua de vineri care urmează săptămânii în care s-au depus cererile de licențe, cu condiția ca nicio măsură specială să nu fi fost luată între timp de către Comisie.

(8) Articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003 al Comisiei (14), articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 382/2008 al Comisiei (15), articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1178/2010 al Comisiei (16) și articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 90/2011 al Comisiei (17) prevăd că licențele de export se eliberează în ziua de miercuri care urmează săptămânii în care s-au depus cererile de licențe, cu condiția ca nicio măsură specială să nu fi fost luată între timp de către Comisie.

(9) Având în vedere sărbătorile legale din 2014 și consecințele acestora asupra publicării Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, intervalul de timp între depunerea cererilor și data eliberării licențelor se dovedește a fi prea scurt pentru a garanta o bună gestionare a pieței. Prin urmare, este necesar ca acest interval de timp să fie prelungit.

(10) Conform articolului 14 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei (18), Comisia decide în termen de două zile lucrătoare de la data notificării menționate la articolul 13 alineatul (1) din respectivul regulament și în termen de cinci zile lucrătoare de la data notificării menționate la articolul 13 alineatul (3) din respectivul regulament.

(11) Având în vedere sărbătorile legale din 2014 și consecințele acestora asupra publicării Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, intervalul de timp pentru examinarea ofertelor se dovedește a fi prea scurt pentru a garanta o bună urmărire a cantităților oferite. Prin urmare, este necesar ca acest interval de timp să fie prelungit.

(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 1

Cereale

(1) Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2305/2003, pentru anul 2014, cererile de licențe de import pentru orz în cadrul contingentului 09.4126 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 12 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (2) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 969/2006, pentru anul 2014, cererile de licențe de import pentru porumb în cadrul contingentului 09.4131 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 12 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (3) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1067/2008, pentru anul 2014, cererile de licențe de import pentru grâul comun de altă calitate decât cea superioară în cadrul contingentelor 09.4123, 09.4124, 09.4125 și 09.4133 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 12 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 2

Orez

(1) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1964/2006, pentru anul 2014, cererile de licențe de import pentru orez originar din Bangladesh în cadrul contingentului 09.4517 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 5 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului. (2) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 480/2012, pentru anul 2014, cererile de licențe de import pentru brizuri de orez în cadrul contingentului 09.4079 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 5 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 3

Zahăr

Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 828/2009, cererile de licențe de import pentru produsele din sectorul zahărului în cadrul contingentelor 09.4221, 09.4231 și 09.4241-09.4247 nu se mai pot depune după ziua de vineri, 12 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului, și până în ziua de vineri, 26 decembrie 2014, ora 13.00, ora Bruxelles-ului.

Articolul 6

Zahăr și izoglucoză peste cotă

Prin derogare de la articolul 7d alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006, licențele de export pentru zahăr și izoglucoză peste cotă pentru care se depun cereri în perioadele menționate în anexa II la prezentul regulament se eliberează la datele corespunzătoare care figurează în anexa respectivă, ținând cont, dacă este cazul, de măsurile speciale avute în vedere la articolul 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 951/2006, luate înainte de datele de eliberare respective.

Articolul 7

Licențe de export cu restituiri pentru sectoarele cărnii de porc, cărnii de vită și mânzat, ouălor și cărnii de pasăre

Prin derogare de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003, de la articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 382/2008, de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1178/2010 și de la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 90/2011, licențele de export pentru care se depun cereri în perioadele menționate în anexa III la prezentul regulament se eliberează la datele corespunzătoare care figurează în anexa respectivă, ținând cont, dacă este cazul, de măsurile speciale avute în vedere la articolul 3 alineatele (4) și (4a) din Regulamentul (CE) nr. 1518/2003, la articolul 12 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 382/2008, la articolul 3 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 1178/2010 și la articolul 3 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 90/2011, luate înainte de datele de eliberare respective.

Articolul 8

Oferte pentru achiziționarea la preț fix a grâului comun în cadrul intervenției publice

Prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009, pentru ofertele de grâu comun comunicate în perioadele menționate în anexa IV la prezentul regulament, termenul în care Comisia ia o decizie în urma comunicărilor vizate la articolul 13 alineatul (2) litera (b) și la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 expiră la data care figurează în anexa menționată.

Articolul 9

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Expiră la 9 ianuarie 2015.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.